In noaptea de 8 spre 9 iulie 1996, plutonierul de politie Marian Mancu si paznicul voluntar Maricel Rusu isi faceau rondul prin satul Certesti, judetul Galati. In jurul orei 00:30, facandu-i-se foame, plutonierul Mancu a vrut sa se abata pe acasa, ca sa manance ceva. Locuinta sa era intr-un bloculet cu un etaj, aflat pe partea cealalta a soselei asfaltate fata de postul de politie. Intrarea in bloc se facea prin spate.
Politistul urma sa lipseasca cel mult zece minute; intre timp, paznicul Rusu urma sa il astepte in strada. Abia a trecut plutonierul de coltul blocului cand a auzit un vajait ciudat si a simtit un curent puternic de aer. S-a intors si a vazut pe sosea ceva care „improsca lumini colorate albastrui-rosietice si care facea vum-vum”. In primul moment a crezut ca e girofarul de la masina unui echipaj al politiei din Galati, venit in control. Apropiindu-se, a vazut ca obiectul era un OZN, plutind deasupra soselei, iar langa el se misca un omulet cu o infatisare neobisnuita. A strigat „paza!” Ca raspuns, Rusu, care, intre timp, se ascunsese, de frica, in santul de la marginea drumului, varat pe jumatate sub un podet, la doi-trei metri de obiect, a ridicat capul spunand: „dom’ Marian, Satana!”.
Trei umanoizi
Paznicul Maricel Rusu a declarat ca imediat ce plutonierul s-a indreptat spre locuinta sa, aflata dupa colt, a aparut „o falfaiala de sus...”. El statea rezemat de gard, deci n-a vazut foarte bine aparitia obiectului. La inceput si-a zis ca-i defect neonul de la iluminatul stradal. Si-a zis ca poate „il bate vantul”. Obiectul a coborat usor, fara zgomot, „fal, fal, fal”. Cand a zarit luminile, si paznicul si-a zis ca e un echipaj de politie venit in control sau ceva in genul acesta si ca va avea „cu cine sta pana dimineata de vorba”. S-a speriat abia cand a vazut ca obiectul „nu s-a apropiat de pamant”. El si-a zis ca „nu-i treaba buna asta” iar cand au aparut si trei umanoizi, s-a ascuns in sant. Dupa propriile declaratii „cand i-am vazut cum erau, cand am vazut starea lor de uratenie, mi-am zis ca astia nu-s de-ai nostri... apoi m-am speriat si am coborat in sant... (sa) ma ascund ca daca cumva... ca n-am vazut (asa ceva) in viata mea...”.
Obiectul, dupa descrierile concordante ale celor doi, era discoidal, avea diametrul de circa 5-6 metri si circa 2-2,5 metri inaltime. Un desen il infatiseaza avand o forma oarecum de palarie. OZN-ul plutea la circa jumatate de metru deasupra soselei si se clatina usor. Avea, de jur-imprejur, un brau luminos „continuu”, „ca un curcubeu” cu lumini albe, rosii, albastre (sau verzi in alte declaratii), care palpaiau. Luminile nu au fost vazute rotindu-se dar erau „sterse asa...” si trecand unele intr-altele: „din verde pornea rosu...”. Dedesubt obiectul avea o lumina puternica, alba. Niciunul dintre cei doi n-a vazut ca nava sa fi avut usi sau geamuri.
Inainte ca plutonierul sa plece de langa coltul blocului, OZN-ul a decolat perpendicular, „s-a urcat odata in sus”, moment in care luminile sale au devenit mult mai puternice, si dupa aceea „a luat-o cu o viteza foarte mare”, spre nord-vest, spre satul Pochidia. Dupa Maricel Rusu „a disparut cu o vijelie mare”, „a luat-o intr-o directie de care nici nu mi-am dat seama... ca a fost un timp scurt...”. Felinarul de neon care asigura iluminarea stradala s-a stins in momentul decolarii, dar si-a revenit de la sine, „fara sa puna nimeni mana”, in circa jumatate de minut.
