Artele marţiale au existat de-a lungul întregii istorii a omenirii. În conceptul actual, au în general origine orientală şi presupun căutarea de către practicanţi a unui sens mai adânc decât simpla pregătire pentru o confruntare fizică.
Aceste ţeluri se constituie într-un evantai larg, de la aspiraţii religioase până la simpla menţinere a unei sănătăţi perfecte. Din cauza scopurilor urmărite de fiecare tip de artă marţială, acestea nu sunt în esenţă sporturi, însă spiritul de competiţie prezent în unele dintre ele şi pregătirea fizică pe care o presupun au dus la includerea unora în această categorie. În realitate, practicarea artelor marţiale înseamnă în principal dezvoltarea unei conştiinţe superioare, în armonie cu mediul înconjurător şi autocontrol realizat prin exerciţii fizice şi mentale, cunoştinţe extinse de medicină, filosofie orientală, tehnologia materialelor (pentru folosirea armelor), psihologie, etc. În funcţie de principiile strategice folosite, rolul acordat forţei, vitezei şi iniţiativei, artele marţiale se împart în două mari ramuri (şcoli): stilul extern şi stilul intern, notează http://cristivovinam.blogspot.com.
Blogul citat prezintă o serie de stiluri de arte marţiale, printre care: Aikido - japonez (întemeietor O-Sensei Morihei Ueshiba), Ashihara - japonez, Box - occidental, Changquan - chinezesc, Hapkido - coreean, Hon-Do-Ryu - japonez, Hwarangdo - coreean, Iai-Do - japonez, Jiu Jitsu - japonez, Jiu jitsu brazilian (întemeietori Mitsuyo Maeda, Carlos Gracie, Helio Gracie), Judo - japonez (întemeietor Jigoro Kano), Karate-do - japonez/okinawian, Kalarippayattu - indian, Kali - filipinez, Kendo - japonez, Kempo - american, Kickboxing - occidental, Kobudo - japonez, Kung Fu - chinezesc, Kyudo - japonez, Lupte - Greco-Romane, Libere şi Wrestling, Muay Boran - cu formele moderne Muay Thai (thailandez), Pradal Serey (cambodgian), Muay Lao (laosian), Lethwei (birmanez), Tomoi (malayesian), Ninjitsu - japonez, Qwan-Ki-Do - vietnamez (întemeietor Pham Xuan Tong), Savate - francez, Shaolinquan - chinezesc, Silat - indonezian şi malayezian, Sumo - japonez, Taekwon-Do - coreean, Trânte - Substilul românesc de lupte libere, Unifight - european, Vovinam Viet Vo Dao - vietnamez, Wushu - chinezesc etc.
Există, totodată, stiluri de arte marţiale mixte, cum ar fi cele sportive (Pankration - grecesc, Sambo - rus, PRIDE MMA - japonez, Vale Tudo MMA - brazilian, UFC MMA - american, Pancrase MMA - japonez) ori stilurile militare sau de stradă (Jeet Kune Do - chinezesc, întemeietor Bruce Lee, Krav-Maga - israelian şi Systema - rus).
În România, istoricul artelor marţiale cuprinde trei etape, potrivit ''Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România'' (vol. I, Bucureşti, 2002): precursori ai artelor marţiale, perioadă care se desfăşoară până la cel de-al Doilea Război Mondial; perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial şi până în 1990; perioada după 1990.
În ţara noastră, artele marţiale pătrund fie prin ştiri difuzate în presă sau din cărţi apărute după anul 1900, cum ar fi cartea scrisă de Dem. Gh. Carapancea, intitulată "Curs complet de jiu-jitsu. Metodă practică de apărare şi atac", Editura Librăriei Theodosiu Joniţiu şi Fiii, Bucureşti, 1912 sau cartea generalului C. Găvănescu - "Ocolul pământului în şapte luni şi o zi - Japonia", vol. V, Institutul de Arte Grafice "Ramuri" S.A., Turnu-Severin - lucrare în care se pun la dispoziţie cititorului multe informaţii interesante legate de judo, ju-jutsu, kendo şi alte metode de luptă japoneze.
