Legendele Mănăstirii Agapia, Neamț

Se zice că mănăstirea Agapia nu a fost de la început în locul în care se află astăzi, ci în locul cunoscut sub numele de „Livada Părinţilor“. Cu toate că în Condica Sfântă din incinta mănăstirii nu se specifică un an anume când acest lăcaș de cult a fost fondat, alte surse susțin că între anii 1641-1643, a fost construită Mănăstirea Agapia Nouă. Trebuie să specificăm că este o diferență între mănăstirea din „Livada Părinţilor“ și Mănăstirea Agapia Nouă.

Revenind la momentul de început al mănăstirii, legenda spune că un anumit Agapie, om obișnuit, care s-a săturat de viața obișnuită, s-a retras în Munții Neamțului pentru a duce o viață de sihăstrie. Nu se poate specifica cu exactitate momentul în care Agappie a ajuns în aceste locuri, dar se crede că evenimentul s-a petrecut undeva prin secolul al XIV-lea.

Agapie mulți ani a pustiit singur, a dus o viață pură sau de sfânt. Ani buni mai târziu, mai mulți oameni i s-au alăturat. i l-au considerat un sfânt și în acest fel au devenit discipolii lui. Pentru că nu aveau un loc de rugăciune, Agapie a luat hotărârea că este momentul să construiască un loc unde oamenii puteau interacționa cu divinitatea. În acest fel, în locul cunoscut astăzi sub numele de „Livada Părinţilor“, a fost ridicată o mică biserică de lemn, cu hramul de ”Schimbarea la față”. Ani buni mai târziu, această biserică s-a transformat în prima sihăstrie din Munții Neamțului și s-a numit ”Sihăstria lui Agapie”.

Ucenicii lui Agapie duceau o viață extrem de dură. Ei locuiau în peșterile care se găseau în zonă. Doar noaptea coborau cu făcliile în mână pentru rugăciunea de la miezul nopții. În rest stătea fiecare în peștera sa și încerca să se apropie cât mai mult de Dumnezeu.



Ctitorirea Mănăstirii Agapia Nouă

Ctitorul Mănăstirii Agapia din Vale sau Agapia Nouă este hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu (1634-1653). El a construit Biserica cu hramul „Sf. Voievozi Mihail și Gavriil” în perioada 1641-1643, după planurile arhitectului Enache Ctisi de la Constantinopol. Lăcașul de cult a fost sfințit la 12 septembrie 1646 de mitropolitul Varlaam Moțoc al Moldovei, înconjurat de un mare sobor de preoți și călugări, în prezența domnitorului Vasile Lupu. Deasupra ușii de intrare, stă mărturie un mic text, scris în limba slavonă, care confirmă ctitorirea lăcașului de cult.

„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, iată eu robul lui Dumnezeu, Gavriil hatmanul și Doamna Liliana, am făcut și am înzestrat această mănăstirea Agapia din nou, în zilele binecredinciosului și de Hristos iubitorului Domn Vasile Lupu Voievod. Și s-a început zidirea în anul 7150 octombrie 16 zile și s-a săvârșit în 7152 septembrie 3 zile și s-a sfințit în 7155 septembrie 12.”

Picturi impresionante

Pictura murală în stil neoclasic combinat cu arta românească este opera marelui pictor Nicolae Grigorescu, realizată între anii 1858-1862, cand artistul avea vârsta de 20 de ani. Pictorul s-a inspirat din marii meșteri pentru realizarea portretelor sale, astfel încât pentru icoana Sfîntului Gheorghe în picioare, de pe ușa stângă a altarului, s-a inspirat din sculptura lui Donatello din Florența, iar pentru realizarea prorocului Daniel, din stânga registrului de sus al tâmplei, și-a făcut autoportretul.

În urmă cu mai bine de 15 ani, la Schitul Agapia Veche a trăit un duhovnic pe nume Ghervasie care, pe lângă faptul că a fost preot slujitor, a pictat atât catapeteasma din paraclis, cât şi o serie de icoane unice în România. Simbolul credinţei, versetul de la Isaia (53, 7 – „Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa“), strofa 44 de la Starea II a Prohodului Domnului (Ca un pelican/ Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;/ Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit/ Răspândind asupra lor izvoare vii) sunt doar câteva dintre versurile transpuse în pictură. În camera de oaspeţi a Agapiei din Deal se mai păstrează două tablouri: un autoportret şi un portret al părinţilor trupeşti ai părintelui Ghervasie.

O legendă străveche, transmisă pe cale orală din generație în generație de maici, spune că în Livada Părinților s-au găsit numeroase morminte ciudate. Acestea adăposteau sicrie făcute din stejari seculari, pe lungimea mortului și scopiți sau sculptați în formă de raclă.

În fiecare sicriu era înmormântat un bărbat, înalt și cu părul alb, înfășurat într-un material alb și cu o cărămidă sub cap. Atunci când au fost dezgropați, corpurile acestor bărbați nu erau putrezite, ci din contră erau intacte. Corpurile lor au fost considerate sfinte, motiv pentru care au fost duse în biserici din Rusia sau Grecia și au fost tratate precum moaște sfinte.

Cântecele din miez de noapte venite de nicăieri

O altă legendă impresionantă, cu un iz de adevăr profund, spune că într-o zi de Paște, din vremuri străvechi, un troian mare s-a rostogolit din vârful munților. Această avalanșă a omorât mai mulți părinți și a distrus biserica din lemn. Astăzi locul este marcat cu o mare cruce și în nopțile senine de vară se aud din inima pământului, cântecele celor care au fost striviți de marele troian.

La sfinţirea penultimei biserici, la 10 aprilie 1938, mitropolitul Nicodim Munteanu a scris un „Act de întemeiere“, în care se specifică clar că niciun mirean sau călugăr nu are voie să rămână în curtea mănăstirii după apusul Soarelui. „S-a întemeiat schitul de maici schivnice, să petreacă maici în sobor, şi nimeni sub grea osândă, şi nimeni dintre călugări sau mirean sau mireancă, afară de preotul călugăr al mănăstirii care slujeşte, nu poate, cu nici un chip, să rămână în chit după apusul soarelui“.

Ce mai puteți vedea atunci când vizitați Mănăstirea Agapia Ș

Muzeu Mănăstirii Agapia: broderii, covoare, manuscrise, cărți vechi, obiecte de cult etc.
 Picturile lui Nicolae Grigorescu
 Mormântul Mitropolitului Irineu Mihălcescu (1874-1948)
 Mormântul protosinghelului Nicodim Mândiță (1889-1975)
 Casa memorială Alexandru Vlahuță

În jurul incintei, pe întinsul satului mănăstiresc, există astăzi un număr de 141 de case care, datorită arhitecturii şi vechimii lor – unele case ating până la 200 de ani – au fost incluse în lista monumentelor istorice.