Tradiţii şi superstiţii despre culesul viilor


Pentru români, culesul viei a fost, din vechi timpuri, prilej de a petrece şi de a da frâu unor obiceiuri şi superstiţii. Un obicei străvechi al viticultorilor din podgoriile Buzăului este cel al zdrobitului boabelor de struguri cu picioarele, de către fecioare tinere şi frumoase. Alţii, în prima zi a culesului, dau struguri de pomană pentru a avea rod bogat şi în anul ce vine. 

Se ştie că toată luna septembrie, până la începutul lui octombrie, în anumite zone ale României gospodarii se dedică culesului viţei-de-vie dar şi obiceiurilor din jurul acestei ocupaţii.   Pentru viticultori, 14 septembrie, ziua Înălţării Sfintei Cruci, este o dată cu o semnificaţie aparte. 

Acesta este momentul în care viticultorii dau startul sezonului de cules struguri. Ziua Crucii marchează începutul sărbătorii cunoscute sub numele de Cârstovul sau Ostrovul viilor, Viniţel ori Viniceriu, prilej de bucurie pentru entru toată lumea de la sate.   

”În toate gospodăriile româneşti, luna septembrie este dedicată culesului viilor. De altfel, în mod popular, luna septembrie mai este numită La culesul vie, viniceriu sau viniţel. Cum vinul este considerat un aliment sacru, folosit în biserică la cele mai importante momente din viaţa umană (botez, cununie, înmormântare, împărtăşanie), producerea lui respectă şi astăzi tradiţiile moştenite din străbuni”, scrie Petruţa Pop, autorul unui blog dedicat tradiţiilor.  



 În multe zone rurale ale ţării, podgorenii consideră că au dreptul să guste din rodul viilor abia după ce duc primii struguri la biserică. De Ziua Crucii, ţăranii care ţin post obişnuiesc să mănânce sâmburi de nuci noi şi struguri şi, abia seara, după apusul soarelui, sau a doua zi, dau startul sărbătorilor.   Chiar dacă nu mai are amploarea din trecut, culesul este un important eveniment din viaţa satului românesc, care adună pe dealurile cu vii zeci de viticultori înarmaţi cu coşuri, saci şi căruţe. Culesul strugurilor este acum o activitate pe care ţăranii o desfăşoară respectând anumite obiceiuri şi superstiţii locale.    

 La Pietroasele, în judeţul Buzău, comuna până unde se întinde Podgoria Dealul Mare, culesul viei debutează cu ritualul zdrobitului strugurilor de către tinere îmbrăcate în costume populare. Mai întâi, flăcăii satului umplu linul de vinificaţie cu struguri aromaţi de Tămâioasă românească, primii culeşi în acest an. 

Apoi, fete de măritat zdrobesc ciorchinii cu picioarele spălate cu apă de izvor. ”Tradiţia este foarte veche. Primii struguri sunt aduşi cu carul tras de boi din vie şi deşertaţi de băieţi în linul din care se va scurge mustul. Fetele tinere, fecioarele, dansează apoi peste grămada de ciorchini, până zdrobesc strugurii şi iese mustul. Se zice că dacă se respectă acest obicei vinul va fi curat şi bun precum sufletul fecioarelor”, spune Matei Zăinescu, viticultor din Pietroasele. 

  În unele sate, pentru pomenirea celor trecuţi în nefiinţă, cei care se strâng la cules stropesc pământul cu primele picături de must şi împart ulcele noi cu primul suc de struguri din an. Unii dintre viticultorii români au obiceiul de a lăsa pe vrej ultimii ciorchini, aceştia fiind “strugurii lui Dumnezeu”.  

 În alte zone viticole, ţăranii nu încep culesul înainte de a sfinţi via şi locul în care urmează a fi depozitate butoaiele cu vin, în credinţa că vinul va fi astfel mai bun. Credincioşii obişnuiesc să postească o săptămână înainte de culesul viilor. Până să toarne prima găleată cu must în butoi, culegătorii chiuie cu putere, pentru ca vinul să iasă bun după care încing ospeţe, pe alocuri şi cu lăutari. 

