Mareşalul Ion Antonescu a fost executat în 1946 la ordinele unui ”Tribunal al Poporului”. Printre altele, Antonescu a fost acuzat de crime de război şi de atrocităţi îndreptate împotriva minorităţilor. Condamnarea lui Antonescu este încă controversată, fiind şi istorici care spun că a fost doar o înscenare.
Pe data de 9 mai 1945, cel de-Al Doilea Război Mondial lua sfârşit pe continentul european. Odată cu sfârşitul conflictului, a început era proceselor. Mai precis, învinşii au trebuit să dea socoteală pentru toate atrocităţile săvârşite în timpul războiului. În special, este vorba de nazişti şi de toţi aliaţii Germaniei naziste. A început, practic, vânătoarea criminalilor de război.
La numai un an de la încheierea războiului în Europa, la 6 mai 1946, a început judecarea mareşalul Ion Antonescu, fost şef autoritar al statului român pe toată perioada războiului. Mai precis, după abdicarea regelui Carol al II-lea lea, la 6 septembrie 1940, Ion Antonescu, în aceea perioadă preşedinte al Consiliului de Miniştri, a preluat conducerea statului şi a format guvernul împreună cu Mişcarea Legionară.
Era o perioadă nefastă pentru statul român, marcată de pierderile teritoriale din vara lui 1940. La scurt timp, Antonescu a îndepărtat şi Mişcarea Legionară, conducând ulterior autoritar statul, iar în vara lui 1941 a aruncat România în cel de-Al Doilea Război Mondial, de partea Germaniei naziste. Pierderea războiului de către Germania nazistă şi trecerea României de partea învingătorilor a însemnat şi sfârşitul regimului Antonescu. În perioada 6-17 mai, Antonescu a fost judecat ca şi criminal de război, de un ”Tribunal al Poporului”, cu acordul regelui Mihai I, cel care l-a şi demis anterior.
Judecat pentru alianţa cu Germania nazistă
Antonescu, fostul conducător al statului român în perioada 4 septembrie 1940 - 23 august 1944, a fost demis şi arestat după o lovitură de palat. Totul cu ştirea Regelui Mihai I al României. Arestarea lui Ion Antonescu vine după înfrângerea şi retragerea aliaţilor germani de pe frontul de est şi apariţia trupelor sovietice la graniţa şi mai apoi pe teritoriul României. Istorici precum Gheorghe Buzatu susţin direct că arestarea lui Antonescu a fost orchestrată de comunişti.
După interogatorii dure, Antonescu şi colaboratorii săi au fost duşi în faţa Tribunalului Poporului. Acest tribunal, după cum arată o serie de specialişti, era destul de îndoielnic, format din personaje cu viziune politică clară, jurişti neexperimentaţi sau pur şi simplu oameni luaţi de pe stradă.
Cei care l-au judecat pe Antonescu au fost Voitin Voitinovici de 28 de ani care a condus completul, dar şi de acuzatorii Vasile Stoian, un jurist total necunoscut, Constantin Dobrian, un judecător adus din Timişoara, şi Dumitru Săracu, un fost bucătar. De altfel, acest tribunal a fost constituit ad-hoc. Unul dintre cele mai importante capete de acuzare împotriva lui Antonescu a fost alianţa România cu Germania nazistă. Mai precis, Antonescu a fost acuzat că a băgat ţara în război de partea naziştilor şi participând la ”dezastrul ţării şi crime de război prin aceea că au trădat interesele poporului român punând ţara în slujba duşmanului fascist şi hitlerist”, se arăta în acuzaţiile Tribunalului Poporului.
Dictator şi fascist
Totodată, Tribunalul Poporului l-a acuzat pe Antonescu că a condus dictatorial în perioada 4 septembrie 1940-23 august 1944 şi că a subjugat ţara Germaniei naziste pe care a alimentat-o cu resurse pentru desfăşurarea războiului. Mai mult decât atât, Tribunalul Poporului a arătat că majoritatea liderilor politici din aceea perioadă au avut legături cu Antonescu şi erau subjugaţi politic naziştilor de la Berlin.
