Enigmele Basarabilor

09:02:00 by
Formula As :

Cu şapte sute de ani în urmă, câţiva vo­ievozi îndârjiţi întemeiau Ţara Româ­nească, aducând-o pe nişte culmi de putere şi strălucire pe care, apoi, nu avea să le mai cunoască.

În vremea lor, Valahia devenise un fac­tor de putere de temut în zona Dunării. Voievo­zii de la Curtea de Argeş, îmbrăcaţi în armuri apusene, zdrobeau armatele regelui ungur, ori făceau şi des­făceau după pofta inimii, ţarate în sudul fluviului. Aceştia au fost primii Basarabi, descălecătorii înconjuraţi până astăzi de o aură de fascinaţie şi mister. Enigmele rămase în urma lor sunt mai multe decât ale oricărui alt voievod român. Sunt enigme care vin dintr-un timp incert, cu taine nelămurite şi ele. Timpul formării noastre ca popor. Însuşi numele Basara­bilor este o enigmă viu dispu­tată, la fel cum sunt religia sau etnia lor. O "moştenire" lăsată împreună cu partea de istorie ro­mânească căreia îi sunt înte­meietori de drept.



Pe urmele lui Negru Vodă

Negru Vodă apare în izvoa­rele scrise abia la 250 de ani de la intrarea lui în istorie. În 1636, voievodul Matei Basarab scrie: "Am văzut multe hrisoave bă­trâne şi vechi, făcute toate pentru aşezământul oraşului Câmpulung: întâi, hrisovul strămoşului domniei mele, prealuminatul şi de Hristos iubito­rul răposatului Io Radu Negru voievod". De la Matei Basarab, povestea lui Negru Vodă se răs­pândeşte repede, şi peste câţiva ani, va exploda în limba cea frumoasă a Letopiseţului Cantacuzinesc: "Iar când au fost la cursul anilor 1290, fiind în Ţara Ungurească un voievod ce l-au chemat Radul Negrul Voievod, mare herţeg pre Almaş şi pre Făgăraş, rădicatu-s-au de acolo cu toată casa lui şi cu mulţime noroade: rumâni, papistaşi, saşi, de tot felul de oameni, pogorându-se pre apa Dâm­boviţii, început-au a face ţară noao. Întâi facut-au oraşul ce-i zic Câmpulung. Acolo au facut şi o bise­rică mare, frumoasă şi înaltă. De acolo au descălecat la Argeş, şi iară au făcut oraş mare şi şi-au pus scaunul de domnie, făcând curţi de piatră şi case domneşti şi o biserică mare şi fru­moasă. Iară noroadele ce se pogorâseră cu dân­sul, unii s-au întins pre subt podgorie, ajungând până la apa Siretului şi până la Brăila, iar alţi s-au tins în jos, peste tot locul, de au făcut oraşe şi sate până în marginea Dunării şi până la Olt. Şi au domnit până la moarte, îngropându-l la bise­rica lui din Argeş".

Letopiseţul a dat startul cursei cu mistere! Ne­gru Vodă a fost căutat, pierdut şi regăsit cu febrili­tate de istorici, printre legende, balade şi cronici. Oricum, Descălecarea e consemnată şi în hrisoa­vele româneşti, şi în cele străine. Înseamnă că atunci, în 1290, s-a în­tâmplat ceva cu adevărat: un voievod important a trecut munţii din Ardeal, pentru a-i uni şi supune pe cnejii din Muntenia. Dar până de curând, când au fost descoperite documente noi şi revelatoare, Negru Vodă a fost înconjurat nu numai de mister, dar şi de nesiguranţă. Persoana lui s-a schimbat mereu, căci a fost identificat, pe rând, cu primii Basarabi: fie cu Thocomer - tatăl lui Basarab I, cu Basarab sau cu Nicolae Alexandru, ori cu Radu I, fiul lui Nicolae Alexandru. S-au făcut, însă, şi tot felul de consideraţii bizare despre Negru Vodă.

