Povestea uimitoare a celui mai bogat român din perioada interbelică. Ce s-a întâmplat cu averea lui enormă

Oricine trece pe Strada Unirii din Craiova, urcând dinspre marele sens giratoriu al Căii Bucureşti, considerat „kilometrul 0” al Craiovei, pe partea stângă, este atras de măreţia unui palat, care parcă vine din altă lume, supranumit micul „Schonbrunn” al Craiovei, fiindcă seamănă cu palatele fostei Curţi Imperiale de la Viena, Palatul „Dini Mihail”, dar pe care mulţi l-au numit după numele ultimului proprietar, „Palatul Jean Mihail”. 

 Originea familiei Mihail

 Familia Mihail provine, conform surselor istorice, fie din ”Vlaho-Clisură” (scriitorul Alexandru Firescu, Megarova-Bitolia (istoricul Mihai Sorin Rădulescu), fie din apropierea Salonicului (istoricul de artă Paul Rezeanu în Craiova-Amintirile oraşului, Editura Alma, Craiova, 2006, p. 147). Nu se cunoaşte practic data la care fondatorul ”dinastiei Mihail” de la Craiova, Mihail Constandin, a ajuns în Cetatea Băniei. Se crede că venirea lui  Mihail Constandin putea avea loc după semnarea Tratatului de Pace de la Kuciuk Kainardji, care punea capăt războiului ruso-turc. 

Cel mai important avantaj a fost reprezentat de pierderea monopolului otoman asupra economiei Principatelor, astfel, producătorii putând să se orienteze şi spre alte pieţe, în special spre Rusia, care îşi impunea, de fapt, un Protectorat, care va căpăta statut oficial prin Tratatul de la Adrianopol din 1829. Mihail Constandin s-a căsătorit cu Zaharica (născută undeva prin 1797, conform istoricului Paul  Rezeanu). Nu se cunosc datele de naştere ale celor doi. Se ştie că soţul a murit în 1832, iar soţia în 1859. Din căsătoria lor, a rezultat Nicolae (Nicolache) Mihail, născut la 23 aprilie 1814, anul Congresului de la Viena, care instaura ordinea reacţionară în Europa, pentru a preveni ridicarea unui nou Napoleon. În acel moment, în Oltenia se afirmau pandurii, ca forţă militară în războaiele ruso-austro-turce, liderul lor Tudor Vladimirescu, format în casele boierilor Glogoveanu, ajungând ca avocat al familiei Glogoveanu, la Viena, fiind iniţiat în planurile diasporei greceşti de eliberare a Balcanilor, sub egida Societăţii Secrete ”Eteria”, care fusese înfiinţată la Odessa, în 1814, cu protecţia Ţarului Rusiei şi medierea ministrului său de externe Antonis Ioannis Kapodistria

 Nu se ştie nimic despre rolul lui Nicolae Mihail în momentul 1821, dar se ştie că în perioada  1826-1832, familia Mihail a ctitorit la Bistreţ, judeţul Dolj o biserică ortodoxă de zid (printre primele biserici de zid din această zonă a Olteniei) cu hramul Sf. Ierarh Nicolae şi a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. În 1837, Nicolae (Nicolache) Mihail a desăvârşit ctitoria familiei sale, prin pictarea bisericii. Pictura exterioară reprezenta o serie de scene care dovedeau, conform istoricului Mihai Sorin Rădulescu, respectul pe care ctitorii îl aveau faţă de munca şi portul popular, tradiţional al ţăranilor români. În interiorul bisericii, conform aceluiaşi istoric şi genealogist, se găseşte un tablou votiv în care apare Mihail Costandin în costum oriental, lângă care este pictat fiul său Nicolae (Nicolache) Mihail, îmbrăcat în ţinută occidentală (cu frac). Istoricul şi genealogistul Mihai Sorin Rădulescu acreditează ideea, des întâlnită în genealogia românească, aceea că prenumele tatălui devine patronim pentru fiul său, adică prenumele Mihail al lui Mihail Costandin a devenit numele de familie al fiului său Nicolae (Nicolache). 

