Legendele vorbesc că Bucureştii – singura capitală din lume cu nume la plural – ar ascunde în uluitoarea sa reţea de tuneluri, din care cele mai cunoscute sunt cele de la Curtea Veche, cel care face legătura dintre Giuleşti şi Dealul Cotroceni şi galeriile care unesc Palatul Ghica şi Mănăstirea Plumbuita, aşa-numitele „Porţi ale Timpului”. Deoarece „porţile” sunt folosite de vrăjitoare drept sedii în care, în anumite nopţi numai de ele ştiute, îşi încarcă „bateriile energetice” pentru practicarea magiei negre sau albe, sunt ţinute în mare secret.
Totuşi, în urma cercetărilor de documente şi pe teren se pot localiza cu prudenţă nouă zone: Mântuleasa, Uranus-13 Septembrie-Panduri, Antiaeriană-Sălaj, Dealul Cotroceni, Foişor, Cocioc-Piscului-Văcăreşti, Mitropolie şi Zeţarilor-Drumul Găzarului. Remedii pentru „locurile necurate” Cu mici excepţii, „Porţile Timpului” se suprapun cu ceea ce radiesteziştii, cei care se ocupă cu neutralizarea radiaţiilor nocive şi echilibrarea energetică, le numesc „zone de iritare”.
Pomenite în trecut ca „zone necurate”, s-a observat că cei care au stat mai mult de opt zile în locaţiile geopatogene respective, manifestă stări de iritare, insomnie, migrene, crampe musculare etc., iar în timp, dacă nu se iau măsuri, apar disfuncţii endocrine şi chiar cancer. Cuznoscutul fizician A. Dincă recomandă printre metodele simple de corectare a perturbărilor mutarea patului, a canapelei sau a biroului, ori amplasarea în locuinţă a unor cristale de cuarţ care absorb energia negativă. Oameni de ştiinţă de notorietate, precum doctorul francez Peyre şi germanul Weitmann, au reuşit să demonstreze că, în zonele malefice de care ne ocupăm, există acumulări masive de energie telurică.
Această energie misterioasă ar produce cu predilecţie întâmplări nefericite, pe anumite arii în care sunt amplasate clădiri sau drumuri. Specialiştii susţin că atât timp cât Bucureştiul este supus demolărilor şi tăierilor de copaci masive, apar noi zone geopatogene. Acumulări de informaţii din lumile paralele? Ruşii A.I. Nizovski şi N.N. Nepomniaski presupun că, în zonele anormale, cunoscute pretutindeni pe Terra, unde printre alte fenomene timpul îşi încetineşte mersul, acţionează raze energetice geopatogene, generate de interacţiunea otonilor – găuri negre minuscule dotate fiecare cu o energie ce depăşeşte puterea unei electrocentrale nucleare, în adâncurile pământului.
În aceste zone anormale se încadrează şi „Porţile Timpului” din Capitală, considerate de regretatul parapsiholog I. Ţugui drept zone unde se acumulează fluxul informaţional al lumilor paralele ce străbate Universul. În exemplele pe care le vom da, există şi posibilitatea ca, în „Porţile Timpului”, să se producă şi fenomenul întoarcerii în timp prin tunelurile spaţial-temporale, sau a „canalelor cosmice”, idee exprimată pentru prima dată de fizicianul J. Wiler în „Geometrodinamica”.
Unele variante ale concepţiei respective examinează posibilitatea deplasării cu ajutorul „canalelor” nu numai în trecut ci şi în viitor, precum şi în alte universuri şi dimeniuni, în opinia gen. de brigadă dr. E. Streinu, în spaţiul cosmic, existând posibilitatea a 120 de dimensiuni. Şi să nu uităm că, în teoria generală a relativităţii, a lui Einstein, este imposibil să descrii un obiect ca ocupând un anume loc într-un anume timp, iar chiar timpul este prea puţin studiat.
Spiritul Vrăjitoarei Mia, în galeria de pe Aleea Bagdad Subsemnatul a locuit timp de trei decenii în fostul cochet cartier Uranus, unde înfloreau rodiile, fiind coleg, la sfârşitul anilor ’50, la Liceul „Gh. Lazăr”, cu actorul Moţu Pittiş, din păcate dispărut dintre noi, care locuia în apropiere, cu părinţii, într-o vilă impunătoare de pe Aleea Bagdad. Moţu a incitat un mic grup de adolescenţi din respectivul cartier că, în spatele vilei unde locuia, descoperise o intrare într-o galerie.
