Luna ianuarie este o încrengătură de date semnificative pentru istoria şahului. Românesc şi mondial. De la Victor Ciocâltea, născut pe 16 ianuarie 1932, la Bobby Fischer, care devenea pe 8 ianuarie 1958 cel mai tânăr campion al Statelor Unite la şah, la numai 14 ani şi 10 luni! Şi care, tot într-o zi de ianuarie, 17, pleca să-i dea şah lui Dumnezeu...
Victor Ciocâltea, unul dintre cei mai mari şahişti ai României şi unul dintre puţinii oameni care l-au învins pe cel mai mare jucător de şah al tuturor timpurilor, americanul Bobby Fischer, s-a născut la 16 ianuarie 1932, la Bucureşti. Înainte să joace şah de performanţă a fost component al lotului naţional de juniori la... tenis de masă! S-a remarcat la şah la un campionat organizat la liceul „Gheorghe Lazăr”, unde învăţa. În 1952, la vârsta de 20 de ani, a devenit pentru prima dată campion naţional, succes pe care l-a repetat de alte 7 ori. În 1962, la Olimpiada de şah desfăşurată la Varna, pe litoralul bulgăresc, l-a învins pe Bobby Fischer, americanul ciudat considerat de mulţi cel mai mare şahist al tuturor timpurilor (în 1966, Bobby Fischer avea să fie învins şi de alt român, marele maetru internaţional Florin Gheorghiu).
În anii ’70, Victor Ciocâltea, din calitatea de mare maestru internaţional, a fost unul dintre căpitanii echipei naţionale a României. Datorită caracterului său foarte prietenos a dobândit titlul de „cel mai îndrăgit jucător de şah din România”. Ciocâltea avea un stil de joc foarte spectaculos, care îi fascina chiar şi pe jucătorii cei mai avizaţi. În cele trei decenii de activitate a concurat la peste 100 de turnee internaţionale. Ultimul a fost un turneu desfăşurat în Spania, la Manresa (60 de kilometri de Barcelona), în septembrie 1983...
Victor Ţacu, şahist, medic şi bun prieten îşi aminteşte că „Victor avea un anevrism. A făcut un accident vascular şi a murit în câteva minute. I se putea întâmpla oricând. S-a întâmplat în Spania. S-a spus că a murit la masa de şah, dar nu e adevărat. A murit în salvarea care-l ducea de la hotel la spital”. Prietenii şi foştii colegi aveau să povestească mai apoi că Victor Ciocâltea era un fumător şi un cafegiu înrăit, care „ardea” 3 pachete de ţigări pe zi şi bea cel puţin 7-8 cafele.
Statul pe care l-a reprezentat cu cinste l-a „cinstit” cu o ştire într-un colţ de pagină...
Statul român nu s-a implicat în niciun fel pentru a ajuta familia să repatrieze corpul neînsufleţit al marelui maestru internaţional român. Elena Ciocâltea a fost nevoită să aleagă între două variante: să-şi înmormânteze soţul în Spania sau să accepte incinerarea şi să-i aducă urna cu cenuşă în România. A ales a doua varinată şi a venit cu urna în maşină 2.600 de kilometri. Toate formalităţile de incinerare au fost suportate de Federaţia Catalană de Şah. Ajunsă la Bucureşti, urna cu cenuşă a fost înhumată în cimitirul „Ghencea” civil. Ziarul „Sportul”, principalul canal de informaţii sportive din România acelor ani, a consemnat vestea morţii lui Ciocâltea într-un colţ de pagină. Apoi, nimic, uitarea... Noroc cu fraţii Haralambie şi Gogu Candea, de la clubul sportiv RATB (unde era legitimat Victor Ciocâltea), care au organizat timp de 32 de ani „Memorialul Victor Ciocâltea”, ultima ediţie desfăşurându-se în 2016...