Cert este că primul membru al familiei Mihail de la Craiova, Costandin Mihail, a fost ca şi înaintaşii săi, administrator al proprietăţilor funciare deţinute de boierii Craioveşti, conform scriitorului Alexandru Firescu, fapt ce i-a permis să aibă un ascendent pe scara socială. Nicolae, fiul lui Constandin Mihail, conform omului politic Constantin Argetoianu, apropiat al familiei Mihail, la finalul secolului XIX şi în prima jumătate a secolului XX, a devenit ”caldarâmar”, adică avea în sarcină pavarea străzilor oraşului Craiova. Palatul Jean Mihail Ca şi astăzi, când peste tot se vorbeşte de ”regii şoselelor”, a fi ”caldarâmar” era o activitate deosebită şi aducătoare de profit. Aceşti profesionişti lipseau, pentru că Oltenia, ”Mica Valahie”, ca şi Ţara Românească şi Moldova în general, se găsiseră până la 1821 în plin secol fanariot, iar modernizarea infrastructurii nu era o prioritate pentru efemerii domnitori. Între 1718-1739, Oltenia fusese provincie austriacă, stăpânirea fiind greu de suportat din cauza fiscalităţii şi exploatării ordonate, tipic habsburgice, dar elita boierească avusese ocazia să vadă şi anumite elemente de civilizaţie occidentală. Nicolae Mihail s-a căsătorit cu Victoria (născută Emanoil, la data de 22 aprilie 1822). Victoria era fiica lui Nicolae Emanoil şi a Anastasiei Curti. Victoria Emanoil-Mihail a avut două surori Elena Emanoil (născută la 19 februarie 1833), căsătorită cu Nicolae Dumba (şi el macedonean de origine) şi Maria Emanoil (născută în anul 1836) şi căsătorită cu un grec, pe nume Colloni. Le-am menţionat pe Elena Dumba şi Maria Coloni, pentru că ele vor avea, mai târziu un rol deosebit în sporirea averii familiei Mihail, întrucât ele s-au stins fără urmaşi direcţi. 

Din căsătoria lui Nicolae cu Victoria, la 30 ianuarie 1837, s-a născut Constantin (Dini) Mihail, iar la 30 octombrie 1838, a venit pe lume Areti (Arieti) Mihail. Arieti Mihail s-a căsătorit cu medicul grec Androcle Fotino, devenit medic militar şi general în Armata Română. Ascensiunea în ierarhia socială a lui Nicolae (Nicolache) Mihail a cunoscut un moment de cotitură, la 1856-1858, el fiind atestat cu titlul boieresc de pitar. În aceeaşi perioadă, îl găsim pe Nicolae (Nicolache) Mihail în calitate de conducător al comunităţii aromâne din Craiova. Nicolae (Nicolache) Mihail a investit banii familiei, câştigaţi din activitatea de ”caldarâmar„ în tranzacţii financiare, apoi a început să cumpere terenuri agricole, apelând şi el la împrumuturi, astfel că, la finalul vieţii, activele sale (moşiile) erau egale cu datoriile. 

Totuşi, trebuie apreciat că Nicolae (Nicolache) Mihail a ştiut că pământul este cea mai importantă avere în România. Nicolae (Nicolache) Mihail a continuat tradiţia de ctitor a familiei sale. Astfel, dacă tatăl său Mihail Costandin a ridicat biserica de la Bistreţ, Nicolae a ridicat în memoria tatălui său Mihail Costandin cealaltă instituţie vitală  pentru istoria românilor, şcoala. Astfel, în comuna doljeană Valea Stanciului, Nicolae (Nicolache) Mihail a construit o şcoală, după modelul arhitecturii unui templu grecesc, în stil doric, în amintirea originii familiei (recomand lucrarea Paul Rezeanu, Craiova-Amintirile oraşului, Editura Alma, Craiova, 2006, p. 147). Nicolae (Nicolache) Mihail a murit la 1 septembrie 1871. Soţia sa Victoria, i-a supravieţuit până în 1894. II. Ascensiunea familiei Mihail din Craiova Nicolae (Nicolache) Mihail a decis să îşi crească unicul fiu, pe Constantin „Dini” Mihail în aceeaşi credinţă, că pământul este o comoară şi că, pentru a-l îngriji şi a-l face să producă, un viitor proprietar trebuia să urmeze studii de specialitate. Astfel, fiul său, Constantin (Dini) Mihail a studiat  la Şcoala de Agricultură din Hohenheim, unde şi-a luat licenţa, în anul 1857, după care a mers la Viena, acolo unde era o rudă a familiei Mihail, Nicolae Dumba, un om bogat şi deosebit de respectat în capitala Imperiului Habsburgic-Viena, pentru aprofundarea studiilor. S-a estimat că Nicolae (Nicolache) Mihail era cumva invidiat de boierimea tradiţională, întrucât rangul de pitar i se dăduse cu greutate, deşi averea îl recomanda pentru un rang mult mai înalt.

