În Timişoara, la Muzeul Satului Bănăţean, poate fi admirată o biserică de lemn. Iniţial, ea fusese construită în satul Remetea Lunca, în 1746, cu hramul arhanghelilor Mihail şi Gavril. După ceva timp, biserica a fost mutată în satul Topla, dar sătenii din Remetea Lunca s-au supărat foarte rău că locul închinăciunii şi al credinţei le fusese luat, şi au blestemat-o. Au juruit-o să nu aibă parte de ea nici sătenii din noua localitate. Şi se pare că blestemul a funcţionat. În Topla, biserica a luat foc, i s-a prăbuşit pe neaşteptate altarul, iar, în final, întreg satul s-a împrăştiat în cele patru zări ale lumii, rămânând cu doar patru locuitori.
În 1987, biserica a fost mutată din nou, de data asta la Timişoara, în Muzeul Satului Bănăţean. În speranţa de a scăpa de blestem, i s-a dat un hram nou, anume Naşterea Maicii Domnului. Cu toate astea, în 1998, o furtună puternică a prăbuşit trunchiul unui copac peste ea. Dar, deşi nenorocirile care au lovit biserica din Topla sunt cunoscute în zonă, preoţii refuză să vorbească despre ele şi mereu schimbă subiectul atunci când sunt întrebaţi.
Pila Karpen
În biroul directoarei Muzeului Naţional Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucureşti există o invenţie care poate produce curent electric şi care, după 70 de ani, încă mai funcţionează. Este vorba despre un perpetuum mobile care, fără nici o altă intervenţie externă, generează energie la nesfârşit. Inventatorul pilei, Nicolae Vasilescu Cârpan, a început lucrul la acest proiect înainte de Primul Război Mondial şi, în final, a reuşit să construiască dispozitivul. Marele mister al invenţiei sale este că funcţionează în continuare şi astăzi, o enigmă pe care oamenii de ştiinţă nu au reuşit încă să o explice. De-a lungul timpului, mulţi cercetători au încercat să construiască dispozitive care ar putea produce energie la nesfârşit, dar în cele din urmă, conceptul a ajuns să fie considerat o utopie şi a fost abandonat. Chiar mai mult decât atât, cei care căutau în continuare soluţii la această problemă erau consideraţi nebuni şi marginalizaţi.
În fizică, pila electrică este practic strămoşul bateriei, în ceea ce priveşte generatoarele electrice. În mod normal, aceste pile electrice nu rezistă mai mult de 10 ani, şi asta doar în cazurile în care sunt extrem de performante. Ei bine, pila Karpen (botezată aşa după numele de familie al inventatorului) a funcţionat timp de 70 de ani şi încă generează curent. Cele mai recente măsurători care s-au făcut la bornele ei arătau o valoare a tensiunii care era egală cu cea calculată în 1922 de către Cârpan însuşi. Invenţia a fost prezentată în cadrul unor comunicări ştiinţifice la Bologna, Paris şi Bucureşti, dar principiul funcţionării ei nu a putut fi explicat de oamenii de ştiinţă. De altfel, numai un cerc restrâns de specialişti din domeniu ştiu despre existenţa pilei Karpen, lucru care nu ajută la elucidarea misterului. Şi mai interesant este faptul că pila Karpen nu este singura de acest fel. Alte pile similare, ce datează de mai mult de două milenii, sunt cunoscute sub denumirea de "Pilele din Bagdad". Este vorba de nişte dispozitive ce puteau transforma în energie electrică energia rezultată dintr-o reacţie chimică, generând electroni şi asigurând circulaţia acestora într-un anume sens.
Comoara din Peştera Bolii
După oraşul Petroşani, pe Drumul Naţional 66, care duce la Haţeg, există două locuri învăluite în legendă şi mister. Acestea sunt Peştera Bolii şi Cetatea Băniţa, despre care se spune că ar ascunde bogăţii fabuloase, adăpostite în măruntaiele munţilor şi protejate de un blestem care face ca ele să nu fie găsite. Un soi de energie magică a blestemului face ca un văl de ceaţă să cadă peste ochii căutătorilor, ascunzând bogăţiile de lăcomia lumii exterioare.