 Astfel, domnul şi învăţatul Dimitrie Cantemir s-a avântat cel mai mult pe nisipuri mişcătoare. După el, Negru Vodă şi Dragoş Voievod, Descălecătorul Moldovei, au coborât deodată peste Carpaţi. Ba chiar ar fi fost veri sau chiar fraţi - fii ai unui Domn din Ardeal, dintr-o aceeaşi familie... Negru. De fapt, după Cantemir, descălecarea lui Negru Vodă n-a fost în realitate decât o "reînturnare din Ardeal, la moşiile lui". Doar astfel a putut el să ia aşa de uşor puterea peste cnejii locali. Idei prea fan­taste, ca să poată fi adevărate... Alţii l-au descoperit pe Negru Vodă la Sud de Dunăre, unde chiar apare în legende. O ipoteză incitantă şi care s-ar baza şi pe ceva documente, spune că el ar fi avut o domnie lun­gă în Balcani, mai precis în Herze­govina. Titlul lui Radu Negru Vodă era mare herţeg; de aceea, feuda lui nu putea fi decât Herţegovina - spun cei porniţi mult prea departe pe urmele lui Negru Vodă.

Pe când azi, tot mai mulţi is­to­rici reputaţi, aşa cum este şi Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acceptă existenţa reală a lui Negru Vodă, descălecătorul anunţat în cronici şi în tradiţie, şi reconsideră Înte­meierea Ţării Româneşti. Docu­mente descoperite mai de curând întăresc adevărul că descălecarea din 1290, pomenită cu atâta preci­zie în Letopiseţul cantacuzinesc, a avut loc aievea. În preajma acelui an, Ţara Făgăraşului, numită în vechime şi "Ţara Românilor", este dăruită unor noi stăpâni, credin­cioşi regelui ungur. Negru Vodă stăpânea pe atunci moşiile Făgăraş şi Sâmbăta, şi nu a putut să îndure furtul moşiei lui - spun za­pi­surile. Aşa că voie­vodul român a luat cu el un grup de români făgără­şeni şi un grup de saşi - şi a plecat la sud de Car­paţi. Exact ca în cronici. Şi tot ca în cronici, spun azi istoricii, Ne­gru Vodă a descălecat mai în­tâi la Câm­pulung, care, prin in­sta­larea saşilor şi a reşedinţei vo­ievodale, a crescut re­pede ca un oraş a­proa­pe ardele­nesc. Iar Ne­gru Vodă, spun istoricii, a fost chiar Tho­comer, tatăl lui Ba­sa­rab I. Thoco­mer cel din cronicile regilor Un­gariei - un personaj pu­ternic şi arhicunoscut la vre­mea lui. Şi confirmând, a câta oară, Letopi­se­ţele, arheologii au găsit la Câm­pulung Muscel, te­melia ace­lei "bi­serici mari şi frumoase şi înalte", ctitorie a lui Basarab I şi a lui Negru Vodă. Şi unde cei doi au şi fost în­mor­mântaţi, aşa cum spune alt hri­sov vechi.

Totuşi, cum a reuşit făgă­ră­şanul Negru Vodă, descălecătorul de pes­te munţi, să se impună sin­gur voie­vozilor munteni, care apar şi ei în actele vremii? Răspunsul este azi lu­minat tot de documente. În 1290, acel an magic pentru Ţara Românească, s-a mai întâmplat ceva. Mongolii au atacat cu hoardele lor până la Porţile de Fier, pustiind tot în cale. Acum, ungurii pierd Ţara Severinului, iar cnejii locali din Ţara Româ­nească intră sub dominaţia mongolă. La sfârşitul lui 1290, Negru Vodă se impune uşor, tot ca în cro­nică, în faţa voievozilor slăbiţi de război. Dar cursa misterelor va continua. Adevărul lui Negru Vodă se pierde în negura începuturilor.