Acuzat de crime contra umanităţii
Al doilea mare cap de acuzare a fost acela al crimelor contra umanităţii şi politica rasială a regimului Antonescu. Mai precis, Tribunalul Poporului spune că regimul Antonescu se face vinovat de uciderea şi deportarea evreilor, ţiganilor şi a altor rase indezirabile. Că Antonescu ar fi dorit purificarea etnică a României şi a declanşat românizarea forţată prin uciderea şi deportarea celor de altă rasă sau naţionalitate.
”Aţi deportat pentru că aţi transplantat în România şi aţi aplicat aici teoriile urii de rasă ale hitlerismului. Aţi transplantat într-un pământ care nu primea o buruiană straină, buruiana urii de rasă", i-au reproşat membrii Tribunalului Poporului mareşalului Antonescu.
Mai precis, acuzatorii se refereau la masacrele contra evreilor de la Odessa, trenurile morţii de la Iaşi, despre deportările evreilor şi romilor în Tranistria într-un soi de lagăre de exterminare.
Antonescu a fost pus să răspundă pentru masacrele de la Iaşi şi Odessa, dar şi pentru noţiunea de ”curăţire a terenului”, adică o amplă mişcare de epurare etnică. Acuzatorii au adus ca probe inclusiv declaraţii ale lui Antonescu.
”Trebuie să înţeleagă toţi că nu este lupta cu slavii, ci cu evreii. Este o luptă pe viaţă şi pe moarte. Ori învingem noi şi lumea se va purifica, ori înving ei şi devenim sclavii lor”, se arată într-o scrisoare a mareşalului către Mihai Antonescu, folosită ca probă.
Totodată, de notorietate este şi ordinul adresat de Antonescu lui Alexianu, guvernatorul Transinistriei, în privinţa evreilor: ”Bagă-i în catacombe, bagă-i în Marea Neagră, dar scoate-i din Odessa”. De altfel, fraternizarea cu Germania nazistă şi politica rasială au fost principale capete de acuzare îndreptate împotriva lui Antonescu şi pentru care a fost condamnat ca şi criminal de război.
Cum s-a apărat Antonescu
În privinţa alianţei cu Germania nazistă, Antonescu a replicat încă de la primele audieri că nu avea de ales. Rapturile teritoriale prin Dictatul de la Viena şi Pactul Ribbentrop Molotov, erau un semnal de alarmă spune acesta. Totodată Antonescu preciza că luptând cu Germania contra ruşilor, putea elibera Basarabia, urmând ca Hitler să-i ofere şi restul teritoriilor pierdute, ca recompensă. Totodată, Antonescu spune că a încercat mai multe variante. „Nu aveam nici o altă ieşire. România era total izolată. La toţi miniştrii străini la care m-am adresat, toţi mi-au refuzat orice sprijin”, preciza Antonescu în faţa Tribunalului Poporului.
În ceea ce priveşte politica rasială, Antonescu spune, pe de o parte, că a fost constrâns în anumite situaţii de Germania nazistă, dar şi că s-ar fi exagerat mult cifra deportaţilor şi ucişilor. Totodată, Antonescu s-a apărat spunând că uneori deportările au fost pentru siguranţa evreilor din Basarabia şi Bucovina, dar şi din motive militare. Pe romi i-ar fi mutat pentru a menţine ordinea. ”Dacă evreii din ţara românească mai trăiesc, trăiesc datorită mareşalului Antonescu”, preciza Ion Antonescu, susţinând, în apărarea sa, că nu ar fi respectat toate dispoziţiile naziştilor.
”Un criminal de război”
Personalitatea şi acţiunile lui Antonescu rămân şi astăzi un subiect controversat, care tinde să devină tabu. Părerile sunt împărţite. Cel puţin pentru politica rasială, pentru evreii şi romii morţi, Antonescu primeşte şi astăzi critici. Mai ales este respinsă ideea că Antonescu ar fi încercat să-i salveze pe evrei.
”Sunt argumentele reciclate ale celor care încearcă să reabiliteze un criminal de război. Antonescu, oricum am vrea să-l reabilităm, nu poate avea această şansă. E complet aiurea să spui că i-a salvat pe evrei. Când a devenit clar că Germania pierde războiul, într-adevăr s-a dat ordinul de reîntoarcere în ţară a evreilor. Dar cine dăduse ordinul de trimitere la moarte? Tot Antonescu! Există stenograme din perioada respectivă în care Antonescu spune, şi citez din memorie acum, că nu îl interesează dacă va intra în istorie ca un criminal şi că vrea România curăţată de jidani”, preciza Shlomo Sorin Rosen rabinul şef al comunităţilor evreieşti din România pentru Evenimentul Zilei şi preluat de ”Historia.ro”.
