Acum 76 de ani, la 30 august 1940, românii au suferit una dintre cele mai grele încercări ale istoriei lor. Prin dictatul de la Viena, zona de nord-vest a Transilvaniei a trecut în componenţa Ungariei.
Dezmembrarea Transilvaniei venea după ce România abia pierduse, în iunie 1940, Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţei, în favoarea URSS. Toate pierderile teritoriale din 1940 s-au produs fără ca Armata Română să lupte pentru integritatea ţării şi fără ca România să fie, oficial, în război. România a intrat în cel de-al doilea Război Mondial abia în anul 1941.
Din punct de vedere riguros ştiinţific, documentul care a tranşat România, în anul 1940, se numeşte “al doilea Tratat de la Viena”. Primul Tratat de la Viena fusese cel din noiembrie 1938, prin care Ungaria lui Horthy obţinuse teritorii din componenţa Cehoslovaciei.
Atât la primul, cât şi la al doilea Tratat de la Viena, Ungaria a avut câştig de cauză, întrucât a fost sprijinită de Germania lui Hitler şi de Italia lui Mussolini, iar celelalte mari puteri europene, Franţa şi Marea Britanie, erau preocupate să-şi asigure propria securitate.
Presiunile asupra României, pentru a o determina să cedeze fără luptă Transilvania către Ungaria, s-au bazat pe o promisiune a Germaniei, care se angaja să “garanteze”, ulterior, frontierele României.
Acceptarea Dictatului de la Viena a fost favorizată de faptul că, în anul 1940, românii erau ''complet izolați și lipsiți de sprijinul material și politic al oricărei puteri străine'', releva un studiu elaborat de Marele Stat Major al Armatei Române.
Cedările teritoriale româneşti au fost facilitate de starea de derută determinată de presiunile externe şi incapacitatea guvernului condus de Ion Gigurtu şi a cercurilor conducătoare româneşti de a angaja acţiuni politice ferme, de a organiza măsuri de apărare naţională.
Lipsa de curaj a regelui Carol al II-lea, faptul că a evitat un contact direct cu Hitler, deşi se impunea o expunere personală, au întărit convingerea cancelarului nazist că regele României nu va întreprinde măsuri de împotrivire hotărâte, ci va consimţi treptat la toate pretenţiile revizioniste formulate.
În acest context, la Viena, România a acceptat să cedeze o suprafaţă de 43.492 kilometri pătraţi şi o populație de 2.667.000 de locuitori, dintre care 50,2 la sută erau etnici români.
Delegaţia României la Viena a fost formată din Mihail Manoilescu (ministru de externe) şi Valter Pop. Ei au sosit la Viena încă din 29 august, dar au semnat Tratatul la data de 30 august.
În dimineaţa aceleiaşi zile, 30 august, Consiliul de Coroană condus de regele Carol al II-lea a admis arbitrajul cu majoritate de voturi (19 pentru, 10 contra, 1 abţinere), în schimbul garantării de către Germania şi Italia a noilor graniţe ale României.
Pentru a se bucura de victorie, la data de 11 septembrie 1940, regentul Ungariei, Miklos Horthy, a intrat călare în oraşul Cluj, pe un cal cu potcoave din aur.
Stăpânirea maghiară asupra nord-vestului Transilvaniei s-a încheiat la data de 25 octombrie 1944, când Armata Română a eliberat ultimele două localităţi aflate sub ocupaţie - orașele Satu Mare și Carei.