La 5 decembrie 2013, Comitetul Interguvernamental de Protejare a Patrimoniului Cultural Imaterial din cadrul UNESCO a decis, cu ocazia celei de-a opta sesiuni anuale, să introducă Colindatul românesc în ceată bărbătească în lista Patrimoniului cultural imaterial, conform site-ului www.unesco.org.
Ritualul românesc de Crăciun al Colindatului în ceată bărbătească, susţinut din generaţie în generaţie de tineri din satele din România şi Republica Moldova, care merg din casă în casă şi interpretează cântece rituale (colinde), primind în schimb daruri simbolice şi bani, are importanta funcţie de a păstra identitatea socială şi de a asigura coeziunea comunităţilor în care se practică, menţionează UNESCO.
Comitetul Interguvernamental de Protejare a Patrimoniului Cultural Imaterial a decis că acest ritual al colindatului îndeplineşte criteriile de înscriere în această listă, prezentând şi o serie de argumente în acest sens. Printre aceste argumente este invocat faptul că ritualul colindatului se transmite din generaţie în generaţie într-o manieră informală şi le conferă practicanţilor săi din satele din România şi Republica Moldova un sentiment de identitate şi prestigiu. Un alt argument este că ritualul de colindat poate promova vizibilitatea acestei moşteniri culturale şi poate încuraja dialogul dintre comunităţi în ambele ţări.
Colindatul în ceată bărbătească este întâlnit nu numai în România şi Republica Moldova, dar şi în teritoriile aferente spaţiului românesc, menţionează site-ul www.crestinortodox.ro. El concentrează valori de primă importanţă ale folclorului muzical, literar, coregrafic, perpetuate prin tradiţia oralităţii.
Repertoriul naţional legat de obiceiurile sărbătorilor de iarnă îmbină creaţii artistice de origine diferită în timp. Acestea au obârşia în vechea cultură geto-dacă, în credinţa idolatrică a popoarelor greco-romane, orientale, dar şi în practicile creştine. Astfel, elementele păgâne şi creştine în cadrul obiceiurilor desfăşurate în împrejurări fie festive, fie obişnuite, s-au îmbinat şi s-au influenţat reciproc. În structura sărbătorilor din perioada iernii fuzionează manifestările legate de sărbătorile Bisericii Creştine, de Crăciun, An Nou şi Bobotează, care au un bogat şi variat repertoriu, incluzând colinde, cântece de stea, urarea pluguşorului, urarea cu sorcova, teatrul popular, teatrul cu păpuşi, dansuri cu măşti.
Forma tradiţională a colindatului presupune participarea întregii comunităţi: o parte în postura de colindători, alta de colindaţi. Colindatul începe în ajunul Crăciunului şi durează până în ziua de Bobotează. Protagoniştii obiceiului sunt copiii, flăcăii, bărbaţii până la o anumită vârstă (mai rar, femeile), organizaţi în cete compacte şi însoţiţi uneori de mici formaţii instrumentale, explică site-ul www.crestinortodox.ro.
Colindatul este precedat de etapa organizatorică, pregătitoare, care presupune constituirea cetei, repartizarea sarcinilor, învăţarea repertoriului.
Copiii sunt primii care pornesc cu colindatul, pentru că în credinţa tradiţională populară se consideră că numai copiii până la vârsta pubertăţii sunt înzestraţi cu calităţi morale, cum ar fiu puritate spirituală, ingenuitate, candoare etc. - ceea ce asigură eficienţa urărilor şi a felicitărilor.
Cei mai importanţi colindători în satul tradiţional erau flăcăii, bărbaţii tineri. Ei organizau colindatul şi vegheau desfăşurarea lui conform tradiţiei strămoşeşti. Grupul colindătorilor este desemnat prin diverşi termeni de circulaţie locală, precum ceată, ceata flăcăilor, ceata mare, tovărăşie, hurtă, cumpănie, bandă, haită, roată, malancă, etc.
