În urmă cu o sută de ani, Regele Ferdinand I și Ion I.C. Brătianu, cunoscut în istoriografie și drept Ionel Brătianu, luau una dintre cele mai riscante decizii din istoria României. Cei doi lideri au hotărât intrarea regatului în Primul Război Mondial. La capătul drumului care începea în urmă cu un secol putea să fie ori reîntregirea țării, ori dispariția ei ca stat independent. Istoria a demonstrat că Regele Ferdinand I și Ionel Brătianu au luat decizia corectă.
La capătul războiului, România nu doar că redobândise teritoriile românești din Austro-Ungaria, dar reușise să elibereze și Basarabia, anexată de Rusia țaristă în anul 1812. Însă până atunci, monarhul, cât și Ionel Brătianu, care era prim-ministrul României în ceasul intrării în război, au trecut printr-un coșmar. În cele mai grele momente, atunci când aliații României nu își onoraseră promisiunile asumate în august 1916, mai mult de jumătate din țară a ajuns să fie ocupată de armatele Puterilor Centrale, inclusiv Bucureștiul, iar Moldova, rămasă liberă, a fost devastată de foame și tifos. Cei doi lideri politici au fost abandonați de cei mai mulți dintre cei care salutaseră cu entuziasm intrarea României în război.
Existau voci care cereau judecarea și chiar împușcarea lui Ionel Brătianu, pe care îl considerau vinovat de dezastrul militar care se profila în fața României. În Bucureștiul ocupat, dar și în Iașiul care devenise centrul tuturor intrigilor politice, erau tot mai multe voci care cereau abdicarea Regelui Ferdinand I sau chiar îndepărtarea Dinastiei fondate de Regele Carol I.
Complotul soldaților ruși
Mai mult, România se confrunta cu spectrul izbucnirii unor tulburări create de soldații ruși, care complotau și care se pregăteau inclusiv pentru arestarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria.
Atmosfera teribilă a intrării României în război și a zilelor grele care au urmat a fost surprinsă magistral de istoricul Ioan Scurtu, în cartea “Ion I.C. Brătianu“, apărută în anul 1992 la Editura Museion din București. În august 1916, Ion I.C. Brătianu era supus unei presiuni imense din partea Antantei, care dorea ca, prin intrarea României în război, să scadă presiunea Germaniei de pe fronturile occidentale. Ion I.C.Brătianu avea să declare: „Noi nu am intrat în război ca nişte solicitatori nepoftiţi. Noi am intrat in război ca nişte doriţi şi ceruţi!“. Fără a se lăsa intimidat de presiunile marilor puteri, şeful guvernului român a pus la punct, în detaliu, condiţiile politice şi militare ale participării României la război.
În ziua de 14/27 iulie 1916, guvernul român a prezentat Antantei punctele sale de vedere: România va declara război numai Austro-Ungariei, deoarece cu alţi membri ai coaliţiei adverse nu avea nici un contencios teritorial; asigurări că nu vor semna pacea până când nu se vor atinge obiectivele vizate de România; garanţia Marii Britanii, Franței, Rusiei şi Italiei asupra integrității teritoriale a Regatului şi a participării statului român, cu drepturi egale, la Conferința de pace; independenţa de comandament rnilitar; ofensive Aliate în sudul Balcanilor şi în Galiţia, primirea ritmică a cantităţilor necesare de arme şi muniţii.
După încheierea cu succes a negocierilor, s-a trecut la redactarea documentelor convenite. În acest timp, Ion I.C. Brătianu s-a înconjurat de toate garanţiile posibile, pentru a nu se afla că a ajuns la o înţelegere definitivă“, scrie Ioan Scurtu. Nici măcar membrii Guvernului nu ştiau toți că negocierile erau terminate şi nici nu aveau cunoştinţă de data fixată pentru declanşarea războiului. Ioan Scurtu mai scrie că Ionel Brătianu le spusese că tratativele sunt pe isprăvite, dar nu le comunicase amănuntele. Motivul era teama de trădare. De aceea, el a pregătit cu toată grija întâlnirea cu reprezentanții Antantei care a dus la semnarea Convenției militare care avea să pecetluiască intrarea României în război. Întâlnirea a fost organizată după un scenariu care ar putea servi unui film de spionaj.
Convenții semnate în casa fratelui
„Din precauţie, întâlnirea din 4/17 august 1916 nu a avut loc la Ion I.C. Brătianu acasă, ci la fratele său, Vintilă, care locuia pe Strada Ţăranilor. Participanţii au venit pe jos, pe căi diferite şi la interval de un sfert de oră. Erau de faţă cinci persoane: Ion I.C. Brătianu, Vintilă Brătianu, Constantin Diamandy, I.G. Duca; ultimul a sosit Stanislav Poklewsky-Koziel, ministrul Rusiei (n.r. - șeful Legației Rusiei în București), care a adus cele cinci exemplare originale ale Convenţiei politice şi Convenţiei militare destinate Rusiei, Franței, Marii Britanii, Italiei şi României. Toţi s-au aşezat în biroul lui Vintilă Brătianu, în jurul unei mese, fiecare cu câte un exemplar în mână. I.G. Duca citea, iar ceilalţi urrnăreau pentru a observa dacă la transcriere nu se strecurase vreo greşeală. Din dorinţa păstrării unui desăvârşit secret, toate exemplarele fuseseră scrise de mână.
