Dodon serbează 24 august, ziua anexării Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către ruşi


Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat joi că va organiza la 24 august o serie de evenimente festive, între care un concert cu participarea unui cântăreț rus în vogă, în Piața Marii Adunări Naționale din centrul Chișinăului, "cu prilejul celei de-a 73-a aniversări de la lansarea ofensivei Iași-Chișinău', o dată ce divizează societatea moldoveană, relatează presa de peste Prut.


Într-un mesaj postat pe Facebook, Dodon afirmă că această dată este una semnificativă în istoria "țării", "simbolizând eliberarea ei de sub ocupația fascistă', aceasta în timp ce o parte a societății din Republica Moldova consideră data de 24 august începerea ocupației sovietice, conform Agora.md.


În acest context, publicația Independent.md notează că Igor Dodon continuă șirul de acțiuni menite mai degrabă să dezbine societatea și să creeze disensiuni între cetățenii cu diferite viziuni politice, deși promitea în campania electorală că va fi un președinte al tuturor moldovenilor.

Conform programului anunțat, o depunere de flori este prevăzută la 24 august (la ora 10:00) la Complexul Memorial "Capul de pod Șerpeni", unde va fi instalată o bucătărie de campanie pentru a pregăti și servi doritorilor "tradiționalul terci soldățesc".



Ulterior, la 19:00, în piața din centrul Chișinăului va avea loc un concert festiv. Pe scena vor evolua Orchestra Prezidențială din Republica Moldova, corul Arhieresc de la Mănăstirea Curchi (Orhei) și artistul emerit al Rusiei, Grigori Leps.

Cu toate că îi este clar că o astfel de manifestație nu poate fi pe placul majorității cetățenilor Republicii Moldova, Dodon îi invită la ceremoniile din 24 august "pe toți, indiferent de viziunile și preferințele politice, pe cei cărora le este scumpă memoria eroilor căzuți pentru eliberarea Moldovei", scrie sursa citată.

În istoriografia sovietică, data de 24 august 1944 a fost consemnată drept zi a eliberării Moldovei de către Armata Sovietică.

La fel ca multe alte evenimente istorice, această zi continuă să divizeze societatea moldoveană, fiind considerată de unii "ziua eliberării", iar de alții "ziua ocupării" de către armata sovietică de ocupație.

În urma ofensivei Iași-Chișinău, România a pierdut Basarabia și Bucovina de Nord, care au fost anexate la Uniunea Sovietică, amintește Independent.md.