Flăcăii învăţau din timp de la oamenii în vârstă colindele specifice satului. Colindele transmise în acest mod respectă o vechime foarte mare, sunt creaţii originale, autentice şi foarte importante pentru a înţelege modul de viaţă şi valorile societăţii tradiţionale. Conform tradiţiei, în semn de respect, ceata de bărbaţi tineri trebuia să colinde toate gospodăriile din comunitate. Aceştia colindau în mod organizat, anticipând sau remediind conflictele posibile, iar a doua şi a treia zi organizau cu banii câştigaţi hora (joc) în sat, la care participă toată colectivitatea.
Colindatul propriu-zis al adulţilor se desfăşoară în ajunul sau preziua sărbătorii Naşterii Domnului, mai rar de Anul Nou, cel mai răspândit rămânând colindatul de Crăciun. Numărul de participanţi în ceata de colindători poate varia între 4-15 persoane, dar poate ajunge şi până la 25-50 de flăcăi, în funcţie de structura demografică a localităţilor, notează www.crestinortodox.ro.
După locul de interpretare, acestea pot fi diferenţiate în: colindele de fereastră; colindele de casă, unele cu conţinut strict bisericesc; colindele de masă, al obiceiului de a efectua vizite rituale reciproce la rude, fini, naşi, fraţi, părinţi, neamuri, vecini, prieteni căsătoriţi.
Textele poetice ale colindelor poartă un caracter festiv şi diferă, în funcţie de vârsta şi de statutul social al destinatarului. Prin conţinutul lor se venerează munca omului, ataşamentul lui faţă de natură, dragoste etc. Urarea propriu-zisă este dezvăluită abia în finalul colindatului.
România are înscrise pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii şapte elemente: ritualul căluşului (2008); doina (2009); ceramica de Horezu (2012); colindatul de ceată - dosar comun cu Republica Moldova (2013); dansul fecioresc din Ardeal (2015); meşteşugul ţeserii covoarelor de perete din România şi Republica Moldova (2016) şi practicile culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărţişorul) - dosar comun cu Bulgaria, Republica Macedonia, Republica Moldova (2017)
Ritualul românesc de Crăciun al Colindatului în ceată bărbătească, susţinut din generaţie în generaţie de tineri din satele din România şi Republica Moldova, care merg din casă în casă şi interpretează cântece rituale (colinde), primind în schimb daruri simbolice şi bani, are importanta funcţie de a păstra identitatea socială şi de a asigura coeziunea comunităţilor în care se practică, menţionează UNESCO.
Comitetul Interguvernamental de Protejare a Patrimoniului Cultural Imaterial a decis că acest ritual al colindatului îndeplineşte criteriile de înscriere în această listă, prezentând şi o serie de argumente în acest sens. Printre aceste argumente este invocat faptul că ritualul colindatului se transmite din generaţie în generaţie într-o manieră informală şi le conferă practicanţilor săi din satele din România şi Republica Moldova un sentiment de identitate şi prestigiu. Un alt argument este că ritualul de colindat poate promova vizibilitatea acestei moşteniri culturale şi poate încuraja dialogul dintre comunităţi în ambele ţări.
Colindatul în ceată bărbătească este întâlnit nu numai în România şi Republica Moldova, dar şi în teritoriile aferente spaţiului românesc, menţionează site-ul www.crestinortodox.ro. El concentrează valori de primă importanţă ale folclorului muzical, literar, coregrafic, perpetuate prin tradiţia oralităţii.
Repertoriul naţional legat de obiceiurile sărbătorilor de iarnă îmbină creaţii artistice de origine diferită în timp. Acestea au obârşia în vechea cultură geto-dacă, în credinţa idolatrică a popoarelor greco-romane, orientale, dar şi în practicile creştine. Astfel, elementele păgâne şi creştine în cadrul obiceiurilor desfăşurate în împrejurări fie festive, fie obişnuite, s-au îmbinat şi s-au influenţat reciproc. În structura sărbătorilor din perioada iernii fuzionează manifestările legate de sărbătorile Bisericii Creştine, de Crăciun, An Nou şi Bobotează, care au un bogat şi variat repertoriu, incluzând colinde, cântece de stea, urarea pluguşorului, urarea cu sorcova, teatrul popular, teatrul cu păpuşi, dansuri cu măşti.
