10 februarie. Sarbatori religioase


Ortodoxe
Sf. Sfințit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Valentina (Harți)
Greco-catolice
Sf. m. Haralambie; Sf. Scolastica. Harți
Romano-catolice
Sf. Scolastica, fc.
Sfântul Mucenic Haralambie, pomenit în calendarul creștin ortodox la 10 februarie, a trăit în timpul împăratului roman Septimiu Sever (193-211) și a suferit moarte martirică în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor declanșate de acesta.
După câțiva ani de liniște pentru creștini în timpul primei perioade a domniei lui Septimiu Sever, persecuția împotriva lor a izbucnit violent în Africa. Împăratul însuși a devenit persecutor pe fondul ostilității populației păgâne împotriva creștinilor.
Sfântul Haralambie este unul dintre cei mai vârstnici mucenici dintre cei cunoscuți de Biserică. A fost episcop al cetății Magnezia din Asia Mică și și-a închinat viața lui Hristos și îndrumării credincioșilor. Pentru că prin fapta și cuvântul său a adus mulți păgâni la creștinism, și-a atras mânia prigonitorilor.
În ciuda vârstei înaintate, Sfântul Haralambie a fost arestat, torturat și în final condamnat la moarte prin decapitare.
Imediat după martiriul Sfântului Haralambie, creștinii au început să cinstească moaștele sale. Minunile Sfântului Haralambie au rămas vii în conștiința creștinilor, de-a lungul veacurilor, istoria consemnând numeroase situații în care oamenii i-au cerut ajutorul în situații grele, și iar el i-a ajutat. După cum se spune chiar în acatistul închinat lui, Sfântul Haralambie este "izbăvitor de ciumă și de foamete (...) tămăduitor de răni și boli" (sursa: vol. "Viețile Sfinților").

Sfanta Enata era din ţinutul Gaza, iar Valentina din Cezareea. Când ighemonul Firmilian sta la judecată, a fost adusă viteaza fecioară Enata, care fiind întrebată dacă se leapădă de Hristos şi ea mărturisind că Hristos este Dumnezeu, a fost chinuită cumplit.
Atunci cinstita Valentina şi ea fecioară fiind şi nesuferind să vadă neomenia şi cruzimea celor săvârşite, s-a umplut de îndrăzneală şi când i s-a poruncit ca să aducă jertfă idolilor, căci acolo lângă scaunul de judecată, se găsea un jertfelnic, ea l-a izbit cu picioarele şi l-a surpat împreună cu focul ce era pe el. Atunci tiranul mânuindu-se, a chinuit-o cumplit şi pe ea. Şi încetând a le mai chinui, a hotărât să fie arse în foc.
După aceasta a fost adus la pătimire Sfântul Pavel. Şi după ce a suferit mai multe chinuri şi s-a arătat mai presus de patimi, cu harul lui Hristos, a fost osândit la moarte de sabie. Iar el, mulţumind lui Dumnezeu şi rugându-se pentru cei de o credinţă cu el, a primit tăierea cinstitului său cap, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.