Localnicii au transmis legendele din generaţie în generaţie, încât nimeni din zonă nu se încumetă să caute comoara, de teama blestemului. Miturile se îmbină cu istoria şi vorbesc despre aurul dacilor, pe care aceştia l-ar fi adus în care pline şi pe care l-ar fi îngropat adânc, în măruntaiele pământului, pecetluind ascunzătoarea cu sigiliul blestemului şi cu protecţia nălucilor, care îi duc pe căutători prin labirinturi şi crăpături din stâncă. Dacii se temeau că aurul lor ar fi putut ajunge pe mâna romanilor, aşa că l-au ascuns undeva în inima muntelui în care s-a format Peştera Bolii. Nimeni nu ştie locul în care a fost îngropată comoara, şi despre cei care au căutat-o sau care în mod accidental au găsit o parte din ea se spune că nu s-au mai întors niciodată pentru a vorbi despre loc şi despre descoperirea lor.
Localnicii sunt siguri că existenţa comorii este o realitate. În plus, se spune că aurul din care este formată este unul de o puritate mult mai mare decât cel existent în prezent, fiind mult mai valoros. Unul dintre localnicii de pe Valea Arsului ar fi plecat în căutarea comorii, împreună cu un prieten. Cei doi nu se lăcomeau la averi, dorindu-şi doar să găsească suficient aur cât să îşi cumpere doi boi. Au căutat până se spune că ar fi găsit ascunzătoarea comorii. Tânărul l-a rugat pe însoţitorul său să rămână în peşteră, ca să ştie unde să se întoarcă după ce venea din sat cu ajutoare. Dar, între timp, nişte năluci l-au făcut pierdut pe cel rămas lângă locul comorii, ştergându-i pentru vecie urma de pe pământ. Când tânărul s-a întors, nu şi-a mai găsit consăteanul şi nici locul comorii. În schimb, a găsit coada de topor pe care o lăsase ca semn, pe poteca ce ducea la comoară. Dar nici acest lucru nu i-a fost de folos, pentru că locul se schimba în permanenţă, înghiţit de nişte pâcle alunecoase. Legendele transmise din bătrâni vorbesc, de altfel, despre forma adevărată a peşterii. Se spune că aceasta este total diferită de modul în care o văd oamenii. Peştera ar conţine anumite pasaje secrete, care nu pot fi accesate decât prin pereţi care se deschid şi abia în galeriile subterane la care duc aceste pasaje, este ascuns aurul dacilor. În zilele noastre, Peştera Bolii a devenit atracţie turistică şi în ea se organizează serbări.
Lacul Dracului
Cel mai mare lac carstic din România este Lacul Dracului, din Munţii Locvei, situaţi în Cheile Nerei, în Caraş-Severin. El este inclus în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa. Lacul, care iniţial a fost subteran, are adâncimea de 9,3 metri şi diametrul în jur de 20 de metri. Datorită formelor carstice variate care inspiră imaginaţia umană, a fost asociat cu figura Diavolului. Există şi o legendă în acest sens.
Un batran s-a dus la malul lacului pentru a-şi scoate la păscut caprele. Cum stătea el aşa şi asculta sunetul făcut de undele apei, omul a fost surprins de o apariţie supranaturală. În faţa lui, ca din pământ, s-a materializat o siluetă care a luat contur încetul cu încetul. Era un omuleţ care ţinea în mână un peşte şi care l-a salutat pe bătrân, rugându-l să i-l prăjească pe jarul focului lângă care stătea, dar în aşa fel încât să nu i se îndoaie coada. Bătrânul şi-a dat seama că ceva era în neregulă cu arătarea ivită aşa din senin, şi i-a spus mogâldeţei că îi acceptă ruga, cu o condiţie: la rândul său, omuleţul să prăjească un cap de ţap, în aşa fel încât acesta să nu rânjească.