 Aici, Constantin (Dini) Mihail o cunoscuse pe o tânără de origine macedoneană, Mathilda Spiro, fiica unui macedonean din Viena, care nu reuşise să ajungă la un nivel crescut al averii, precum familiile Dumba sau Sina, însă care investise resurse în educaţia fiicei sale. Formată la înaltele şcoli vieneze, tânăra Mathilda Spiro a devenit în jurul anului 1869, soţia lui Constanin (Dini) Mihail. Tânăra familie a avut patru copii: Victoria (1871-1873), Nicolae (1872-1874), Nicolae (1874-1918) şi Ioan (1875-1936). Au supravieţuit, aşadar ultimii doi copii ai familiei. Cel de-al treilea, a primit numele fratelui mai mare, deoarece exista credinţa populară că fratele mai mare, bolnav, îşi putea reveni, dacă un frate mai mic primea acelaşi nume de botez. Totuşi, nu s-a întâmplat acest fapt, cuplul Dini-Mathilda Mihail având doar doi copii, Nicolae şi Ioan (Jean) Mihail, care au ajuns la maturitate. Din păcate, nu avea să fie ultima dramă a tinerei familii. Mathilda a murit în 1876, din cauza unor probleme de sănătate grave, iar Constantin ”Dini” Mihail nu s-a mai recăsătorit. 

Constantin (Dini) Mihail a reuşit, prin munca sa şi prin aptitudinile sale moştenite de administrator să achite toate datoriile moştenite de la tatăl său, până în anul 1890, un ajutor deosebit fiind şi apariţia, în România, a instituţiei ”Creditului Rural”. Palatul Jean Mihail Constantin (Dini) Mihail a fost membru al Partidului Conservator, însă a preferat să fie un profesionist al muncii, un om avut şi respectat, nu să se îmbogăţească din politică. Totuşi, după Grigore Cantacuzino ”Nababul”, Constantin (Dini) Mihail era al doilea român, din punct de vedere al averii. Constantin (Dini) Mihail a locuit mulţi ani în casa părintească de pe fosta stradă Gheorghe Chiţu din Craiova, la numărul 10. Aici, a refuzat să introducă lumina electrică, impunându-şi stilul clasic de viaţă moştenit de la predecesorii săi.  

Şi-a trimis cei doi fii să studieze Dreptul la Paris, pentru a putea deveni cetăţeni de vază şi profesionişti în apărarea intereselor României. În 1899, el a decis că venise momentul să se gândească la familia sa. Avea doi băieţi şi trebuia să se gândească la viitorul lor, la faptul că şi ei urmau să aibă copii. De aceea, a decis să investească în construirea unui palat, în stilul occidental, după planurile arhitectului Paul Gottereau, arhitect al Curţii Regale a României. El  dorea ca palatul să aibă suficiente camere pentru cei doi fii şi viitoarele lor soţii. Constantin ”Dini” Mihail nu a avut probleme majore la răscoala din 1907, deşi era cel mai însemnat proprietar din sudul României. Dini Mihail a ridicat la Bârza o şcoală agricolă ”model”.

