ga('require', 'GTM-5C4NZ98'); Mistere, fenomene si inventii unice in Romania. - Descoperă România Misterioasă , Mistere, fenomene si inventii unice in Romania. - Descoperă România Misterioasă


Mistere, fenomene si inventii unice in Romania.


În Timişoara, la Muzeul Satului Bănăţean, poate fi admirată o biserică de lemn. Iniţial, ea fusese cons­tru­ită în satul Remetea Lunca, în 1746, cu hramul arhan­ghe­lilor Mihail şi Gavril. După ceva timp, biserica a fost mutată în satul Topla, dar sătenii din Remetea Lunca s-au supărat foar­te rău că locul închinăciunii şi al cre­dinţei le fusese luat, şi au bles­temat-o. Au ju­ruit-o să nu aibă parte de ea nici sătenii din noua lo­ca­litate. Şi se pare că blestemul a funcţionat. În Topla, biserica a luat foc, i s-a pră­buşit pe neaşteptate altarul, iar, în final, întreg satul s-a împrăştiat în cele patru zări ale lumii, rămânând cu doar patru locuitori.

În 1987, biserica a fost mu­tată din nou, de data asta la Ti­mi­şoara, în Muzeul Satului Bă­năţean. În speranţa de a scăpa de blestem, i s-a dat un hram nou, anume Naşterea Maicii Domnului. Cu toa­te astea, în 1998, o furtună puternică a pră­buşit trun­chiul unui co­pac pes­te ea. Dar, deşi ne­­no­rocirile care au lovit bise­rica din Topla sunt cu­nos­cute în zonă, preoţii refuză să vor­beas­că despre ele şi mereu schimbă subiectul atunci când sunt în­tre­baţi.

Pila Karpen
 
În biroul directoarei Muzeului Naţional Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucureşti există o invenţie care poate produce curent electric şi care, după 70 de ani, încă mai funcţionează. Este vorba despre un per­petuum mobile care, fără nici o altă intervenţie ex­ter­nă, generează energie la nesfârşit. Inventatorul pilei, Nicolae Vasilescu Cârpan, a început lucrul la acest proiect înainte de Primul Război Mondial şi, în final, a reuşit să construiască dispozitivul. Marele mister al invenţiei sale este că funcţionează în con­ti­nuare şi astăzi, o enigmă pe care oamenii de ştiinţă nu au reu­şit încă să o explice. De-a lungul timpului, mulţi cer­ce­tători au încercat să construiască dispozitive care ar putea produce energie la nesfârşit, dar în cele din urmă, conceptul a ajuns să fie con­siderat o utopie şi a fost abandonat. Chiar mai mult decât atât, cei care căutau în conti­nuare soluţii la această problemă erau con­sideraţi nebuni şi marginalizaţi.

În fizică, pila electrică este practic stră­moşul bateriei, în ceea ce priveşte gene­ra­toarele electrice. În mod normal, aceste pile electrice nu rezistă mai mult de 10 ani, şi asta doar în cazurile în care sunt extrem de performante. Ei bine, pila Karpen (bote­zată aşa după numele de familie al inven­ta­torului) a funcţionat timp de 70 de ani şi încă ge­nerează curent. Cele mai re­cente măsură­tori care s-au făcut la bornele ei arătau o va­loare a tensiunii care era egală cu cea cal­culată în 1922 de către Cârpan în­suşi. Inven­ţia a fost pre­zen­tată în cadrul unor comu­nicări ştiinţifice la Bo­logna, Paris şi Bucu­reşti, dar principiul funcţionării ei nu a putut fi explicat de oa­menii de ştiinţă. De altfel, numai un cerc restrâns de specialişti din domeniu ştiu despre existenţa pilei Kar­pen, lucru care nu ajută la eluci­darea mis­te­rului. Şi mai interesant este faptul că pila Karpen nu este singura de acest fel. Alte pile similare, ce datează de mai mult de două milenii, sunt cu­nos­cu­te sub denu­mirea de "Pilele din Bag­dad". Este vor­ba de nişte dispozitive ce puteau trans­forma în ener­gie elec­trică energia re­zul­tată dintr-o reacţie chi­mică, gene­rând elec­troni şi asigu­rând circulaţia acestora într-un anume sens.