Numele straniu al Basarabilor

Deşi a devenit numele unei întregi dinastii, Basarab este, de fapt, numele mic al primului mare voievod al Ţării Româneşti. Mai mult, Basarab este o adaptare modernă a numelui, din vremea pa­şoptiş­tilor. La origini, numele marelui voievod era Basarabă. Aşa apare el scrijelit cu litere sla­vone pe zidurile Bisericii Domneşti din Argeş şi pe piatra de mormânt a fiului său, Nicolae Alexan­dru, de la Mânăstirea Negru Vodă din Câmpulung. Aşa l-au păstrat şi urmaşii săi, până în veacul al XVIII-lea. Constantin Brâncoveanu, de pildă, în scrierile pe care i le închinau cărturarii şi în in­scrip­ţiile votive din ctitoriile sale, apărea drept Con­stantin Basa­rabă Voievod. Oricum, în peri­oa­da de început a statalităţii valahe, numele de Basa­rabă era destul de comun. Care să fie însă originile şi vechimea lui?

În 1894, eruditul Bogdan Petri­ceicu Hasdeu considera că numele de Basarab ar veni din Ţara Haţegului. Obârşia lui ar fi în ierar­hia politică şi militară a dacilor. Basarabă ar pro­veni, printr-o alambicată evoluţie a limbii, din an­ticul tarabostes, numele căpeteniilor războinice ale dacilor. Dar Has­deu nu s-a oprit aici. Pentru el, acest nume cu presupuse origini în substratul lim­bii române - arăta că în rândurile nobilimii din Ţara Haţegului ar fi supravieţuit acea castă război­nică a dacilor care, în Evul Mediu, i-ar fi dat pe primii domni ai Ţării Româneşti. Romantica teorie a lui Hasdeu a fost repede demontată de Nicolae Iorga. În primul rând, eroarea lui Hasdeu a fost aceea de a analiza numele Basarab şi nu Basarabă. În realitate, Basa­rabă e un nume turanic, ajuns la noi o dată cu mi­graţia pecenegilor şi a cumanilor: a rezultat din alăturarea verbului basar (a stăpâni) şi a sufixului "-aba" (tată), existent şi azi în turcă. Basarabă ar putea fi tradus ca "tatăl stăpânitor". La acest adevăr au aderat toţi marii noştri istorici.

Teoria originii turanice s-a extins şi asupra nu­melui tatălui lui Basarab I, Thocomerius, cum l-a menţionat cancelaria ungară în 1324. S-ar părea că avem de-a face cu forma latinizată a lui Thokto­mer; ceea ce în turcă înseamnă "fier călit", un nume care apărea des la cumani. Acestei ipo­teze i se opun inter­pretările mai vechi şi mai larg accep­tate. Ele susţin obârşia slavă a numelui. Tho­come­rius ar fi doar o adaptare a lui Tihomir, care s-ar traduce din slavonă ca "tihna lumii"... Un în­ceput şi un nume de bun augur pentru Negru Vodă şi pentru Basarabi.

Basarabii: catolici sau ortodocşi?

Mulţi i-au socotit pe întemeietorii Ţării Ro­mâneşti ca fiind de la început botezaţi în ritul orto­dox. Argumentul forte era o diplomă a regelui Ca­rol Robert de Anjou, din 1332, de după în­frân­­gerea de la Posada, în care regele îl numea pe Basarab "schismatic". Cum regele apostolic al Ungariei era prin excelenţă mo­narhul catolic, s-a apreciat că un schismatic ar fi fost obliga­toriu un credincios al Bisericii Răsăritului. Dar la finele anilor '80, această teorie a început să se clatine. Din cores­pon­denţa lui Basarab I cu papa reieşea că primii voie­vozi valahi au fost catolici! Astfel, Marele voievod Basarab I e numit, într-o scrisoare din 1327, a papei Ioan al XXII-lea, "principe credincios catolic". Papa îl felicita pe marele voievod pentru lupta împo­triva ereziilor venite din Germania şi din Polo­nia. În aceleaşi relaţii cordiale cu Scaunul Sfân­tului Petru se afla şi Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab. În 1345, papa Clement al VI-lea îi adresa o epistolă în care îşi exprima recunoş­tinţa pentru convertirea mai multor nobili. Toată această apropiere între voievozii valahi şi papă pare-se că i-a neliniştit pe regii Un­gariei. În jurul anului 1350, regele Ludovic popreşte corespon­denţa lui Alexandru cu papa. Şi, nemul­ţumit, Ale­xandru întrerupe legăturile cu Biserica Catolică şi se orientează către Patriarhia Bizan­ţului.

