Marele revoluţionar Nicolae Bălcescu a sfârşit, bolnav şi în mizerie, la Palermo. Osemintele sale au fost aruncate într-o groapă comună. De-a lungul timpului, au existat mai multe încercări de găsire şi repatriere a rămăşiţelor pământeşti ale lui Bălcescu.
Alungat din ţară, după înăbuşirea Revoluţiei de la 1848, Nicolae Bălcescu şi-a petrecut ultimele zile din viaţă la Palermo. În ultimele zile de viaţă petrecute, în anul 1852, în camera de hotel din Palermo , Bălcescu a scris la lucrarea ” Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, sperând să apuce să o termine. A trimis scrisori prietenilor din ţară, chemându-i la el. A corespondat şi cu Luxiţa Florescu, iubita din ţară , mama fiului său nelegitim, Bonifaciu Florescu.
Corespondenţa dintre cei doi a fost publicată de Nicolae Iorga.
”Am aflat că eşti în Sicilia la Palermo ca să petreci iarna şi nu ştiu însă de mai ai vreun prieten care să poată veni la tine. Cu siguranţă acest fapt te chinuieşte amarnic. Cu câtă mulţumire aş primi suferinţele tale, să te văd scăpat din ele. Eu, Bonifaciu şi toţi ai mei suntem sănătoşi, toţi îţi trimit complimente. Bonifaciu îţi sărută mâna şi eu prietenul meu te sărut de mii de ori şi te rog acuma ca întotdeauna să mă crezi a ta bună prietenă”, îi scria Luxiţa lui Nicolae Bălcescu, în ultimele sale zile de viaţă.
"Prietenul tău pe care l-ai iubit ca un frate nu e cu puterile vlăguite... el a pus la rezon suferinţele... Mă voi lecui şi voi fi din nou pe picioare, câteva zile numai cu cer senin şi soare şi am să pot crede că am scăpat şi de data aceasta cu obrazul curat", îi scria Bălcescu prietenului său, I. Ghica.
Averea lui Bălcescu: 30 de franci, îmbrăcăminte, cărţi şi manuscrise
În luna noiembrie starea revoluţionarului s-a înrăutăţit. Sfârşitul l-a găsit singur, în camera hotelului Trinacria. Simţind că moare, Bălcescu şi-a făcut testamentul şi a chemat un preot ortodox de la biserica greacă pentru a fi împărtăşit. Potrivit testamentului semnat de scriitor, averea lui Bălcescu se rezuma la 30 de franci, îmbrăcăminte, cărţi şi manuscrise.
Conform certificatului de deces, inima marelui revoluţionar român a încetat să bată în noaptea pe 29 noiembrie 1852.
Primul mormânt la mănăstire Capucinilor
Trupul neînsufleţit a fost dus a doua zi la mănăstirea Capucinilor unde şi-a găsit revoluţionarul român primul mormânt. Osemintele lui Bălcescu au fost scoase câţiva ani mai târziu şi depuse într-o groapa comună, împreună cu alte câteva sute de morţi. De-a lungul timpului, au existat mai multe încercări de găsire şi repatriere a rămăşiţelor pământeşti ale lui Bălcescu. Alexandru Ioan Cuza a trimis la Palermo un emisar pentru depistarea rămăşiţelor revoluţionarului. Tentativa a fost fără succes pentru că nu s-a putut da de urma mormântului.
Comuniştii au organizat o campanie de găsire a rămăşiţelor pământeşti ale revoluţionarului În 1977, o delegaţie română a plecat la Palermo pentru a descoperi locul în care se prespunea ca ar fi fost înmormântat Bălcescu. Toată aventura de găsire a osemintelor a plecat de la mărturia unui marinar român care a descoperit certificatul de deces.
Şerban Gheorghiu, ofiţer de marină din Constanţa, are meritul găsirii documentului care atestă moartea revoluţionarului. Acesta a descoperit certificatul de deces al lui Nicolae Bălcescu, la Palermo. Ofiţerul de marină din Constanţa a scris şi o carte despre experineţa sa, intitulată „De la Ipoteşti la Palermo“ şi publicată în anul 1995. El însuşi a căutat în catacombele Capuccinilor mormântul lui Bălcescu, apoi s-a dus la cimitirul Ratoli, unde se afla piatra funerară a lui Nicolae Bălcescu, „pe care o sărutau toţi românii în drumul lor pe aici, precum mahomedanii piatra sfântă Kaaba, când vin în pelerinaj la Mecca“.
Intendentul cimitirului i-a arătat cenotaful patriotului român: „În partea de jos, sub numele NICOLAE BĂLCESCU sunt scrise următoarele cuvinte în limba lui Dante: „În groapa comună nr. 15 zace Nicolae Bălcescu, istoric şi patriot român mort în exil la Palermo la 29 noiembrie 1852»“. În toamna anului 1974, ofiţerul român a găsit certificatul de deces al lui Nicolae Bălcescu şi autorizaţia de înmormântare, eliberată de Oficul Stării Civile al oraşului Palermo. A coborât în catacombe şi a ajuns în faţa a cinci mumii ale decedaţilor în noiembrie 1852 – ianuarie 1853.
„Padre îndreaptă arătătorul către mumia din mijloc şi afirmă «Questo e l oro Balcesco!» Cadavrul era îmbrăcat simplu, avea mâini subţiri, iar chipul era foarte asemănător cu cel al statuii lui Bălcescu din parcul Garibaldi. Pe cap purta un potcav de postal, de felul celor purtate în Ţara Românească, la epoca respectivă“, a povestit ofiţerul de marină.
Presupusa mumie a lui Bălcescu a fost analizată de dr. Cantemir Rişcuţia în 1977, când o delegaţie română a fost trimisă la Palermo pentru a verifica veridicitatea celor descoperite de ofiţerul de marină.
Cantemir Rişcuţia a constatat că vârsta mumiei nu depăşea 20 de ani şi, astfel, a exclus imediat ipoteza că mumia aparţine lui Bălcescu. S-au analizat toate scheletele din galerie, însă niciunul nu a corespuns semnalmentelor revoluţionarului român.
Într-un final, campania a eşuat după ce s-a aflat că trupul lui Bălcescu ajunsese într-o groapă comună. Tentative eşuate Tentative de recuperare a oseminelor lui Bălcescu au existat şi după 1989.
Guvernul român a trimis o altă delegaţie la Palermo pentru găsirea mormântului lui Bălcescu. S-a dorit repatrierea trupului neînsufleţit şi îngroparea în comuna Nicolae Bălcescu din judeţul Vâlcea.
Locul de veci în care odihneşte Bălcescu a rămas însă necunoscut. După ultimele informaţii ale autorităţilor, groapa comună în care ar zace osemintele lui Bălcescu se află sub o stradă din Palermo, şi din acest motiv săpăturile ar fi imposibile.