Tradiţii şi obiceiuri de SânPetru lupilor


În tradiția populară, în luna lui „Gerar” se sărbătorește SânPetru lupilor. Tot în ziua de 16 ianuarie calendarul Creștin Ortodox celebrează „Închinarea cinstitului lanț al Sf. Ap. Petru; Sf. Mc. Pevsip și cei împreună cu el”.

SânPetru lupilor este o tradiție transmisă din generație în generație și sunt multe obiceiuri care stau la baza acestei sărbători. SânPetru lupilor este o sărbătoare sacră printre credincioși. Se ține pentru ca lupul să nu facă pagube și oamenii să fie feriți de boli și dăunători.

Bătrânii  povestesc despre „SânPetru lupilor” ca fiind patronul lupilor iar în această zi, lupii se strâng în haite la urlători, unde încep să urle. Sfântul Petre vine și împarte prada lupilor pe un an de zile. Se spune că SânPetru sosește la miezul nopții pe un cal alb și împarte fiecărui lup, câte o oaie, un miel sau o căprioară, lupii urmând să nu se atingă decât de prada primită. SânPetru, stăpânul lupilor, apare în poveștile din popor atât ca pământean cât și ca divinitate. Se spune că el umbla singur pe pământ, iar uneori îl însoțește și pe Dumnezeu pentru a vedea ce fac oamenii.


 
Tradiții și obiceiuri de SânPetru lupilor:

În această zi oamenii se feresc să-i pronunțe numele lupului pentru a nu invoca animalul. Nu se scoate gunoiul sau cenușa din casă pentru ca lupii să nu se înmulțească.
SânPetru lupilor este cunoscut ca și „miezul iernii”. În această zi gerul se înmoaie și oamenii încep să facă pregătiri pentru primăvară.

 
În ziua de SânPetru nu se toarce, nu se coase și nu se împrumută lucruri din casă. Femeile nu lucrează lâna pentru ca lupii să nu le mănânce oile.

Oamenii nu mănâncă carne în ziua asta, în schimb, mănâncă plăcintă și dau de pomană. Se spune că cine nu mănâncă plăcintă în această zi se rătăcește în călătorii.

Data de 16 februarie este însemnată ca fiind, în fiecare an, „Nedeea Lupilor”. Legendele spun că la miezul iernii, în ziua Sânpetrului de Iarnă, numită și „Nedeea Lupilor”, lupii primesc partea lor de hrană pentru tot anul. Atunci, în miez de noapte, Sânpetru se arată înaintea lor călare pe un cal alb, le aduce ofrande și le dă dezlegare să prade animale și oameni.

„Lupu se zice că e câinele lui Sf. Petru şi unde-i porunceşte el, acolo face pradă. Când se strâng mai mulţi lupi la un loc, de urlă, se zice că se roagă lui Sf. Petru să le rânduiască pradă. El îi orânduieşte după pradă când se adună la urlătoare, de obicei pe la răspântii: „Tu să mănânci oaia lui cutare din cutare sat, tu, porcul cutăruia; tu, pe cutare om etc.“ Şi cică pe cine o rândui Sf. Petru câinilor lui, nu scapă nici în gaură de şarpe”.

Lupul – de la animal totem la „câinele lui Sânpetru”

Este cunoscut faptul că cea mai puternică imagine pe care a avut-o antichitatea despre populaţia din această parte a lumii a fost strania simbioză între lupi și daci. De la animale totem în precreștinism, investite cu sacralitate, apărătoare ale obștei și spaimă a dușmanilor, odată cu creștinismul lupii au devenit „câinii lui Sânpetru”, punându-se în slujba lui și dându-i deplină ascultare.