Comoara din Peştera Bolii
 
După oraşul Petroşani, pe Drumul Na­ţional 66, care duce la Haţeg, există două locuri învăluite în le­gendă şi mister. Acestea sunt Peştera Bolii şi Cetatea Băniţa, despre care se spune că ar ascunde bo­găţii fabuloase, adă­pos­tite în mă­runtaiele munţilor şi pro­tejate de un blestem care face ca ele să nu fie găsite. Un soi de energie magică a blestemului fa­ce ca un văl de ceaţă să cadă peste ochii cău­tătorilor, ascun­zând bogăţiile de lăcomia lumii exterioare.

 Localnicii au transmis le­gen­dele din generaţie în ge­ne­raţie, încât nimeni din zonă nu se încumetă să ca­u­te comoara, de teama blestemului. Miturile se îm­bi­nă cu istoria şi vorbesc despre aurul dacilor, pe care aceştia l-ar fi adus în care pline şi pe care l-ar fi îngro­pat adânc, în măruntaiele pământului, pecetluind as­cun­zătoarea cu sigiliul bles­te­mului şi cu pro­tec­ţia nălucilor, ca­re îi duc pe cău­tă­tori prin labirinturi şi crăpături din stân­că. Dacii se te­meau că aurul lor ar fi putut ajunge pe mâna romanilor, aşa că l-au ascuns undeva în inima mun­telui în care s-a format Peştera Bolii. Nimeni nu ştie locul în care a fost îngro­pată co­moa­ra, şi despre cei care au că­utat-o sau care în mod acci­den­tal au găsit o parte din ea se spune că nu s-au mai întors nicio­dată pentru a vorbi despre loc şi despre descoperirea lor.

Localnicii sunt siguri că exis­ten­ţa comorii este o rea­litate. În plus, se spune că aurul din care es­te formată este unul de o pu­ri­tate mult mai mare decât cel exis­tent în prezent, fiind mult mai valoros. Unul dintre localnicii de pe Valea Arsului ar fi plecat în căutarea comorii, împreună cu un prieten. Cei doi nu se lă­comeau la averi, dorindu-şi doar să găsească su­ficient aur cât să îşi cumpere doi boi. Au căutat până se spune că ar fi găsit ascunzătoarea comorii. Tânărul l-a rugat pe însoţitorul său să rămână în peşteră, ca să ştie unde să se întoarcă după ce venea din sat cu aju­toare. Dar, între timp, nişte năluci l-au făcut pierdut pe cel rămas lângă locul comorii, ştergându-i pentru vecie urma de pe pământ. Când tânărul s-a întors, nu şi-a mai găsit consăteanul şi nici locul comorii. În schimb, a găsit coada de topor pe care o lăsase ca semn, pe poteca ce ducea la comoară. Dar nici acest lucru nu i-a fost de folos, pentru că locul se schimba în permanenţă, înghiţit de nişte pâcle alunecoase. Le­gen­dele trans­mise din bătrâni vorbesc, de altfel, des­pre forma ade­vărată a peşterii. Se spune că aceasta es­te total diferită de modul în care o văd oamenii. Peş­tera ar conţine anumite pasaje secrete, care nu pot fi accesate decât prin pereţi care se deschid şi abia în galeriile sub­te­rane la care duc aceste pasaje, este as­cuns aurul daci­lor. În zilele noastre, Peştera Bolii a de­­venit atracţie turistică şi în ea se organizează serbări.

Lacul Dracului
 
Cel mai mare lac carstic din România este Lacul Dracului, din Munţii Locvei, situaţi în Cheile Nerei, în Caraş-Severin. El este inclus în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa. Lacul, care iniţial a fost sub­teran, are adâncimea de 9,3 metri şi diametrul în jur de 20 de metri. Datorită formelor carstice variate care inspiră imaginaţia umană, a fost asociat cu figura Diavolului. Exis­tă şi o legendă în acest sens.

Un batran s-a dus la malul la­­cului pentru a-şi scoate la păscut caprele. Cum stă­­tea el aşa şi as­culta sunetul făcut de undele apei, omul a fost surprins de o apariţie supra­na­tu­rală. În faţa lui, ca din pământ, s-a materializat o siluetă care a luat contur încetul cu în­cetul. Era un omuleţ care ţinea în mână un peşte şi care l-a salutat pe bătrân, ru­gându-l să i-l prăjească pe jarul focului lângă care stătea, dar în aşa fel încât să nu i se în­doaie coada. Bătrânul şi-a dat sea­ma că ceva era în neregulă cu ară­tarea ivită aşa din senin, şi i-a spus mo­gâl­deţei că îi acceptă ru­ga, cu o con­diţie: la rândul său, omuleţul să pră­jeas­că un cap de ţap, în aşa fel încât acesta să nu rân­jească.

