Anul 1944. Trupele sovietice n-au fost oprite de gestul regelui Mihai de schimbare a alianțelor militare și s-au comportat pe teritoriul noului aliat ca pe unul inamic. Jafurile și distrugerile de orice fel erau sistematice și erau motivate prin nevoia de aprovizionare a trupelor ce se grăbeau spre Berlin. Chiar dacă ostilitățile au încetat de la 23 august, armistițiul a fost încheiat abia în noaptea de 12 spre 13 septembrie. Clauzele erau complet draconice și prevedeau printre altele despăgubiri de război în valoare de 300.000.000 de dolari, sumă considerată prea mică de către unii actuali istorici din fostul spațiu sovietic.
Dacă ne raportăm la moneda americană contemporană, se poate spune că au dreptate. Ce să mai faci cu o astfel de sumă în procesul de reconstrucție a unei țări uriașe? Savanții din zilele noastre sunt îndrăgostiți de minciună și interesul pentru fals crește în funcție de titlurile primite de la diferitele state. Normal, totul se plătește cu ceva. Dolarul era dolar în acele vremuri și suma era enormă pentru o țară afectată de desfășurarea ostilităților.
Câteva prețuri vor demonstra că România a plătit cu vârf și îndesat un război dorit de marile puteri și în care a fost târâtă indiferent de deciziile luate la București de lideri ce știau că nu aveau un instrument militar capabil să facă față unui conflict de amploare. Cel mai faimos bombardier strategic al timpului era renumitul B-29 , cel ce putea să ducă și secretele bombe atomice. Se putea cumpăra cu tributul impus României o flotă aeriană compusă din 495 de aparate.
Trebuie spus că astfel de avioane n-au fost asamblate în serie de către țările Axei din cauza unui adevărat coșmar logistic. Un astfel de colos zburător nu putea să fie neutralizat prin apărarea antiaeriană clasică, japonezii având triste experiențe în timpul raidurilor masive, și era nevoie de vânători de calitate, capabili să pătrundă în aerul rarefiat de la mari altitudini. Puțini proiectanți au fost capabili să înfrângă barierele tehnice. În plus, era nevoie de materiale de calitate, implicit foarte scumpe.
Un astfel de model ar fi fost P-51 Mustang și la prețurile din 1944 puteau fi achiziționate 5.817 de unități. Aviatorii americani apreciau aparatul mobil, dar se putea și mai bine în ceea ce privește puterea de foc. Soluția consta în uriașul monomotor P-47 Thunderbolt, cel care prin focul a opt mitraliere grele putea să spulbere orice țintă volantă. Suma cerută de sovietici era suficientă pentru 3.505 unități.
Conducătorii Uniunii Sovietice nici n-au vrut să audă de vânătorul greu ce era un adevărat coșmar logistic prin consumul ridicat de combustibil și prin pretențiile în ceea ce privește terenul de aterizare. Protecția bombardierelor strategice putea fi făcută cu ajutorul aparatelor de vânătoare cu rază mare de acțiune și exista în epocă admirabilul P-38. Nu era ieftin deloc, dar tot se putea cumpăra un lot de 3.088 de exemplare.
Jaful economic, în combinație cu seceta teribilă de trei ani, a dus la o foamete teribilă și la cea mai mare mortalitate din timp de pace în 1947, dar acestea sunt simple detalii din marea istorie ce nu se mai învață pentru că nu e bine să fim prea atașați de trecutul național.
România a plătit cu mult peste suma cerută prin acte și a avut rolul de colonie pentru asigurarea unicului țel al mișcării comuniste: revoluția mondială. Din păcate, produsele oferite de România în contul despăgubirilor n-au fost folosite pentru îmbunătățirea situației popoarelor din spațiul sovietic, ci au servit pentru consolidarea bazei de război. Iosif Stalin ordona pregătirea pentru un conflict al lumilor cu forța americană și făcea totul pentru slăbirea lagărului capitalist.