La 35 de ani după trecerea la cele veșnice a lui Mihai Viteazul se năștea Nicolae Milescu. Se pare că tatăl celui care avea să devină un învățat de seamă, un diplomat apreciat, un călător îndrăzneț și un abil spion, avea origini aromâne, sau, într-o altă variantă, grecești.
Nicolae Milescu „Spătaru” sau „Cârnul” – cum i se mai spunea – este, în istoria secolului XVII, românul care a călătorit cel mai mult în Lumea Veche, din Europa Occidentală și până Siberia, China, Mongolia. Viața sa ar putea constitui subiectul unui roman de aventuri. Cu siguranță, este singurul român care a avut posibilitatea de a-i cunoaște pe Ludovic al XIV-lea („Regele Soare”), Petru I și pe Împăratul Chinei, Kangxi. Este primul român din istoria cunoscută care, ajungând în China ca sol al Rusiei, a fost primit de către împăratul celui mai mare popor al lumii.
I s-a spus „Spătaru” deoarece a deținut, o vreme, acest înalt rang, la curtea Țării Românești. Și i s-a spus „Cârnul” deoarece i s-a aplicat pedeapsa crestării nasului, fiind învinuit că a dorit să-l înlăture pe domitorul Moldovei de pe tron, spre a deveni el însuși conducător al statului. Este cunoscut faptul că persoanele „însemnate”, care prezentau infirmități sau mutilări grave, nu (mai) puteau ocupa funcția de domnitor, în țările române.
De aceea, domnitorul Moldovei, susținând că a descoperit un complot pus la cale de către Milescu, a vrut să se asigure că el nu-i va răpi tronul, poruncindu-i călăului să îi cresteze nasul, cu propriul hanger. Se spune că Niculai Milescu a călătorit în ținuturile germane, unde a găsit un medic care l-a ajutat să își vindece rana rămasă în urma aplicării pedepsei sluțirii.
Nicolae Milescu n-a ajuns domnitor, dar a devenit, prin faptele sale, mai cunoscut decât majoritatea domnitorilor țărilor române. Vreme de patru ani a fost ambasador al Moldovei la Înalta Poartă. Totodată, a fost trimis ca sol (și spion) la Constantinopol, la Stockholm, la Berlin și în capitala regatului Franței, unde a avut o întrevedere cu Ludovic al XIV-lea. Era bun cunoscător al limbilor: latină, greacă, slavonă, franceză, italiană și turcă. Ca spion și diplomat i s-au încredințat misiuni de maximă responsabilitate, cea mai importantă în Rusia țaristă.
Este uimitor că acest om a putut desfășura o activitate diplomatică importantă, concomitent cu o muncă imensă de traducător. Vreme de șapte ani, începând cu anul 1661, Milescu s-a ocupat de tălmăcirea completă în limba română a Vechiului Testament.
În Franța, Milescu a pledat pentru înființarea unei alianțe europene antiotomane (deși fusese școlit la Constantinopol). A fost chemat la curtea țarului rus, în urma recomandării călduroase a patriarhului Ierusalimului. A lucrat, în Moscova anului 1671, ca traducător de latină, greacă și română. Având o inteligență vie și fiind iscusit în relațiile cu semenii, Nicolae Milescu a ajuns să fie foarte apreciat la curtea țarilor ruși. A fost unul dintre profesorii viitorului țar Petru I.
Nicolae Milescu a pornit către China în anul 1675, însoțit de o mare ceată de oameni înarmați (drumurile fiind bântuite de răufăcători) și de alți înalți slujbași ai țarului. La destinație, aveau să discute, ca trimiși ai lui Petru I, cu împăratul Chinei, pe nume Kangxi (1654-1722), asupra unor chestiuni legate de hotarele dintre cele două mari puteri. Rușii, avizi de pământuri străine încă de pe atunci, începuseră să aibă neînțelegeri cu chinezii, urmare a acțiunilor de ocupare a unor teritorii asiatice.
De la Nicolae Milescu Spătaru ne-au rămas scrieri captivante ce datează din vremea celor trei ani în care s-a aflat în fascinanta și aventuroasa sa misiune în Orientul Extrem. Acuratețea și abundența amănuntelor oferite sunt surprinzătoare, dar să nu uităm că Milescu Spătaru se afla în China și pentru… culegerea de informații. Misiunea încredințată lui era și una de spionaj!
Se povestește că împăratul chinez l-a primit pe Milescu ca pe un înalt oaspete, ba chiar că, impresionat de calitățile sale intelectuale, i-a oferit daruri de preț. Mai certe și mai de preț sunt, însă, numeroasele pagini pe care le-a așternut cu slove eruditul diplomat, în care a înfățișat țările, obiceiurile și popoarele străine întâlnite în fascinanta sa călătorie prin Orientul Îndepărtat.