Adevăratul contact cu artele marţiale avea, însă, să se producă în momentul în care profesorul Virgil Bădulescu, directorul Oficiului Naţional de Educaţie Fizică (ONEF), îl invită în 1928 pe diplomatul japonez Ishiguro Keishichi ("ambasador" al Kodokan-ului din Tokyo) să predea ju-jutsu şi judo viitorilor profesori de educaţie fizică şi sport. Această acţiune are ca rezultat formarea unei elite în acest domeniu şi din seria pregătită de Sensei Ishiguro Kieshichi avea să promoveze la excepţional locotenentul Emilian Teacă, desemnat pentru a răspunde de acest domeniu în cadrul catedrei de gimnastică de la ONEF. În perioada 1929-1947, Emilian Teacă predă cu succes ju-jutsu şi judo mai multor generaţii de studenţi poliţişti, pompieri şi persoane particulare. O lucrare deosebit de importantă pentru literatura de specialitate apare în 1935, fiind lucrarea de diplomă a căpitanului Emilian Teacă, intitulată "Arta apărării personale (ju-jutsu)" (Editura Institutului de Arte Grafice E. Marvan).
În perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial şi până în 1990, activitatea în domeniul artelor marţiale are o dezvoltare haotică şi clandestină, menţionează 'Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România'. Imediat după război sunt interzise artele marţiale de tip judo, ju-jutsu, karate etc. şi ele supravieţuiesc datorită unor curajoşi care le predau în armată sau pe cont propriu, în unele cluburi.
Unul dintre cei care iau iniţiativa să predea, începând cu 1946, ju-jutsu şi judo la Brăila este profesorul Vasile Gotelet, absolvent al Institutului de Educaţie Fizică din Liege, unde l-a avut ca profesor pe Tumio Kurihara, specialist al Kodokan-ului în ju-jutsu şi judo.
Începând cu anul 1948, profesorul Vasile Gotelet înfiinţează un cerc de judo şi ju-jutsu la Clubul "Dinamo - Cotroceni", activitate desfăşurată până în 1951. Se organizează mai multe demonstraţii de judo şi ju-jutsu, arbitru fiind chiar profesorul Vasile Gotelet, care foloseşte Regulamentul Uniunii Europene de Judo (ju-jutsu). Tot din 1948, profesorul Vasile Gotelet predă un curs de autoapărare, cuprinzând cunoştinţe de ju-jutsu, judo şi sambo, elevilor militari de la Academia Militară şi paraşutiştilor militari de la aeroportul Clinceni.
Şi alţi cutezători fac demonstraţii de ju-jutsu, de exemplu ofiţerul Pavel Capotă care, pe stadionul Progresul, în 1954, organizează o demonstraţie de autoapărare, sau gimnastul Mihai Botez din Arad care, în 1957, înfiinţează un club unde sunt predate, pe lângă judo, şi cunoştinţe de ju-jutsu. Tot în 1957, la Institutul de Cultură Fizică şi Sport, profesorul Vasile Gotelet, împreună cu profesorii Wascul Popovici şi Dumitru Hâtru, organizează pentru studenţi un cerc de iniţiere în judo şi ju-jutsu.
Site-ul https://cluburiartemartiale.ro precizează că în anul 1978, în urma unei hotărâri a conducerii din vremea respectivă a Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport (CNEFS), artele marţiale au fost restricţionate sau chiar interzise prin lege. Pentru că era considerat un sport non-violent, judo a putut fi practicat în continuare, conform http://www.frkempo.ro.
