Trebuie în primul rând să prezentăm varianta populară a poveștii. În perioada 20-21 august 1968, o coaliție militară formată din Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria și Bulgaria a invadat Cehoslovacia. Forțele folosite în intervenție au fost impresionante: peste 5000 de tancuri și peste 200.000 de soldați. URSS-ul voia să se asigure că nici o țară din blocul comunist nu va încerca să folosească un sistem multipartit, aceasta reprezentând cel mai mare pericol pentru dominația comunistă din acea perioadă.
România a criticat vehement intervenția armată din Cehoslovacia, atrăgând atenția asupra autodeterminării fiecărui stat. Două zvonuri circulă din anii aceia, strâns legate între ele. Aparent nu doar Cehoslovacia ar fost ținta unei invazii, ci și România. Prin urmare, la încercarea de intrare pe teritoriul românesc a tancurilor sovietice, România a scos de la naftalină o “armă secretă”, numită ulterior laserul lui Coandă.
Nu se cunosc detalii precise ale acestei povești, fiind transmisă, ca telefonul fără fir, de la o generație la alta. La granița României (nu se cunoaște exact locul) și-ar fi făcut apariția o garnitură de tren, compusă din 21 de vagoane, asemănătoare celei capturate de români în 1919, în Ungaria, obuzierul Skoda (garnitura blindată poate fi admirată la Muzeul Militar din București). Unul dintre vagoane era ocupat de o armă ciudată, celelalte având rol de alimentare. Laseul a distrus câteva tancuri, dar nu prin tăiere, cum și-ar putea închipui oamenii, ci prin încingerea până la explozie. Adevărat sau nu, România nu a fost însă invadată de tancurile rusești.
Mitul cu “laserul lui Coandă” a fost probabil întărit și de faptul că renumitul inventator s-a întors să lucreze, în România, în primii ani ai regimului Ceaușescu, fiind directorul Institutul pentru Creatie Stiintifica si Tehnica (INCREST) din 1969.
Din punct de vedere strict istoric, folosirea unei asemenea arme sau chiar și construirea ei nu și-ar fi avut rostul, forțele comuniste fiind impresionante, după cum s-a văzut în situația “Primăverii de la Praga”. Așa cum a explicat însă pentru REALITATEA.NET istoricul militar, locotenent-colonel Dumitru Cristian, adevăratele intenții ale rușilor nu vor putea fi cunoscute până când nu se vor desecretiza arhivele din acea perioadă. Nu există documente istorice care să ateste că URSS-ul ar fi vrut să intre în România, deranjat probabil de atitudinea ușor rebelă a lui Nicolae Ceaușescu.
Pe de altă parte, mitul “laserului” nu se potrivește cu orientarea științifică a lui Henri Coandă. Potrivit inginerului Adrian Drăghici care a lucrat cu Henri Coandă la INCREST, în perioada în care acesta era director, celebrul inventator ar fi avut alte preocupări, îndreptate în general către mecanica fluidelor și mai puțin către alte ramuri ale fizicii.
Mai mult, inginerul Drăghici a povestit pentru REALITATEA.NET o anecdotă despre laserul de la INCREST. În acea perioadă, studenții foarte buni erau absorbiți de institut. Unui absolvent de fizică i s-a propus să vină să lucreze la INCREST, dar acesta spus că vine doar dacă va avea ocazia să lucreze cu un laser. După mai multe luni de lucru în care i s-a arătat doar ușa în spatele căreia ar fi laboratorul în care se afla mult râvnitul laser, acesta a descoperit că era de fapt camera de depozitare folosită de personalul responsabil cu igiena și curățenia. Laserul nu a existat niciodată.
