Tunelul extraterestru din Iaşi
În toamna anului 1989, o echipă de muncitori din Iaşi a dărâmat un perete al unei case în timpul lucrărilor de renovare. Dincolo de mormanul de cărămizi, au descoperit, cu uimire, un puţ care fusese acoperit cu o placă metalică. Deşi mai mulţi cercetători au fost chemaţi la faţa locului, cu scopul de a realiza o analiză a plăcii respective, nici unul dintre aceştia nu a putut identifica materialul din care fusese confecţionată.Aliajul folosit era unul complet necunoscut, iar modelul reprezentat pe placă era şi el foarte deosebit. El prezenta 14 fiinţe ciudate. Patru dintre acestea aveau formă umanoidă, dar semănau cu nişte roboţi. Placa includea şi un ansamblu de simboluri aşezate pe două rânduri, în formă de cerc. Cercul interior cuprindea semne şi imagini foarte asemănătoare cu cele mayaşe, iar cercul exterior includea reprezentări ale unor fiinţe asemănătoare saurienilor. În cele din urmă, placa a fost ridicată şi sub ea a fost descoperit un puţ.
Cercetat şi el de specialişti, s-a dovedit că se termina într-o cameră cu pereţi din granit, întinsă pe o suprafaţă de 17-18 mp şi înaltă de trei metri. În cameră nu a fost găsit nimic, dar cei care au intrat acolo au declarat că ar fi avut o senzaţie ciudată, ca şi cum ar fi simţit prezenţa unor fiinţe stranii. Unul dintre pereţii camerei se deschidea într-un nou tunel, înalt de 2,4 metri, lung de 450 de metri, lat de 1,60 metri şi construit cu o înclinaţie de 30 de grade. Acest tunel ducea într-o cameră cu tavanul glazurat şi îmbrăcată în blocuri de granit. Unul dintre pereţii camerei avea o scobitură asemănătoare unei pâlnii, pe unde curgea apa unui izvor. Specialiştii au preluat mostre de apă şi le-au supus testelor de laborator. Rezultatele au fost uimitoare, arătând că apa avea proprietăţi curative, asemănătoare cu misterioasa "apă vie" din poveştile populare, o apă despre care se spunea că putea prelungi viaţa cu mulţi ani. Experimentată ca leac pe câţiva bolnavi, se spune că aceştia s-au vindecat într-un timp foarte scurt. Cu vremea, cercetarea încăperilor misterioase şi a plăcii a fost abandonată, iar în prezent nu se ştie nici ce s-a întâmplat cu apa vindecătoare.
Subteranele Brăilei
Centrul Vechi din Brăila mai are câteva porţiuni din tunelurile subterane săpate şi folosite de turci. Adevărate hrube ale oraşului, ele făceau parte din cel mai mare sistem defensiv construit de otomani în zona Dunării, şi unde se spunea că ar fi fost ascuns aurul imperiului Semilunii. Aurul era adunat ca tribut din Ţara Românească şi păzit de către ieniceri, până când putea fi trimis la Istanbul. De-a lungul timpului, Cetatea Brăilei (care în prezent nu mai există) a fost cucerită de şapte ori de prădători care visau să pună mâna pe comorile otomanilor. În Centrul Vechi al oraşului, încă mai există, la peste 10 metri sub pământ, porţiuni din vechile hrube, care se întind uneori şi pe câte două sau trei nivele, aşa cum sunt cele de pe strada Cetăţii (cu vechea pulberărie) şi cele de pe Împăratul Traian şi Ştefan cel Mare. Mulţi dintre brăilenii care trăiesc în apropierea lor sunt convinşi că în încăperile subterane mai pot fi descoperite multe vestigii de pe vremea turcil. La intersecţia vechiului bulevard Sfânta Maria (numit azi Panait Istrati), sub pământ se întinde o altă reţea de tuneluri. Acolo se află casa care i-a aparţinut lui Anghel Nicolae, un ofiţer de artilerie care a fost aghiotantul lui Antonescu, iar la 10 metri sub aceasta, se întind câteva hrube uriaşe, căptuşite cu o cărămidă veche, de o rezistenţă extraordinară. Deşi au tot existat propuneri de a cataloga integral hrubele şi de a le pune în valoare în interes turistic, autorităţile au refuzat aceste sugestii, iar în anul 1955, acestea au fost astupate. După apariţia unor fenomene de tasare în diverse zone ale oraşului, hrubele au fost catalogate în hrube uscate, hrube umede şi hrube cu apă. La cererea unor cetăţeni, ale căror locuinţe se află în imediata apropiere, unele porţiuni au rămas neastupate.