Pe data de 9 mai 1945, cel de-Al Doilea Război Mondial lua sfârşit pe continentul european. Odată cu sfârşitul conflictului, a început era proceselor. Mai precis, învinşii au trebuit să dea socoteală pentru toate atrocităţile săvârşite în timpul războiului. În special, este vorba de nazişti şi de toţi aliaţii Germaniei naziste. A început, practic, vânătoarea criminalilor de război.
La numai un an de la încheierea războiului în Europa, la 6 mai 1946, a început judecarea mareşalul Ion Antonescu, fost şef autoritar al statului român pe toată perioada războiului. Mai precis, după abdicarea regelui Carol al II-lea lea, la 6 septembrie 1940, Ion Antonescu, în aceea perioadă preşedinte al Consiliului de Miniştri, a preluat conducerea statului şi a format guvernul împreună cu Mişcarea Legionară.
Era o perioadă nefastă pentru statul român, marcată de pierderile teritoriale din vara lui 1940. La scurt timp, Antonescu a îndepărtat şi Mişcarea Legionară, conducând ulterior autoritar statul, iar în vara lui 1941 a aruncat România în cel de-Al Doilea Război Mondial, de partea Germaniei naziste. Pierderea războiului de către Germania nazistă şi trecerea României de partea învingătorilor a însemnat şi sfârşitul regimului Antonescu. În perioada 6-17 mai, Antonescu a fost judecat ca şi criminal de război, de un ”Tribunal al Poporului”, cu acordul regelui Mihai I, cel care l-a şi demis anterior.
Judecat pentru alianţa cu Germania nazistă
Antonescu, fostul conducător al statului român în perioada 4 septembrie 1940 - 23 august 1944, a fost demis şi arestat după o lovitură de palat. Totul cu ştirea Regelui Mihai I al României. Arestarea lui Ion Antonescu vine după înfrângerea şi retragerea aliaţilor germani de pe frontul de est şi apariţia trupelor sovietice la graniţa şi mai apoi pe teritoriul României. Istorici precum Gheorghe Buzatu susţin direct că arestarea lui Antonescu a fost orchestrată de comunişti.
După interogatorii dure, Antonescu şi colaboratorii săi au fost duşi în faţa Tribunalului Poporului. Acest tribunal, după cum arată o serie de specialişti, era destul de îndoielnic, format din personaje cu viziune politică clară, jurişti neexperimentaţi sau pur şi simplu oameni luaţi de pe stradă.
Cei care l-au judecat pe Antonescu au fost Voitin Voitinovici de 28 de ani care a condus completul, dar şi de acuzatorii Vasile Stoian, un jurist total necunoscut, Constantin Dobrian, un judecător adus din Timişoara, şi Dumitru Săracu, un fost bucătar. De altfel, acest tribunal a fost constituit ad-hoc. Unul dintre cele mai importante capete de acuzare împotriva lui Antonescu a fost alianţa România cu Germania nazistă. Mai precis, Antonescu a fost acuzat că a băgat ţara în război de partea naziştilor şi participând la ”dezastrul ţării şi crime de război prin aceea că au trădat interesele poporului român punând ţara în slujba duşmanului fascist şi hitlerist”, se arăta în acuzaţiile Tribunalului Poporului.
Dictator şi fascist
Totodată, Tribunalul Poporului l-a acuzat pe Antonescu că a condus dictatorial în perioada 4 septembrie 1940-23 august 1944 şi că a subjugat ţara Germaniei naziste pe care a alimentat-o cu resurse pentru desfăşurarea războiului. Mai mult decât atât, Tribunalul Poporului a arătat că majoritatea liderilor politici din aceea perioadă au avut legături cu Antonescu şi erau subjugaţi politic naziştilor de la Berlin.
Acuzat de crime contra umanităţii
Al doilea mare cap de acuzare a fost acela al crimelor contra umanităţii şi politica rasială a regimului Antonescu. Mai precis, Tribunalul Poporului spune că regimul Antonescu se face vinovat de uciderea şi deportarea evreilor, ţiganilor şi a altor rase indezirabile. Că Antonescu ar fi dorit purificarea etnică a României şi a declanşat românizarea forţată prin uciderea şi deportarea celor de altă rasă sau naţionalitate.