Pentru a îndeplini condiţia pusă, bătrânul a înfipt peştele într-o ţepuşă, reuşind să îl prăjească fără a i se strâmba coada. În schimb, omuleţul s-a chinuit în zadar să frigă capul de ţap fără ca acesta să-şi deschidă, la contactul cu focul, fălcile, deşi îi legase botul cu o funie făcută din coajă de tei. Linsă de flăcări, funia a ars imediat, iar botul ţapului s-a desfăcut şi a început să rânjească. Realizând că a fost păcălit de bătrân, omuleţul s-a aruncat în lac, de ciudă, şi s-a făcut nevăzut. În ce-l priveşte pe moş, el nu s-a îndoit nici o clipă că omuleţul fusese, de fapt, un drac, iar după ce a povestit mai departe întâmplarea, numele lacului a rămas Lacul Dracului.
Fenomene unice în România
Pe un deal aflat în apropiere de satul Terca, din comuna Lopătari, din judeţul Buzău, se manifestă unul dintre cele mai interesante fenomene naturale din România. Acesta a fost numit de către localnici "Focul Viu". Sub influenţa razelor soarelui, din cauza emanaţiilor de gaze naturale din scoarţa terestră, pământul se aprinde brusc, dând naştere unor flăcări care uneori ajung şi la un metru înălţime. Acest efect natural e sursa unui peisaj infernal, care a alimentat imaginaţia localnicilor, convinşi că acest foc viu, care nu se stinge niciodată, ar fi, de fapt, o manifestare a flăcărilor din iad.
Un alt fenomen natural interesant se petrece la Laguna Albastră, de la Aghireş. Aici, exploatarea de caolin a dus la străpungerea stratului impermeabil de argilă. Cum în afunduri există un strat subteran de apă, în momentul în care apa a inundat cariera, a dus la formarea unui lac. Localnicii au numit lacul "Laguna Albastră", susţinând că acesta se aseamănă cu sufletul unui om. În zilele mohorâte, apa lacului devine gri, în timp ce, în zilele senine, devine albastră. Acest fenomen straniu se petrece în urma faptului că apa împrumută culoarea cerului.
Tot în judeţul Buzău, în comuna Bozioru, în zona satului Fisici şi a cătunului Nucu, din apropiere de Lacul Gotes, se petrec numeroase fenomene inexplicabile. Lista este lungă şi, printre altele, include apariţii de OZN-uri, dispariţii de persoane, ape vii, izvoare radioactive şi anomalii magnetice. Uneori, trecătorii obişnuiţi care se plimbă prin zonă încep să dezvolte manifestări extrasenzoriale şi fenomene de tip telepatic. În alte cazuri, oamenii care traversau locul au fost martorii dispariţiei misterioase a celor care îi însoţeau. Aceştia au dispărut într-o clipă, fie trezindu-se într-un loc total diferit faţă de cel din care dispăruseră, fără să îşi amintească ce li s-a întâmplat, fie nu au mai fost găsiţi niciodată.
Un alt lucru foarte ciudat este cerul de deasupra complexului schiturilor rupestre. Acesta are nişte nuanţe foarte intense şi o claritate incredibilă care îi şochează pe oamenii de ştiinţă. În mod normal, cerul senin dezvoltă sticliri de până la 6.000 de grade Kelvin. Sticlirile cerului de la Bozioru ajung până la un nivel de 23.000 de grade Kelvin. Pentru cei care îl privesc, acesta induce o stare hipnotică, asemănătoare unei spirale care absoarbe eul într-o altă dimensiune. Din acest motiv, cerul de la Bozioru a ajuns să fie considerat o poartă energetică unde timpul şi spaţiul sunt acordate cu axa infinitului.