 Lui Dini Mihail i se atribuie calitatea de membru-fondator al Băncii Comerţului din Craiova, de finanţator al ziarului conservator ”Timpul”. Construcţia palatului s-a încheiat în 1907, însă, la sfârşitul anului, bătrânul Dini Mihail s-a îmbolnăvit.  La 29 iunie 1908, a murit, nu înainte de a-şi lăsa averea celor doi fii, Nicolae şi Ioan (Jean) Mihail, fără a locui măcar o zi în palatul pe care începuse să îl clădească. III. Jean Mihail – ”Leul Olteniei” Cei doi fraţi, Nicolae şi Jean au inaugurat, în 1909, Palatul Mihail, început de către Constantin (Dini) Mihail. A circulat legenda potrivit căreia, Dini Mihail ar fi dorit să acopere Palatul cu monede de aur (din propria avere), dar că Regele Carol I ar fi spus că este de acord, numai ca banii să fie puşi ”în dungă” sau ”pe cant”. Rămâne şi azi o enigmă de ce familia Mihail moştenise gustul deosebit pentru arhitectură, pentru palate, pentru un stil de viaţă deosebit, nu extravagant, dar de o eleganţă care venea de undeva din negura timpului. Pe placa de marmură din Palat, se poate vedea marcat anul 1909, momentul inaugurării Palatului Dini Mihail. Nicolae Mihail, fratele lui Ioan (Jean) văzuse lumina zilei, la 5 iulie 1874. Îşi făcuse studiile primare în Craiova, după care a plecat la studii în Paris, obţinând Bacalaureatul, urmate de o licenţă şi un doctorat în Drept. A deţinut funcţii precum cea de ”Preşedinte al ”Scoietăţii Anonime Ramuri”, a coordonat comitetul care dorea, ca la Craiova, domnitorul Mihai Viteazul, faimosul Ban al Craiovei şi primul unificator de ţară, să aibă o statuie. 

Nu se ştie, în ce condiţii, Nicolae Mihail s-a simţit atras de credinţa romano-catolică. Înainte de 1914, Nicolae Mihail a venit, pentru ultima dată, în Craiova, îmbrăcat în ţinută de călugăr franciscan. Moartea sa a survenit la 5 octombrie 1918, la Paux, în Franţa. Fratele său s-a ocupat să îi aducă rămăşiţele la Craiova, în 14 noiembrie 1920, fiind înmormântate la Cimitirul Ungureni, unde se afla cavoul familiei Mihail. Ioan C. Mihail a fost ultimul descendent al familiei Mihail. S-a născut la 30 octombrie 1875. A urmat şcoala primară la Craiova, apoi liceul, Facultatea de Drept, la Paris, unde a devenit doctor în Drept. În 1909, a devenit moştenitor al mătuşii sale, Elena Dumba, sora Victoriei Mihail, bunica paternă, care i-a lăsat o mare avere, inclusiv o impresionantă colecţie de tablouri. Ioan C. Mihail a fost ales deputat din partea Partidului Conservator în anul 1911. Totuşi, el a sesizat criza de identitate a Partidului Conservator. El ştia că reforma agrară trebuia să fie una autentică. De aceea, în 1915 (izbucnise deja Primul Război Mondial), Ioan C. Mihail, cu o formaţie modernă, de factură liberală şi francofilă, a devenit membru al Partidului Naţional Liberal, fiind ales deputat, apoi senator pe listele acestuia. 

