Din numeroasele opere care au fost realizate după reprezentările antice de daci de pe Columnă, vom da doar câteva exemple, care se pot admira la unii dintre marii pictori pe care i-a dat civilizaţia europeană.
Rubens a făcut numeroase studii după portretele de daci de pe columnă
Pirro Ligorio (1513-1583) este unul dintre artiştii italiani care a dezvoltat o pasiune pentru antichităţile romane, organizând săpături la Vila lui Adrian, la Tivoli. Cea mai importantă lucrare a sa este despre harta veche a oraşului Roma, initulată Antiquae Urbis Image, publicată în anul 1561. Artistului îi este atribuit un desen-laviu cafeniu, inspirat după una din binecunoscutele scene ale Columnei lui Traian. Foarte probabil este vorba de scena LXXV: Dacii cer pace, după terminarea primului război între daci şi romani, în vara anului 102 d.Hr.
Compoziţia artistului italian, numită „Prizonieri îngenunchiind în faţa unui rege aşezat pe un tron”, este foarte apropiată de cea antică de pe basorelieful Columnei, cu anumite modificări. Poziţia destul de statică a împăratului Traian, aşezat pe o tribună în scena de pe Columnă, a fost înlocuită cu una în mişcare, iar grupul de războinici geto-daci a fost transformat, în desenul lui Pirro Ligorio, într-un grup de barbari prizonieri. Menţionăm că grupul dacilor reprezentaţi în piatră pe Columnă n-a fost sculptat în situaţie de prizonierat, ci în aceea de supuşi care cer pace.
Peter Paul Rubens (1577-1640), unul dintre cei mai importanţi pictori baroci flamanzi, a realizat un mare număr de portrete, mari proiecte religioase, picturi mitologice şi importante serii de picturi istorice. Rubens a fost unul dintre cei mai admiraţi pictori, Delacroix (1798-1863) supranumitu-l „Homer al picturii”. Rubens a făcut numeroase studii după portretele de daci reprezentate în scenele Columnei lui Traian, la Roma. Privind cu atenţie aceste desene-studii ale lui Rubens, se poate observa în primul rând marea forţă artistică a acestor reprezentări, figurile dacilor prezentând un puternic caracter realist.
În picturile lui Hubert Robert, reprezentări ale unor statui de daci
Unul dintre principalii artişti francezi ai secolului al XVIII-lea, remarcându-se în mod deosebit ca peisagist, desenator şi pictor de ruine antice, este Hubert Robert (1733-1808). În anul 1754, acesta pleacă la Roma, unde va rămâne timp de 11 ani, perioadă în care a reprodus în desenele şi picturile sale cele mai valoroase monumente antice romane. În timpul şederii lui în Italia, artistul a făcut foarte multe desene şi crochiuri după peisaje cu ruine şi, datorită acestui fapt, a fost denumit „Robert al ruinelor”. În frumoasele şi interesantele picturi ale lui Hubert Robert sunt redate uneori şi reprezentări de statui de daci.
Tabloul lui Hubert Robert, „Les Découvreurs d'Antiques”, ne pune în raport cu contextul epocii respective: interesul acordat monumentelor antice, dar şi o explorare sau mai degrabă o vânătoare după valori artistice din vechea Romă. Un episod al acestei perioade ne este prezentat de pictor în tabloul său: unul dintre personajele acestei compoziţii dezvăluie, cu ajutorul făcliei unei torţe, o statuie colosală de geto-dac, care se află situată în nişa unei arcade ale unui culoar umbros din Colosseumul de la Roma.
Opera ne prezintă mai multe personaje, printre care şi un grup de exploratori care îndeplinesc rolul de ghizi, de vreme ce dau explicaţii despre monumentala statuie unui distins personaj, care, după aspect, ar putea fi un nobil colecţionar de antichităţi. Aici Robert recompune un cadru peisajistic fantezist cu ajutorul unor elemente reale împrumutate din diversele locuri şi monumente antice din Roma: Colosseum-ul, piramida lui Cestius, statuia unui nobil dac.
