Începutul secolului al VI-lea găsește o stare de nemulțumire și agitație în rândul populaţiei ortodoxe din Imperiul Roman de Răsărit, ajungându-se chiar la un şir întreg de revolte. Între cele mai importante mişcări contestatare se numără şi cea condusă de Vitalian, între anii 513-515. Acesta era originar din cetatatea Zaldapa, în sudul Dobrogei, unde îndeplinea şi funcţia de comes foederatorum, adică comandant al trupelor de foederati, alcătuite în majoritate din ”barbari”. Despre originea lui se vorbește în ”limbajul de lemn” al istoricilor anti-români, cum că ar fi fie ”got” fie ”scit” (Marcellinus Comes, Cronica, 514, în Fontes II, pag. 363), deși Ioan Malalas îl numește trac (Cronografia, XVI, pag 402-3). Vom încerca să facem puțină lumină aici, prezentând câteva argumente pentru a-l introduce în cartea de istorie a neamului.
Unii îl vor ”got”, dar pentru aceasta există doar o sursă siriană, dubioasă și interpretabilă. Cei mai mulți îl consideră scit, dar desigur în viziunea celor mai mulți istorici moderni, scit poate însemna orice, numai get nu! Nu același lucru era pe vremea aceea, când se știa foarte bine ce înseamnă scit. Același autor spune despre Vitalianus că l-a ucis pe comandantul cetății Odesos din Moesia cu un ”pumnal getic”, corectat de editorii volumului II din Fontes în ”pumnal hunic”, căci geții nu mai aveau drept de existență în secolul al VI-lea! O corecție similară la ”călăreții geți”, care erau musai fie bulgari, fie slavi! Numai geți nu puteau fi! Și tot așa decurg comentarile din Fontes, nu vă mai plictisesc…În a doua jumătate a secolului al II-lea, Herodian, în lucrarea Despre prozodia generală, (Cartea III. 1, 59, 19) scrie despre daci: „daes, neam scitic. Sunt numiţi şi dasi”. Arian (95-175 d.H.): „Insignele scitice le alcătuiesc nişte balauri de marime proporţională cu aceea a prăjinilor de care sunt legaţi. Se fac din bucăţi de pânză de diferite culori, cusute una lângă alta. Balaurii aceştia au capul şi întregul trup — până la coadă — ca al şerpilor. Vicleşugurile acestea au fost născocite pentru ca balaurii să apară cât mai înspăimântători” (Arta tacticii, 35, 3). Asta ca să dăm doar două citate din sutele disponibile despre relația dintre sciți și geți.
Mama lui Vitalian era sora patriarhului de la Constantinopol Macedonius al II-lea, între 496-511 iar tatăl se numea Patriciolus (Victor din Tunun, Cronica, 510). Fiii săi se numeau Bouzes, Coutzes și Veniles, iar un nepot Ioan. De remarcat sonoritatea latină a numelor Patriciolus, Vitalian și Veniles, dar mai ales cea getică-românescă a lui Buză și Cuță.
Vitalian s-a declarat apărătorul credinţei ortodoxe şi a asociat la răscoală nu numai trupele de barbari, dar şi pe cele romane din dioceza Traciei, precum şi ţărani din diverse regiuni. Nemulţumirea ţăranilor se datora noului sistem de impozitare, instituit de Anastasius, care pe de-o parte reprezenta o degrevare a celor care se ocupau cu comerţul şi meşteşugurile, dar pe de alta reprezenta o sarcină greu de suportat pentru populaţia rurală. La acestea se adăugau unele măsuri luate împotriva colonilor, cum ar fi cele înscrise în Constituţia din anul 500, prin care se decreta aservirea tuturor agricultorilor rămaşi 30 de ani pe acelaşi pământ şi în general fiscalitatea severă, ce urmărea umflarea bugetului de stat.
