Ion Antonescu, noul conducător al României după abdicarea lui Carol, era un naţionalist şi un adept al regimului autoritar. În alcătuirea guvernului său, el s-a bazat mai întâi pe legionari, iar după ruptura cu aceştia, pe armată. Convins că Germania va câştiga conflictul mondial izbucnit în 1939, şi din dorinţa de a recuceri teritoriile pierdute de România în 1940, el a antrenat ţara într-o strânsă cooperare economică şi militară cu Germania.
Regimul antonescian 1940-1944
Îndată după abdicarea regelui Carol, generalul Antonescu şi-a arogat puteri dictatoriale, instituind funcţia de „Conducător al statului”. Tânărului rege Mihai (de numai 19 ani) îi rămâneau totuşi şefia armatei şi dreptul de a-l numi pe primul-ministru. În prima perioadă a dictaturii sale (septembrie 1940 - ianuarie 1941), Antonescu s-a sprijinit pe legionari, formând guvernul cu aceştia şi proclamând România stat naţional-legionar. Relaţiile dintre România şi Germania cunosc acum o semnificativă lărgire: România aderă la Pactul Tripartit şi primeşte pe teritoriul ei importante forţe militare germane.
Însă cooperarea dintre Antonescu şi legionari a eşuat din cauza instabilităţii provocate de excesele în aplicarea măsurilor luate de guvern împotriva evreilor şi de permanentele răfuieli cu foştii adversari pe care, potrivit doctrinei lor, legionarii voiau să-i elimine fizic. Astfel, în noaptea de 26-27 noiembrie 1940 au fost asasinaţi la Jilava 66 de deţinuţi politici, în aceeaşi zi fiind asasinaţi şi reputatul economist ţărănist Virgil Madgearu (în pădurea Snagov) şi marele istoric, fost prim-ministru, Nicolae Iorga (în comuna Strejnic). Cu acordul lui Hitler - care dorea la Bucureşti un guvern capabil să asigure aprovizionarea maşinii de război germane, îndeosebi cu petrol -, Antonescu îi înlătură pe legionari, după o încercare nereuşită a acestora de a da o lovitură de stat în ianuarie 1941.
Începe acum cea de-a doua etapă a dictaturii, cea militară (ianuarie 1941 - august 1944). Statul este subordonat economic Germaniei, dar Antonescu condiţionează aprovizionarea Reichului de plata tuturor produselor livrate. În politica internă, se iau măsuri de asanare a administraţiei, dar se continuă şi măsurile discriminatorii împotriva evreilor iniţiate în etapa anterioară a guvernării. Relaţiile cu Germania, foarte strânse şi în plan militar, îl determină pe Antonescu să i se alăture lui Hitler în lupta cu bolşevismul sovietic, pentru eliberarea teritoriilor estice ocupate în 1940.
De la războiul din Est la cel din Vest
Antonescu a ordonat trecerea Prutului în 22 iunie 1941; după circa o lună Basarabia şi Bucovina de nord erau recucerite. Pentru a combate influenţa comunistă în aceste teritorii, guvernul înăspreşte măsurile luate împotriva evreilor de acolo (socotiţi toţi agenţi bolşevici!) şi îi deportează în masă dincolo de Nistru, circa 100.000 dintre ei pierind - morţi sau dispăruţi. În acelaşi timp însă, regimul refuză să-i predea pe evrei pentru a fi exterminaţi în lagărele germane, aşa cum a făcut regimul fascist maghiar. După recucerirea teritoriilor româneşti, armata română a continuat războiul dincolo de Nistru, cucerind Crimeea (1941-1942), participând la bătălia de la Stalingrad (1942-1943) şi la luptele din Kuban (1943), în ciuda avertismentelor lansate de Aliaţi şi de politicienii români. Schimbarea soartei războiului a silit-o să se retragă apoi pe direcţia inversă, în defensivă, în această dezastruoasă campanie au pierit circa 600.000 români.
În aceste condiţii, opoziţia condusă de Iuliu Maniu hotărăşte să scoată România din război. Au loc negocieri diplomatice, cu anglo-americanii la Ankara şi cu sovieticii la Stockholm. Dar, în condiţiile în care Armata Roşie intrase în ţară, regele Mihai, sfătuit de cercurile palatului, ordonă arestarea lui Antonescu la 23 august 1944. Armata romană întoarce armele împotriva foştilor aliaţi, luptând către vest. Un armistiţiu cu Naţiunile Unite se încheie abia la 13 septembrie 1944: România trebuia să pună economia ţării la dispoziţia sovieticilor, să întreţină armata de ocupaţie şi să plătească o despăgubire de 300 milioane de dolari. Pe frontul de vest românii luptă în Ungaria, Cehoslovacia şi Austria, pierzând 170.000 de oameni, şi cheltuind circa 1,2 miliarde dolari. România intră însă în sfera de influenţă sovietică, mai ales după acordul anglo-sovietic din 9 octombrie 1944 de la Moscova.
Actul de la 23 august şi urmările sale
În vara anului 1944, grupările politice care se opuneau războiului şi dictaturii lui Antonescu au creat Blocul Naţional Democrat din care făceau parte PNL, PNŢ, PSD şi PCR. În condiţiile în care Antonescu şi-a manifestat dorinţa de a rezista sovieticilor pe aliniamentul Focşani-Nămoloasa-Galaţi, regele Mihai şi reprezentanţii BND au hotărât înlăturarea mareşalului. Ea s-a petrecut în urma unei audienţe la Palat, când Antonescu, somat să încheie imediat armistiţiul cu Naţiunile Unite, a refuzat şi a fost arestat. În aceeaşi seară a fost alcătuit un guvern condus de generalul Constantin Sănătescu, iar armata română a ripostat la atacurile de represalii ale Germaniei.
Actul de la 23 august a determinat prăbuşirea întregului sistem de apărare german din Balcani, scurtând războiul şi anunţând înfrângerea Germaniei lipsită de petrolul şi grâul românesc. 23 august a însemnat însă şi intrarea României în sfera de influenţă sovietică. Românii nu ştiau însă că Churchill şi Stalin hotărâseră încă din octombrie 1944 să împartă Europa de Est în zone militare operative. Principiul enunţat de Stalin lui Tito în 1944: „Cine ocupă un teritoriu îşi impune şi propriul său sistem social”, începuse să fie pus în practică.