Până spre sfârşitul anilor '80, şi alţii specialişti au început să predea elemente de ju-jutsu, în acest sens fiind de menţionat activitatea profesorilor Ion Avram, Florian Frazzei, Liviu Urmă, Frankie Niculescu, Nicolae Popovici şi Waldemar Edelberg. Elevii pregătiţi de aceştia au avut un rol important în dezvoltarea şi răspândirea artelor marţiale. Printre ei: Lucian Ghiţă, Gheorghe Mihail Donciu, Florentin Donciu, Florentin Marinescu, Vlad Grigore Lascu, Lucian Grigoropol, Ovidiu Bucur Nicolae, Constantin Bogdan, Mihai Alesandroaie, Nicolae Bialokur, Hari Popovici, Ilie Gheorghe, Ioan Drăgan, Nicolae Purţuc, Mircea Purţuc, Anton Muraru, Tistu Constantin, Radu Cândea, Cornel Mohoranu, Gabriel Hajas, Dan Macoveanu, Ioan Benea, Şerban Vasile, Dan Stuparu, Dan Rizescu, Gheorghe Nicolau, Vasile Manea, Sorin Stoia, Toma Victor, Dacius Chelaru, Adrian Popescu Săcele, Constantin Chiriţă, Mircea Ungureanu, Florentin Deleanu, Mircea Boldea şi mulţi alţii care au făcut posibil ca, în 1990, să se poată înfiinţa Federaţia Română de Arte Marţiale (FRAM), primul preşedinte ales fiind Dan Macoveanu. Astfel, potrivit https://cluburiartemartiale.ro, după evenimentele din Decembrie 1989, legea care interzicea practicarea artelor marţiale a fost abrogată prin ordinul nr. 62 din 16 ianuarie 1990, semnat de ministrul sportului de atunci, Mircea Angelescu.
La nivelul anului 2000, erau constituite mai multe federaţii de arte marţiale: Federaţia Română de Arte Marţiale; Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact; Federaţia Română de Karate Modern; Federaţia Română de Karate Tradiţional; Federaţia Română de Karate WKC; Federaţia Română de Taekwondo. După anul 2001, a apărut Federaţia Română de Taekwondo ITF (afiliată la Internaţional Taekwondo Federation), care funcţionează în paralel cu federaţia existentă - Federaţia Română de Taekwondo WTF (afiliată la World Taekwondo Federation). Stilurile promovate de către aceste federaţii au fost practicate, în diferite oraşe din ţară, încă din 1983.
Aceste ţeluri se constituie într-un evantai larg, de la aspiraţii religioase până la simpla menţinere a unei sănătăţi perfecte. Din cauza scopurilor urmărite de fiecare tip de artă marţială, acestea nu sunt în esenţă sporturi, însă spiritul de competiţie prezent în unele dintre ele şi pregătirea fizică pe care o presupun au dus la includerea unora în această categorie. În realitate, practicarea artelor marţiale înseamnă în principal dezvoltarea unei conştiinţe superioare, în armonie cu mediul înconjurător şi autocontrol realizat prin exerciţii fizice şi mentale, cunoştinţe extinse de medicină, filosofie orientală, tehnologia materialelor (pentru folosirea armelor), psihologie, etc. În funcţie de principiile strategice folosite, rolul acordat forţei, vitezei şi iniţiativei, artele marţiale se împart în două mari ramuri (şcoli): stilul extern şi stilul intern, notează http://cristivovinam.blogspot.com.
Blogul citat prezintă o serie de stiluri de arte marţiale, printre care: Aikido - japonez (întemeietor O-Sensei Morihei Ueshiba), Ashihara - japonez, Box - occidental, Changquan - chinezesc, Hapkido - coreean, Hon-Do-Ryu - japonez, Hwarangdo - coreean, Iai-Do - japonez, Jiu Jitsu - japonez, Jiu jitsu brazilian (întemeietori Mitsuyo Maeda, Carlos Gracie, Helio Gracie), Judo - japonez (întemeietor Jigoro Kano), Karate-do - japonez/okinawian, Kalarippayattu - indian, Kali - filipinez, Kendo - japonez, Kempo - american, Kickboxing - occidental, Kobudo - japonez, Kung Fu - chinezesc, Kyudo - japonez, Lupte - Greco-Romane, Libere şi Wrestling, Muay Boran - cu formele moderne Muay Thai (thailandez), Pradal Serey (cambodgian), Muay Lao (laosian), Lethwei (birmanez), Tomoi (malayesian), Ninjitsu - japonez, Qwan-Ki-Do - vietnamez (întemeietor Pham Xuan Tong), Savate - francez, Shaolinquan - chinezesc, Silat - indonezian şi malayezian, Sumo - japonez, Taekwon-Do - coreean, Trânte - Substilul românesc de lupte libere, Unifight - european, Vovinam Viet Vo Dao - vietnamez, Wushu - chinezesc etc.
