Una dintre cele mai spectaculoase povești din istoria rezistenței armate opuse de români comunismului este cea a lui Grigore Sandu , supranumit „Tarzan din Carpați“. Povestea lui a fost spusă, pentru prima dată, de Ion Rațiu, în 1990, în ziarul său care apărea la Londra: Românul liber/Free Romanian.
Grigore Sandu a fost membru al organizației Sumanele Negre. Grupul lui a avut o existență scurtă, până în decembrie 1949, când securiștii au reușit să îi prindă pe cei mai mulți dintre membrii acestei grupări. Grigore Sandu a scăpat, însă, deoarece el avea și o experiență mai bogată în lupta de gherilă. Când a fugit în munți, avea asupra sa inclusiv arme și muniție.
A fost numit „Tarzan din Carpați“ datorită unor tehnici speciale care i-au asigurat supraviețuirea în clandestinitate timp de 33 de ani. Grigore Sandu a reușit să îi evite pe securiștii trimiși pe urmele sale pentru a-l aresta prin faptul că, de când cădea zăpada și până primăvara, el se refugia între crengile copacilor și se deplasa din cracă în cracă. Astfel, el evita să lase urme pe zăpadă.
Povestea lui Grigore Sandu a fost publicată prima dată, în limba engleză, în ediția din luna ianuarie 1990 a ziarului „Românul Liber“, care era vocea Uniunii Mondiale a Românilor Liberi. Articolul este bazat pe o scrisoare a fostului securist care îl achetase pe Grigore Sandu, după ce s-a predat, securist care după 1989 a plecat în Germania.
Grigore Sandu avea, în 1990, 84 de ani și locuia în Podul Coşna din judeţul Suceava. Potrivit securistului care l-a anchetat, bărbatul a trăit ascuns, timp de 33 de ani, în Făgăraş, Munţii Apuseni şi în Ceahlău. Muntele a fost casa lui, care îi asigura şi hrana. A locuit în peşteri şi în gropi săpate în pământ. Nu şi-a permis să contruiască un adăpost, de frică să nu fie prins.
Între 1949 şi 1959, regimente întregi de soldaţi şi ofiţeri ai Securităţii au scotocit munţii, pentru a-i găsi pe partizanii anticomunişti. Se pare că Grigore a fost singurul care a supravieţuit. De-a lungul anilor, a văzut cum sunt prinşi şi împuşcaţi pe loc cei mai mulţi dintre prietenii şi camarazii săi, fără să fie măcar interogaţi sau judecaţi ori duşi la vreun post de poliţie. Toţi cei care îl cunoscuseră erau convinşi că Grigore a murit demult.
Pagina din Romanul liber din ianuarie 1990, din colectia BCU Lucian Blaga din Cluj.
De multe ori a fost nevoit să mănce carne crudă, pentru că îi era frică să aprindă vreun foc, să nu fie văzut. Vara aduna fructe. A păstrat un calendar crestând semne pe scoarţa unor copaci tineri. Cu diferite ocazii, a salvat viaţa unor oameni care s-au rătăcit prin mulţi. Apoi, în primăvara lui 1978, la 33 de ani după ce a luat calea munţilor, a întâlnit, întâmplător, un preot ortodox, care i-a explicat că ar putea să se reîntoarcă în siguranţă în societate, pentru că orice ar fi făcut, deja era prescris.
Grigore s-a întors la casa lui din Podul Coşna, în mai 1978. Şi-a trimis un membru al familiei sale la sediul Securităţii din Dorna să le spună autorităţilor că s-a întors şi că vrea să se predea. Două duzini de ofiţeri înarmaţi până în dinţi au descins cu maşinile în faţa casei lui, pe care au încercuit-o. Imediat Grigore şi-a predat arma automată. A fost dus la sediul Securităţii locale, apoi la Suceava, iar în final la Bucureşti, unde a fost interogat timp de trei luni. A trebuit să dovedească faptul că în toţi cei 33 de ani a trăit doar în România, nu a părăsit sub nici o formă ţara, spre vest, pentru a exclude total ipoteza că ar fi un spion. A dovedit faptul că a stat toţi aceşti ani în țară, cu ajutorul declarațiilor mai multor martori care îl văzuseră prin păduri, dar şi prin faptul că le-a arătat anchetatorilor semnele făcute pe scoarţa copacilor, „calendarele“ cu ajutorul cărora ţinea el evidenţa trecerii anilor.
rfi.ro