Discuţiile privind reforma agrară fuseseră suspendate, însă Ioan C. Mihail devenise prieten cu Ion G.Duca, Constantin Angelescu şi promova deschis ideea unei reforme agrare care să ajute pătura cea mai defavorizată, aceea a ţăranilor. El afirmase că reforma urma să se facă prin despăgubire, iar el ca proprietar nu avea ce pierde, recuperându-şi banii de la stat şi fără bătăi de cap cu  abuzurile administratorilor de moşii. Totuşi, marii proprietari nu îi împărtăşeau punctul de vedere. Ioan (Jean) C. Mihail a fost în refugiu la Iaşi, Muntenia şi Oltenia fiind ocupate de germani. Comandatura (conducerea de ocupaţie) germană s-a instalat chiar în Palatul Mihail, din noiembrie 1916, până în noiembrie 1918. Revenit la Craiova, Ioan C. Mihail, care moştenise şi averea lăsată de fratele său Nicolae, a continuat să lupte pentru propăşirea României. Nu se ştie de ce, deşi avea acum o vârstă matură nu se căsătorise încă.  În 1921 fusese de acord cu reforma agrară, făcută prin despăgubire, fapt ce a trezit multe atitudini potrivnice printre ceilalţi proprietari, care urmăreau sporirea zestrei de pământ prin cumpărări, căsătorii şi alte tipuri de acţiuni (răscumpărarea poliţelor făcute de către proprietarii scăpătaţi etc). Palatul Jean Mihail În 1923, Ioan C. Mihail a moştenit o altă mătuşă, sora Elenei Dumba, a Victoriei Mihail, pe Maria Coloni, care i-a lăsat o sumă de circa 5 milioane de lei numerar, moşii, inclusiv faimosul conac de la Deveselu, Olt, care semăna cu Palatul Mihail. În 1929, a izbucnit Marea Criză, iar Ioan C. Mihail devenise cel mai bogat român din ţară. El a decis să realizeze o premieră pentru un român. Niciodată (poate domnitorii medievali mai făcuseră asta). A decis să îl ajute pe regele Carol al II-lea să garanteze un împrumut extern al României, absolut vital pentru depăşirea crizei, garantând împrumutul cu propria sa avere, impresionantă prin active şi prin rezervele de numerar. 

Ioan C. Mihail a participat activ la viaţa economică, dar şi socială a Craiovei şi a României, Palatul său fiind gazdă a numeroase evenimente oficiale şi private. În anii 30, ai secolului XX, s-a afirmat că Jean Mihail şi-a exprimat intenţia de a finanţa construcţia unui cartier de locuinţe pentru clasa de mijloc a Craiovei, pe locul unde astăzi se găseşte Stadionul Tineretului (în 1938 s-a numit Stadionul Regele Carol al II-lea), proiect care, nu se ştie de ce, nu s-a materializat. Criza s-a încheiat în anul 1933, an în care, la 14 februarie 1933, este datat testamentul lui Ioan C. Mihail. Executori testamentari au fost I.G. Duca, Dr.Constantin Angelescu, Ing. Ştefan Constantinescu, Jan Jakobson. Ioan C. Mihail lăsa întreaga sa avere mobilă şi imobilă statului român, solicitând înfiinţarea unei Fundaţii care să îi poarte numele. Studiind textul Testamentului pe care Ioan C. Mihail l-a redactat, aflăm că ”Fundaţiunea Culturală Ion C. Mihail” urma să fie administrată de către un Consiliu compus din Patriarhul României, Preşedintele Academiei Române, Ministrul Agriculturii şi Domeniilor, Ministrul Instrucţiunii Publice şi Ministrul Sănătăţii Publice”. Acest Consiliu îi putea coopta şi pe executorii testamentari „Prof. Dr. Constantin Angelescu şi Insp.Ing. Ştefan Constantinescu”. Ioan C. Mihail îşi dezvăluie, în acest testament, întreaga sa personalitate de filantrop, om politic cu viziune social-liberală. 

Dorea ca moşiile sale să fie împărţite în loturi, iar ţăranii să primească loturi mici, de trei hectare, la preţuri accesibile. Ioan C. Mihail moştenise 80 000 ha pământ. În urma exproprierilor cauzate de reforma agrară, în 1921, mai deţinea totuşi 15 000 ha, în afară de terenuri vilane, extravilane, vii, livezi, păduri, islazuri, heleştee. Statul avea dreptul să păstreze acele fonduri forestiere supuse regimului silvic şi terenurile în care să fie înfiinţate fermele model, şcoli tehnice agricole, aşezăminte industrial-agricole. Sumele obţinute din vânzarea loturilor, urmau să formeze ”Fondul Ioan C. Michail” din care statul trebuia să finanţeze acţiuni de utilitate publică. Astfel, în localităţile în care Ioan C. Mihail avea moşii, urmau să fie modernizate şcolile, dotate cu biblioteci, urmau a se introduce cursuri de agricultură. Se preconiza chiar construirea de noi şcoli şi biblioteci rurale. Acelaşi fond urma să ofere ajutoare materiale şi cărţi copiilor săraci pentru a nu abandona şcoala. Ioan C. Mihail a dispus întemeierea unei Academii Agricole în apropiere de Bucureşti (care să îi poarte numele) sau pe una din proprietăţile sale din Judeţul Ilfov unde existau terenuri suficiente pentru un învăţământ superior agricol şi o cercetare ştiinţifică agricolă de performanţă. Erau prevăzute cheltuieli de construcţie a spaţiilor, dotare, cheltuieli cu personalul didactic şi procesul educaţional.