Teribilişti cum eram şi crezând că vom găsi arme, ne-am înarmat cu nişte făclii confecţionate artizanal şi, astfel dotaţi, am străbătut circa opt metri în galeria respectivă când, la vederea unei rămăşiţe de schelet, torţele s-au stins concomitent, dar nici mai departe nu se putea înainta, deoarece tunelul era zidit. Toţi cei prezenţi am hotărât să păstrăm tăcerea asupra aventurii noastre, dar după câţiva ani am aflat că cei de la fabrica de şampanie „Zarea”, în galeria ce comunica la poalele străzii Cazărm i amenajaseră un depozit de băuturi, zidit din motive de siguranţă , iar probabil curentul de aer dintr-o gură de aerisire ne-a stins făcliile.
În anii postdecembrişti, am citit că, pe Uranus, la nr. 41, locuise Mia, regina magiei negre interbelice, care-şi încărca bateriile energetice vizavi, în galeriile de sub terenul viran al Arsenalului, care comunicau cu cele din Aleea Bagdad şi strada Cazărmii. E posibil ca sufletul ei să se fi întors şi să ne fi stins torţele. Acest lucru mi-a fost întărit de opinia cunoscutei bio-energo-terapeute dr. Lavinia Pi ntea-Tatomir, că evenimentele tragice se reproduc în timp în „locurile blestemate”, datorită capacităţii de memorare a Zeiţei Mame-Pământul, a întâmplărilor intense sau violente.
Să nu uităm că pe Uranus funcţiona în acei ani sinistra închisoare a deţinuţilor politici, iar în 1799, pe scările de marmură ale Curţii Noi, din Dealul Spirii, a fost târât corpul domnitorului Constantin Hangherli, asasinat de turci în iatac. Amor cu o femeie moartă, pe Strada Mântuleasa Criticii literari au denumit nuvela lui Mircea Eliade „Pe Strada Mântuleasa” drept fantastică, autorul ducând în mormânt secretul dacă, în adolescenţă, ar fi intrat într-o altă lume din galeria găsită în pivniţa casei sale, de pe „bătrâna” stradă.
Cert este că, şi astăzi, zona dintre Calea Moşilor şi Calea Călăraşi prezintă caracteristicile unei „porţi temporale”. Cea mai impresionantă relatare în acest sens este cea a unui colonel de aviaţie care a povestit, în 1999, că, în timpul studenţiei, după un chef straşnic, a întâlnit o tânără foarte frumoasă. Şi-a mai amintit doar că tânăra l-a invitat la ea acasă, undeva în zona Mântuleasa, unde au făcut amor într-o cameră tapiţată în mătase roşie. A doua seară, dorind să o vadă pe fată, amorezul a constatat că, pe locul casei, se întindea un teren viran.
Întrebând un bătrân din zonă, a aflat cu stupoare că imobilul cu pricina, dărâmat prin anii 20, aparţinuse unui mare bogătaş, iar „curtezana” era soţia acestuia… Ploaie de pietre şi incendii spontane, pe Şoseaua Sălaj Una dintre cele nouă zone în care se află „Porţile Timpului” şi unul dintre focarele geopatogene cele mai puternice din Bucureşti, este Antiae riană-Sălaj. Pe Şoseaua Sălaj, la numărul 244, locuiau, în toamna lui 1968, cei cinci membri ai familiei Chivu, cu unul dintre ei, Ion, fiind coleg de serviciu în anii ’70-’80.