Există, totodată, stiluri de arte marţiale mixte, cum ar fi cele sportive (Pankration - grecesc, Sambo - rus, PRIDE MMA - japonez, Vale Tudo MMA - brazilian, UFC MMA - american, Pancrase MMA - japonez) ori stilurile militare sau de stradă (Jeet Kune Do - chinezesc, întemeietor Bruce Lee, Krav-Maga - israelian şi Systema - rus).
În România, istoricul artelor marţiale cuprinde trei etape, potrivit ''Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România'' (vol. I, Bucureşti, 2002): precursori ai artelor marţiale, perioadă care se desfăşoară până la cel de-al Doilea Război Mondial; perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial şi până în 1990; perioada după 1990.
În ţara noastră, artele marţiale pătrund fie prin ştiri difuzate în presă sau din cărţi apărute după anul 1900, cum ar fi cartea scrisă de Dem. Gh. Carapancea, intitulată "Curs complet de jiu-jitsu. Metodă practică de apărare şi atac", Editura Librăriei Theodosiu Joniţiu şi Fiii, Bucureşti, 1912 sau cartea generalului C. Găvănescu - "Ocolul pământului în şapte luni şi o zi - Japonia", vol. V, Institutul de Arte Grafice "Ramuri" S.A., Turnu-Severin - lucrare în care se pun la dispoziţie cititorului multe informaţii interesante legate de judo, ju-jutsu, kendo şi alte metode de luptă japoneze.
Adevăratul contact cu artele marţiale avea, însă, să se producă în momentul în care profesorul Virgil Bădulescu, directorul Oficiului Naţional de Educaţie Fizică (ONEF), îl invită în 1928 pe diplomatul japonez Ishiguro Keishichi ("ambasador" al Kodokan-ului din Tokyo) să predea ju-jutsu şi judo viitorilor profesori de educaţie fizică şi sport. Această acţiune are ca rezultat formarea unei elite în acest domeniu şi din seria pregătită de Sensei Ishiguro Kieshichi avea să promoveze la excepţional locotenentul Emilian Teacă, desemnat pentru a răspunde de acest domeniu în cadrul catedrei de gimnastică de la ONEF. În perioada 1929-1947, Emilian Teacă predă cu succes ju-jutsu şi judo mai multor generaţii de studenţi poliţişti, pompieri şi persoane particulare. O lucrare deosebit de importantă pentru literatura de specialitate apare în 1935, fiind lucrarea de diplomă a căpitanului Emilian Teacă, intitulată "Arta apărării personale (ju-jutsu)" (Editura Institutului de Arte Grafice E. Marvan).
În perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial şi până în 1990, activitatea în domeniul artelor marţiale are o dezvoltare haotică şi clandestină, menţionează 'Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România'. Imediat după război sunt interzise artele marţiale de tip judo, ju-jutsu, karate etc. şi ele supravieţuiesc datorită unor curajoşi care le predau în armată sau pe cont propriu, în unele cluburi.
Unul dintre cei care iau iniţiativa să predea, începând cu 1946, ju-jutsu şi judo la Brăila este profesorul Vasile Gotelet, absolvent al Institutului de Educaţie Fizică din Liege, unde l-a avut ca profesor pe Tumio Kurihara, specialist al Kodokan-ului în ju-jutsu şi judo.
