Minele de fier ale dacilor de la Teliuc

08:21:00 by
În vecinătatea Hunedoarei se afla una dintre cele mai importante exploatări miniere de fier, cunoscută din vremea dacilor. Minele de la Teliuc au o istorie bogată şi îndelungată, dar după închiderea lor din anii 2000, localitatea a ajuns doar un loc de tranzit pentru turişti.

 În urmă cu două milenii, un teritoriu vast de la poalele Munţilor Poiana Ruscă, în centrul căruia se afla locul actualei comune Teliucu Inferior, se număra printre cele mai importante districte miniere din Dacia.



 După cucerirea romană, în zona aflată la câţiva kilometri de Hunedoara, traversată acum de şoseaua pe care turiştii ajung în Ţinutul Pădurenilor, la Lacul Cinciş şi în Ţara Haţegului, exploatarea fierului a luat o amploare nemaiîntâlnită până atunci.

Dovezile arheologice sunt numeroase.

Pe actualul teritoriu al comunei Teliucu Inferior şi împrejurimi (Ghelari, Ruda, Cinciş, Alun) s-au descoperit cariere minere antice, unelte folosite de mineri în Antichitate, necropole dacice, ruine ale unei villa rustica şi inscripţii care atestă exploatarea fierului din vremea romanilor şi importanţa pe care administraţia romană o acorda acestei zone.

Cea mai faimoasă inscripţie a fost descoperită în aşezarea învecinată de la Ghelari: „Natus Ibi Ubi Ferum Nascitum”, tradusă în „Născut acolo unde se naşte fierul”.

Minele dacilor

„O dovadă a folosirii minerilor daci în exploatarea fierului din zona Teliucului o constituie descoperirea din săpăturile de la Cinciş a unei Villa Rustica. Săpăturile au scos la iveală numeroase vestigii care atestă persistenţa populaţiei autohtone, cât şi anumite detalii legate de utilizarea acestei populaţii în lucările de minerit şi extragere şi prelucrare a fierului. Prin săpăturile efectuare în anii 1960 – 1962 au fost scoase la iveală o villa rustica, ridicat pentru locuit, şi o necropolă aparţinând acesteia, ambele formând un singur complex arheologic.

 Caracterul etnic dacic al cimitirului este reliefat de ceramica tipică dacică, găsită în numeroase morminte. Prezenţa în mai multe gropi de mormânt, alături de obiecte de inventar funerar, a unor bucăţi de minereu de fier (limonite), puse special în mormânt, este un indiciu al ocupaţiei defunctului”, scria Ioan Romulus, în volumul „Istoria Uzinei de Fier Hunedoara, Eisenmarkt, Vajdahunyad” (Ed. Graph, 2015).

Fierul exploatat în Antichitate în zona Teliucului era transportat pentru prelucrare la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi Apulum, marile oraşe din provincia daco-romană.

 Mărirea şi decăderea minelor de fier

 În Evul Mediu, pe lângă carierele miniere, zona Teliucului a fost împânzită de ateliere de fierărie şi de topitorii, iar în secolele următoare, la Topliţa şi apoi la Govâjdie s-au înfiinţat primele furnale. În acest timp, Hunedoara aflată în vecinătate îşi primise renumele de târg al fierului „Eisenmarkt”, iar minele in împrejurimi alimentau piaţa oraşului cu materie primă. Zona mineră a cunoscut o nouă perioadă de dezvoltare în secolul al XIX-lea, însă cea mai mare transformare a avut loc în timpul industrializării plănută de regimul comunist.

Din anii 1960, la marginea Teliucului a fost înfiinţat lacul de acumulare Cinciş, pentru care au fost strămutate cinci sate, iar în vecinătatea localităţii au fost construite uzina de preparare. Minele de fier de le Teliuc şi Ghelari au intrat în declin din anii 1980. Teliucul, cu câteva blocuri amestecate printre clădirile vechi de peste un secol, cu coloniile sale muncitoreşti, urma să fie declarat oraş, la fel şi satul Ghelari, însă Revoluţia din Decembrie 1989 a oprit intenţiile autorităţilor comuniste.

Citește și :  Cinciș, lacul bantuit

De la mijlocul anilor 2000, exploatarea minieră s-a închis definitiv. Un lac format în vechea carier, despre care localnicii susţin că are aproape 60 de metri a înghiţit-o treptat împreună cu câteva guri de mină abandonate, un drum şi livezile din împrejurimi. Alte ruine industriale, pe jumătate distruse cu târnăcoapele de căutătorii de fier vechi, îi întâmpină pe turişti la intratea în Teliuc.

Pe dealurile din jurul localităţii, construcţii imense din beton, şi ele piese ale vechii exploatări, nu mai au nicio utilitate. Trei foste iazuri de decantare au rămas abandonate în împrejurimi în aşteptarea ecologizării. Pădurea înconjoară alte cariere dăltuite în stânci şi înghite drumurile de piatră cubică şi din beton care se strecoară în vecinătatea lor. Dealurile ascund zeci de kilometri de galerii miniere în care nu se va mai intra vreodată.

Declinul industrial a transformat Teliucul, o comună cu 2.500 de oameni, într-o aşezare săracă şi pestriţă, un loc de tranzit doar pentru sutele de turişti care zilnic se îndreaptă spre Lacul Cinciş şi spre locurile pitoreşti din Ţinutul Pădurenilor.