Printre fortificaţiile importante geto – dace din Basarabia (Republica Moldova) se află şi cea mai veche construcţie fortificată de la Orheiul Vechi, amplasată pe promontoriul Butuceni. Teritoriul pe care se află urmele fostei fortificaţii getice are o formă ovală alungită, orientată pe direcţia răsărit-asfinţit. Partea de nord a teritoriului, mai înaltă, este stâncoasă şi se înalţă deasupra oglinzii apei Răutului la 60 metri (cel mai mare afluent al Nistrului). Cetatea se află în satul Butuceni, comuna Trebujeni, raionul Orhei.
Suprafaţa ocupată de cetate se uneşte cu teritoriul din jur, care este mult mai înalt, printr-o trecătoare îngustă ce poate fi uşor închisă, barată. Locul era astfel favorabil pentru a face o cetate. Cercetările arheologice au arătat că pe vârful dealului Butuceni au locuit oameni începând cu secolele VIII–VII î.Hr. (acum aprox. 2800 de ani) În secolul al V-lea î.H., geţii au fortificat aşezarea, apoi, de mai multe ori, au modificat-o, refăcând sistemul defensiv. Urmele de întărituri descoperite prin cercetări arheologice ne arată că, la început, a fost fortificat tot terenul din curbura Răutului. În locul cel mai îngust al curburii râului, locuitorii au săpat mai multe şanţuri cu valuri de pământ lângă ele, care începeau la marginea stâncii din partea de nord a spaţiului şi se terminau la malul Răutului.
Cetatea era apărată de 9 sisteme fortificaţionale (valuri şi şanţuri de apărare), aflate la diferite distanţe una de cealaltă, plasate în vestul şi estul cetăţii, în cele mai vulnerabile locuri. Şanţurile aveau adâncimea de 3,5 m, lăţimea era de circa 4,5 metri până la 7 metri, iar înălţimea valurilor, inclusiv cu pilonii din lemn atingea 10-20 m. Liniile de apărare se întindeau de la malul abrupt al stâncii până la celălalt mal al Răutului. Acest tip de fortificaţii folosit la acestă cetate a intrat în istorie ca faimosul „Murus Dacicus” (zidul dacic).
În interiorul citadelei se intra printr-o poartă specială, aflată în capătul de răsărit al citadelei. Nu departe de poarta citadelei, în exterior, specialiştii au dezvelit resturile unui zid făcut din blocuri mari de calcar local. Acest zid provine de la o poartă masivă, ridicată posibil sub influenţa cetăţilor greceşti de la Marea Neagră. Un interes deosebit prezintă descoperirea urmelor unei construcţii de cult situate pe locul cel mai înalt al citadelei (acropolă), în centrul acesteia, lângă malul stâncos al Răutului.
Lăcaşul de cult de la Butuceni era de formă rotundă şi consta dintr-o vatră de piatră, înconjurată de 3 rânduri de stâlpi. În primul cerc sunt trei gropi de stâlpi, în al doilea – şase, iar în al treilea – 12. Materialele arheologice găsite pe locul sanctuarului datează din sec. IV-III î.Hr. Se presupune că această construcţie avea semnificaţie calendaristică. Cetatea getică de la Butuceni a fost părăsită pe la sfârşitul secolului al III-lea – începutul secolului al II-lea î.Hr., ca rezultat al năvălirii triburilor germanice ale bastarnilor. Activitatea locuitorilor s-a prelungit totuşi în cadrul unei aşezări nefortificate situate pe malul râului. Cetăţuia getică de la Butuceni era, probabil, una din cele mai importante dave din spaţiul pruto-nistrean, un puternic centru militar şi politic al geţilor, cunoscînd apogeul dezvoltării sale în sec. IV-III î.Hr.
Existența ei a fost semnalată încă din anii 40-50 ai sec. XX de către arheologul G.D. Smirnov. Aceasta rămâne a fi o construcţie ce reprezintă un interes deosebit, atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi din punct de vedere muzeografic. În antichitate, de aici mărfurile greceşti sosite pe calea apei, se răspândeau în cetăţile de pe ambele maluri ale Răutului. Marea majoritate a ceramicii greceşti era de culoare roşie, reprezentată în special prin amfore. Amforele erau folosite pentru a aduce şi a păstra uleiuri, vinuri din Grecia. Ceramica grecească descoperită aici a fost confecţionată în centre precum Heraclea, Fasos, Kios ş.a.
Au fost descoperite însă şi fragmente de ceramică neagră fină de Alep, numită de istorici „ceramică de paradă”, în care erau importate uleiuri mirositoare, procurate în special de aristocraţia locală. Arheologii au descoperit aici și 2 monede din cupru bătute în oraşul Tiras (oraș aflat pe limanul Nistrului). Cetatea getică se află în cadrul Rezervaţiei cultural-naturale Orheiul Vechi și se află în partea de est a Republicii Moldova, în defileul stâncos al râului Răut, într-un loc fascinant, coborât parcă din ceruri, de importanţă strategică, aproape de vărsare în fluviul Nistru, într-o zonă de confluenţă a civilizaţiilor antice şi medievale, sedentare şi nomade, orientale şi occidentale, creştine şi musulmane.
Partea centrală a Rezervaţiei reprezintă un amfiteatru de o rară frumuseţe, format de malurile înalte ale cursului sinuos al Răutului, care întruneşte condiţii remarcabile de apărare. Peisajul aflat aici la Orheiul Vechi reprezintă o operă de excepţie de adaptare şi transformare umană a cadrului natural, care a făcut posibilă crearea în acest loc, în diverse perioade, a unor centre regionale de putere politică, militară şi economică (getic, mongol şi moldovenesc).
În zona Orheiului Vechi sunt prezente vestigii arheologice din toate epocile cunoscute pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv urmele a şase cetăţi getice din mileniul I î.Hr., oraşului mongol „Şehr al-Cedid” din secolul XIV, oraşului moldovenesc – Orheiul Vechi din secolele XV-XVI, dar şi existența a circa 200 complexe rupestre creştine, printre care se remarcă: Mănăstirea pârcălabului Bosie, Schitul Peştera, Schitul Peşterele Ciucului şi Schitul pârcălabului Albu din secolelel XV-XIX. Pendulând spre limita nistreană – dar și depășind-o, spre nesfârșitele stepe ale masageților ce duc până la întâlnirea cu marele neam al chinezilor, comorile milenare și prezențele perene ale neamului get stau ca mărturie mută a unei istorii ce, pentru a fi știută, trebuie doar „citită”.
Conf. univ. dr. George V Grigore