Acesta mi-a relatat că, în imobilul respectiv, pe parcursul a şapte săptămâni, au avut loc fenomene stranii, iar Miliţia şi Procuratura nu au putut lămuri cauzele agresiunii, o oarecare lumină aducând -o în 1970 specialiştii de la Cercul de Psihologie Medicală. Aceştia au încadrat fenomenele în cele de tip Poltergeist, care au început cu căderi de pietre din cuarţ, ce păreau rotunjite şi şlefuite, pietre ce nu se găseau în cartierul Ferentari. Căderile au avut loc în perioada 28 septembrie – 9 octombrie, până la orele 23, când locatarii de la numărul 244 se culcau, spărgând geamuri interioare şi exterioare, un tablou şi alte obiecte. Apoi au apărut incendiile instantanee, care aprindeau hârtii, obiecte de mobilier şi lemne de foc, oprindu-se brusc după câteva minute.
În faza a treia au fost observate diverse corpuri străine în oala de mâncare şi în farfuria adâncă. În sfârşit, au apărut fenomenele halucinatorii, materializate prin apariţia unor forme umane ce aduceau cu o bătrână din vecinătate. Lanţul de fenomene paranormale s-a întrerupt după ce o femeie din imobil, Maria Potop, a îngenunchiat în faţa icoanei, blestemând pe cel care le făcea rău. Caliopi Maria, fiica ei, epileptică şi instabilă psihic, se afla în apropiere, aceasta fiind considerată de psihologi ca agentul Poltergeist. Este posibil ca, prin vibraţii mintale negative, transmise datorită frustrărilor de către bolnava Caliopi Maria cu o vieză mai mare decât a luminii, să se fi produs ploile de pietre şi aprinderile spontane.
Creierul uman, în general, şi cel al bolnavilor psihici, în special, este încă o mare necunoscută, dar astăzi este clar că în organul respectiv există cel puţin două „lumi” paralele, distincte şi egale ca importanţă, adică aşa cum se întâmplă, probabil, şi în Univers. Poate că sub efectul benefic al rugăciunii fierbinţi, bolnava M. Caliopi să fi suferit o stopare a periculoasei gândiri deprimante. Pe de altă parte, Şoseaua Sălaj fiind situată într-o zonă geopatogenă de maximă „iritare”, e posibil ca, sub efectul energiei telurice, un puternic flux de otoni venit din adâncuri printr-o „poartă temporală”, să se fi ciocnit cu ceea ce ştiinţa numeşte una de formă (câmpul morfic), adică vribraţia specifică a fiecxărui obiect, creându-se instantaneu o temperatură de ardere uriaşă.
Dar aceasta este o explicaţie numai pentru aprinderea spontană a unor obiecte. Mult mai plauzibil este că, în urma rugăciunii menţionate, Dumnezeu putea ordona îndreptarea câmpului radiant al Centurii Fotonice ce înconjoară Terra, câmp ce a ridicat nivelul conştiinţei autoarei „relelor” ce au bulversat locuitorii unui cartier al Capitalei şi nu numai. Sub Bucuresti sunt multe primejdii. Pe internet circula un inventar al acestor primejdii.
Blestemul care a cazut pe neamul getilor s-a transmis si catre noi, urmasii lor care traim in Bucuresti. Pentru ca ceea ce ne-a salvat pana acum ne poate aduce pieirea de acum inainte. Subteranele de sub capitala Romaniei, desi construite acum 2300 de ani dupa forma unui furnicar, au adus cu ele un pericol nou: orasul sau unele zone ale acestuia, s-ar putea surpa intrucat a ajuns sa semene cu un urias svaiter. „Este si motivul principal pentru care reteaua de metrou este permanent prelungita”, este de parere geologul Mocanu.
„Pentru ca prin asta o serie de subterane sunt cimentate, betonate si intarite cu liniile de metrou, ducand la o crestere a securitatii zonei respective. Cel mai mare dezastru s-a petrecut in timpul cutremurului din 1977 cand, din cauza acestor goluri de sub oras, aproape tot centrul Bucurestiului s-a naruit. Atunci s-a alarmat Ceausescu si a pornit campania de construire intensiva a metroului, oferind poporului o explicatie plauzibila si ascunzand existenta trecatorilor subterane, de teama de a nu fi folosite de eventualii disidenti”.”
O istorie mai putin cunoscuta !