Pe cine a învins Victor Ciocâltea în 1962, la Olimpiada de la Varna
Robert James Fischer s-a născut în Chicago, Illinois, SUA pe 9 martie 1943, fiul nelegitim a doi părinţi evrei. Mama sa, Regina Wender, de origine poloneză, a fost o ferventă activistă comunistă, mare admiratoare a Uniunii Sovietice. A avut o scurtă aventură cu Hans-Gerhardt Fischer, un inginer de origine germană, din care a „rezultat” Robert James. „Ulteriorul” Bobby. A crescut în Brooklyn şi la 6 ani s-a îndrăgostit pentru prina oară în viaţa sa. De şah. Irevocabil şi iremediabil. Primul rezultat notabil l-a obţinut la 13 ani, când a devenit cel mai tânăr campion de juniori din istoria şahului american. La 8 ianuarie 1958, la numai 14 ani şi 10 luni, devenea cel mai tânăr campion de seniori din istoria Statelor Unite! Ar fi devenit, probabil, chiar mai devreme, însă n-a putut participa la „naţionalele” de seniori ale SUA până n-a împlinit 14 ani. Şi atunci a făcut-o doar pe baza unei invitaţii speciale. A fost startul unei cariere fantastice, dar extrem de scurte.
Bobby Fischer a pus capăt supremaţiei sovietice în şahul internaţional
1969-1972 a reprezentat perioada de glorie a lui Bobby Fischer, încheiată cu titlul suprem. Până la finală şi-a spulberat de o manieră categorică toţi adversarii: 6-0 cu Marc Evgenevici Taimanov (URSS), 6-0 cu Bent Larsen (Danemarca) şi 6,5-2,5 cu Tigran Petrosian (URSS). A devenit campion mondial în 1972, la Reykjavik, în faţa sovieticului Boris Spasski. Victoria clară obţinută împotriva deţinătorului titlului, 12,5 la 8,5 puncte, în ceea ce la vremea respectivă a fost numit „Meciul secolului”, a pus capăt supremaţiei sovietice în şahul internaţional, făcând rapid înconjurul lumii. Întâlnirea nu a fost lipsită de peripeţii şi s-a aflat chiar în pericol de a nu se disputa. Nemulţumit de premiul pus în joc, Fischer a ameninţat că nu va juca, rezolvarea venind de la un om de afaceri britanic, care a dublat fondul de premiere, până la 250.000 de lire sterline, o sumă uriaşă în acei ani. Meciul a început bine pentru Spasski, care a condus cu 2-0 după o partidă câştigată la masa de joc şi una prin neprezentarea lui Fischer, care a anunţat că se retrage din cauza condiţiilor de joc. După ce rusul i-a acceptat pretenţiile, întâlnirea a continuat într-o altă sală, iar Fischer a câştigat finalmente cu 12,5 la 8,5 puncte, devenind al 11-lea campion mondial din istorie.
Nu a pierdut niciodată titlul la masa de joc
Bobby Fischer nu a mai participat la niciun turneu oficial până în 1975, când trebuia să-şi apere titlul în faţa rusului Anatoli Karpov. A pus nu mai puţin de 64 de condiţii privind acest meci, cea mai importantă dintre ele, aceea ca la scorul de 9-9 să-şi păstreze titlul, fiind respinsă de Federaţia Internaţională. În consecinţă s-a retras, Karpov fiind declarat campion al lumii „la masa verde”. Timp de aproape 20 de ani Fischer s-a autoizolat de lumea şahului, dar nu a încetat să se proclame campion, pentru că, spunea el, nu a pierdut niciodată titlul prin joc, pe tabla cu 64 de pătrăţele.
Începutul sfârşitului...
A urmat o perioadă foarte tulbure în viaţa sa. A aderat la o congregaţie evanghelică dubioasă, „Worldwide Church of God”, şi a început să critice tot mai dur comunitatea evreiască: „Întreaga Americă e controlată de evrei ticăloşi, circumcişi, murdari şi coroiaţi!”, a declarat la televizor, spre uimirea şi indignarea majorităţii societăţi americane. A negat inclusiv Holocaustul: „Paraziţii evrei vor numai să profite de pe urma acestui mit”. Atitudinea lui a fost cu atât mai şocantă cu cât el însuşi era evreu, ambii săi părinţi fiind de religie mozaică!
