Cadrilaterul, numit când „Noua Românie“ când „Dobrogea de Sud“ a fost în graniţele României între 1913 – 1940, însă influenţele sociale, culturale şi politice româneşti s-au simţit din cele mai vechi timpuri.
„Cadrilater este o noţiune mai mult de dicţionar şi de geometrie decât de geografie. În fapt, Cadrilaterul este o parte indestructibilă a Dobrogei“, caracterizează atât de frumos partea de sud a Dobrogei prof.dr.univ. Gheorghe Dumitraşcu.
Partea de sud a Dobrogei, care se întinde peste 7.000 de kilometri pătraţi, şi unde trăiesc peste 400.000 de suflete, este formată din judeţele Durostor şi Caliacra. Principalele oraşe din această zonă sunt Silistra, Turtucaia, Dobrici (Bazargic), Balcic şi Cavarna. Ţinutul românesc este acum al vecinilor bulgari.
Profesorul de istorie Gheorghe Dumitraşcu spune că România a fost victima, şi în acest caz, a Marilor Puteri, care au încercat să împartă şi „varza“ şi „capra“, dar varza“ şi „capra“ nu erau neapărat România şi Bulgaria.
Istoria Dobrogei
Partea de sud a Dobrogei a avut de-a lungul istoriei soarta întregii provincii dintre Dunăre şi Mare. Din secolul VIII î. Hr, litoralul a fost colonizat de greci, şi au fost întemeiate cetăţile port: Histria, Callatis şi Tomis. În anul 55 î. Hr., Dobrogea şi cetăţile greceşti au fost înglobate în statul dac al lui Burebista, iar ulterior au trecut sub stăpânire romană. După scindarea Imperiului Roman, Dobrogea a intrat în componenţa Imperiului Roman de Răsărit, denumit apoi „Imperiul Bizantin“. În 1388, Mircea cel Bătrân a alipit acest ţinut Ţării Româneşti. Sultanul Mehmet I a cucerit Dobrogea, iar Ţara Românească a rămas doar cu Delta Dunării. Dobrogea a intrat sub stăpânirea otomană.
Istoricii încă nu sunt unanimi în a stabili data la care Dobrogea a intrat sub stăpânirea turcilor. Unii spun că ar fi anul 1416, alţii merg cu patru ani mai târziu. Alţi istorici spun că Dobrogea a intrat treptat sub stăpânirea otomană. Profesorul Dumitraşcu spune că România a avut autoritate asupra acestui ţinut din anul 1859, când Bulgaria practic nu exista. Era vorba de o autoritate pe plan al relaţiilor internaţionale, al învăţământului.
Dobrogea a devenit parte a României după Războiul de Independenţă.
Prin decizia Congresului de la Berlin, s-a specificat ca linia de frontieră a României cu Bulgaria să pornească în continuarea Dunării, astfel încât să cuprindă populaţia compact românească din aceste zone, iar partea de sud, Cadrilaterul, a revenit Bulgariei, scrie www.infodobrogea.ro. Graniţele, semnate cu sânge şi cu cerneală Despre tratativele româno-bulgare în scopul rectificării graniţei dintre cele două ţări din toamna anului 1912 şi în primăvara anului următor aflăm din lucrarea reputatului profesor dr. Lascu Stoica intitulată „Geopolotică regională – Dobrogea de sud în contextul anului 1913. Mărturii de epocă“
La 29 ianuarie 1913 s-a semnat un protocol la Londra în care reprezentantul României propunea ca noua linie de graniţă între România şi Bulgaria să plece de la un punct ce se va fixa la vest de Turtucaia şi să ajungă la Balcic pe Marea Neagră, inclusiv acel oraş. Reprezentantul Bulgariei a replicat, spunând că solicitarea României nu poate fi luată în considerare, propunând în schimb dărâmarea forturilor dimprejurul Silistrei şi rectificarea celor două triunghiuri din mijlocul liniei de fruntarie, care intrau în Dobrogea românească, precum şi un alt triunghiu care are ca bază pe ţărmul Mării Negre o linie lungă de cinci până la şase kilometri de la fruntaria actuală. Fireşte că aceste propuneri nu puteau fi luate în considerare de către România – ţară sud-est europeană ce se profila ca un factor tot mai determinant în asigurarea stabilităţii şi echilibrului în această parte a Europei.