Începând cu anul 1948, profesorul Vasile Gotelet înfiinţează un cerc de judo şi ju-jutsu la Clubul "Dinamo - Cotroceni", activitate desfăşurată până în 1951. Se organizează mai multe demonstraţii de judo şi ju-jutsu, arbitru fiind chiar profesorul Vasile Gotelet, care foloseşte Regulamentul Uniunii Europene de Judo (ju-jutsu). Tot din 1948, profesorul Vasile Gotelet predă un curs de autoapărare, cuprinzând cunoştinţe de ju-jutsu, judo şi sambo, elevilor militari de la Academia Militară şi paraşutiştilor militari de la aeroportul Clinceni.
Şi alţi cutezători fac demonstraţii de ju-jutsu, de exemplu ofiţerul Pavel Capotă care, pe stadionul Progresul, în 1954, organizează o demonstraţie de autoapărare, sau gimnastul Mihai Botez din Arad care, în 1957, înfiinţează un club unde sunt predate, pe lângă judo, şi cunoştinţe de ju-jutsu. Tot în 1957, la Institutul de Cultură Fizică şi Sport, profesorul Vasile Gotelet, împreună cu profesorii Wascul Popovici şi Dumitru Hâtru, organizează pentru studenţi un cerc de iniţiere în judo şi ju-jutsu.
Site-ul https://cluburiartemartiale.ro precizează că în anul 1978, în urma unei hotărâri a conducerii din vremea respectivă a Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport (CNEFS), artele marţiale au fost restricţionate sau chiar interzise prin lege. Pentru că era considerat un sport non-violent, judo a putut fi practicat în continuare, conform http://www.frkempo.ro.
Până spre sfârşitul anilor '80, şi alţii specialişti au început să predea elemente de ju-jutsu, în acest sens fiind de menţionat activitatea profesorilor Ion Avram, Florian Frazzei, Liviu Urmă, Frankie Niculescu, Nicolae Popovici şi Waldemar Edelberg. Elevii pregătiţi de aceştia au avut un rol important în dezvoltarea şi răspândirea artelor marţiale. Printre ei: Lucian Ghiţă, Gheorghe Mihail Donciu, Florentin Donciu, Florentin Marinescu, Vlad Grigore Lascu, Lucian Grigoropol, Ovidiu Bucur Nicolae, Constantin Bogdan, Mihai Alesandroaie, Nicolae Bialokur, Hari Popovici, Ilie Gheorghe, Ioan Drăgan, Nicolae Purţuc, Mircea Purţuc, Anton Muraru, Tistu Constantin, Radu Cândea, Cornel Mohoranu, Gabriel Hajas, Dan Macoveanu, Ioan Benea, Şerban Vasile, Dan Stuparu, Dan Rizescu, Gheorghe Nicolau, Vasile Manea, Sorin Stoia, Toma Victor, Dacius Chelaru, Adrian Popescu Săcele, Constantin Chiriţă, Mircea Ungureanu, Florentin Deleanu, Mircea Boldea şi mulţi alţii care au făcut posibil ca, în 1990, să se poată înfiinţa Federaţia Română de Arte Marţiale (FRAM), primul preşedinte ales fiind Dan Macoveanu. Astfel, potrivit https://cluburiartemartiale.ro, după evenimentele din Decembrie 1989, legea care interzicea practicarea artelor marţiale a fost abrogată prin ordinul nr. 62 din 16 ianuarie 1990, semnat de ministrul sportului de atunci, Mircea Angelescu.
La nivelul anului 2000, erau constituite mai multe federaţii de arte marţiale: Federaţia Română de Arte Marţiale; Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact; Federaţia Română de Karate Modern; Federaţia Română de Karate Tradiţional; Federaţia Română de Karate WKC; Federaţia Română de Taekwondo. După anul 2001, a apărut Federaţia Română de Taekwondo ITF (afiliată la Internaţional Taekwondo Federation), care funcţionează în paralel cu federaţia existentă - Federaţia Română de Taekwondo WTF (afiliată la World Taekwondo Federation). Stilurile promovate de către aceste federaţii au fost practicate, în diferite oraşe din ţară, încă din 1983.