Sărbătorile de iarnă încep, oficial, din 20 decembrie, când are loc Ignatul sau ziua sacrificării porcului.
Tradiții, obiceiuri, superstiții de Ignat. Pe 20 decembrie, în ziua de Ignat, în calendarul creștin ortodox este prăznuit sfântul Mucenic Ignatie Teofaru, patriarh al Bisericii Antiohiei şi ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan.
În tradiţia populară, ziua de 20 decembrie este cunoscută şi sub numele de „Ignatul porcilor”, când mulţi români, mai ales din mediul rural, sacrifică porcul pentru masa de Crăciun şi celelalte sărbători care urmează până la Sfântul Ion.
Ce înseamnă Ignatul
Ritualul sacrificării porcului în preajma Crăciunului aminteşte de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul.
Această jertfă este echivalentul semantic al anului ce se încheie, o nouă viaţă se naşte, aceea a noului an.
Vechii daci sacrificau porcul în semn pentru a veni în ajutorul Soarelui, în lupta cu Întunericul.
Din bătrâni, se spune că în noaptea de Ignat porcii visează dacă vor fi sau nu tăiaţi. Deși, tradițional, porcii se sacrifică de Ignat, în unele zone, porcul se taie chiar în ajunul Crăciunului.
Folcloristul Petru Caraman considera că obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat îşi află rădăcinile în tradiţiile antichităţii romane. Lumea romană practică acest sacrificiu la Saturnali, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănaturilor, iar porcul era socotit ca întruchipare a acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consuma la cumpănă dintre anul vechi şi anul nou.
Desfăşurarea obiceiului sacrificării porcului se respectau anumite condiţii de timp şi spaţiu. Sacrificiul nu poate fi început înainte de ivirea zorilor şi nici nu poate depăşi apusul soarelui. Și acum, această tradiție este respectată. Tăierea are loc pe lumină, întrucât numai lumina poate ţine la distanţă, prin puterea ei arzătoare, spiritele malefice, ce-ar încerca să anuleze virtuţile sacrificiului.
Ignatul sau tăierea porcului este și acum un prilej de reunire a familiei, la care participă toți membrii. Oamenii pregătesc câteva cuţite bine ascuţite, o butelie de gaz sau paie pentru pârlit, vasele în care vor pune carne, slănină şi şoric.
Bărbaţii sunt cei care taie porcul, iar tradiţia cere ca acela care taie porcul să fie un om curat. În unele regiuni chiar şi gospodăria este sfinţită înainte de sacrificare. Femeile nu au voie să participe la tăierea porcului nici măcar pentru a turna băutură în paharele bărbaţilor, deoarece, fiindu-le milă, animalul nu poate muri. Rolul femeilor începe în momentul în care carnea de porc ajunge pe masa din bucătărie, pentru a fi preparată.
După tăiere, se rostesc: ”Carnea ta să fie/ Carne aurie”. Apoi, animalul este pârlit pe primele paie secerate în vară, puse deoparte, special pentru Ignat. În foc mai sunt aruncate ramuri de lemn câinesc şi de iasomie, ca să iasă şoricul aromat.
La sate se obișnuiește ca, după ce se pârlește porcul, să se pună un țol pe ek, iar cei mici să se urce pe el.
Tot atunci se ia băşica porcului şi se pun grăunţe în ea, după care se pune la uscat. Se zice că după câtă gălăgie face băşica, atâta veselie şi bucurie va fi în casă.
După ce întreg ritualul este făcut, urmează ”pomana porcului”, de care se ocupă ăndeosebi femeile.
sursa: ziarulunirea.ro
Tradiții, obiceiuri, superstiții de Ignat. Pe 20 decembrie, în ziua de Ignat, în calendarul creștin ortodox este prăznuit sfântul Mucenic Ignatie Teofaru, patriarh al Bisericii Antiohiei şi ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan.
În tradiţia populară, ziua de 20 decembrie este cunoscută şi sub numele de „Ignatul porcilor”, când mulţi români, mai ales din mediul rural, sacrifică porcul pentru masa de Crăciun şi celelalte sărbători care urmează până la Sfântul Ion.
Ce înseamnă Ignatul
Ritualul sacrificării porcului în preajma Crăciunului aminteşte de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul.
Această jertfă este echivalentul semantic al anului ce se încheie, o nouă viaţă se naşte, aceea a noului an.
Vechii daci sacrificau porcul în semn pentru a veni în ajutorul Soarelui, în lupta cu Întunericul.
Din bătrâni, se spune că în noaptea de Ignat porcii visează dacă vor fi sau nu tăiaţi. Deși, tradițional, porcii se sacrifică de Ignat, în unele zone, porcul se taie chiar în ajunul Crăciunului.
Folcloristul Petru Caraman considera că obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat îşi află rădăcinile în tradiţiile antichităţii romane. Lumea romană practică acest sacrificiu la Saturnali, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănaturilor, iar porcul era socotit ca întruchipare a acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consuma la cumpănă dintre anul vechi şi anul nou.
Desfăşurarea obiceiului sacrificării porcului se respectau anumite condiţii de timp şi spaţiu. Sacrificiul nu poate fi început înainte de ivirea zorilor şi nici nu poate depăşi apusul soarelui. Și acum, această tradiție este respectată. Tăierea are loc pe lumină, întrucât numai lumina poate ţine la distanţă, prin puterea ei arzătoare, spiritele malefice, ce-ar încerca să anuleze virtuţile sacrificiului.
Ignatul sau tăierea porcului este și acum un prilej de reunire a familiei, la care participă toți membrii. Oamenii pregătesc câteva cuţite bine ascuţite, o butelie de gaz sau paie pentru pârlit, vasele în care vor pune carne, slănină şi şoric.
Bărbaţii sunt cei care taie porcul, iar tradiţia cere ca acela care taie porcul să fie un om curat. În unele regiuni chiar şi gospodăria este sfinţită înainte de sacrificare. Femeile nu au voie să participe la tăierea porcului nici măcar pentru a turna băutură în paharele bărbaţilor, deoarece, fiindu-le milă, animalul nu poate muri. Rolul femeilor începe în momentul în care carnea de porc ajunge pe masa din bucătărie, pentru a fi preparată.
După tăiere, se rostesc: ”Carnea ta să fie/ Carne aurie”. Apoi, animalul este pârlit pe primele paie secerate în vară, puse deoparte, special pentru Ignat. În foc mai sunt aruncate ramuri de lemn câinesc şi de iasomie, ca să iasă şoricul aromat.
La sate se obișnuiește ca, după ce se pârlește porcul, să se pună un țol pe ek, iar cei mici să se urce pe el.
Tot atunci se ia băşica porcului şi se pun grăunţe în ea, după care se pune la uscat. Se zice că după câtă gălăgie face băşica, atâta veselie şi bucurie va fi în casă.
După ce întreg ritualul este făcut, urmează ”pomana porcului”, de care se ocupă ăndeosebi femeile.
sursa: ziarulunirea.ro