  După terminarea culesului, seara, gospodarii se strâng pe lângă case, în jurul focului, împart struguri de pomană şi prepară must. Pomana cu struguri e o ofrandă care atrage rod bogat şi în anul ce vine.   În trecut, sărbătorile legate de culesul viilor începeau mai devreme. Odată urnit culesul, podgoriile răsunau zi şi noapte de chiuituri, pocnete de pistoale şi cântece de lăutari. 

”Numeroase focuri luminau pe dealuri arătând în întunericul nopţii locul unde erau grupate cercurile de petrecere. Târziu, abia dimineaţa spre ziuă, focurile aţipeau, câinii prindeau a se linişti şi naiul, cobza sau vioara nu se mai auzeau”, scria I.C. Teodorescu în studiul ”Viile noastre”, apărut în 1935.

   Potrivit unei superstiţii vechi, cel care intră în vie cu sapa în ziua de vineri va avea parte de furia naturii iar via va fi băută de piatră şi proprietarul nu se va putea bucura de rodul ei.   Se mai spune, de asemenea, că strugurii care apar în vise sun semn de lacrimi, oboseală şi moarte.

 Cine se înfruptă din struguri înainte de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului ”i se vor afurisi maţele”. 

Cu prilejul schimbării la Faţa a Domnului se dă dezlegare la struguri, după sfinţirea la biserică a ”colivei de struguri”, o farfurie plină cu boabe de strugure.

Unele obiceiuri lăsate din moşi strămoşi se mai păstrează şi astăzi în România, chiar dacă unele tehnici au fost înlocuite. De exemplu, surechiul (culesul viilor) este un obicei străvechi. 

 Pe vremuri, viile erau parcelate, dar se găseau şi butuci plantaţi la casa gospodarului. Copii între 10-13 ani se adunau pe rânduri să adune boabele în coşeriţe. Oamenii mari tăiau ciorchinii şi-i puneau în coşeri de brâncă, apoi îi goleau în vighiri (găleţi) şi-i duceau la preş. Alţii îi puneau direct în loitrile de la căruţe, sau în căzi. 

Preşul avea un filet din fier, sub care se punea un lăvor (lighean) să curgă vinul. Filetul se-nvârtea ca şi când ai strânge un şurub, iar deasupra strugurilor se puneau doaje de scânduri şi se fileta pe bara cu filet o altă bară cu două aripi şi se apăsa pe doaje. 



Primul vin scurs se numea must (care se fierbea pe foc, se oprea cu saliţir şi se punea în ieji pentru iarnă). Îl beau iarna copiii, căci la gust, semăna cu un sirop dulce. De aceea, se mai numea vin dulce. Apoi, vinul se lăsa şi se punea în vase (butoaie) din lemn de flăgari (duzi). Iarna, când stătea de fiert, vinul se trăgea cu trăgaciul (format dintr-un soi de dovleac), deosebit de dovleacul obişnuit, şi sămânţa era altfel, dar soiul, „o pierit”, s-o părăsit, nu se mai cultivă. Acum vinul se trage cu guma (furtunul). 

De asemenea, la culesul viilor se făcea petrecere cu lăutari, iar culegători interpretau şi ei diferite cântece. Sunt oraşe din ţară în care are loc toamna Surechiul vinului şi Sărbătoarea primezului. Termenul de surechi provine din limba maghiară - szureteni. 

 Culesul strugurilor, surechiul, era un ceremonial asortat şi cu producţia de vin din anii precedenţi. În timp, cultura viţei de vie a pierdut mult teren, primul concurent fiind, evident, băuturile obţinute prin distilare, respectiv pălinca, comună şi ea oricum începând cu sfârşitul secolului al XVII-lea.

 Un alt motiv al recesiunii cultivării viţei de vie ar fi faptul că solul sărac al zonei Banatului era productiv doar în cazul soiurilor tradiţionale, care nu mai pot rezista într-o economie de piaţă populată cu vinuri din soiuri speciale. 

Cu toate acestea, viţa se găseşte încă în gospodăriile locuitorilor, pentru uzul familiei. Ea se află şi astăzi întinsă pe la streşinile caselor, peste curţi, prin grădini.