Forma tradiţională a colindatului presupune participarea întregii comunităţi: o parte în postura de colindători, alta de colindaţi. Colindatul începe în ajunul Crăciunului şi durează până în ziua de Bobotează. Protagoniştii obiceiului sunt copiii, flăcăii, bărbaţii până la o anumită vârstă (mai rar, femeile), organizaţi în cete compacte şi însoţiţi uneori de mici formaţii instrumentale, explică site-ul www.crestinortodox.ro.
Colindatul este precedat de etapa organizatorică, pregătitoare, care presupune constituirea cetei, repartizarea sarcinilor, învăţarea repertoriului.
Copiii sunt primii care pornesc cu colindatul, pentru că în credinţa tradiţională populară se consideră că numai copiii până la vârsta pubertăţii sunt înzestraţi cu calităţi morale, cum ar fiu puritate spirituală, ingenuitate, candoare etc. - ceea ce asigură eficienţa urărilor şi a felicitărilor.
Cei mai importanţi colindători în satul tradiţional erau flăcăii, bărbaţii tineri. Ei organizau colindatul şi vegheau desfăşurarea lui conform tradiţiei strămoşeşti. Grupul colindătorilor este desemnat prin diverşi termeni de circulaţie locală, precum ceată, ceata flăcăilor, ceata mare, tovărăşie, hurtă, cumpănie, bandă, haită, roată, malancă, etc.
Flăcăii învăţau din timp de la oamenii în vârstă colindele specifice satului. Colindele transmise în acest mod respectă o vechime foarte mare, sunt creaţii originale, autentice şi foarte importante pentru a înţelege modul de viaţă şi valorile societăţii tradiţionale. Conform tradiţiei, în semn de respect, ceata de bărbaţi tineri trebuia să colinde toate gospodăriile din comunitate. Aceştia colindau în mod organizat, anticipând sau remediind conflictele posibile, iar a doua şi a treia zi organizau cu banii câştigaţi hora (joc) în sat, la care participă toată colectivitatea.
Colindatul propriu-zis al adulţilor se desfăşoară în ajunul sau preziua sărbătorii Naşterii Domnului, mai rar de Anul Nou, cel mai răspândit rămânând colindatul de Crăciun. Numărul de participanţi în ceata de colindători poate varia între 4-15 persoane, dar poate ajunge şi până la 25-50 de flăcăi, în funcţie de structura demografică a localităţilor, notează www.crestinortodox.ro.
După locul de interpretare, acestea pot fi diferenţiate în: colindele de fereastră; colindele de casă, unele cu conţinut strict bisericesc; colindele de masă, al obiceiului de a efectua vizite rituale reciproce la rude, fini, naşi, fraţi, părinţi, neamuri, vecini, prieteni căsătoriţi.
Textele poetice ale colindelor poartă un caracter festiv şi diferă, în funcţie de vârsta şi de statutul social al destinatarului. Prin conţinutul lor se venerează munca omului, ataşamentul lui faţă de natură, dragoste etc. Urarea propriu-zisă este dezvăluită abia în finalul colindatului.
România are înscrise pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii şapte elemente: ritualul căluşului (2008); doina (2009); ceramica de Horezu (2012); colindatul de ceată - dosar comun cu Republica Moldova (2013); dansul fecioresc din Ardeal (2015); meşteşugul ţeserii covoarelor de perete din România şi Republica Moldova (2016) şi practicile culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărţişorul) - dosar comun cu Bulgaria, Republica Macedonia, Republica Moldova (2017)