“La 12 metri sub platoul Pieţei Revoluţiei există o reţea de catacombe prin care se circulă cu barca. E vorba de culoare betonate, cu lăţimea de aproximativ 2 metri, prin care curge un rîu subteran adînc de 1 metru. Cu apă curată. Debitul rîului secret e de aproximativ 1,5 metri cubi pe secundă. La intrare, aceste căi navigabile, care străbat Capitala, sînt utilate cu bărci pneumatice. Informaţiile ne-au fost furnizate de Dan Falcan, şeful Secţiei de Istorie a Muzeului Municipiului Bucureşti.
Istoricul a cules toate datele existente despre catacombele Bucureştilor, mai vechi şi mai noi, şi le-a pus cap la cap, pentru a-şi face o imagine asupra istoriei oraşului. Capitala României are o tradiţie de secole în materie de tainiţe şi coridoare secrete. Din datele pe care le deţin istoricii, primele coridoare subterane demne de luat în seamă au fost beciurile producătorilor de vinuri. Acestea aveau zeci de metri şi erau atît de largi, încît se circula prin ele cu carele. În Secolul al XIX-lea au apărut edificiile care aveau tuneluri de refugiu, cum e tunelul care leagă Palatul Ghica Tei de Mînăstirea Plumbuita, lung de mai bine de 1 kilometru.
În nordul Parcului Cişmigiu, Biserica Schitu Măgureanu e lagată prin subterane de Palatul Kretzulescu. Sub Palatul Golescu, situat lîngă Stadionul Giuleşti, a fost depistat un coridor subteran care da înspre lunca Dîmboviţei. Coridorul a fost folosit şi de Tudor Vladimirescu. “De pe la 1826 ne-au rămas cîteva relatări, care ne dau o imagine asupra catacombelor de sub Capitala Ţării Româneşti. La acea vreme haiduceau în zonă vestiţii Tunsu şi Grozea. Timp de mulţi ani, ei au băgat spaima în boierii din Bucureşti, în special în cei care aveau casele în zona actualei Şosele Panduri.
Îi călcau mereu, iar poterele nu puteau face nimic. Deşi reuşeau să îi localizeze, cînd să pună mîna pe ei, haiducii dispăreau «intrînd în pămînt», adică coborau în subteran. Astăzi, putem afirma că, sub această şosea, erau o mulţime de coridoare subterane, late de 3 metri şi înalte de 2 metri. dar toate datele acestea au pălit atunci cînd am intrat în contact cu alte informaţii recente. Labirintul subteran vechi al oraşului pare neînsemnat pe lîngă cel construit din ordinul lui Ceauşescu. Datele mi-au parvenit de la militarii care au intrat în subteranele fostului Comitet Central, actualul Senat al României, respectiv de la maiorul Gheorghe Grigoraş şi căpitanul Nicolae Grigoraş, de la unitatea specială de luptă antiteroristă.
Ei au intrat în aceste catacombe chiar pe 25 decembrie 1989, împreună cu un grup de genişti şi pirotehnişti”, explică muzeograful Dan Falcan. Conform relatării militarilor, la subsolul clădirii au găsit un tunel, nu prea lung, care coboară într-un fel de cazarmă. Opt camere cu paturi pliante. Din aceste camere pornesc mai multe culoare, unul ducînd chiar pînă la etajul II al clădirii. Pe un alt culoar se poate ajunge la un buncăr mai larg, la 7 metri adîncime.
Se trece, apoi, de o uşă blindată şi se ajunge la un apartament spaţios, la adîncimea de 9 metri. Militarii au căutat, apoi, camera în care se afla sistemul de ventilaţie şi s-au trezit pe un nou culoar. După ce au străbătut aproximativ 30 de metri, au găsit o nişă cu o ladă mare, în care erau 16 bărci din cauciuc, cu pompe de umflare. După alţi 20 de metri, militarii au observat că pereţii tunelului au altă culoare, sînt mai noi şi sînt acoperiţi cu un fel de răşină sintetică. După încă 10 metri, culoarul se înfundă. Chiar la capăt se afla un piedestal din lemn pe care era aşezat un capac de WC.