Triumful care l-a distrus
Numele său a revenit brusc în actualitate în 1992, când a acceptat să-l înfrunte din nou pe Boris Spasski în „Revanşa meciului secolului”. Întâlnirea a avut loc la Belgrad, în ciuda embargoului ONU asupra Iugoslaviei. Fischer nu a ţinut cont de avertizarea autorităţilor americane de a nu participa la acel meci, l-a învins pe Spasski cu 10-5 şi a încasat un cec de 3,3 milioane de dolari. Meciul de la Belgrad, însă, avea să-i schimbe definitiv viaţa. În timpul unei conferinţe de presă a fost filmat în timp ce scuipa pe ordinul în care Departamentul de Stat al SUA îi interzisese să joace, iar pe numele său a fost emis un mandat de arestare pentru încălcarea embargoului. Din erou naţional, campionul mondial Bobby Fischer a ajuns un paria în ţara sa, a cărei politică nu a încetat niciun moment să o critice.
Bărbosul apatrid şi nebun din Reykjavik
După 1992 Bobby Fischer nu s-a mai întors niciodată în SUA, unde fusese emis un mandat pe numele său. A călătorit peste tot în lume, neîncetând să critice politica guvernului de la Washington. A primit ca pe o veste extraordinară atacul terorist asupra Turnurilor Gemene din New York, de la 11 septembrie 2001, şi a declarat că „dacă SUA nu-şi va schimba politica externă, va trebui să fie distrusă”. A cerut uciderea preşedintelui Bush şi şi-a exprimat speranţa că, în urma unei lovituri de stat, în SUA va ajunge la putere un guvern militar care îi va executa pe liderii comunităţii evreieşti şi care va închide sinagogile!
Logic, după toate aceste reacţii, SUA i-a revocat paşaportul în 2003. Un an mai târziu, a fost arestat pe aeroportul din Tokyo, în timp ce încerca să plece în Filipine, deoarece se legitimase cu un document care-şi pierduse valabilitatea. În acelaşi an a renunţat la cetăţenia americană şi s-a căsătorit cu preşedinta Federaţiei de Şah din Japonia, cu care trăia de 4 ani. De teamă să nu fie deportat, în ianuarie 2005 a solicitat cetăţenia germană, însă i-a fost refuzată. Salvarea a venit din partea Islandei, care a decis să-i acorde cetăţenia din motive umanitare, astfel că a putut să se mute definitiv la Reykjavik. A continuat să-l atace pe preşedintele Bush, iar despre Japonia a afirmat că este o marionetă a SUA. I-a acuzat de blaturi pe Korcinoi, Karpov şi Kasparov, a fost acuzat la rândul lui de paranoia! Probabil cel mai talentat, mai ofensiv şi mai creativ şahist al lumii a murit în anonimat, din cauza unei boli de rinichi degenerative, pe 17 ianuarie 2008, la aproape 65 de ani, într-un spital din Reykjavik, cu chipul „zdrobit” de o barbă de pescar. Sau de prooroc. Sau de alcoolic. Tot mai mulţi îl credeau nebun. Cert este că, într-adevăr, nu era bun pentru lumea aceasta...
„Şahul este un joc născut din geometrie şi numere, o gimnastică pur intelectuală, cel mai frumos joc din lume, care atinge limitele artei” - Victor Ciocâltea
„Mă enervaţi când îmi spuneţi că sunt un geniu al şahului. Sunt doar un geniu absolut, care întâmplător joacă şah!” – Bobby Fischer
„Bobby Fischer a însemnat mult, a făcut mult, foarte mult pentru şah. Înainte de Fischer, şahul nu era atât de dezvoltat şi răspândit la nivel mondial. Şahul a primit o publicitate extraordinară atunci când Fischer a devenit campion mondial. Iar apoi eu am dezvoltat şahul în aceeaşi direcţie, iar Kasparov după mine” – Anatoli Karpov.
11 ediţii ale Olimpiadei de şah a jucat Victor Ciocâltea pentru România, începând din 1956 până în 1982. La Varna, în 1962, a câştigat cu Bobby Fischer, iar la Lucerna, în 1982, a fost căpitanul echipei naţionale
8 titluri de campion naţional a câştigat Victor Ciocâltea, în anii 1952, 1959, 1961, 1969, 1970, 1971, 1975 şi 1979
36 de ani a durat cariera lui Victor Ciocâltea, din 1948 în 1984, timp în care a participat la 123 de turnee
8 titluri de campion al SUA a câştigat Bobby Fischer, în anii 1958 (procentaj 81%), 1959 (77%), 1960 (82%), 1961 (82%), 1963 (73%), 1964 (100%), 1965 (77%), 1967 (86%)