Pe baza surselor istorice actuale istoria dacilor nu se poate scrie în mod continuu până la Decebal. Sunt epoci pentru care ne lipsesc documente. Cu toate acestea, o perioadă din istoria îndepărtată a dacilor este menționată de izvoarele antice grație unei figuri admirabile din perioada incipientă a strămoșilor noștri, regele Dromichete, aflat în conflict cu un urmaș al lui Alexandru cel Mare, Lisimah. Acesta din urmă era conducătorul regalului elenistic din Grecia și Tracia.
Războiul dintre cei doi a izbucnit, se pare, pe de o parte din cauza pretențiilor macedoneanului de a-și întinde stăpînirea la nord de Dunăre iar pe de altă parte Dromichete revendica cetățile de pe malul dobrogean, ele dominând câmpia munteană. Au fost mai multe lupte, toate nefericite pentru Lisimah. Într-una din ele, probabil prin 300 î. Hr a căzut prizonire chiar tânărul Agatocles, fiul conducătorului macedonean. Regele s-a purtat însă bine cu el, ba chiar l-a trimis îndărăt după ceva timp înapoi încărcat cu daruri “în nădejdea de a căpăta prin omenia aceasta pământul ce i-l răpise Lisimah”, după cum spune Diodor din Sicilia. Regele macedonean avea alte planuri însă. După ce face cuceriri în Asia, el pornește cu o mare armată- istoricul grec Polyainos spune că 100.000, cifră exagerată probabil- în anul 292 î. Hr. împortriva lui Dromichete. Provizii nu iși luase presupunând că va găsi la dușman. Armata macedoneană trece Dunărea ușor și înaintează. În drum însă găsesc doar pământ pârjolit de daci.
La invadatori se prezintă generalul Seleuthes, oferindu-și serviciile. Asta îi arată lui Lisimah că în tabăra dacă erau fricțiuni. Totul era însă doar o stratagemă. Seleuthes nu era un trădător ci agent dublu. Îi va conduce pe macedoneni probabil prin Bărăgan unde aceștia vor începe să sufere din cauza lipsei apei și a proviziilor. Lisimah e sfătuit să fugă, dar refuză. Într-un final geții îi înconjoară și invadatorii devin prizonieri. Dromichete se va purta foare bine cu intrușii. Diodor din Sicilia ne spune:
“Că Dromichaites, regele Tracilor, arătându-i lui Lysimachus în toate privinţele că îl preţuieşte şi îl iubeşte, ba numindu-l şi tată, l-a dus împreună cu copiii în oraşul care se numea Helis (probabil prin estul Câmpiei Române). Că după distrugerea forţelor lui Lysimachus, Tracii, adunându-se în fugă la un loc strigau să fie adus în mijlocul lor regele prins, ca să-l înveţe minte, fiindcă ar trebui ca mulţimea, care a participat la primejdii, să aibă oarecari drepturi şi asupra prinşilor, dar Dromichaites, opunându-se pedepsirii regelui, le arătă soldaţilor că era în interesul lor să-l cruţe pe (acel) om. Căci eliminându-l pe el, alţi regi aveau să pună mâna pe statul său, poate încă şi mai de temut decât cel de dinainte; pe când dacă el scapă, ei vor obţine recunoştinţa pe care cel cruţat le-o datorează Tracilor, şi vor lua înapoi fără nici un pericol cetăţile care mai înainte erau ale Tracilor. Şi convingând mulţimea, Dromichaites îi căută printre cei prinşi pe prietenii lui Lysimachus şi pe cei care se ocupau cu slujirea lui şi-i duse la regele prins. După acestea, săvârşind împreună cu ei o jertfă, îi luă la ospăţ pe Lysimachus cu prietenii săi şi cu cei mai de seamă dintre Traci.