A urmat apoi momentul semnării. Cele cinci exemplare erau deja iscălite de Saint-Aulaire, în numele Franţei, de George Barclay, în numele Marii Britanii, și de baronul Fasciotti, în numele Italiei. Vintilă Brătianu pregătise în mijlocul mesei o călimară frumoasă şi un condei destinat a fi păstrat în amintirea acestei scene istorice. Poklewsky a semnat cel dintâi, apoi iscălitura lui lon I.C.Brătianu a consfinţit angajarea României“, descrie Ioan Scurtu această scenă.
Soluţie
Armata română a suferit o înfrângere dezastruoasă la Turtucaia. Aliații României nu și-au ținut promisiunile, iar Armata Regală Română a fost nevoită să se retragă din Transilvania. Au urmat noi înfrângeri în Oltenia și în Muntenia, iar în ziua de 27 septembrie Ion I.C. Brătianu a convocat consfătuiri cu toți liderii politici. Nimeni, în afară de Regele Ferdinand I și de Regina Maria, nu i-a stat alături.
Considerat trădător în Germania
Convenţia militară stabilea angajamentul României de a ataca Austro-Ungaria până cel târziu la 15/28 august 1916; armata rusă se angaja să acţioneze „în mod deosebit de energic pe întreg frontul austriac“, să împiedice orice debarcare de trupe inamice pe ţărmul românesc al Mării Negre, să trimită în Dobrogea două divizii de cavalerie şi una de infanterie care să colaboreze cu armata română împotriva armatei bulgare. Aliaţii se angajau să înceapă la 7/20 august o „ofensivă categorică“ în zona Salonic. Cele patru mari puteri se angajau să furnizeze României şi materiale de război într-un flux de minimum 300 tone pe zi. O semnificaţie aparte avea precizarea că trupele ruse destinate să coopereze cu armata română „se vor afla sub ordinele Comandamentului suprem al Armatei Române“.
Ion I.C. Brătianu era convins că a realizat tot ce-şi dorise, că a pus bazele României Mari. Pentru luarea unei decizii acoperitoare, a fost convocat Consiliul de Coroană, la 14/27 august 1916“, mai scrie Ioan Scurtu. Singurul care s-a opus intrării României în război de partea Antantei a fost P.P. Carp. Bătrânul fruntaș conservator i-a spus Regelui Ferdinand că Hohenzollernii nu pot fi înfrânți. Regele Ferdinand I i-a replicat că tocmai l-a înfrânt pe unul. Evident, se referea la sine. Regele României a decis astfel intrarea în război împotriva țării sale natale și a propriei familii. În Germania, a fost considerat drept trădător, iar numele i-a fost șters din Marea Carte a Hohenzollernilor. În acele zile, Nicolae Iorga avea să noteze că Ion I.C. Brătianu era „mândru şi rece, avea înfăţişarea sigură care se potriveşte cu o astfel de stare de spirit. Nici o întrebare, nici o îndoială. Niciodată n-a părut mai stăpân pe dânsul, pe Rege, pe noi toţi, pe soartă. Aşa sunt toţi aceia pentru care sufletul omenesc, care scapă tuturor socotelilor, e un element de care numai poeţii şi naivii pot să ţie samă“.
Deschizând şedinţa, Regele Ferdinand a declarat: „Am convocat aici pe mai-marii ţării nu ca să le cer un sfat, ci ca să le cer sprijinul. Văd situaţia în aşa fel, încât nu mai putem rămâne în neutralitate. De aici înainte victoria Puterilor Centrale este exclusă. Guvernul meu, care crede şi el că a venit momentul să începem războiul, a avut o consfătuire cu unul din guvernele beligerante“. Însă, la scurtă vreme după ce armata română începuse să elibereze Transilvania, României i-au declarat război Germania, Bulgaria și Turcia. Armata română a suferit o înfrângere dezastruoasă la Turtucaia. Aliații României nu și-au ținut promisiunile, iar Armata Regală Română a fost nevoită să se retragă din Transilvania. Au urmat noi înfrângeri în Oltenia și în Muntenia, iar în ziua de 27 septembrie Ion I.C. Brătianu a convocat consfătuiri cu toți liderii politici.
Nimeni, în afară de Regele Ferdinand I și de Regina Maria, nu i-a stat alături. Toți i-au cerut să își asume singuri răspunderea pe eșec. În 3 decembrie, Guvernul părăsea Bucureștiul și pleca în refugiu la Iași. Cu acordul Regelui și al Guvernului, în București au rămas unii oameni politici cu vederi filo-germane, precum Alexandru Marghiloman sau Constantin Stere, pentru a încerca să îmblânzească ocupația. Ion I.C. Brătianu era atacat de toată lumea, de la filogermanii precum Constantin Stere și până la cei care militaseră alături de el pentru intrarea în război, precum Octavian Goga. Celor care-l criticau, Brătianu le-a dat un răspuns lapidar: „Dacă destinul nostru va putea fi abătut din drumul său, accept să fiu ucis cu pietre“. Istoria însă i-a dat dreptate lui Ion I.C. Brătianu, iar ziua de 1 Decembrie 1918 aducea unirea tuturor teritoriilor locuite de români sub Coroana de Oțel, purtată de Regele Ferdinand I.