„Cadrilater este o noţiune mai mult de dicţionar şi de geometrie decât de geografie. În fapt, Cadrilaterul este o parte indestructibilă a Dobrogei“, caracterizează atât de frumos partea de sud a Dobrogei prof.dr.univ. Gheorghe Dumitraşcu.
Partea de sud a Dobrogei, care se întinde peste 7.000 de kilometri pătraţi, şi unde trăiesc peste 400.000 de suflete, este formată din judeţele Durostor şi Caliacra. Principalele oraşe din această zonă sunt Silistra, Turtucaia, Dobrici (Bazargic), Balcic şi Cavarna. Ţinutul românesc este acum al vecinilor bulgari.
Profesorul de istorie Gheorghe Dumitraşcu spune că România a fost victima, şi în acest caz, a Marilor Puteri, care au încercat să împartă şi „varza“ şi „capra“, dar varza“ şi „capra“ nu erau neapărat România şi Bulgaria.
Istoria Dobrogei
Partea de sud a Dobrogei a avut de-a lungul istoriei soarta întregii provincii dintre Dunăre şi Mare. Din secolul VIII î. Hr, litoralul a fost colonizat de greci, şi au fost întemeiate cetăţile port: Histria, Callatis şi Tomis. În anul 55 î. Hr., Dobrogea şi cetăţile greceşti au fost înglobate în statul dac al lui Burebista, iar ulterior au trecut sub stăpânire romană. După scindarea Imperiului Roman, Dobrogea a intrat în componenţa Imperiului Roman de Răsărit, denumit apoi „Imperiul Bizantin“. În 1388, Mircea cel Bătrân a alipit acest ţinut Ţării Româneşti. Sultanul Mehmet I a cucerit Dobrogea, iar Ţara Românească a rămas doar cu Delta Dunării. Dobrogea a intrat sub stăpânirea otomană.
Istoricii încă nu sunt unanimi în a stabili data la care Dobrogea a intrat sub stăpânirea turcilor. Unii spun că ar fi anul 1416, alţii merg cu patru ani mai târziu. Alţi istorici spun că Dobrogea a intrat treptat sub stăpânirea otomană. Profesorul Dumitraşcu spune că România a avut autoritate asupra acestui ţinut din anul 1859, când Bulgaria practic nu exista. Era vorba de o autoritate pe plan al relaţiilor internaţionale, al învăţământului.
Dobrogea a devenit parte a României după Războiul de Independenţă.
Prin decizia Congresului de la Berlin, s-a specificat ca linia de frontieră a României cu Bulgaria să pornească în continuarea Dunării, astfel încât să cuprindă populaţia compact românească din aceste zone, iar partea de sud, Cadrilaterul, a revenit Bulgariei, scrie www.infodobrogea.ro. Graniţele, semnate cu sânge şi cu cerneală Despre tratativele româno-bulgare în scopul rectificării graniţei dintre cele două ţări din toamna anului 1912 şi în primăvara anului următor aflăm din lucrarea reputatului profesor dr. Lascu Stoica intitulată „Geopolotică regională – Dobrogea de sud în contextul anului 1913. Mărturii de epocă“
La 29 ianuarie 1913 s-a semnat un protocol la Londra în care reprezentantul României propunea ca noua linie de graniţă între România şi Bulgaria să plece de la un punct ce se va fixa la vest de Turtucaia şi să ajungă la Balcic pe Marea Neagră, inclusiv acel oraş. Reprezentantul Bulgariei a replicat, spunând că solicitarea României nu poate fi luată în considerare, propunând în schimb dărâmarea forturilor dimprejurul Silistrei şi rectificarea celor două triunghiuri din mijlocul liniei de fruntarie, care intrau în Dobrogea românească, precum şi un alt triunghiu care are ca bază pe ţărmul Mării Negre o linie lungă de cinci până la şase kilometri de la fruntaria actuală. Fireşte că aceste propuneri nu puteau fi luate în considerare de către România – ţară sud-est europeană ce se profila ca un factor tot mai determinant în asigurarea stabilităţii şi echilibrului în această parte a Europei.