Dacii purtau la gât pietricele albe şi rosii, înşirate pe o aţă


Mărţişorul celebrează venirea primaverii. În trecut, pe data de 1 martie, mărţişorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor.

Obiceiul este unul specific românesc. În această zi, bărbaţii oferă doamnelor şi domnişoarelor apropiate mărţişoare, despre care se consideră că sunt aducătoare de fericire si noroc. În Bucovina, însă, cei care primesc mărţişoarele sunt bărbaţii.

Mărţişoarele, simboluri ale norocului, sunt formate dintr-un şnur împletit roşu cu alb, pe care fetele ţi femeile îl primeau la 1 martie şi îl purtau întreaga lună pentru a le aduce noroc.

Romanii nu aruncau mărţişorul după ce a fost purtat, ci, pentru a le purta noroc, îl înfăşurau pe creanga unui copac înflorit sau îl legau de o floare.

Se spune că cel care poartă mărţişorul trebuie să-şi pună o dorinţă atunci cand leagă şnurul de floare sau de creanga înflorită de copac pentru a i se indeplini.

Apărut în mediul rural, mărţişorul a fost preluat la oraş sub formă de monedă de argint sau aur, atârnată de un şnur. Obiceiul dăruirii mărţişorului este moştenit de la daci şi romani şi îşi are originea în credinţele şi practicile agrare.

Mărţişor, numele popular al lunii martie, are origine latină - Martius. În vechiul calendar roman, 1 martie era prima zi din an, în care se celebra Matronalia - serbările lui Marte - zeul forţelor naturii, al primăverii şi agriculturii, ocrotitor al câmpului şi turmelor.



La vechii traci, aceleaşi atribute le avea zeul Marsyas Silen, inventatorul fluierului, al cărui cult este legat de glia maternă şi de vegetaţie. Acestui zeu îi erau închinate sărbătorile primăverii şi ale fecundităţii naturii.

Se pare că sărbătoarea romană a matronaliilor s-a suprapus în spaţiul românesc peste echivalentul local al acesteia, Baba Dochia, personaj tradiţional care îşi are originea în vechiul cult al Marii Mame.

Conform stiri.tvr.ro, primele mărturii ale existenţei mărţişorului în spaţiul românesc sunt mai vechi de 8.000 de ani, după cum au relevat săpăturile arheologice. Primele mărţişoare găsite erau pietre mici de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, care se pare că se purtau la gât. Culoarea roşie semnifica focul, sângele şi soarele şi era atribuită femeii - deci vieţii. Albul, semnificând albul norilor şi limpezimea apelor era asociat cu înţelepciunea masculină. Şnurul mărţişorului semnifica tocmai împletirea inseparabilă a celor două principii, feminin şi masculin.

După unele informaţii etnografice, cele două fire răsucite ar fi semnificat iarna şi vara, iar de ele se agăţa o monedă de aur, argint sau din alt metal. În vechime se pare că şnurul se împletea din lână albă şi neagră, fără a i se adăuga monede sau alte obiecte artizanale.