Au ridicat capacul, iar sub el au găsit un chepeng de fier. L-au ridicat şi au găsit… un rîu cu apă curată, care curge într-o matcă artificială din beton. Are lăţimea de cca. 1,5 metri şi adîncimea de aproximativ 1 metru. Rîul se află cam la 12 metri sub platforma Pieţei Revoluţiei. Cele 16 bărci erau folosite, de fapt, pentru această cale de navigaţie. Albia amenajată are pe lateral bare metalice făcute pentru oprirea sau impulsionarea bărcilor. “În opinia militarilor, rîul secret duce către unul dintre lacurile din afara oraşului, în nord, şi Dîmboviţa, în sud-est”, subliniază Falcan. Ofiţerii au vorbit, însă, de existenţa unui alt canal similar, la capătul unui alt tunel, precum şi de un sistem de inundare a labirintului, pe secţiuni.
În cazul în care un eventual fugar e urmărit, el poate inunda porţiuni de tunel în spatele lui, pentru a-i opri pe următori. A mai fost găsită o gură de ieşire din labirint în curtea interioară a fostului CC, de unde, printr-o reţea de canale, se poate intra în canalizarea oraşului, de unde se poate ieşi către Dîmboviţa. Reţeaua are guri de ieşire în Palatul Regal, Biserica Kretzulescu şi Magazinul Muzica. “În urma unor cercetări ulterioare a reieşit că ramificaţiile subterane au corespondenţă cu circa 80 de obiective din Bucureşti, cum ar fi clădirea ASE, Casa Enescu, Opera Română etc. Subliniez, relatările sînt ale unor ofiţeri din cadrul Armatei.
Lucru foarte interesant, nimeni nu neagă existenţa acestor căi de navigaţie secrete, dar, cînd am încercat să le explorăm, nu ni s-a permis, pe motiv că… nu se poate. Despre aceste galerii ale lui Ceauşescu ne-a vorbit şi Rădulescu Dobrogea, preşedintele Asociaţiei Eco-civica, fost inspector de mediu în Primăria Capitalei, omul care s-a ocupat mulţi ani de pînza freatică a oraşului. El susţine că ştie de aceste galerii ale lui Ceauşescu şi că aşa apa limpede care curge prin ele este pînza freatică de sub oraş. Administratorii Senatului au văzut numai intrarea în catacombe: “Pot să vă spun că am auzit despre aceste lucruri, dar nu le-am văzut.
Există o cale de comunicaţie subterană care ple acă din Senat către Piaţa Revoluţiei, o cale care pleacă de la Palatul Regal către Piaţă şi încă una, tot din Palatul Regal, către Biserica Kretzulescu. Intrările în aceste căi de acces le-am văzut, dar unde se opresc, nu ştiu, nu este treaba noastră să cotrobăim pe acolo”, ne-a declarat inginer Constantin Bratu, directorul tehnic al administraţiei clădirii fostului CC, apoi a Senatului României, iar acum a Ministerului de Interne.
Ceausescu vroia sa umble cu masina pe sub Bucuresti. Casa Poporului are un singur buncăr antiatomic, legat de principalele instituţii ale statului prin 20 de kilometri de catacombe. Aceste secrete ale Bucureştiului au fost dezvăluite pentru Libertatea de colonelul în rezervă Nicolae Kovacs. “Ceauşescu voia să demonstreze prin Casa Poporului că e cel mai tare conducător din blocul socialist. Şi a reuşit”, spune colonelul în rezervă Nicolae Kovacs (82 de ani), omul care a condus partea cea mai secretă a lucrărilor de la Casa Poporului. Kovacs, absolvent al secţiei de construcţii speciale din Academia Militară, a avut comanda celor 12.000 de militari rezervişti care au lucrat la acest edificiu gigantic.
Colonelul dezvăluie că în Casa Poporului sunt 5.000 de încăperi şi că în subteran există şapte etaje, ultimul fiind ocupat de buncărul antiatomic al lui Ceauşescu, o incintă cu pereţi din beton de 1,5 metri grosime, acoperiţi cu o placă de eclatare, care nu poate fi penetrată de radiaţii. Adăpostul e compus din sala principală, adică punctul de comandă – cartierul general care trebuia să aibă legături telefonice cu toate unităţile militare din România – şi mai multe apartamente de locuit, destinate conducerii statului, în caz de război.
