Pe 6 martie 2018, se împlinesc 73 de ani de la instaurarea la Bucureşti a primului Guvern comunist.
Pe 6 martie 1945, Petru Groza era impus în funcția de prim-ministru de către Uniunea Sovietică. Refuza apoi să demisioneze câteva luni mai târziu, pentru ca în 1947 să pună la cale, alături de Gheorghiu-Dej, abdicarea Regelui Mihai.
“Petru Groza este unul dintre cameleonii politicii româneşti. Guvernul său - primul pro-comunist din România - a marcat imixtiunea brutală a Uniunii Sovietice în viaţa politică de la Bucureşti”, explică istoricul şi fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu.
Născut pe 7 decembrie, 1884, la Hunedoara, Petru Groza a fost prim-ministru în primele guverne comuniste al României, între 1945 și 1952.
La 6 martie 1945, a fost impus în funcția de prim-ministru de către Uniunea Sovietică, care a amenințat în caz contrar cu neretrocedarea Transilvaniei către România. Deși Groza a mimat apartenența la un partid propriu, în fapt, era un executant docil al deciziilor luate de comuniști și al ordinelor venite de la Moscova.
Întrucât guvernul său nu a fost recunoscut de americani și englezi, regele Mihai i-a cerut, în august 1945, demisia. Când Groza a refuzat - fapt unic în istoria regalității în România - regele a intrat în așa-numita grevă regală, perioadă în care guvernul a acționat neconstituțional.
“Impunerea Guvernului Petru Groza a marcat imixtiunea brutală a Uniunii Sovietice în viaţa politică de la Bucureşti”, explică istoricul şi fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu. El afirmă că refuzul său de a demisiona din funcţie a reprezentat “un fapt unic nu doar în istoria monarhiei româneşti, ci şi a Constituţiei României. Petro Groza nu şi-a manifestat doar dispreţul faţă de Rege, dar el a nesocotit Constituţia ţării. Este caracterul bizar de cameleon politic al lui Petru Groza. Ca moşier, a devenit tovarăş de drum al comuniştilor, ca român din Ardeal s-a certat cu Iuliu Maniu şi, paradoxal, a lăsat o amintire foarte bună minorităţii maghiare din România. A fost moşier, ctitor de biserici, capitalist, burghez”.
De fapt, tocmai această versatilitate a sa a constituit şi motivul pentru care a fost ales de Stalin să conducă la Bucureşti: “impunerea lui ca prim-ministru dorea să semnifice că de fapt că nu vin comuniştii la putere la Bucureşti, când în realitate sovieticii deja împânziseră România”, afirmă Adrian Cioroianu.
Petro Groza l-a impresionat chiar şi pe Stalin, după cum se afirmă şi într-una din notele sale politice: „M-am apropiat de el. Acesta stătea pe un soi de cotineaţă, ceva mai înaltă ca podeaua. M-am aruncat în genunchi, i-am sărutat picioarele şi i-am spus: În sfârşit mi-am atins idealul de mic copil. Ziua asta va fi cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Stalin, vădit impresionat, m-a luat de braţ, m-a ridicat, m-a îmbrăţişat. Îi făcuse o impresie deosebită circul meu şi pe urmă l-am câştigat. Eram un teatralist fără pereche!”.
Guvernele succesive conduse de Groza au prezidat peste primele procese politice din România, peste fraudarea alegerilor din 1946 și peste lichidarea opoziției, suprapunându-se procesului de acaparare a puterii politice de către comuniști.
La 31 decembrie 1947, împreună cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, Groza l-a forțat pe regele Mihai să abdice, în cursul aceleiași zile proclamând, în mod ilegal și neconstituțional, în parlament, republica populară.
Petru Groza a murit pe 7 ianuarie 1958, la vârsta de 73 de ani.