În urmă cu 550 de ani, într-o noapte de pomină, a avut loc o confruntare cumplită. Este vorba despre bătălia pe care a dat-o Ștefan cel Mare contra armatei Regatului Ungariei, la 15 decembrie 1467. Aspectul de mare interes, care dă întregii povești o coloratură aparte, este faptul că regele ungurilor era româno(după tată)-maghiarul Matei Corvin. Ciudate sunt căile istoriei și-ale vieții!
Cu mai mult de doi ani înainte, Ștefan pusese stăpânire pe cetatea Chilia, unde ungurii organizaseră un așezământ ostășesc. Cum Matei Corvin sporise birurile pentru populația Ardealului, aceasta era foarte nemulțumită, lucru de care Ștefan voia să profite. În acest sens, a încercat să lege prietenie cu secuii.
La rândul lor, sașii din Ardeal s-au răsculat contra regelui Ungariei, tot din motive de mărime a dărilor. Matei Corvin a venit cu oaste asupra secuilor și după ce i-a pus la punct, s-a gândit că ar fi cazul să-i dea o lecție și lui Ștefan, dobândind controlul asupra Moldovei.
După ce și-a strâns o oaste de 40.000 de oameni, Matei Corvin a pornit către vecinul dinspre răsărit, către Moldova. Ștefan a prins de veste că regele Ungariei vine asupră-i cu oaste mare, dar timpul scurt nu i-a îngăduit să-și adune armata întreagă. Se baza doar pe 12.000 de ostași. Dar calitățile sale de strateg aveau să-și spună cuvântul.
Matei Corvin, încrezător în sine, a cucerit, pe rând, mai multe târguri și așezări importante: Roman, Târgu Neamț, Trotuș. Ștefan l-a lăsat să cucerească și Baia, lucru care s-a petrecut la 14 decembrie. Dat fiind că Baia era populată în bună parte cu unguri, pesemne că oastea Ungariei s-a bucurat de o bună primire. Dar bucuria urma să fie de foarte scurtă durată… Avea să fie curmată în toi de noapte!
După ce întunericul s-a lăsat iar oastea maghiară se cufundase în somn, cu mulțumirea unor cuceriri facile, oastașii lui Ștefan au provocat un incendiu și au dat năvală pe ulițele orașului. Alarmați, dar buimaci, ostașii regatului ungar s-au mobilizat anevoie pentru defensivă. Greu să te mai aperi în astfel de condiții, într-un oraș străin și în toiul nopții. Mai înainte de a se dezmetici, jumătate dintre ostașii invadatori au trecut într-un altfel de somn. Cel fără de trezire!
Nici măcar Matei Corvin n-a scăpat nevătămat de armele moldovenilor. Ca și cum n-ar fi fost suficiente cele trei săgeți pe care le încasase, unul dintre ostașii lui Ștefan i-a mai aplicat regelui încă o lovitură, cu lancea. Puternicul rege al ungurilor a fost cât pe ce să-și sfârșească zilele pe plai moldav.
Înjumătățită, armata ungară s-a retras îngrozită, în mare grabă, purtându-și regele grav rănit. Din teama că oștirile trimise de către Ștefan să-i oprească și să-i distrugă vor obține o bogată captură de război, ungurii au îngropat pe drumul de retragere bunurile care îi încurcau… la fugă. Printre acestea s-au numărat, se spune, 500 de tunuri (deși numărul pare cam mare).
Întors acasă, Ștefan a avut de rezolvat, în perioada următoare, răfuiala cu boierimea care-l trădase în vremea ostilităților. Situația a fost rezolvată în stilul său inconfundabil. Au fost trași în țeapă 64 de boieri, mari și mici. Printre ei se număra și acel vornic din pricina căruia Matei Corvin și ostașii săi scăpaseră cu viață, în retragerea lor către Ardeal.
Peste câțiva ani, Ștefan cel Mare și Matei Corvin s-au împăcat, puși în fața marii primejdii reprezentate de către turci, care nu cu mult înainte se făcuseră stăpâni peste Constantinopol. Regele Matei Corvin s-a dovedit înțelept, când i-a oferit lui Ștefan aproape 7000 de oastași, ca sprijin în uriașa confruntare de la Podul Înalt (1475). Atunci, turcii au fost spulberați. A fost o bătălie care va rămâne veșnic în istoria expansiunii islamice.
Unele surse vorbesc despre pierderi uriașe, de 45.000 de oameni, plus toată artileria, pentru armata Semilunii. Oastea lui Ștefan avea sub 50.000 de luptători și nu mai mult de 20 de tunuri.