Tuneluri secrete între Ceahlău şi Satu Mare şi între Bucegi şi Munţii Retezat
O altă legendă contemporană se referă la uriaşa reţea de galerii subterane ce se întinde sub aproape toată ţara. Despre acestea se spune că ar fi artificiale, deci construite, şi nu formate în mod natural, şi că s-ar afla la 4-5 km adâncime sub pământ. Nu se ştie exact cine ar fi construit aceste tuneluri, dar poveştile spun că ele ar fi fost realizate nu de oameni, ci de fiinţe inteligente din alte lumi. Aceste tuneluri ar ascunde un centru spiritual subteran, iar una dintre intrările în reţea ar fi situată undeva în oraşul Suceava. În tunel ar fi ascunse şi comori fabuloase, printre care şi o cameră uriaşă, cu pereţi din bazalt lustruit, care emană luminiscenţă, şi cu un soare gigantic amplasat pe peretele din răsărit al cavernei, realizat în întregime din aur.
Şi sub Ceahlău se spune că există un tunel în pantă, înalt de 15 metri şi lat de 10 metri, în interiorul căruia forţa gravitaţională este parţial anulată, deci cineva care trece prin tunel l-ar străbate în salturi. Acest lucru face posibilă parcurgerea mai rapidă a tunelului subteran, care este situat la 1500 de metri sub pământ. Se mai spune că această galerie subterană ar avea forma unui cap de lup şi că ar realiza o legătură între Ceahlău şi Satu Mare şi între Munţii Retezat şi Munţii Bucegi (în zona Buşteni). Alte tuneluri subterane ar mai exista şi sub Masivul Godeanu, în partea vestică a Mânăstirii Tismana. Se mai spune că prezenţa acestor coridoare subterane este cunoscută şi de către autorităţi, care tac mâlc şi le păzesc cu străşnicie. Deşi nu se ştie cum şi cine ar fi construit tunelurile, o ipoteză susţine că ele nu se întind doar sub teritoriul României, ci străbat subteran întreaga planetă, făcând conexiunea cu lumea ascunsă de sub pământ, numită în mituri Shambala.
Misterele Bucegilor
Gura de rai din Bucegi
Meteorologia încă nu poate oferi o explicaţie ştiinţifică pentru modul în care, nu de puţine ori, Masivul Caraiman din Bucegi este brusc înghiţit de nori, sau pentru felul în care apare un curcubeu care începe fix în această zonă. În Munţii Bucegi se află şi zona numită "Gura de Rai", care se întinde pe un kilometru sub Sfinx şi masivul Omu, în apropiere de cele "Şapte izvoare", din care curge o apă foarte pură. Alpiniştii care urcă în Gura de Rai spun că nu obosesc niciodată şi că indiferent de efortul depus, funcţiile vitale le rămân în parametri normali. Din punct de vedere medical, această lipsă de epuizare de pe urma efortului nu poate fi explicată.
În luna august a anului 1993, în zona Bucegilor au avut loc o serie de cutremure care nu au putut fi explicate de către seismologi. Deşi ele nu au fost de magnitudine mare, Bucegii s-au aflat în acea perioadă într-o mişcare continuă. Fenomenul a fost pus şi pe seama tunelurilor subterane despre care se spune că s-ar întinde sub Bucegi. În mod bizar, armata s-a interesat, şi ea, de aceste cutremure, ceea ce a sporit senzaţionalul fenomenului. O altă întâmplare ciudată s-a manifestat atunci când locuitorii din Buşteni s-au încărcat, toţi, electric, aşa încât, din atingerile lor, pe stradă sau acasă, rezultau scântei.