Într-o altă celebră pictură, intitulată „Deux jeunes femmes dessinant dans un site de ruines antiques”, artistul reuneşte mai multe fragmente de monumente şi sculpturi antice romane: se poate recunoaşte în prim-plan un basorelief care provine de la Arcul lui Titus, reprezentând pe împărat încoronat de Victoria, în partea stângă, o statuie fragmentară de dac, care provine probabil din Forul lui Traian, iar la dreapta, o statuie a Atenei.
Un cap de dac de la Muzeul Vaticanului, în centrul unui desen al lui Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc
Un alt artist important de numele căruia sunt legate studii şi reprezentări de pe Columnă este arhitectul, desenatorul şi colecţionarul francez Pierre-Adrien Pâris (1745-1819). După anii de formare, în 1771, Pierre-Adrien Pâris soseşte la Roma, la Académie de France. Artistul francez va începe aici veritabila sa carieră artistică, realizând numeroase studii de monumente antice; tot la Roma va debuta însă şi cariera sa de colecţionar de desene ale colegilor săi pictori, iar pe parcurs colecţia sa se va îmbogăţi cu picturi, sculpturi şi piese antice. În plus, francezul are ocazia de a călători în sudul Italiei, unde va vizita situri antice vestite: Paestum, Pompei, Herculanum. În anul 1774, Pâris se întoarce în Franţa, unde va începe o lungă carieră de arhitect.
Spre sfârşitul vieţii sale artistul va călători din nou în Italia, în 1806, şi va vizita încă o dată oraşele antice din sudul Italiei. Între anii 1808 şi 1809 se va ocupa cu organizarea deplasării antichităţilor de la Vila Borghese la Luvru, în Franţa, la dorinţa lui Napoleon, care cumpărase această colecţie faimoasă. Printre vestigiile antice studiate şi desenate de Pâris la Roma se numără şi Columna lui Traian. El a realizat un studiu după basoreliefurile piedestalului Columnei, pe care l-a desenat cât mai în detaliul, foarte aproape de linia antică a stilului din perioada domniei lui Traian (98-117 d.Hr.).
Un desenator înzestrat cu mult talent a fost şi Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc (1814-1879), arhitect francez, cunoscut pentru restaurările sale efectuate la numeroase construcţii medievale celebre. Acesta este autorul a numeroase desene şi acuarele realizate în timpul călătoriilor sale, dintre care se remarcă şi câteva studii după sculpturi de daci, cum este capul de dac de la Muzeul Vaticanului (sala Bracio Nuovo) şi statuia fragmentară păstrată actual în rezervele Forului lui Traian, la Roma. Se poate considera că acest artist ocupă un loc cu totul aparte faţă de majoritatea artiştilor cunoscuţi ai perioadei Renaşterii, Barocului, etc., în ceea ce priveşte precizia liniei desenului său, redând subiectul studiat într-un mod cu totul şi cu totul realist.
Culorile Columnei
În Antichitatea romană, monumentele arhitecturale, precum şi sculpturile (reliefurile şi statuile) erau reprezentate în mod pictat, fiind folosite culori vii. Acest mod de percepere vizuală în societatea romană era o posibilă moştenire, venită din arta greacă; aceasta utiliza acelaşi mod de a colora propriile monumente arhitecturale şi artistice. În ziua de azi, în lumea occidentală, o astfel de viziune a arhitecturii şi a artei sculpturale nu mai este acceptată ca în timpul civilizaţiilor egiptene, greceşti, romane etc., precum şi în Evul Mediu occidental religios.
Totuşi, arheologul şi istoricul de artă italian Ranuccio Bianchi Bandinelli (1900-1975) a propus, în 1972, într-o emisiune televizată, să reconstituie, prin intermediul unui pictor, culorile iniţiale probabile ale Columnei Traiane; reconstituirea s-a făcut direct pe mulajul din ipsos (mărime naturală) al scenei XXXII – Dacii atacă pe romani refugiaţi într-o cetate.
Această imagine, obţinută în urma documentarului respectiv, a fost expusă în cadrul celei de-a XLII-a Bienale a Academiei de Artă din Veneţia, în anul 1986, într-o expoziţie tematică purtând titlul Arte e Scienza (Arta şi ştiinţa); e lesne de înţeles că scena cu pricina a reprezentat unul dintre elementele de mare interes ale expoziţiei.