Dar dacă Basarab I era un credincios al papei, de ce, totuşi, a fost numit "schis­matic"? Şi de ce toate bisericile înălţate înainte de 1359, anul trecerii oficiale la ortodoxie - au arhitectură bi­zantină? Ei bine, se pare că existau în epocă multe comunităţi cu ritual orto­dox, dar care recu­noşteau auto­ri­tatea papei. Românii, în schimb, deşi erau creştini, nu au avut niciodată o ierarhie biseri­cească, care să ţină de Orient sau de Occident. Credinţa lor păstra o formă populară, cu re­mi­niscenţe pă­gâ­ne. În ce pri­veşte ritualul, românii ur­mau în linii mari tipicul bi­zantin. Pre­o­ţii vlahi erau hi­rotoniţi de vlă­dicii de la sudul Dunării, iar apoi se întorceau în satele lor. Aşa că opţiu­nile primilor Basa­rabi erau foarte largi. Nefiind legaţi nici de latini, nici de greci, Basarab şi Ale­xandru au în­cer­cat să obţină, în schimbul conver­tirii oficiale, avan­taje politice cât mai mari. Iniţial, s-a în­cercat o unire cu Oc­ci­dentul. La fel cum au făcut arde­lenii la 1700, Ba­sarab a recunos­cut dependenţa de pa­pă, dar a păstrat ri­tul tradi­ţional apro­piat de cel ortodox.

"Puterea regelui nu se poate compara cu aceea a lui Basarab!"

Printre atâtea mistere pe care primii Basarabi ni le-au lăsat se numără şi vieţile lor strălucite, de domni bogaţi şi mândri, ataşaţi de fastul şi valorile Occidentului. O ilus­trare a acestei afirmaţii este al patrulea Basarab: Radu, nepotul lui Basarab I. Despre el, cronicile sunt neobişnuit de tă­cu­te, încât, multă vre­me, el a fost aproape uitat şi exilat în legen­dă. Dar din puţinele file păs­trate, răsare chi­pul unui domn puter­nic, ca toţi pri­mii Ba­sarabi. Din­tr-un hrisov al fiului său, Dan I, aflăm că Radu a ctitorit a doua ma­re mânăstire a Ţă­rii Româneşti: Tis­mana. Cea dintâi, Vo­diţa, fu­sese distrusă în 1377, în războiul cu re­gele Ungariei. Dar o cro­nică lombardă po­vesteşte cum Radu nu s-a des­cumpănit în lupta cu ungurii. "Radano principe" ar fi comandat tocmai la Veneţia zece mii de ar­muri de cavaler, spre a-l înfrunta pe regele Un­­gariei, Ludo­vic de Anjou. Co­man­da către ve­ne­ţieni vădeşte că domnul va­lah avea bani, nu glu­mă!...