Pregăti două locuri de ospătare, aşternând pentru cei din jurul lui Lysimachus un aşternut regesc din cele capturate, iar sieşi şi prietenilor lui o saltea obişnuită de paie. Tot astfel, fură gătite două mâncări, pentru aceia o mulţime de felurite bucate aşezate pe o masă de argint, iar Tracilor legume şi carne foarte simplu gătită, pe o tavă obişnuită de lemn aşezată pe masă în faţa lor. La sfârşit, lor le puse vinul în potire de argint şi de aur, iar celor care erau cu el în potire de corn şi de lemn, cum aveau Geţii obiceiul. Iar la sfârşitul mesei, umplându-şi cel mai mare dintre cornuri şi numindu-l pe Lysimachus ‘tată’, îl întrebă care ospăţ i se pare lui că fusese mai regesc, cel macedonean ori cel trac. Iar Lysimachus, răspunzând că cel macedonean, zise: “Atunci de ce ai părăsit astfel de obiceiuri şi traiul strălucit, ba şi o slăvită domnie, dorindu-ţi să ajungi la oameni barbari, care trăiesc o viaţă de fiară, şi într-o ţară cu ierni grele, ce duce lipsă de cele de zi cu zi şi te-ai străduit prosteşte să-ţi duci forţele în astfel de locuri în care e învederat că o putere străină nu are cum să supravieţuiască?”
Iar la acestea răspunse din nou Lysimachus că din cauză că n-a ştiut cele legate de această expediţie, dar că pe viitor se va dovedi un aliat fidel şi va răsplăti mărinimia, ca să nu rămână în urma celor ce i-au făcut bine. Încuviinţându-l cu dragă inimă, Dromichaites luă înapoi ţinuturile cucerite de cei care erau cu Lysimachus şi, încoronându-l cu diademă, îl lăsă să plece.” Înțelepciunea cu care Dromichete a rezolvat conflictul cu Lisimah a avut un mare răsunet în lumea antică. Numeroși istorici greci au consemnat-o. Frumoasei epoci a lui Drmichete îi va urma însă o epocă de scădere și tulburare. În spațiul carpato-danubiano-pontic se vor instala celții iar până la Burebista nu vom mai avea o personalitate atât de importantă precum cea a lui Dromichete.
sursa
Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu- Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, editura Albatros, București, 1971
Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.
Descoperă și Terra Misterioasă, Misterele Planetei.
Ramâi uimit cu Știri pe Turte, cele mai ciudate noutăți.
Index articole România Misterioasă
Războiul dintre cei doi a izbucnit, se pare, pe de o parte din cauza pretențiilor macedoneanului de a-și întinde stăpînirea la nord de Dunăre iar pe de altă parte Dromichete revendica cetățile de pe malul dobrogean, ele dominând câmpia munteană. Au fost mai multe lupte, toate nefericite pentru Lisimah. Într-una din ele, probabil prin 300 î. Hr a căzut prizonire chiar tânărul Agatocles, fiul conducătorului macedonean. Regele s-a purtat însă bine cu el, ba chiar l-a trimis îndărăt după ceva timp înapoi încărcat cu daruri “în nădejdea de a căpăta prin omenia aceasta pământul ce i-l răpise Lisimah”, după cum spune Diodor din Sicilia. Regele macedonean avea alte planuri însă. După ce face cuceriri în Asia, el pornește cu o mare armată- istoricul grec Polyainos spune că 100.000, cifră exagerată probabil- în anul 292 î. Hr. împortriva lui Dromichete. Provizii nu iși luase presupunând că va găsi la dușman. Armata macedoneană trece Dunărea ușor și înaintează. În drum însă găsesc doar pământ pârjolit de daci.