În aceste condiţii, Vitalian atacă de mai multe ori trupele imperiale, ajungând chiar până sub zidurile Constantinopolului în fruntea unei imense armate de 50-60.000 țărani și soldați care l-au părăsit pe impopularul comandant militar din dioceza Tracia, Hypatius, nepotul împăratului. Tratativele purtate cu împăratul Anastasius vor duce la numirea lui Vitalian în funcţia de magister militum per Thraciam şi la promisiunea convocării unui Sinod Ecumenic, sub preşedenţia papei. Numai că papa Hormisdas punea ca primă condiţie ca împăratul şi toţi episcopii orientali să aprobe actele Sinodului de la Calcedon şi Tomosul lui Leon, negocierile fiind în acest fel întrerupte.
Anastasiu numește magister militum per Thracias un ofițer numit Cyril, care îl atacă pe Vitalian. Getul nostru ripostează energic și cucerește Odesa, baza armatei lui Cyril, când îl și ucide. Atanasiu îl declară pe Vitalian ”inamic public” și pregătește o armată de 80.000 oameni sub comanda lui Hypatius, nepotul său, cu hunul Alathar ca magister magister militum în Tracia. După o mică victorie inițială armata lui Hypatius, la Acris (azi Caliakra în Bulgaria, pe țărmul Mării Negre) în toamna anului 513 în urma unui atac nocturn, Vitalian reușește să zdrobească armata imperială, iar amândoi comandații au fost luați prizonieri.
De remarcat puternicul sprijin popular pe care l-a avut genialul general, politician și teolog Vitalian, care se explică și prin originea sa getică. În 514, Vitalian adună o flotă de 200 de vase din porturile Mării Negre pe care o alătură armatei sale și amenință capitala imperiului și pe mare, nu numai pe uscat.
Anastasiu este forțat să negocieze și să accepte condițiile impuse de Vitalian printre care titlul de magister militum per Thracias, plata a 5000 de livre aur pentru răscumpărarea lui Hyspatius, reconfirmarea episcopilor calcedonieni și convocarea unui sinod la 1 iulie 515. Dar cum ultimele condiții nu au fost respectate, Vitalian se întoarce în fruntea armatei sale spre Constantinopol, cucerește cartierul Sycae, Galata de azi, unde își face cartierul general.
Cum cei doi magistri militum praesentalis, Patricius și Ioan refuză să lupte împotriva prietenului lor Vitalian, împăratul este forțat să transfere comanda militară fostului prefect al provinciilor estice Marinus, care nu avea nici o experiență militară. Cu toate acestea, Marinus învinge flota atacatoare la întrarea în golful ”Cornul de Aur”, după cum ne asigură cronicarul Ioan Malalas, cu ajutorul unei substanțe chimice pe bază de sulfați, inventată de Proclus din Atena, faimosul ”foc grec” sau ”foc roman”. Vitalian fuge cu armata sa la căderea nopții dar îşi va pierde titlul de magister militum per Thraciam.
Obiectivul acestei răscoale a dispărut odată cu moartea lui Anastasius în iulie 518. Îi succede Justin I, comes exubitorum, adică comandantul gărzii personale a împăratului. Noul împărat îl cheamă la Constantinopol pe Vitalian și îl numește magister militum in praesenti, consul onorific și curând îl înalță la rangul de patrician. A jucat un rol important în reafirmarea doctrinei calcedoniene (ortodoxe) și a fost în fruntea celor care au escortat o delegație papală la Constantinopol în 519. În 520 este numit ”consulul anului”, alături de Rusticius (Țăranul). Această glorie avea însă să stârnească invidia atât a împăratului, cât mai ales a nepotului acestuia Justinian, care vedea în Vitalian un concurent la tronul imperial. A fost ucis sub acuzația de uneltire contra împăratului conform istoricului Ioan din Nikiou, dar cei mai mulți cronicari îl acuză de crimă pe Justinian, un alt traco-dac .
Monedă de aur cu chipul împăratului Anastasius I (491-518). De remarcat bentița ”arimaspă” cu ochiul clarviziunii și imaginea zeiței Victoria cu aripi de înger, precum și soarele și crucea, imagine pe care o regăsim pe monedele regilor vizigoți și ostrogoți și a multor alți împărați de la Constantinopol.