Născut în ţinutul Botoşanilor, în anul 1812, Gheorghe Eminovici, tatăl geniului poeziei româneşti Mihai Eminescu, a fost un om educat, chiar dacă nu a urmat şcoli înalte. Pentru acele vremuri, trei clase însemna totuşi mult, fapt pentru care un boier din zona Sucevei l-a avut în slujba sa, pentru treburi administrative. Avea un scris impecabil, iar pentru acest lucru şi alte calităţi devine mâna dreaptă a boierului Costache Balş.
Portretul său, făcut de cei care l-au cunoscut, ni-l prezintă ca pe un bărbat înalt, foarte puternic, cu principii sănătoase şi extrem de credincios.
Era însă extrem de autoritar, atât cu subalternii, dar mai ales cu propria familie, “alergând cu harapnicul călare, vociferând, bătând straşnic la nevoie, ca pe evreii de la Cătămăreşti, care îi oprise vitele, proferând înjurături răcoritoare şi patriarhale”.
S-a căsătorit în anul 1840, cu fiica stolnicului Jurăscu, Raluca, prin urmare o femeie cu stare materială bună, care i-a adus ca zestre o moşie la Dorneşti. “La aşa stare, îmboldit poate de soţia sa Ralu, care avea uşoare fumuri nobilitare, îi trebuia lui Gh. Eminovici o urcare pe treapta boierească. Şi iată-l cerând şi căpătând fără îndoială cu bani, de la vodă Mihail Grigore Sturza, la 12 mai 1841, decretul de căminar”, scrie George Călinescu în operă dedicată vieţii lui Mihai Eminescu.
Căminar este denumirea purtată de un dregător care se ocupa de strângerea dărilor asupra cârciumilor.
Odată intrat în lumea bună şi invitat frecvent la recepţiile boierului Balş, la care veneau oameni cu o cultură vastă, Gheorghe Eminovici a prins gustul cititului, formându-şi acasă o bibliotecă generoasă, din care se desfăta în special în zilele de iarnă.
Soţia i-a dăruit 11 copii, născuţi foarte aproape unul după celălalt, Şerban, Nicolae, George, Ruxandra, Ilie, Maria, Mihai, Aglaia, Henrieta, Matei, Vasile. Moşia răzăşească de la Ipoteşti, aflată la 8 km de Botoşani, avea să o cumpere în perioada când s-a născut Mihai, pentru acest lucru fiind nevoit să vândă casa de la Botoşani şi să se împrumute de bani.
Cu toate acestea, părintele lui Eminescu a reuşit să-şi sporească averea, îndestulătoare pentru a-şi creşte odraslele. El a visat pentru copiii săi să-i vadă pe o treaptă socială înaltă, dar băieţii şi i-a educat să se ridice pe propriile forţe. Extrem de conservator, a oprit fetele de la o instruire spirituală, cu excepţia Henrietei, care învăţase doar abecedarul, considerând că rostul lor este unul casnic, având însă grijă să le ofere zestre.
Pentru băieţi a gândit că au nevoie de o cultură vastă, nu de avere, astfel că i-a trimis la studii, la Cernăuţi sau la şcoli înalte din străinătate. Astfel, pe Şerban îl găsim studiind medicina la Viena, Nicolae dreptul la Sibiu, Iorgu ştiinţele militare în Prusia, Ilie medicina în şcoala doctorului Davila din Bucureşti, iar Matei urmează studii politehnice la Praga.
Mihai nu l-a iubit deloc, ba chiar l-a detestat, iar în perioada vacanţelor lungi prefera să evite casa părintească.
Într-una dintre scrisorile trimise tatălui său în timpul studenţiei, la Berlin, poetul avea să-i împărtăşească acest lucru:
"Dacă nu ţi-am scris până-acum, cauza a fost neîncrederea cu care întâmpini orice voinţă proprie a oricărui din fiii dumitale, neîncredere augmentată de privirea formalistă ce-o ai despre lume, după care orice om care nu caută numaidecât a se chivernisi, după cum o numeşti d-ta, trebuie să fie un om de nimic. Eşti un părinte nenorocit – adevărat. Dar eşti nenorocit mai mult pentru că vrei ca fiecare să trăiască şi să-şi măsure paşii după cum doreşti d-ta".
A fost activ până la sfârşitul vieţii sale, în 1884, când deja soţia şi şase dintre copii trecuseră pe lumea cealaltă, iar boala se instalase la Mihai şi Henrieta. A fost înmormântat lângă bisericuţa din Ipoteşti, comuna Cucorani.
Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.
Descoperă și Terra Misterioasă, Misterele Planetei.
Ramâi uimit cu Știri pe Turte, cele mai ciudate noutăți.
Portretul său, făcut de cei care l-au cunoscut, ni-l prezintă ca pe un bărbat înalt, foarte puternic, cu principii sănătoase şi extrem de credincios.
Era însă extrem de autoritar, atât cu subalternii, dar mai ales cu propria familie, “alergând cu harapnicul călare, vociferând, bătând straşnic la nevoie, ca pe evreii de la Cătămăreşti, care îi oprise vitele, proferând înjurături răcoritoare şi patriarhale”.
S-a căsătorit în anul 1840, cu fiica stolnicului Jurăscu, Raluca, prin urmare o femeie cu stare materială bună, care i-a adus ca zestre o moşie la Dorneşti. “La aşa stare, îmboldit poate de soţia sa Ralu, care avea uşoare fumuri nobilitare, îi trebuia lui Gh. Eminovici o urcare pe treapta boierească. Şi iată-l cerând şi căpătând fără îndoială cu bani, de la vodă Mihail Grigore Sturza, la 12 mai 1841, decretul de căminar”, scrie George Călinescu în operă dedicată vieţii lui Mihai Eminescu.
Căminar este denumirea purtată de un dregător care se ocupa de strângerea dărilor asupra cârciumilor.
Odată intrat în lumea bună şi invitat frecvent la recepţiile boierului Balş, la care veneau oameni cu o cultură vastă, Gheorghe Eminovici a prins gustul cititului, formându-şi acasă o bibliotecă generoasă, din care se desfăta în special în zilele de iarnă.
Soţia i-a dăruit 11 copii, născuţi foarte aproape unul după celălalt, Şerban, Nicolae, George, Ruxandra, Ilie, Maria, Mihai, Aglaia, Henrieta, Matei, Vasile. Moşia răzăşească de la Ipoteşti, aflată la 8 km de Botoşani, avea să o cumpere în perioada când s-a născut Mihai, pentru acest lucru fiind nevoit să vândă casa de la Botoşani şi să se împrumute de bani.
Cu toate acestea, părintele lui Eminescu a reuşit să-şi sporească averea, îndestulătoare pentru a-şi creşte odraslele. El a visat pentru copiii săi să-i vadă pe o treaptă socială înaltă, dar băieţii şi i-a educat să se ridice pe propriile forţe. Extrem de conservator, a oprit fetele de la o instruire spirituală, cu excepţia Henrietei, care învăţase doar abecedarul, considerând că rostul lor este unul casnic, având însă grijă să le ofere zestre.
Pentru băieţi a gândit că au nevoie de o cultură vastă, nu de avere, astfel că i-a trimis la studii, la Cernăuţi sau la şcoli înalte din străinătate. Astfel, pe Şerban îl găsim studiind medicina la Viena, Nicolae dreptul la Sibiu, Iorgu ştiinţele militare în Prusia, Ilie medicina în şcoala doctorului Davila din Bucureşti, iar Matei urmează studii politehnice la Praga.
Mihai nu l-a iubit deloc, ba chiar l-a detestat, iar în perioada vacanţelor lungi prefera să evite casa părintească.
Într-una dintre scrisorile trimise tatălui său în timpul studenţiei, la Berlin, poetul avea să-i împărtăşească acest lucru:
"Dacă nu ţi-am scris până-acum, cauza a fost neîncrederea cu care întâmpini orice voinţă proprie a oricărui din fiii dumitale, neîncredere augmentată de privirea formalistă ce-o ai despre lume, după care orice om care nu caută numaidecât a se chivernisi, după cum o numeşti d-ta, trebuie să fie un om de nimic. Eşti un părinte nenorocit – adevărat. Dar eşti nenorocit mai mult pentru că vrei ca fiecare să trăiască şi să-şi măsure paşii după cum doreşti d-ta".
A fost activ până la sfârşitul vieţii sale, în 1884, când deja soţia şi şase dintre copii trecuseră pe lumea cealaltă, iar boala se instalase la Mihai şi Henrieta. A fost înmormântat lângă bisericuţa din Ipoteşti, comuna Cucorani.
Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.
Descoperă și Terra Misterioasă, Misterele Planetei.
Ramâi uimit cu Știri pe Turte, cele mai ciudate noutăți.