 Academia urma să fie autonomă, dar ”recunoscută de Stat ca persoană morală”. Academia Română primea un milion de lei pentru a premia lucrări ştiinţifice de excepţie. Această instituţie urma să stabilească subiecte de cercetare din ” istoria naţională sau din ramuri a ştiinţelor morale şi politice ”. Dacă evaluarea nu conducea la găsirea unei lucrări încadrabile în sistemul de evaluare, suma rămânea pe mai departe în Fondul donat Academiei, pentru a fi întrebuinţat ulterior. Academia urma să ofere, la fiecare cinci ani un premiu între 5 000-10 000 lei pentru o lucrare literară (versuri, proză) de excepţie.  În plus, Academia Română urma să premieze descoperiri ştiinţifice de excepţie. Pentru oraşul Craiova, judeţul Dolj, Ioan C. Mihail a dispus adăugarea în Fondul ”Nicolae şi Victoria Michail” deja existent a sumei de 500 000 lei pentru a fi ajutaţi săracii şi bolnavii oraşului. Oraşul Turnu Severin, judeţul Mehedinţi  primea 500 000 lei pentru înfiinţarea ”Fondului Constantin N. Michail” din care să fie ajutaţi săracii, infirmii şi bătrânii. Localitatea Turnu Măgurele din judeţul Teleorman primea 500 000 lei care să constituie ”Fondul Ioan C. Michail” pentru crearea şi întreţinerea unui azil de bătrâni. 

Localitatea Caracal, judeţul Romanaţi primea 500 000 lei pentru crearea ”Fondului Ioan C. Michail” din care să fie suplimentat numărul paturilor de la spitalul din Caracal. Localitatea Tecuci, din judeţul Tecuci,  primea 200 000 lei, pentru înfiinţarea ”Fondului Nicolae şi Ioan C. Mihail”, destinat ajutorării săracilor. Fondul va fi integrat în bugetul Primăriei, dar va fi intangibil pentru destinaţii, altele decât cele din testament. Ioan C. Mihail lăsa localităţii Tecuci, încă 200 000 lei, în ”Fondul Constantin N. Mihail”, pentru a se adăuga noi paturi în spitalul localităţii, în limita acestui fond. Casa Bisericilor primea 200.000 lei pentru reparaţia şi pictarea Bisericii Ortodoxe din localitatea Drăgăneşti, judeţul Tecuci, aflate pe moşia lui Ioan C. Mihail. O altă prevedere testamentară se referă la înfiinţarea Institutului Maternităţii din Bucureşti, care urma a fi organizat, dotat şi administrat în conformitate cu ultimele standarde existente atunci la Paris, socotit farul călăuzitor al ştiinţei şi culturii europene. Ioan C. Mihail dorea ca Institutul să funcţioneze într-o zonă curată, igienizată a Bucureştilor, la Filaret. Institutul urma să aibă 60 de paturi pentru naşteri, 20 de paturi pentru intervenţii de obstetrică, ginecologie şi chirurgie pentru femei însărcinate sau femei cu afecţiuni ginecologice, 5 paturi urmau să fie alocate studiului celor mai grave boli ginecologice. În plus se prevedea înfiinţarea unei secţii de puericultură.

