De la înfiinţarea sa ca stat, România a avut trei date diferite pentru sărbătorirea zilei naţionale. Prima dintre acestea a fost 10 Mai, celebrată în timpul perioadei monarhice constituţionale (1877-1947). Odată cu instaurarea regimului comunist şi până la căderea lui Nicolae Ceaușescu, în anul 1989, sărbătoarea a fost marcată pe data de 23 August. Începând cu anul 1990, ziua naţională a statului român este sărbătorită la 1 Decembrie.
10 mai – zi cu semnificaţie istorică triplă
10 mai a fost aleasă ca Zi Națională din cauză că a marcat trei momente extrem de importante în istoria statului român modern. Primul dintre acestea este alegerea ca principe a lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, la 10 mai 1866. La exact 11 ani după acest moment, după ce Mihail Kogălniceanu proclamase, la 9 mai, independenţa de stat faţă de Imperiul Otoman, principele Carol decide ca 10 mai să fie celebrată ca fiind ziua proclamării independenţei.
La 10 mai 1881 au avut loc serbările ce au marcat înfiinţarea Regatului României, conform deciziei parlamentare din 14 martie/26 martie 1881. Trei momente importante din istoria ţării noastre, toate având un numitor comun: ziua de 10 mai. Aceasta a fost serbată în fiecare an, până în 1947, când ultimul rege al României, Mihai I, a fost nevoit să abdice.
Cum era sărbătorită 10 mai ca zi naţională? Din relatările vremii, se pare că evenimentul era marcat cu mare fast, cel puţin în Bucureşti. Iată, de exemplu, ce declara scriitorul Horia Furtună, de la microfonul radioului, în anul 1941:
„În dimineaţa zilei de 10 mai, bubuitul tunurilor din Dealul Spirii reamintea Capitalei sărbătoarea. Pe străzile şi bulevardele pe unde avea să treacă cortegiul, casele şi prăvăliile erau împopodobite cu drapele. Tramvaiul electric era oprit de la 8 dimineaţa iar cel cu cai de la 9 şi numai tramcarele puteau circula pe străzile libere.
Lumea venea înţesându-se pe trotuare şi umflând frânghiile întinse de-a lungul lor; parcursul era Calea Victoriei, strada Carol, bulevardul Maria, Calea Rahovei, Mitropolie. La 10 şi jumătate se auzeau din nou tunurile de la Arsenal. Cortegiul pleca de la Palatul Regal spre Te deum-ul de la Mitropolie. În frunte – prefectul poliţiei cu un pluton de jandarmi călare. Apoi veneau Maiestăţile lor Regele şi Regina într-o trăsură de mare gală trasă de patru cai negri având în dreapta şi în stânga ofiţeri călare. Cortegiul se încheia cu un alt pluton de jandarmi. Pe întreg parcursul trupele prezentau armele, muzicile cântau imnul regal, lumea striga <> şi florile cădeau din balcoane".
23 august, ziua eliberării României de sub jugul fascist
Manifestări legate de ziua de 10 Mai devin istorie odată cu abdicarea Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947 și preluarea puterii de către comuniști.
După abdicarea forțată a regelui Mihai I în data de 30 decembrie 1947, Camera Deputaților a adoptat legea nr. 363 din 1947, prin care a proclamat Republica Populară Română, fără a preluat data de 30 decembrie ca fiind ziua naţională a statului. De ce? Pentru că tot ce era legat de perioada regalităţii trebuia şters definitiv din istoria ţării. A fost aleasă, în schimb data de 23 August, având o importanţă crucială, reală (chiar dacă vorbim de alegerea făcută de conducătorii comunişti ai vremii) pentru statul român.Ziua de 23 august a fost adoptată drept sărbătoare de stat, sub numele de ziua insurecției armate antifasciste, începutul revoluției populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și arestarea guvernului condus de Ion Antonescu în anul 1944.
„Trăiască 23 august, ziua eliberării patriei noastre de sub jugul fascist" era sloganul oficial al paradelor dedicate zilei de 23 august. Începând cu anul 1948 şi până în 1989, această dată a fost sărbătorită ca zi naţională a statului, fie că a fost vorba de Republica Populară Română sau Republica Socialistă România.
Celebrarea acestei date a început încă din anul 1945, în plin regim monarhic. Bineînţeles că regele nu participa la ceremonii, dar comuniştii, care, treptat, au început să acapareze puterea, aveau încă un motiv de a sfida conducerea monarhică de la acea vreme. După abdicarea regelui Mihai I, comuniştii se foloseau de paradele din ziua de 23 august pentru a aduce omagii Armatei Roşii, Rusiei Sovietice, iar, mai apoi, Partidului Comunist Român şi conducătorilor acestuia. După ce Nicolae Ceauşescu reuşeşte să devină lider al statului, dar, mai ales, odată cu citirea Tezelor din iulie, de către dictator, în faţa Comitetului Executiv al Partidului Comunist Român, la 6 iulie 1971, ziua de 23 august s-a transformat din sărbătoare naţională într-o adevărată celebrare a cultului personalităţii ceauşeştilor.
Ultima celebrare a datei de 23 August ca zi naţională a statului a avut loc în anul 1989, cu câteva luni înainte de sfârşitul cuplului dictatorial şi, odată cu acesta, a regimului comunist din România. Evenimentul nu a mai avut loc în Piaţa Aviatorilor sau pe Stadionul 23 august din Bucureşti, aşa cum se obişnuia până atunci, ci pe Cheiul Dâmboviţei. Defilarea s-a făcut prin faţa unei tribune improvizate, la Casa Radio, a cărei construcţie nu a fost definitivată nici până în ziua de astăzi.
În anul 1990, după revoluția anticomunistă din 1989, parlamentul dominat de FSN a refuzat propunerea venită din partea opoziției, de a adopta ziua de 22 decembrie drept sărbătoare națională a României. Pe fondul confruntărilor interetnice de la Târgu Mureș din martie 1990 și a mineriadei din 13-15 iunie 1990, Parlamentul României a adoptat la 31 iulie 1990 legea nr. 10 din 1990, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare națională și a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională.
Legea 10 din 1990 nu precizează semnificația sau motivul alegerii zilei de 1 Decembrie drept ziua națională a României.