Ritualurile dacilor si raportarea acestora la divinitate.

11:37:00 by
Nu uitati sa distribuiti materialele care va plac, contribuiti astfel la mentinerea in viata a acestui site. Va multumim !
Religia şi ritualurile religioase au jucat un rol important în comunitatea dacilor, susţin istoricii. O serie de mărturii despre viaţa strămoşilor noştri oferă amănunte neobişnuite despre modul în care oamenii şi în special preoţii daci se raportau la divinitate.

Geţii „se ştiu face nemuritori”, scria istoricul Herodot în urmă cu două milenii şi jumătate, prezentând viaţa comunităţilor care populau în acele timpuri teritoriile actuale ale României.

Zamolxis, cel mai cunoscut personaj din mitologia dacilor, era cel cel care le oferea iniţierea în tainele nemuririi. Şi Platon relata despre zeul dacilor că avea puterea să îi facă pe oameni nemuritori şi să îi tămăduiască. „Acest trac spunea că doctorii greci au mare dreptate să facă observaţiile de care pomenii. Dar, adăugă el, Zamolxe, regele nostru, care e zeu, spune că precum nu se cade să încercăm a vindeca ochii fără să ne ocupăm de cap, ori capul fără trup, tot astfel nu se cade să încercăm a vindeca trupul fără să vedem de suflet, şi că tocmai din pricina asta, sunt multe boli la care nu se pricep doctorii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui să îngrijească”, a scris Platon, în Charmide.

Unii autori îl consideră pe Zamolxis drept zeu, în timp ce alţii i-au atribuit titulatura de mare preot, de profet, rege sau preot-vrăjitor.

„Un mare număr de autori antici îl compară constant pe Zamolxis cu personaje istorice sau fabuloase, caracterizate prin anumite fapte sau calităţi deosebite: coborârea în infern, iniţierea, extazul, transa şamanică, metempsihoza (migraţia sufletului)”, relata Mircea Eliade, în volumul ”De la Zalmoxis la Ghenghis Han” (1970).

Cum comunicau cu divinitatea

Istoricul Herodot prezenta ritualul sângeros prin care strămoşii noştri îşi venerau divinitatea. „Tot în al cincelea an aruncă sorţii şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul îl trimit în solie la Zamolxis, încrediţându-i de fiecare dată toate nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. 

Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi ca zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă”, relata Herodot, în Istorii. Sacrificiul făcea posibilă comunicarea unui mesaj şi ducea astfel la reactualizarea legăturilor directe între daci şi zeul lor, susţinea Mircea Eliade.

Ritualuri asemănătoare îi erau adresate şi zeului războiului, susţin unii autori din Antichitate. „Şi într-atât au fost de lăudaţi goţii, încât se spune că la ei s-a născut Marte, pe care înşelăciunea poeţilor l-a făcut zeu al războiului. De aceea spune şi Vergilius: «Neobositul părinte, care stăpâneşte câmpiile geţilor». Pe acest Marte, goţii totdeauna l-au înduplecat printr-un cult sălbatec (căci victimele lui au fost prizonierii ucişi), socotind că şeful războaielor trebuie împăcat prin vărsare de sânge omenesc”, scria Iordanes, în Getica, se arată în volumul „Izvoare privind istoria României”, publicat de Editura Republicii Populare Române, în 1964.



Un alt ritual ciudat al dacilor avea loc în timpul furtunilor. „Când tună şi fulgeră, tracii despre care este vorba trag cu săgeţile în sus, spre cer, şi îşi ameninţă zeul, căci ei nu recunosc vreun altul afară de al lor”, informa Herodot. Potrivit lui Mircea Eliade acest ritual se adresa, de fapt, puterilor demonice manifestate în nori, „Altfel zis, este vorba de un act cultual pozitiv: de imită indirect şi se ajută zeul fulgerelor (Gebeleizis), tregând săgeţi împotriva demonilor tenebrelor”, scrie Mircea Eliade, în volumul „De la Zalmoxis la Ghenghis Han” (1970). Preoţii erau cei care coordonau practicile ieşite din comun ale dacilor.