“Sala principală urma să fie dotată cu o masă mare în mijloc şi pe pereţi, cu un sistem de hărţi ale României, în relief. Pentru ventilaţie s-au adus pompe suedeze, cu filtre speciale, care au fost încastrate în pereţi. Aveam vreo 12 camere mari cu filtre de rezervă, stivuite pe rafturi. Acestea au fost singurele componente străine din Casa Poporului”, ne-a declarat Kovacs. Kovacs a lucrat la toate tunelurile Ca ofiţer superior specializat în construcţii speciale, Kovacs a lucrat la tot ce înseamnă pasaje secrete realizate în timpul lui Ceauşescu. “Este vorba de aproximativ 20 de kilometri de tuneluri realizate în aşa fel încât să se poată circula prin ele cu maşini cu motor electric.
Tunelurile principale leagă Palatul Cotroceni de Academia Militară, pe aceasta de Casa Poporului, iar de aici pleacă două tuneluri mari: unul spre fostul Comitet Central (actualul Minister de Interne din Piaţa Revoluţiei – n.r.) şi unul spre actualul Minister al Apărării. Cele dinspre Piaţa Revoluţiei sunt întrerupte din loc în loc de uşi de şapte tone greutate fiecare, pentru a închide etanş zona în caz de necesitate. Au fost înglobate în acest sistem şi catacombele mai vechi, realizate în perioada interbelică, cum e cea din zona Cotroceni, a lui Carol al II-lea. Sunt şi multe tuneluri secundare, cum e cel dintre Casa Poporului şi staţia de metrou Izvor, care probabil că vor fi folosite, la un moment dat, pentru utilităţi publice”, ne-a explicat colonelul Kovacs.
Unele catacombe, ţinute secrete până acum – mai precis cele situate în zona Pieţei Victoria -, vor fi amenajate pentru parcaje subterane. Al doilea buncăr al lui Ceauşescu… a fost început de Hitler Concomitent cu şantierul de la Casa Poporului, Kovacs a lucrat şi la clădirile “speciale” din apropiere, actualul Hotel Marriott şi Ministerul Apărării. “Pe locul ales pentru minister era deja un buncăr cu un planşeu din beton de 1,2 metri grosime, construit de nemţi prin 1942. De acolo, armata germană dislocată în România avea legătură telefonică directă cu Hitler.
Am încercat să demolăm acea structură, dar era prea greu şi am hotărât să o înglobăm în noul imobil. Aşa a devenit construcţia lui Hitler al doilea buncăr antiatomic al lui Ceauşescu, care nu este sub Casa Poporului, cum s-a spus mereu, ci, repet, sub Ministerul Apărării”, a detaliat Nicolae Kovacs. La mijlocul anilor ’80, colonelul Kovacs (rândul de jos, primul din dreapta) era în relaţii foarte bune cu generalul Ion Coman (rândul de jos, al patrulea din dreapta), consilierul special al lui Ceauşescu la şantierul Casei Poporului Casa Poporului este pe locul doi în lume ca mărime Casa Poporului, astăzi Palatul Parlamentului, este pe locul doi în lume ca mărime, după Pentagon, şi are 86 de metri înălţime, de la nivelul solului, şi încă 90 de metri sub pământ.
Face parte din zona sistematizată de Ceauşescu, în care sunt cuprinse Ministerul Apărării, Hotel Marriott, Casa Radio, Casa Academiei şi bulevardul Unirii. O opinie gasita pe un forum Odata cu construirea Palatului Peles, s-a tinut seama de formatiunile subterane iar constructiile realizate in regiune au intrat in cadrul unor scheme de amenajari ce cuprindeau atat obiective aflate la suprafata cat si in subsol. Odata cu venirea comunistilor obiectivele acestea strategice au fost preluate de noua ordine si administratie care a numit persoane ce urmau sa le conserve si administreze, PENTRU A LE TINE DEPARTE DE MANA COMISARILOR SOVIETICI. Stiu ca este pentru unii greu de crezut, dar pana si comunistii romani s-au ferit de amestecul prea „adanc” al rusilor in treburile Romaniei.