De altfel, se pre­su­pune că Radu I ar fi în­cheiat şi pic­tura Bise­ricii Sfântul Nico­lae Dom­nesc, de la Curtea de Argeş. În­cât, portretul votiv de la Sfân­tul Nicolae ar putea fi al lui şi al soţiei sale. Lân­gă fal­nicul tablou de ctitor s-a des­co­perit şi o in­scrip­ţie slavonă, care vor­beşte despre "dom­nul sin­gur stăpânitor al Un­gro­vlahiei şi al Vidi­nu­lui". Iar asta s-a în­tâmplat de mai mul­te ori cu pri­mii Basa­rabi. Ei au fost protectori ai prin­cipilor creş­tini din Bal­cani şi le-au acordat ajutoare importante mi­li­tare şi băneşti ţarilor din Vidin - cu care erau în­rudiţi, fiind, şi ei, tot ro­mâni. În spa­tele aces­tei solidarităţi creştine au existat însă şi motive mai terestre. Vidinul era unul din­tre punctele-cheie ale comer­ţului de tran­zit care aducea mare parte din bogăţia Ţării Româ­neşti. Şi atât de mare era pros­pe­ritatea ţării, încât domnii au putut să-şi bată pro­priii ducaţi. Cel din­tâi a fost Vladislav care a emis trei tipuri diferite de monede, toate cu bla­zonul dinastiei. Iar Radu I îşi va pune propria efigie pe groşii de argint. Dom­nul apare îmbrăcat în armură de calaver apusean, în mână cu o suliţă, ca protec­tor al ţării şi con­ducător al oştilor. Radu I este, dintre Basarabi, cel mai înclinat către fastul lumii occidentale a cava­lerilor. Ne-o arată şi piatra lui de mormânt, din Bi­serica Sfântul Nicolae de la Argeş (acum în Mu­zeul Naţional de Istorie, la Bucureşti). În loc să-şi aşeze pe groapă o piatră mai austeră, ca înaintaşii săi, Radu a preferat o adevărată operă sculpturală. Este un gisant, cum era numit în fran­ceza veche, adică o imagine sculp­tată a defunctului principe. O întâlnim la ma­rile case regale, la regii Franţei sau la cei englezi. Domnul e înveşmântat cu o tunică de modă fran­ţuzească, încinsă cu o cu­rea cu cataramă. Pe cap poartă o coroană impună­toare. Sunt semne de bogăţie şi putere care abia o sută de ani mai târziu vor deveni o palidă amintire, după ce Ţara Ro­mânească era prinsă în braţele mo­lohului turcesc. Cât de departe erau acele zile ale lui Basarab I, când supuşii regelui ungur exclamau înfricoşaţi: "Puterea regelui nu se poate compara cu aceea a lui Basarab!".

Enigmele Basarabilor

Între anii 1920-1924, arheologul şi academi­cianul Virgil Dră­ghi­ceanu a făcut săpături la Câmpulung şi Curtea de Argeş, pe urmele Basarabilor şi ale lui Negru Vodă. Dintre toţi cercetătorii, el a fost desco­peritorul cel mai norocos. La Câmpulung, să­pând sub biserica Mânăstirii Negru Vodă, recon­struită de Matei Basarab, Virgil Dră­ghi­ceanu găseşte temelia bisericii celei din vechime, ridicată chiar de Negru Vodă. La Curtea de Argeş, unde era însoţit şi de Nico­lae Iorga, Virgil Drăghiceanu face la Bise­rica Dom­­neas­că o descoperire senzaţională: mormintele Basa­rabilor şi al lui Negru Vodă. Sub pardoseala de piatră, îngropate adânc, s-au găsit 14 morminte. Între ele, fai­mosul mor­mânt nr. 10, intact. Pe lespedea lui nu sta scris nimic; avea doar un desen straniu: un Arbore al Vieţii, încu­nunat de o stea cu 12 colţuri. În mijlocul stelei, era alt simbol solar. Pe raclă mai erau săpate o cruce templieră şi o Stea a lui David! Apoi, de sub les­pede a aparut vedenia unui cavaler uriaş. Pe cap purta o diademă de mărgăritare, strânsă cu un lanţ de aur peste părul lung. O tunică din mătase purpurie veneţiană, cu zvastici, îi acoperă pieptul. Nasturi de aur încheiau haina, strînsă la mîneci, la piept şi la gît cu mărgăritare, totul după moda galantă a Apusului. Cavalerul era încins cu o centură brodată cu metal preţios şi-o uriaşă pafta de aur. Inele dăltuite cu litere latine se vedeau pe oasele mâinilor. Era Negru Vodă, nu era chip de tăgadă! Se arătase tainic, de peste veacuri, de sub lespedea lui cu semne bizare! Marele Iorga a căzut atunci în genunchi şi a început să se roage: era o clipă de aur a naţiunii române... Deodată, sub aerul rece, straiele magnifice ale lui Negru Vodă s-au destrămat; au rămas ici-colo, cîteva petice... Şi Nicolae Iorga a îngenunchiat iar, ce­rându-i iertare duhului maiestuos ce se arătase din veac. Dar semnul lăsat de Negru Vodă, a rămas.

Autor :

Terra Misterioasa

Stiri pe Turte