”Aţi deportat pentru că aţi transplantat în România şi aţi aplicat aici teoriile urii de rasă ale hitlerismului. Aţi transplantat într-un pământ care nu primea o buruiană straină, buruiana urii de rasă", i-au reproşat membrii Tribunalului Poporului mareşalului Antonescu.
Mai precis, acuzatorii se refereau la masacrele contra evreilor de la Odessa, trenurile morţii de la Iaşi, despre deportările evreilor şi romilor în Tranistria într-un soi de lagăre de exterminare.
Antonescu a fost pus să răspundă pentru masacrele de la Iaşi şi Odessa, dar şi pentru noţiunea de ”curăţire a terenului”, adică o amplă mişcare de epurare etnică. Acuzatorii au adus ca probe inclusiv declaraţii ale lui Antonescu.
”Trebuie să înţeleagă toţi că nu este lupta cu slavii, ci cu evreii. Este o luptă pe viaţă şi pe moarte. Ori învingem noi şi lumea se va purifica, ori înving ei şi devenim sclavii lor”, se arată într-o scrisoare a mareşalului către Mihai Antonescu, folosită ca probă.
Totodată, de notorietate este şi ordinul adresat de Antonescu lui Alexianu, guvernatorul Transinistriei, în privinţa evreilor: ”Bagă-i în catacombe, bagă-i în Marea Neagră, dar scoate-i din Odessa”. De altfel, fraternizarea cu Germania nazistă şi politica rasială au fost principale capete de acuzare îndreptate împotriva lui Antonescu şi pentru care a fost condamnat ca şi criminal de război.
Cum s-a apărat Antonescu
În privinţa alianţei cu Germania nazistă, Antonescu a replicat încă de la primele audieri că nu avea de ales. Rapturile teritoriale prin Dictatul de la Viena şi Pactul Ribbentrop Molotov, erau un semnal de alarmă spune acesta. Totodată Antonescu preciza că luptând cu Germania contra ruşilor, putea elibera Basarabia, urmând ca Hitler să-i ofere şi restul teritoriilor pierdute, ca recompensă. Totodată, Antonescu spune că a încercat mai multe variante. „Nu aveam nici o altă ieşire. România era total izolată. La toţi miniştrii străini la care m-am adresat, toţi mi-au refuzat orice sprijin”, preciza Antonescu în faţa Tribunalului Poporului.
În ceea ce priveşte politica rasială, Antonescu spune, pe de o parte, că a fost constrâns în anumite situaţii de Germania nazistă, dar şi că s-ar fi exagerat mult cifra deportaţilor şi ucişilor. Totodată, Antonescu s-a apărat spunând că uneori deportările au fost pentru siguranţa evreilor din Basarabia şi Bucovina, dar şi din motive militare. Pe romi i-ar fi mutat pentru a menţine ordinea. ”Dacă evreii din ţara românească mai trăiesc, trăiesc datorită mareşalului Antonescu”, preciza Ion Antonescu, susţinând, în apărarea sa, că nu ar fi respectat toate dispoziţiile naziştilor.
”Un criminal de război”
Personalitatea şi acţiunile lui Antonescu rămân şi astăzi un subiect controversat, care tinde să devină tabu. Părerile sunt împărţite. Cel puţin pentru politica rasială, pentru evreii şi romii morţi, Antonescu primeşte şi astăzi critici. Mai ales este respinsă ideea că Antonescu ar fi încercat să-i salveze pe evrei.
”Sunt argumentele reciclate ale celor care încearcă să reabiliteze un criminal de război. Antonescu, oricum am vrea să-l reabilităm, nu poate avea această şansă. E complet aiurea să spui că i-a salvat pe evrei. Când a devenit clar că Germania pierde războiul, într-adevăr s-a dat ordinul de reîntoarcere în ţară a evreilor. Dar cine dăduse ordinul de trimitere la moarte? Tot Antonescu! Există stenograme din perioada respectivă în care Antonescu spune, şi citez din memorie acum, că nu îl interesează dacă va intra în istorie ca un criminal şi că vrea România curăţată de jidani”, preciza Shlomo Sorin Rosen rabinul şef al comunităţilor evreieşti din România pentru Evenimentul Zilei şi preluat de ”Historia.ro”.