Bunicul subsemnatului (pe linie materna) s-a ocupat de preluarea Castelului Peles, inventarierea, conservarea si administrarea acestui obiectiv; cu aceasta ocazie fostii agenti ai serviciilor secrete regale (ai Sigurantei) au prezentat tot felul de rapoarte si evident, s-au oferit sa-si exercite pe mai departe atributiile in slujba noului regim. De la ei s-au aflat informatii care i-au socat pe noii administratori, acestia la randul lor intocmind rapoarte detaliate pe care le-au trimis catre conducerea de Partid.
S-a decis conservarea imediata a obiectivelor respective (fapt pentru care intrarile in subterane au fost zidite si mascate cu diverse constructii de suprafata, nu doar la Peles ci si la toate manastirile si asezarile fortificate din Carpati si Moldova, acestea FIIND TOATE asezate in schema unor amenajari subterane strategice) si mentinerea lor in stare de neutilizare, precum si stergerea oricaror urme si dovezi, fapt pentru care majoritatea fostilor agenti secreti care aveau astfel de informatii, au fost omorati. Iar cei trimisi de comunisti sa administreze Pelesul, dupa luarea masurilor de baza (de conservare) au fost imprastiati prin tara (ca sa nu mai aiba legatura intre ei) si numiti in functii de comanda (asta pentru a-i incarca cu responsabilitati care sa-i faca sa fie permanent supravegheati si deci sa inteleaga ca este cazul sa taca) la alte obiective similare.
Bunicul meu a fost trimis la conducerea unor santiere pentru obiective strategice, cum ar fi de pilda construirea marilor baraje si lacuri de acumulare, tuneluri transmontane, mine si prospectiuni miniere, etc – acestea toate nu au facut altceva decat sa mascheze o serie de lucrari de foarte mare amploare (ce implicau dislocarea unor mari cantitati de pamant) si care trebuiau mascate cu ceva. La fel s-a procedat si mult mai tarziu in cazul asa-numitului „canal Dunare-Marea Neagra” care nici nu va trece voua prin minte ce a mascat de fapt, la fel si in cazul „Casei Poporului” despre care toata lumea e impresionata de dimensiunile EXTERIOARE ale acesteia – stati asa sa le vedeti pe-alea INTERIOARE !
Ce s-a publicat pana acum despre Casa Poporului- partea subterana, este o nimica toata; regiunea Bucurestiului de astazi, in vechime era o regiune alternanta de padure si mlastini, cu dealuri calcaroase si un bogat bazin de ape curgatoare; de la regiunea Calugareni si pana in Bucurestiul de acum se intindeau o serie de munti calcarosi de mici dimensiuni, scobiti in subteran si traversati de numeroase canale dintre care unele inundate; acest lant de munti calcarosi (despre care astazi nici nu se sopteste in scoli…) se intindea pe aproape mai multe sute de kilometri, plecand de la Dunare din regiunea Orsova, mergand apoi pe o linie neregulata, cand mai aproape cand mai departe de cursul Dunarii, urcand la un moment dat putin spre nord si trecand prin regiunea Calugareni si Bucuresti, apoi cotind iarasi catre sud si mergand aproape paralel cu Dunarea.
Regiunea de padure, mlastini si munti calcarosi tociti pe care s-a amplasat mai tarziu Bucurestiul, a atras atentia dacilor pentru numeroasele ascunzatori subterane de mari dimensiuni dar si canale lungi sapate in peretele de calcar, acestea putand fi usor amenajate si adaptate diverselor scopuri. La inceput, dacii au utilizat aceste cavitati si galerii pentru a stoca rezerve strategice de alimente, piei si blanuri, etc. Cu timpul, la suprafata s-a format inca din perioada antica staulul si mai tarziul targul de animale, pe care in Evul Mediu avea sa se dezvolte la un moment dat si asezarea omeneasca de mai tarziu.