Sfinxul şi Piramida Solară
Sfinxul din Bucegi este o formaţiune asemănătoare Sfinxului din Egipt, despre care nu se ştie dacă s-a format în mod natural, prin eroziune, sau dacă a fost construită de mâna omului. Se apreciază, totuşi, că este puţin probabil ca el să fie un rezultat al acţiunii intemperiilor, din cauza preciziei şi perfecţiunii formelor sale. După cum se ştie, Sfinxul din Bucegi prezintă un chip uman, cu privirea îndreptată spre nord, şi pe care razele soarelui nu o pot lumina niciodată. Legenda spune că atunci când o rază solară va lumina interiorul cavităţii oculare, acest lucru va marca începerea sfârşitului lumii.
Sfinxul a mai fost numit şi "Păzitorul pragurilor", o forţă magică ce veghează totul de la înălţime. O altă legendă afirmă că Sfinxul şi mineralul care îl formează ar putea fi un suport în care au fost depozitate, sub formă de câmp energetic, informaţiile umanităţii din cele mai vechi timpuri. Ar fi vorba, în acest caz, de informaţii cunoscute de oameni care ar fi trăit pe pământ cu mult timp înainte de istoria cunoscută, în vremuri imemoriale. Legenda mai adaugă şi faptul că undeva, sub Sfinx, în subteranele Bucegilor, ar exista o cameră unde au fost depozitate documente şi înscrisuri care conţin informaţii foarte valoroase pentru evoluţia umanităţii.
Un lucru care nu este prea cunoscut îl reprezintă faptul că, într-o singură zi din an, razele Soarelui de apus înconjoară Sfinxul şi, în timp ce coboară spre baza lui, se formează o piramidă magică din lumină. Se spune că această piramidă ar avea proprietăţi curative şi că ar fi existat cazuri în care oameni suferinzi de afecţiuni grave s-au vindecat în urma expunerii la acţiunea ei benefică. Din acest motiv, oameni din diverse colţuri ale lumii, care sunt afectaţi de boli grave, vin la Sfinx, cu speranţa de a beneficia de pe urma puterilor miraculoase ale piramidei magice.
Enigmele din peştera Tăuşoarelor
Versantul stâng al Văii Izvorul Tăuşoarelor din judeţul Cluj ascunde, la o altitudine de aproximativ o mie de metri, Peştera Tăuşoarelor. Aceasta conţine numeroase galerii şi patru râuri subterane, care apar printre stânci şi apoi dispar tot pe sub ele, doar pentru a reapărea din nou la vedere în alt loc. Peştera a fost descoperită în 1955, de învăţătorul Leon Barte, când acesta se plimba prin zonă, şi a văzut cum apa care curgea în vale dispărea sub pământ. Omul a intrat în peşteră ca speolog amator, dar, în final, s-a adresat Institutului de Speologie din Cluj, după care au început explorările sistematice ale peşterii de către speologi de meserie. Aceştia au descoperit noi galerii, dintre care unele de dimensiuni mari.
Totuşi, cel mai interesant lucru legat de peşteră îl reprezintă aşa-numitele "bile de Tăuşoare", care au dat şi numele locului în care s-au format, şi anume, Sala Bilelor. Asemănătoare cu trovanţii din Vâlcea, bilele de Tăuşoare stau încastrate în podeaua peşterii şi în peretele calcaros din acelaşi loc. Misterul îl constituie faptul că nu se ştie cum s-au putut forma aceste structuri, precum şi faptul că, uneori, din interiorul bilelor se aud murmure stranii. Speologii au mai făcut o descoperire în peşteră. Au găsit schelete de urşi care aparţin a două specii, despre care se ştia că nu pot convieţui: ursul de cavernă, Ursus Spelaeus, şi ursul brun, Ursus Arctos. De asemenea, oasele erau dispuse pe un aranjament circular, cu oasele de urs brun puse în nord, nord-vest şi sud, şi cu cele de urs de cavernă în nord, nord-est şi sud. Speologii afirmă că oamenii primitivi ar fi ţinut în peşteră diverse ceremonii legate de cultul ursului. Dar surprizele nu s-au sfârşit. Speologii sunt siguri că viitoarele explorări ale peşterii vor adăuga descoperiri interesante la cele care au fost scoase la iveală până în prezent.