Fapturile umanoide au fost vazute mai bine de paznicul Rusu. Plutonierul Mancu a zarit una singura, si pe aceea din spate. Inaltimea lor a fost apreciata la circa un metru, poate mai putin, dar posibil si mai mare („ca un copil de sase ani”). Paznicul Rusu spune ca fapturile se invarteau in jurul navei, boscorodind si bolborosind neinteligibil, „ca ploaia intr-un burlan”. Aveau, dupa descrierile concordante ale celor doi martori, o infatisare de „avorton” (in sensul de „neimplinit” cum au precizat ei ulterior). Erau complet lipsiti de par (desi intr-o alta declaratie paznicul i-a calificat drept „parosi”; dar se pare ca a vrut doar sa accentueze cat erau de urati). Aveau capul mare, alungit spre spate si un fel de bube, de „ciuperci”, pe crestet. Aratarile aveau urechi mari, clapauge, nu ascutite, mari cat palma unui om. Fata le era alba, ochii mari, dar niciunul dintre martori nu a observat cum erau nasul sau gura. Corpul era acoperit de solzi gri metalizat; „imbracamintea lor, ca o fi fost imbracaminte sau ce-o fi fost, era... ca solzii de pesti, asa stralucea...”. Martorul Rusu declara ca n-a vazut daca omuletii erau incaltati sau nu. Abdomenul lor era relativ mare si flasc. Bratele erau extrem de subtiri „cat doua degete” dupa aprecierea politistului Mancu, iar dupa ale lui Rusu „mainile erau aiurea dom’le, nici nu pot sa-mi dau seama... nu erau normali ca noi...”. Martorii nu pot preciza daca fapturile mergeau sau pluteau deasupra solului, inclinand catre aceasta a doua varianta, in ciuda verosimilitatii scazute. Asa cum spune Maricel Rusu „nici nu pot sa-mi dau seama cum mergeau... astia parca erau beti...”.
Nu au ramas urme pe sol. Un cires enorm aflat in locul respectiv a avut frunzele ofilite, deshidratate, pe circa 15% din coroana, pe partea in care se spune ca a aterizat si apoi a decolat obiectul. Fenomenul putea fi efectul unor microunde. Se spune ca a doua zi dimineata au fost vazute pe jos frunze, crengi si fructe rupte. Dar exista si un satean care afirma ca le-a rupt el. Se mai spune ca ar fi fost si alte urme, vazute de sateni, dar sterse de ploaia torentiala de a doua zi. Nu s-au facut determinari ale radioactivitatii sau alte masuratori de acest tip. Plutonierul Mancu a declarat ca, dupa disparitia obiectului, „am mai stat cateva secunde... omul era in marginea santului, l-am luat, am venit pe aici, nu stiam unde sa-l duc... el spunea ca-i este rau... l-am dus acolo pe iarba, unde-i semnul ala de circulatie... pe urma m-a intrebat – dom’ Marian, ati vazut Satana?”. Revenindu-si dupa incident, cei doi martori au decis totusi sa-si continue patrularea. Marian Mancu a povestit a doua zi patania unor sateni. Unul dintre acestia a contactat agentia de presa Mediafax si de aici cazul a ajuns in presa. La inceput Mancu a refuzat politicos sa dea interviu ziaristilor, pana ce a obtinut aprobarea sefilor sai de la Galati.
Pe 12 august 1996 am stat de vorba si eu cu martorii, fiind invitat la Certesti de TVR, prin realizatorul Mihai Badescu, impreuna cu Calin Turcu. Am ramas convins, cu aceasta ocazie, de credibilitatea martorilor. Plutonierul de politie Marian Mancu (atunci de 30 de ani) a fost tehnician veterinar, apoi a absolvit scoala de subofiteri de politie; era casatorit, cu doi copii. Majoritatea satenilor, inclusiv primarul Gheorghe Nechifor, il considerau o persoana serioasa, cu preocupari laudabile. Paznicul Maricel Rusu (41 ani) absolvise sase clase; citea cu greutate si doar stirile senzationale din ziare. Nu auzise inainte mai nimic despre fenomenul OZN. N-a suferit de boli psihice; a facut armata la geniu. Satenii nu-si aminteau sa mai fi mintit. Este putin probabil ca martorii sa fi putut inventa toate detaliile, foarte specifice, si sa le expuna intr-o maniera atat de naturala si de convingatoare, nici sa fie montati de altcineva sa faca asta.
Loc de contestatii
Desi nu toata lumea din sat a dat crezare martorilor, am constatat ca majoritatea contestatarilor erau persoane, ori rude ale unor persoane, carora politistul le intocmise anterior acte pentru diverse contraventii. In schimb, au existat marturii concordante, cum ar fi deranjamente in aparatura electrica din zona; din pacate, nu am avut timp sa verificam in detaliu aceste afirmatii. De asemenea, in satul Cotoroaia, aflat la circa 4 km nord-est de Certesti, s-a semnalat, in aceeasi noapte, o lumina „foarte puternica” deasupra unei case.
Intamplarea de la Certesti are deci suficiente elemente pentru a fi calificata drept o intalnire de gradul III. Dar ne putem pune o justificata intrebare – nu cumva a fost chiar mai mult? De pilda o rapire OZN? Un prim argument ar putea fi faptul ca, in zilele care au urmat incidentului, plutonierul Mancu s-a simtit slabit si lipsit de chef; a declarat ca i-e teama sa nu fi fost iradiat. Paznicul Rusu a avut cosmare. Declara ca „la vreo doua nopti i-am visat... visam asa cum stateam in sant”, dupa care se trezea inspaimantat din somn. El a adaugat „nu ma speriam daca nu-i vedeam asa urati... da’ in halul cum i-am vazut... eu m-am speriat...”. Am incercat sa aflu daca cei doi au constientizat vreo „lacuna de timp”.
Autor : DAN D. FARCAS, Revista Magazin