Legendele Prahovei. Lacuri blestemate, pesteri misterioase, altarele vechilor daci

09:52:00 by

Poveştile care au circulat ani de zile despre lacurile malefice din Prahova, blesteme de veacuri, iubiri tragice şi munţi plini de energii vindecătoare s-au transformat în timp în legende. Localnicii le povestesc şoptit, cu teama de a nu “trezi” entităţile malefice care îşi cer anual tributul

Despre Lacul Miresei, aflat în apropierea Bisericii Sf. Voievozi, din Câmpina, circulă tot felul de poveşti. Pe aceste locuri ar fi fost, prin anul 1.200, o mănăstire de călugări în care au avut loc păcate grele sau o biserică ai cărei enoriaşi erau foarte păcătoşi. Iar Dumnezeu i-a pedepsit şi le-a scufundat lăcaşul de cult. Unii locuitori sceptici spun că apa are o adâncime de patru metri şi nu putea să se scufunde aici o mănăstire, pe când alţii ar putea jura că apa are până la 70-80 de metri. Cert este că lacul îşi ia în fiecare an tributul. Şi numai bărbaţi. Se mai spune că în zilele însorite poţi zări în apă turla fostei biserici. 

O altă legendă spune că o fată forţată de părinţi să se mărite cu un bărbat bogat, deşi iubea un alt flăcău, s-a aruncat în apă chiar în ziua nunţii. Dimineaţa, oamenii au zărit voalul alb plutind, iar de atunci locul este blestemat, cerând în fiecare an „suflet de om tânăr, în special de bărbat”, cum povestesc sătenii. 


In Lacul Miresei se ineaca numai barbati, atrasi de fantoma miresei moarte

 La graniţa dintre judeţele Prahova şi Buzău există un alt loc înconjurat de mister şi superstiţii: lacul de la Ciotul Paltinului. Se spune că, în mijlocul apei, bărcile sunt prinse de un vârtej de neoprit, care le trage în adâncuri. Bătrânii povestesc că fenomenul se explică prin blestemele aruncate de oameni asupra lacului. Format pe craterul unui vechi vulcan, îi obliga pe localnici să ocolească pe un drum greu, iar aceştia spuneau cu necaz: „Dărâma-s-ar muntele, că greu mai e!”. 

Într-o noapte, în timpul unei furtuni, s-a produs o alunecare de teren care a lărgit lacul cu aproape un kilometru şi de atunci a pornit blestemul. De atunci, cei care se avântă pe lac sfârşesc sub undele lui, luaţi de însuşi diavol, care sălăsuieşte sub ape. Alţii spun că sub unde s-ar afla o trecere către lumea de dincolo, o poartă către Iad. Mai ales că, nu departe de lac, există un loc numit “Gaura zmeului” unde, spun sătenii din zonă, pe vremuri veneau zmeii de foc să se adape. 

După construcţia barajului Paltinu, în 1971, acesta a dat naştere şi unor poveşti teribile despre peştii de dimensiuni incredibile care ar trăi în apă. 

Lacul misterios din Bucegi 

Departe de privirile oamenilor, într-o zonă în care doar viperele trăiesc confortabil, se spune că un lac apare şi dispare după legi bizare. Şi că, potrivit localnicilor din zona Poiana Ţapului, fiecare apariţie a lacului în munţii Bucegi este însoţită de moartea sau de dispariţia unor persoane. Oamenii spun că sunt şi semne prevestitoare: înainte ca lacul să-şi facă simţită prezenţa, vremea se strică brusc, iar vântul bate foarte puternic două zile.

 A doua zi, undele lacului scaldă munţii pentru una sau mai multe zile, până când îşi primeşte ofranda vie. Oamenii spun că în acele locuri trăia, în mijlocul unui lac, o vrăjitoare. Copiii chinuiţi de ea s-au revoltat şi, ajutaţi de zâna lacului, au scufundat vrăjitoarea, cu casă cu tot. Numai că puterea acesteia era atât de mare încât lacul revine câteodată, ia un suflet de om şi dispare iarăşi în neant. În ultimii ani, au murit aproape numai turişti. 

Grota Miresei, o legendă cât un veac

 Cea mai frumoasă poveste a zonei Slănicului este cea a Grotei Miresei. Cândva, pe la 1920, spun localnicii, la patru zile după nuntă, o localnică s-a sinucis, aruncându-se din vârful muntelui de sare. Chiar dacă s-a surpat din cauza ploilor care au săpat în sare, zona grotei a rămas un obiectiv de neratat într-o vizită la Slănic. 

Vârful Omu, muntele cu nume de om

Aflat la 2570 metri, Vârful Omu este al unsprezecelea vârf muntos din România, dar, totodată, şi cel mai înalt loc din ţară, populat permanent. Aici se află o cabană şi o staţie meteorologică. Legendele care au dat numele acestui vârf sunt numeroase şi la fel de misterioase. Denumirea, în acest caz, este una abstractă, „Omu“, fără o corelaţie cu un fenomen natural sau vegetativ. De asemenea, vârful muntos a fost asociat cu vechii daci şi existenţa, pe acest loc, a unui vechi sanctuar plin de energii speciale, vindecătoare. 

Una dintre poveştile asociate cu Vârful Omu este a unui păstor care s-a rătăcit în masivul Bucegi şi a ajuns până în vârful cel mai înalt al muntelui. Nici chiar de la această înălţime nu a putut, însă, să se orienteze, aşa că, furios, a început să blesteme. Drept pedeapsă, Dumnezeu l-a transformat într-o stâncă, care se poate vedea şi astăzi, iar de atunci numele acestui vârf a fost Omu (om). Aceeaşi stâncă este izvorul unei alte legende. 

Doar o dată pe an, în asfinţitul din noiembrie, stânca îşi lasă umbra pe platou, desenând o imagine umană, de unde şi numele „Omu“. Masivul Bucegi, din care face parte şi Vârful Omu, ocupă o suprafaţă de circa 300 km pătraţi, pe teritoriul judeţelor Dâmboviţa, Prahova şi Braşov. Este ca o cetate naturală, cu incinta suspendată la 1600 – 2500 m, sprijinită de abrupturi puternice.

adevarul.ro