A fost teritoriul Daciei leagănul civilizației proto-Sumeriene ?


Cine au fost sumerienii? De unde au venit? Nu se cunoaște locul de origine al vechilor sumerieni, ce s-au stabilit aproximativ în anul 4.500 î.e.n., în sudul Mesopotamiei. Istoricii au emis ipoteza, că proto-sumerienii ar fi venit din Siberia. 

Se știe însă sigur, din probe materiale documentare concludente, că sumerienii au structurat în sudul Mesopotamiei cea mai veche civilizație a omenirii. ”În Sumerul antic au fost inventate scrierea, roata, matematica, astronomia, calendarele, sistemele de irigații, armura, carul de lupta, săbiile, bărcile, harnașamentul cailor, cuiele, morile, sandalele, roata olarului, harponul, dalta, inelele, șeile sau acul. 

Tot aici lua naștere și prima mare opera literara a umanității, Epopeea lui Ghilgameș, descoperită în secolul al XIX-lea între ruinele străvechiului oraș Uruk, precum și prima religie politeistă. Teoriile general acceptate astăzi, despre cunoștințele de astronomie ale sumerienilor, spun că aceștia remarcaseră prezența pe bolta cereasca a celor cinci planete vizibile cu ochiul liber:  Venus, Saturn, Jupiter, Mercur și Marte, cele care, alături de Soare și Lună, vor da, în majoritatea culturilor lumii, sistemul săptămânal de șapte zile.”

[…] ”Și cu toate acestea, descoperirea unei plăcuțe de lut sumeriene, celebra VA-243, aflată în prezent la Muzeul de Istorie din Berlin, șoca lumea oamenilor de știință. Nu numai că sistemul solar, gravat în detaliu, arăta toate planetele cunoscute astăzi (inclusiv nou retrogradata de la stadiul de planeta, Pluto), ba mai mult, alături de cele 11 corpuri cerești recunoscute astăzi: Soarele, Luna, Mercur, Venus, Terra, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun și Pluto, apare reprezentată, la o distanță considerabilă, o altă  planetă, numită în mediile academice Planeta X sau Nibiru.” (Citate din  articolul: Misterioasa moștenire a sumerienilor, publicat în Descoperă.ro).

Autorul sintetizează o nouă ipoteză, bazată pe cinci argumente greu de combătut, potrivit căreia în Munții Orăștiei, pe teritoriul Daciei, a fost leagănul civilizației proto-Sumeriene. Iată cele cinci argumente, pe care le am în vedere:

1. Semnul solar al zeului suprem sumerian, Anu, figurat pe o  stelă dintr-un templu din Sumer, se găsește pe ceramica de cult răspândită în situri din Munții Orăștiei



2. Brățări de aur pe care le purtau sacerdoții din Sumer, se găsesc din abundență în siturile arheologice din Munții Orăștiei

Sute de brățări din aur extrase din situri de căutătorii de comori, nu au făcut obiectul unei cercetări aprofundate. Grija istoricilor români se rezumă la recuperarea brățărilor vândute ilegal peste hotare. Până se vor hotărî și specialiștii autohtoni să cerceteze originea brățărilor, ce pot fi lesne asociate cu conducte din ceramică pentru aducțiunea apei potabile în așezările antice fortificate din zona Munților Orăștiei (a se vedea și fotografia următoare, făcută de autor), trebuie să ne mulțumim cu ideea că sunt din perioada istorică dacică. Dar dacii nu purtau asemenea brățări… 


Conducte antice din ceramică pentru aducțiunea și distribuirea apei potabile către așezările fortificate din Munții Orăștiei, cu o vechime de peste 7.200 de ani (au fost supuse la analize prin carbon-14), care poartă urme că sunt fabricate la utilaje industriale. Conductele sunt amplasate la nivelul de locuire umană în care se găsesc brățări antice din aur.

Tipuri de brățări antice de aur, găsite în siturile arheologice din Munții Orăștiei
Brățările de aur din siturile arheologice din zona Munților Orăștiei, reprezintă tipuri similare zoomorfe, menținând modelul frunzei de fag pe circumferința tuturor brățărilor. 


3.Comparație între statura vechilor sumerieni și luptătorii din epoca bronzului, figurați pe metope ale monumentului antic de la Adamclisi

Statura înaltă a vechilor sacerdoți sumerieni este similară cu luptătorii din epoca bronzului, de pe metopele monumentul antic de la Adamclisi. În zona munților Orăștiei mai circulă legende despre uriașii din vechime, ce ar fi terasat munții integral, de la bază până la vârf. În satul Scăieni, aparținând de comuna Bozioru, din județul Buzău, există o necropolă antică, cu schelete de giganți de peste 2,40 m lungime, ce a fost descoperită în anii ’60 cu prilejul unor săpături efectuate pentru plantarea unei livezi.


4.A se observa pe harta Imperiului Persan, din anul 490 î.e.n., că actuala provincie a României, Dobrogea, făcea parte din Imperiul Persan. Este posibil ca anterior anului 490 î.e.n., Imperiul Persan să fi cuprins, pe lângă Dobrogea, și restul teritoriului Daciei.



5.Numele Rudan al unei provincii din sudul Imperiului Persan, având capitala cu același nume, este identic cu numele celor mai vechi familii atestate istoric din Bucovina de Nord, din Transilvania, Banat, Serbia și Croația

Central District (Rudan County)
From Wikipedia, the free encyclopedia
The Central District of Rudan County (Persian: بخش مرکزی شهرستان رودان‎‎) is a district (bakhsh) in Rudan County, Hormozgan Province, Iran. At the 2006 census, its population was 52,816, in 11,112 families. The District has one city: Rudan. The District has three rural districts (dehestan): Abnama Rural District, Faryab Rural District, and Rahdar Rural District.
Potrivit unor concluzii ale generalului de divizie ing. Vasile Dragomir, fost șef al Direcției Topografice Militare din cadrul M.Ap.N, după ce a consultat hărți militare reprezentând zona Munților Orăștiei și zonele geografice adiacente, terasele antropice – deci realizate de mâna omului - prezintă o densitate fără precedent în istoria antică, extinzându-se pe o suprafață de peste 400 km pătrați. Munții și dealurile au fost terasați în întregime.

Dacă facem abstracție de argumentele materiale prezentate în acest articol, ipoteza civilizației proto-sumeriene în Munții Orăștiei pare șocantă. Dacă ținem seamă de dovezile istorice din acest articol, nu avem de ce să fim șocați. Ipoteza existenței civilizației proto-sumeriene în zona Munților Orăștiei, trebuie luată în calcul de cercetătorii care studiază - fără prejudecăți - istoria civilizațiilor umane.