Cum se transformau războinicii în fiare

Unul dintre ritualurile iniţiatice, explicat de Mircea Eliade, avea menirea de a-i transforma pe războinicii daci în adevărate fiare. „Esenţialul iniţierii militare consta în transformarea rituală a tânărului războinic în fiară. Nu era vorba numai de bravură, de forţă fizică sau de putere de a îndura, ci de o experienţă magico-religioasă care modifica felul de a fi al tânărului războinic. Acesta trebuia să-şi transmute umanitatea printr-un acces de furie agresivă şi terifiantă, care îl asimila carnasierelor turbate. 

Sunt deci de reţinut două fapte: pentru a deveni războinic redutabil se asmila magic comportamentul fiarei, în special al lupului şi se îmbrăca ritual pielea lupului fie pentru a împărtăşi felul de a fi al unui carnasier, fie pentru a semnifica preschimbarea în lup”, relata Mircea Eliade, în lucrarea sa „De la Zalmoxis la Ghenghis Han”.

Atâta timp cât războinicii daci îmbrăcau pielea animalelor, ei nu mai era oameni, ci personificarea animalulelor. Războinicul – lup nu mai avea nimic omenesc şi nu se mai simţea legat de nicio lege sau obicei, mai scrie Mircea Eliade.

„Într-adevăr, tinerii războinici nu se mulţumeau numai să îşi atribuie dreptul de a jefui şi de a teroriza comunităţile în timpul adunărilor rituale, ci erau capabili să se comporte ca nişte carnasieri, devorând, de exemplu, carne de om”, adăuga autorul volumului „De la Zalmoxis la Ghenghis Han”.

Cânepa, folosită pentru extaz

Dacii se foloseau de plante pentru a obţine starea de euforie, susţin istoricii. Cei care duceau o viaţă retrasă şi înfrânată, dedicată zeităţilor, erau numiţi „umblătorii prin fum”. Mircea Eliade oferă o explicaţie pentru acest termen. „Ca toţi tracii, geţii cunoşteau şi ei extazul. Strabon raportează urmândul pe Poseidonius că misienii, în virtutea religiilor lor, se abţin de la orice aliment din carne, mulţumindu-se cu miere, lapte şi brânză şi pentru acelaşi motiv sunt numiţi «cei care se tem de Zeu» şi «cei care umblă prin fum» (kapnobatai).

 E vorba de anumite persoane religioase şi nu de totalitatea poporului”, informa Mircea Eliade. În ce priveşte expersia „umblătorii prin fum”, ea se referă, susţinea autorul, la un extaz provocat de fumul de cânepă, mijloc cunoscut de sciţi şi de traci. „În acest caz, kapnobataii ar fi dansatorii şi vrăjitorii (şamani) misieni şi geţi care întrebuinţau fumul de cânepă pentru a provoca transele extatice”, informa Mircea Eliade. Autorii antici susţineau că tracii, în timpul ospeţelor, aruncau în foc seminţe al căror miros provoacă o veselie asemănătoare cu beţia, potrivit istoricului Ion Horaţiu Crişan.

Preoţii au jucat un rol important în societatea geto-dacică. „Ei pot fi comparaţi cu druizii celţilor, despre care Cezar ne spune că au o mare însemnătate şi se bucură de mare cinste. Ei oficiau cultul, se îngrijeau de sacrificiile publice şi private, explicau practicile religioase. La ei veneau un mare număr de tineri să înveţe. Ei hotărăsc în aproape toate dezbaterile publice şi private. Preoţii daci aveau cunoştinţe ştiinţifice ori îndeletniciri medicale care îşi găsesc analogii la druizii celţi. Tot preoţii sunt cei care, întemeiaţi pe semnele cereşti, fac proorociri. Aveau puteri aproape regale”, informa istoricul Ion Horaţiu Crişan, în volumul „Spiritualitatea geto-dacilor” (1984).

Sursa: adevarul.ro