La invadatori se prezintă generalul Seleuthes, oferindu-și serviciile. Asta îi arată lui Lisimah că în tabăra dacă erau fricțiuni. Totul era însă doar o stratagemă. Seleuthes nu era un trădător ci agent dublu. Îi va conduce pe macedoneni probabil prin Bărăgan unde aceștia vor începe să sufere din cauza lipsei apei și a proviziilor. Lisimah e sfătuit să fugă, dar refuză. Într-un final geții îi înconjoară și invadatorii devin prizonieri. Dromichete se va purta foare bine cu intrușii. Diodor din Sicilia ne spune:
“Că Dromichaites, regele Tracilor, arătându-i lui Lysimachus în toate privinţele că îl preţuieşte şi îl iubeşte, ba numindu-l şi tată, l-a dus împreună cu copiii în oraşul care se numea Helis (probabil prin estul Câmpiei Române). Că după distrugerea forţelor lui Lysimachus, Tracii, adunându-se în fugă la un loc strigau să fie adus în mijlocul lor regele prins, ca să-l înveţe minte, fiindcă ar trebui ca mulţimea, care a participat la primejdii, să aibă oarecari drepturi şi asupra prinşilor, dar Dromichaites, opunându-se pedepsirii regelui, le arătă soldaţilor că era în interesul lor să-l cruţe pe (acel) om. Căci eliminându-l pe el, alţi regi aveau să pună mâna pe statul său, poate încă şi mai de temut decât cel de dinainte; pe când dacă el scapă, ei vor obţine recunoştinţa pe care cel cruţat le-o datorează Tracilor, şi vor lua înapoi fără nici un pericol cetăţile care mai înainte erau ale Tracilor. Şi convingând mulţimea, Dromichaites îi căută printre cei prinşi pe prietenii lui Lysimachus şi pe cei care se ocupau cu slujirea lui şi-i duse la regele prins. După acestea, săvârşind împreună cu ei o jertfă, îi luă la ospăţ pe Lysimachus cu prietenii săi şi cu cei mai de seamă dintre Traci.
Pregăti două locuri de ospătare, aşternând pentru cei din jurul lui Lysimachus un aşternut regesc din cele capturate, iar sieşi şi prietenilor lui o saltea obişnuită de paie. Tot astfel, fură gătite două mâncări, pentru aceia o mulţime de felurite bucate aşezate pe o masă de argint, iar Tracilor legume şi carne foarte simplu gătită, pe o tavă obişnuită de lemn aşezată pe masă în faţa lor. La sfârşit, lor le puse vinul în potire de argint şi de aur, iar celor care erau cu el în potire de corn şi de lemn, cum aveau Geţii obiceiul. Iar la sfârşitul mesei, umplându-şi cel mai mare dintre cornuri şi numindu-l pe Lysimachus ‘tată’, îl întrebă care ospăţ i se pare lui că fusese mai regesc, cel macedonean ori cel trac. Iar Lysimachus, răspunzând că cel macedonean, zise: “Atunci de ce ai părăsit astfel de obiceiuri şi traiul strălucit, ba şi o slăvită domnie, dorindu-ţi să ajungi la oameni barbari, care trăiesc o viaţă de fiară, şi într-o ţară cu ierni grele, ce duce lipsă de cele de zi cu zi şi te-ai străduit prosteşte să-ţi duci forţele în astfel de locuri în care e învederat că o putere străină nu are cum să supravieţuiască?”
Iar la acestea răspunse din nou Lysimachus că din cauză că n-a ştiut cele legate de această expediţie, dar că pe viitor se va dovedi un aliat fidel şi va răsplăti mărinimia, ca să nu rămână în urma celor ce i-au făcut bine. Încuviinţându-l cu dragă inimă, Dromichaites luă înapoi ţinuturile cucerite de cei care erau cu Lysimachus şi, încoronându-l cu diademă, îl lăsă să plece.” Înțelepciunea cu care Dromichete a rezolvat conflictul cu Lisimah a avut un mare răsunet în lumea antică. Numeroși istorici greci au consemnat-o. Frumoasei epoci a lui Drmichete îi va urma însă o epocă de scădere și tulburare. În spațiul carpato-danubiano-pontic se vor instala celții iar până la Burebista nu vom mai avea o personalitate atât de importantă precum cea a lui Dromichete.
sursa
Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu- Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, editura Albatros, București, 1971
Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.
Descoperă și Terra Misterioasă, Misterele Planetei.
Ramâi uimit cu Știri pe Turte, cele mai ciudate noutăți.
Index articole România Misterioasă