Delegaţia ţării noastre la cea de-a 41-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial de la Cracovia a obţinut, săptămâna trecută, o uriaşă victorie pentru România, reuşind să înscrie în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO pădurile virgine de fag de la Izvoarele Nerei, Cheile Nerei-Beuşniţa, Domogled-Valea Cernei (Caraş Severin), Masivul Cozia, Lotrişor (Vâlcea), Codrul secular Şinca (Braşov), Codrul secular Slătioara (Suceava), Groşii Ţibleşului şi Strâmbu Băiuţ (Maramureş).
Deşi propunerea iniţială a organizatorilor fusese, până în ultimul moment, aceea de amânare a unei decizii, pentru obţinerea de noi date, delegaţia României, condusă de fostul ministru al Culturii, senatorul Vlad Alexandrescu, a dus o intensă activitate de lobby, astfel încât a reuşit să-i convingă pe reprezentanţii celor 21 de ţări din Comitetul Patrimoniului Mondial, să accepte înscrierea pădurilor de fag din ţara noastră în Lista Patrimoniului Mondial. "Este o mare victorie pentru conservarea pădurilor de fag din România, o lovitură hotărâtoare dată tăierilor de păduri ilegale şi un mare pas înainte către a obliga autorităţile româneşti la îmbunătăţirea managementului pădurilor, un capitol neglijat sau supus de-a lungul anilor unor nenumărate abuzuri", a comentat, imediat după decizia Comitetului, senatorul Vlad Alexandrescu.
La rândul său, din postura de secretar executiv al Convenţiei ONU pentru Diversitate, fostul ministru al Mediului, Cristiana Paşca Palmer, care a avut un rol important în susţinerea "dosarului făgetelor", s-a bucurat nespus de succesul obţinut la Cracovia. "Iată o veste extraordinar de bună, în oceanul de veşti proaste care domină spaţiul public românesc de la începutul anului, legat de măsurile nefericite luate de actuala guvernare, pe zona protecţiei mediului. Mă bucur enorm că eforturile pe care le-am depus anul trecut în Guvernul Cioloş, împreună cu secretara mea de stat pentru Păduri, Erika Stanciu, de a pune sub protecţia UNESCO o parte din frumoasele păduri virgine ale României, au fost acum încununate de succes. Recunoaşterea de către UNESCO a valorii de «patrimoniu mondial» a pădurilor virgine din România este un mare motiv de mândrie, dar şi o mare responsabilitate, atât pentru cetăţenii României, cât şi pentru cei care cârmuiesc ţara şi care trebuie să se asigure că protecţia acestor păduri va fi totală!".
Până în prezent, Patrimoniul Mondial UNESCO includea în lista sa şapte obiective din România: Delta Dunării, aşezările săseşti cu biserici fortificate din Transilvania, Mănăstirea Horezu, bisericile pictate din nordul Moldovei, Cetatea Sighişoara, bisericile de lemn din Maramureş şi fortăreţele dacice din Munţii Orăştiei. Urmează acum pădurile de fag şi, să sperăm, cât de curând, şi Roşia Montană.