 Localul urma să aibă săli de conferinţe, amfiteatre. În acelaşi complex, dar izolat de spaţiile medicale, urmau a fi construite locuinţe pentru personalul necesar. Suma alocată acestui Institut, de la cumpărarea terenului, până la construcţie, dotare, întreţinere, plata salariilor se ridica la 10 milioane lei. În plus, Institutul putea să îşi creeze propriile venituri, pe care trebuia să şi le administreze autonom. Ioan C. Mihail a dispus separat în testamentul său, sume de bani, iertări de ipoteci, datorii pentru prietenii săi, colaboratorii şi rudele sale. Imobilele (Casele din Bucureşti-Calea Victoriei nr.73, 75,  Craiova (numele străzilor la momentul testamentului) - str. Unirii nr.17, 48, str. Rosetti nr.1, Romul nr.2, Gheorghe Chiţu nr. 12, Edgar Quinet nr. 47), sumele de bani aflate în depozite bancare, bijuteriile de colecţie şi banii din ”casele de fier” de tip ”safe”, colecţiile de tablouri, artă decorativă europeană au trecut în proprietatea statului. Ioan C. Mihail a dispus ca toate casele sale să fie vândute de către stat, iar banii să intre în Fundaţia ”Ioan C. Michail”. 

Dacă Statul român considera că trebuia să păstreze casele pentru buna sa funcţionare, acestea puteau să nu fie vândute. Se considera că din averea sa în bani circa 30 milioane lei erau în aur în depozite bancare din Craiova, Bucureşti, Tecuci, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, precum şi în ”casetele de la Banc of Roumanie şi în casele de fier din locuinţele mele din Craiova, str. Unirii, nr.17 şi din Bucureşti, Calea Victoriei nr.73”. În plus, 95 milioane lei se aflau în ”efecte şi acţiuni” care au fost depuse ”la diferite bănci din Bucureşti şi Craiova: la Banca Naţională din Bucureşti, Craiova şi Tecuci, la Banca de Credit Român din Bucureşti, la Banc of Roumanie Ld din Bucureşti, la Societatea Bancară din Bucureşti, la Banca Românească din Bucureşti, Craiova şi Oradea, la Banca Generală a Ţării Româneşti din Bucureşti şi Craiova, la Banca Comerţului din Craiova, la Banca ”Aşer Eschenazy” din Craiova, la Banca ”Sindicatului Agricol” din Tecuci, la Banca ”Prima Casă de Economii” din Satu Mare, la Banca ”Aurora” din Baia Mare”. 

Ioan C. Mihail a prevăzut că dacă, între data redactării acestui testament şi data morţii sale,  el va mai avea şi alte bunuri mobile şi imobile şi pentru toate acestea se va urma linia generală a testamentului său. În plus, casele din Craiova şi Bucureşti care nu au fost incluse în testament, urmau a fi vândute, după moartea sa, prin licitaţie, ori păstrate pentru stat, dacă acesta avea nevoie de ele pentru buna sa funcţionare. Statul devenea astfel ”legatar universal” al său. Palatul Jean Mihail IV. Soarta moştenirii lui Ioan C. Mihail Ioan C. Mihail a decedat la Bucureşti, în data de 23 februarie 1936, diagnosticul oficial fiind ”bronhopneumonie virală”, conform istoricului de artă Paul Rezeanu. Trupul său, conform dorinţei sale testamentare a fost înhumat în cavoul familiei sale din Cimitirul Ungureni, aflat în Craiova. În ziua funeraliilor sale, şcolile şi-au închis cursurile, iar presa locală titra, în 1936: ”Defunctul nostru miliardar Craiovean JEAN C. MIHAIL a lăsat întreaga sa avere care, se cifrează astăzi, la suma de PATRU MILIARDE LEI, „Statului Român”.

 Aşadar, totalul averii lăsate de Jean Mihail statului român a fost stabilit undeva între patru şi şase miliarde de lei, la nivelul anului 1936. Având în vedere că anul 1938 a fost maximul leului ca monedă naţională, Ioan C. Mihail a fost practic cel mai bogat român la acea dată. Totuşi, aşa cum s-a văzut, testamentul lui Ioan C. Mihail nu a fost respectat. Testamentul său a fost publicat în ”Monitorul Oficial” nr.300 din 28 decembrie 1936. Fundaţiunea Culturală ”Ion C. Michail” s-a înfiinţat la 1 septembrie 1936 şi a funcţionat până în anul 1948, când toate fundaţiile private şi de stat au fost desfiinţate. Totuşi, nerespectarea testamentului lăsat de Ioan C. Mihail a început imediat după înfiinţarea Fundaţiei. Conducerea Fundaţiei şi personalul acesteia aveau salarii destul de mari, dar activitatea  Fundaţiei stagna în mod nejustificat. În perioada 24 octombrie-10 noiembrie 1943, cu ocazia organizării în Palat, a Expoziţiei ”Săptămâna Olteniei”, sub patronajul Fundaţiei Regale „Regele Carol I” (expoziţia cuprindea realizări ale Olteniei din agricultură, industrie, cultură şi artă), Palatul Mihail din Craiova a fost vizitat de regele Mihai I şi mareşalul Ion Antonescu, aceştia găsind palatul aflat în stare proastă.