Primul care a sesizat potentialul strategic al Bucurestiului a fost Domnitorul Vlad Tepes, cel care a facut si primele amenajari „moderne” ale tunelurilor subterane. Mai tarziu, peste amenajarile facut de Tepes alti domnitori au construit obiective de mascare si prelungiri sau altfel de amenajari. Retineti de pilda, ca de la Curtea Domneasca a lui Tepes pleaca un canal care trece pe sub Hanul lui Manuc dupa care se ramifica in trei directii diferite- unul merge inspre Universitate cotind spre Cismigiul de azi (fost munte calcaros si impadurit care avea la baza o mlastina de dimensiune medie) loc unde mai tarziu (incepand din perioada regelui Carol I) s-au amenajat obiective strategice de foarte mare importanta, alaturi de „centura fortificata” a Bucurestiului si altele; un alt canal pleaca de la Curtea Domneasca inspre ceea ce azi numim „Palatul Parlamentului” iar cel mai important si mai lung canal ducea catre cel mai mare din muntii calcarosi pe care este asezat Bucurestiul de astazi si ale carui ramasite se mai pot vedea si astazi in regiunea Parcul Tineretului (fosta Mlastina Cocioc); pe vremea lui Tepes, era un munte de dimensiuni mai mari, partial impadurit si inconjurat de cea mai mare mlastina din aceasta regiune, deci o fortareata inexpugnabila !
Acolo, pe varful muntelui si in mijlocul padurii, tunelul lui Tepes avea iesirea- astazi, locul iesirii este mascat de Crematoriul Cenusa, despre care unii din voi se mira de ce e aparat ca un obiectiv militar si nu poate nimeni la ora actuala sa se apropie la mai putin de 300 de metri si nici sa fotografieze/filmeze… Mai retineti totodata ca toate manastirile din apropierea Bucurestiului sunt de fapt amplasate pe schema unr importante galerii subterane, ale caror porti de acces le si mascheaza cu aceasta ocazie; de pilda, fostul Sanatoriu TBC si actualul Palat si Restaurantul Lebada.
Obiective care sunt pozitionate pe importante galerii subterane- Palatul Cotroceni (fondat de Printul Serban Cantacuzino, amenajat ulterior si extins de Ferdinand, cand s-a extins legatura subterana pana la Clinceni, via Fortul Domnesti); Palatul Mogosoaia(la 14 km de Bucuresti, fost construit in anul 1702 de Constantin Brancoveanu); Palatul Ghica(ridicat de domnitorul Grigore Dimitrie Ghica in anul 1822); Palatul Stirbei (construit in anul 1835); Palatul Sutu (a apartinut marelui postelnic Costache Grigore Sutu, fiind realizat in 1834, astazi Muzeul de Istorie si Arta a Municipiului Bucuresti dupa ce fusese muzeul PCR, punct nodal aflat deasupra stravechilor galerii subterane, in apropierea locului unde comunistii au construit obiective subterane strategice de dimensiuni foarte mari, situate astazi sub Intercontinental/TNB);Palatul Universitatii – (1857-1869) constructie ridicata dupa planurile arhitectului Al.
Orascu si K. Storck, universitatea de astazi- impreuna cu Palatul Sutu, s-a amplasat pe una din cele mai mari cavitati subterane naturale care a fost amenajata si utilizata succesiv incepand cu perioada antica a dacilor, ale caror urme se pot gasi aproape peste tot in Bucuresti si apropierea acestuia (de pilda sit-uri arheologice importante sunt in comuna Pantelimon, in apropiere de Palatul de pe insula); Palatul de Justitie (1890-1895) si Palatul Cantacuzino.
Toate acestea sunt amplasate in schema marilor galerii subterane,- de pilda de la Insula Sfantul Pantelimon, unde Grigore Ghica a construit la 1735 manastirea si spitalul Pantelimon (partial fost demolate de Ceausescu) unde e acum complexul de agrement si hotelul Lebada,- pleaca un canal de mari dimensiuni (sosea pietruita) care leaga acest palat de alte obiective similare, respectiv Palatul Ghica si Manastirea Plumbuita. Retineti ca TOATE aceste manastiri si palate, desi au fost contruite la intervale mari de timp unul de altul, NU AU FOST AMPLASATE INTAMPLATOR ele fiind in schema unor galerii subterane de mari dimensiuni,- Palatul ASE (cladirea veche), palatele si manastirile dintre care o parte le-am mentionat mai sus, regiunile in care au existat dealuri calcaroase de dimensiuni relativ mari si mlastini importante (Cismigiul si Parcul Tineretului de azi, dar si fostul munte tocit pe care este amplasata actualul Palat al Parlamentului, etc), toate acestea sunt asezate pe obiective subterane strategice si mascheaza porti de acces in ele.