 Pen­tru a înde­pli­ni con­diţia pusă, bătrâ­nul a înfipt peştele în­tr-o ţe­puşă, reuşind să îl pră­jească fără a i se strâm­­ba coada. În schimb, omuleţul s-a chi­nuit în zadar să frigă capul de ţap fără ca acesta să-şi des­chidă, la con­tactul cu focul, făl­cile, deşi îi legase botul cu o funie făcută din coajă de tei. Linsă de flă­­cări, funia a ars ime­diat, iar botul ţa­pului s-a desfăcut şi a în­ceput să rân­jească. Realizând că a fost pă­că­lit de bă­trân, omu­le­ţul s-a arun­cat în lac, de ciudă, şi s-a făcut ne­vă­zut. În ce-l pri­veş­te pe moş, el nu s-a în­doit nici o clipă că o­muleţul fusese, de fapt, un drac, iar după ce a po­ves­tit mai departe întâm­pla­rea, numele la­­­cului a ră­mas Lacul Dra­cului.

Fenomene unice în România
 
Pe un deal aflat în apropiere de satul Ter­ca, din comuna Lopă­tari, din judeţul Buzău, se ma­nifestă unul dintre cele mai interesante feno­mene naturale din România. Acesta a fost numit de către localnici "Focul Viu". Sub influenţa razelor soa­relui, din cauza emanaţiilor de gaze naturale din scoarţa terestră, pământul se aprinde brusc, dând naş­tere unor flăcări care uneori ajung şi la un metru înăl­ţime. Acest efect natural e sursa unui peisaj infernal, care a alimentat imaginaţia localnicilor, convinşi că acest foc viu, care nu se stinge niciodată, ar fi, de fapt, o ma­nifestare a flăcărilor din iad.
Un alt fenomen natural inte­re­sant se petrece la Laguna Albas­tră, de la Aghireş. Aici, exploa­ta­rea de caolin a dus la străpun­gerea stratului imper­meabil de argilă. Cum în afunduri există un strat subteran de apă, în momen­tul în care apa a inundat cariera, a dus la formarea unui lac. Lo­cal­nicii au numit lacul "La­guna Albastră", susţinând că acesta se aseamănă cu sufletul unui om. În zilele mohorâte, apa lacului de­vine gri, în timp ce, în zilele se­nine, devine al­bas­tră. Acest fe­no­men straniu se petrece în ur­ma faptului că apa împru­mu­tă culoa­rea cerului.

Tot în judeţul Buzău, în co­mu­na Bozioru, în zona satului Fi­sici şi a cătunului Nucu, din a­propiere de La­cul Go­tes, se pe­trec nu­me­­roase fenomene inex­pli­­cabile. Lista este lungă şi, prin­tre altele, include apa­riţii de OZN-uri, dispariţii de persoane, ape vii, iz­voa­re radio­ac­tive şi anomalii mag­netice. Uneori, trecă­torii obiş­nuiţi care se plimbă prin zonă în­cep să dez­volte mani­festări ex­tra­­sen­zoriale şi feno­me­ne de tip te­lepatic. În al­te cazuri, oamenii ca­re traversau lo­cul au fost martorii dis­pa­ri­ţiei misterioase a celor care îi înso­ţeau. Aceş­tia au dis­părut într-o clipă, fie tre­zin­du-se într-un loc total diferit faţă de cel din care dis­păruseră, fără să îşi amintească ce li s-a în­tâmplat, fie nu au mai fost găsiţi ni­ciodată. 

Un alt lucru foarte ciu­dat este ce­rul de dea­su­pra com­ple­xu­lui schi­­turilor ru­pes­tre. A­cesta are nişte nuan­ţe foarte in­tense şi o cla­ritate in­cre­di­bilă care îi şo­chează pe oamenii de ştiinţă. În mod nor­mal, cerul senin dez­voltă sticliri de până la 6.000 de grade Kel­vin. Sticlirile ce­ru­lui de la Bozioru ajung până la un nivel de 23.000 de gra­de Kelvin. Pentru cei care îl privesc, acesta induce o stare hipnotică, asemănă­toa­re unei spirale care ab­soarbe eul într-o altă dimen­siu­ne. Din acest motiv, cerul de la Bozioru a ajuns să fie consi­derat o poartă ener­getică unde timpul şi spaţiul sunt acordate cu axa infinitului.

Share on Google Plus

About Omae Bazooka