 Aşadar, din 1936 şi până în 1948, nimeni nu dusese la îndeplinire vreo prevedere testamentară a lui Ioan C. Mihail. S-a acreditat ideea că în perioada comunistă s-ar fi produs devalizarea averii lui Ioan C. Mihail, dar deja averea acestuia se afla în proprietatea statului din 1936, iar comuniştii nu puteau confisca ceea ce statul deţinea deja. Este evident că autorităţile române de după 6 martie 1945 (instalarea guvernului Petru Groza este data limită pe care Justiţia Română o ia în calcul pentru începutul deposedărilor realizate de către regimul comunist) dar şi după 30 decembrie 1947 nu au respectat testamentul, iar numele familiei Mihail a căzut în uitare.  Până în 1958, România a fost ocupată militar de Armata Roşie deşi Tratatul de Pace de la Paris din 1947 prevedea ca Armata Roşie să se retragă în 90 de zile. În 1947, palatul a fost sediu administrativ al Universităţii din Craiova (Facultatea de Agricultură a fost înfiinţată în aprilie 1947), iar din 1954 s-a înfiinţat Muzeul de Artă, prin transferarea unei părţi din tablourile de la Pinacoteca Aman, în Palatul Mihail. Atât în timpul vieţii lui Ioan C. Mihail, cât şi după moartea sa, oficialităţi româneşti şi străine au fost găzduite în Palatul Mihail. În anii 60, a ars conacul Colloni din Deveselu, nemaifiind vreodată restaurat. 

Cutremurul din martie 1977 a afectat Palatul Mihail din Craiova, dar la insistenţele lui Nicolae Ceauşescu, acesta a fost restaurat, deşi erau voci care cereau demolarea palatului. Palatul Mihail din Craiova s-a degradat vizibil, abia în 2009, începându-se lucrări de restaurare (până în 2013), dar acestea sunt departe de a fi redat aspectul de odinioară a celei mai reprezentative clădiri din Oltenia şi printre cele mai deosebite din sudul României. Specialiştii în istoria artei şi arhitecturii au relevat asemănările dintre Palatul Mihail din Craiova şi „Château Cheverny” de pe Valea Loirei, din Franţa. Ioan C. Mihail rămâne un reper pentru cum ar trebui să procedeze un politician şi un om de afaceri român. 

El a crezut sincer că averea sa va contribui la modernizarea României. El nu şi-a înstrăinat averea şi a ales să trăiască în România, lăsând, după moartea sa, imensa sa avere statului român, „să fie întrebuinţată în opere de utilitate publică, care să dea satisfacere unora dintre numeroasele trebuinţe reclamate de dezvoltarea şi propăşirea ţării noastre”, aşa cum stă scris în Testamentul său. Aşadar, exemplul lui Jean Mihail ar fi trebuit urmat de politicienii de ieri, dar şi de cei de astăzi şi de mâine ai României.

 Mai multe detalii despre originea, evoluţia şi rolul jucat de către familia Mihail şi în special de către Ioan C. Mihail,  în istoria României, veţi găsi în monografia Jean Mihail - Un destin aparte, moştenire şi filantropie, 2018- monografie de personalitate, autori:  Carmen Zamfirescu, Florian Olteanu şi în romanul Jean Mihail - Un bărbat misterios şi seducător, 2018, autor Carmen Zamfirescu, acestea urmând să vadă lumina tiparului în curând.

adevarul.ro