La adăpostul Munților Aninei se află unul din cele mai fermecătoare lacuri din România. Lacul Ochiul Beiului îi așteaptă pe vizitatori cu apa sa limpede de un albastru ireal.
Cu toate că traseul până la această minune naturală este anevoios, cei care se încumetă să-l străbată sunt vrăjiți pe loc de acest peisaj aproape mistic.
Despre Lacul Ochiul Beiului
Lacul este de origine carstică și face parte din Parcul National Cheile Nerei, situat în Munții Aninei, pe Valea Râului Beu, unde acesta se întâlnește cu Râul Beușnița.
Din Steierdorf se poate porni pe traseul ce trece pe la Sasca Română până la Ochiul Beiului. Drumul durează aproximativ 4 ore, dar cu siguranță merită efortul. În sens opus, plecând din Sasca Română se poate ajunge la lac pe un traseu de doi kilometri jumătate până la Podul Beiului, iar de aici urmează un traseu de încă 7-8 kilometri.
Cei care reușesc să ajungă la capătul traseului vor fi primiți de un peisaj de poveste. Situat la o altitudine de 310 m, întrun „crater”, Ochiul Beiului are o adâncime de aproximativ 3.6 m și un diametru total de 15 m. Apa, de o culoare verde-albastră, nu îngheață nici măcar iarna, datorită izvorului care alimentează lacul în permanență cu apă. Aici își găsesc adăpostul numeroase păsări, iar pe fundul lacului se pot vedea cu ușurință păstrăvi.
Imaginea lacului este una de basm, care hipnotizează. Apa limpede dă impresia unui mini-ocean static, iar vegetația din jur completează tabloul natural de poveste.
Legendele Lacului Ochiul Beiului
La baza formării acestui lac inedit stau câteva legende pe care cei din împrejurimi le păstrează cu sfințenie pentru cei curioși care le calcă pragul.
Una din legende spune că o fată frumoasă de prin aceste locuri ar fi fost răpită și necinstită de un tânăr turc, bei în Imperiul Otoman. Fata a reușit însă să scape din mâinile tânărului și și-a luat zilele. De amărăciune beiul ar fi plâns atât de mult încât lacrimile sale s-au prefăcut într-un lac. Așa s-ar fi născut Ochiul Beiului.
O altă legendă spune că aceste locuri au fost sub stăpânirea unui pașă aspru care avea un băiat de o frumusețe rară, cu ochi albaștri pătrunzători. Băiatul mergea des la vânătoare prin împrejurimi și într-o zi a zărit-o pe fiica unui păstor valah, de care s-ar fi îndrăgostit. Acest lucru nu a fost pe placul tatălui său, acesta dând poruncă ca fata să fie ucisă.
Când tânărul a aflat de fapta tatălui său, a plâns la căpătâiul fetei, însă în zadar. Băiatul a ales să-și ia viața, iar ca urmare a jertfei sale, din lacrimile și suferința sa ar fi luat naștere Ochiul Beiului, cu apa albastră precum ochii băiatului, scrie tion.ro.
Localnicii mai spun că până și în prezent ielele se adună în jurul lacului în noaptea de Sânziene, dansează în jurul lacului și se spală în apa cristalină a acestuia.
Împrejurimile Lacului Ochiul Beiului
Dacă ați ajuns la Ochiul Beiului și ați rămas fascinați de peisaj și de legendele străvechi sau chiar dacă nu ați avut energia necesară să parcurgeți traseul anevoios, zona în care se află lacul oferă și alte atracții și obiective demne de vizitat.
În primul rând, aici sunt Cheile Nerei, rezervație naturală care începe imediat după ce Beiul se varsă în Nera. Caracterul sălbatic al locului, flora și fauna specifică, precum și legendele care însoțesc aceste ținuturi sunt mai mult decât suficiente pentru o vacanță cum se cuvine.
Lacul Ochiul Beiului
Dacă Lacul Ochiul Beiului nu vă satisface în totalitate nevoile vizuale, atunci vă puteți îndrepta atenția și către Râul Beușnița pe cursul căruia se află trei cascade. De exemplu, la o distanță de doar 20 de minute de Ochiul Beiului se află prima și cea mai mare cascadă a Beușniței, care are o cădere de apă de aproximativ 12-15 metri.
Tot în apropiere se pot vizita și ruinele cetății medievale Ilidia, care datează din secolul al XIII-lea și este unul dintre cele mai interesante puncte de atracție ale Banatului.