Nu există dovezi care să ateste o intervenție efectivă a rușilor în România și cu atât mai puțin folosirea unei arme atât de extraordinare împotriva unui advesar mult mai puternic. O altă ipoteză, mult mai credibilă, este că aceea că serviciile de informații au răspândit acest zvon pentru a liniști populația cu privire la capabilitățile de apărare a României, în acea perioadă instabilă. Deși este foarte probabil că România nu are o “armă secretă”, ne va plăcea în continuare să credem că avem un as în mânecă, o invenție a unui român care se află printre cei mai importanți inventatori ai lumii din epoca contemporană. ( napocanews.ro)
George GMT/rumaniamilitary.ro : …intram pe terenul speculatiilor, fiindca nimeni, dar absolut nimeni, nu poate confirma existenta acestor sisteme. Cei care ar putea sa confirme existenta lor, sunt doar cei care au lucrat la ele (asta daca au si fost create), insa asa ceva nu se va intampla niciodata. Si-atunci nu ne raman decat teoriile, zvonurile, legendele…adica, nimic concret. Desi acestea par de domeniul SF, cel putin atunci cand ne referim la Romania si potentialul ei stiintific si militar, marile puteri ale lumii au sau dezvolta asemenea sisteme: arma meteo, lasere extrem de performante, arme cu microunde, arme antisatelit, arma geofizica, etc. Totusi, sporadic mai apar si informatii, neverificabile insa, despre preocuparile Romaniei de dinainte de 1989, legate de anumite sisteme si tehnologii. Un singur lucru, ce inainte de 1989 era considerat tabu, ni s-a confirmat pana acum, si anume incercarea de a obtine o bomba nucleara prin cercetari proprii. Programul a fost inchis (oficial) definitiv la presiunea SUA si a Rusiei, in anul 1993, dar cert este faptul ca acesta era avansat, inclusiv realizarea unui vector purtator pentru acest tip de incarcatura. Insa, ceea ce consideram a fi doar o legenda, s-a CONFIRMAT!
O alta legenda este momentul 1968 si asa-zisa “invazie sovietica” care ar fi avut si n-ar fi avut loc. Atunci (daca intr-adevar sovieticii ne-au invadat), Armata Romana a folosit un laser extrem de puternic, creatie a lui Coanda sau a profesorului Constantinescu. Conform teoriilor, acest laser a reusit sa impiedice invazia, topind tancurile sovietice. Se spune ca era enorm de mare, fiind montat pe trailere speciale. Greu de crezut insa, fiindca tehnologia laser se afla la inceput, iar Coanda s-a intors in Romania dupa anul 1968, deci…teorii.
O alta arma despre care au aparut zvonuri, ce ar fi fost realizata de catre cercetatorii romani intre anii 1963-1967, este INSTALATIA ELECTRONICA DE APARARE ANTIAERIANA SI ANTISATELIT!!! Suna SF, nu-i asa?
Cert este faptul ca aceasta era mai usor de realizat in acei ani, si dupa unele surse, ar fi fost folosita impotriva invadatorilor sovietici in august 1968. Daca ea a existat si a fost folosita, nimeni nu stie cu certitudine! Aceasta Arma consta in anumite procedee si instalatii (se spune ca puteau fi folosite anumite sisteme ce intrau in compunerea sistemului de aparare AA existent), prin care se creau atat in straturile superioare ale ionosferei cat si in cele inferioare ale atmosferei, baraje de sarcini electrice. Aceasta arma nu putea fi detectata si anihilata de niciun sistem de aparare existent la acea data, si ar fi fost create mai multe prototipuri.
Conform unor surse independente, cu aceasta arma au fost volatilizate cateva tancuri si un avion sovietic in 1968, dezvoltandu-se printr-un procedeu neclar noua, o temperatura cuprinsa intre 15000-20000 C; temperatura la care orice metal cunoscut pe atunci ar fi trecut din starea solida direct in cea gazoasa!!! In sfarsit, daca aceasta arma a existat (putin probabil insa), nu vom sti cu certitudine niciodata. Poate candva, asa cum s-a intamplat cu programul nuclear romanesc, a carui existenta era contestata de multi, vom afla realitatea. Deocamdata, ENIGME!
Greu de crezut ca daca ar fi existat, astazi cand Romania este membru NATO si UE, avand parteneriat strategic cu SUA si nu numai, ele ar mai fi putut ramane…secrete. Insa, sunt ferm convins ca ne-am dori ca CEVA sa EXISTE! Nu ne-ar prinde deloc rau in contextul geo-politic si militar actual…Nu de putine ori m-am intrebat daca cercetarea romaneasca ar fi putut crea arme deosebite, dar de un singur lucru nu ma indoiesc, si anume de faptul ca SE PUTEA.