Ciprian Porumbescu, o viață sub semnul dramei

08:55:00 by

În 14 octombrie 1853 s-a născut compozitorul Ciprian Porumbescu (m. 25 mai 1883).

Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu. A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi, apoi a continuat la "Konservatorium für Musik und darstellende Kunst" în Viena, cu Anton Bruckner şi Franz Krenn. În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebie Mandicevschi, compozitor bucovinean, cu care se perfecţionează, în particular, la teoria muzicii. Între 1873 şi 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi.



A fost unul dintre cei mai faimoşi compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: "Balada pentru vioară si orchestră" op.29, opereta "Crai nou" pusă în scenă pentru prima dată în sala festiva a Gimaziului Românesc din Braşov (astazi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).

În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi şi de către Albania, pentru imnul naţional „Hymni i Flamurit”. De asemeni a scris şi melodia fostului imn Trei culori.

În 187, din cauza unor manifestări patriotice, este întemniţat de reprezentanţii autorităţii austro-ungare. În frigul şi răcoarea temniţei, tuberculoza i s-a agravat. În timpul detenţiei şi-a scris, însă, cele mai bune piese: "Rapsodia română pentru orchestră", "Serenadă", "la malurile Prutului", "Altarul Mănăstirii Putna", "Inimă de român", "Gaudeamus Igitur", "Odă ostaşilor români". A murit la 29 de ani în Stupca, acum acest sat fiind numit în onoarea sa "Ciprian Porumbescu".

În scurta lui viaţă, Ciprian Porumbescu, fiul unui preot ortodox, a avut o mare iubire: Berta, fiica unui pastor evanghelic care nu i-a lăsat să fie împreună. Părinţii fetei au adus ca pretext religia şi naţionalitatea. Astfel, în speranţa că îl va uita, şi-au trimis fata în Anglia. Timpul a demonstrat că nu. Se spune că, în ultimele luni de viaţă, Ciprian Porumbescu şi-a cântat la vioară, prin ferestrele larg deschise, iubirea şi tristeţea, încât trecătorii rămâneau înmărmuriţi, uitând să plece.