Scriitorul Emanoil Manoliu, ginerele marelui romancier român Mihail Sadoveanu, povestea lui Ion Hobana: „În toamna anului 1961, ma aflam la Manastirea Neamt. Într-o foarte frumoasa seara, ma îndreptam spre un pavilion de vara, în fundul parcului, unde îmi petrec vacantele. Atunci am fost orbit de o lumina vie multicolora, care se stinse la fel de repede cum a aparut. Orbit pe jumatate, am distins cu greu un fel de nava, cu dosul în sus, deasupra unei mici înaltimi de dincolo de lac.
Dupa câteva secunde, acest obiect se ridica brusc, vertical, ca un elicopter, dar în mod sigur mult mai repede. Era ca un disc cu baza concava, care putea avea 6-7 metri lungime si vreo 3 metri latime. Disparu ca un vârtej in aer si am observat chiar deplasarea aerului cauzata de decolarea sa facuta cu o viteza fantastica. Dar nu s-a auzit nici un zgomot. Dupa ce am stat toata noaptea fara sa pot dormi, a doua zi dimineata m-am dus sa vad locul unde a fost obiectul, însotit de un preot, foarte sceptic asupra ceea ce i-am povestit. Spre marea noastra surprindere, am gasit acolo iarba pârjolita si o usoara amprenta pe sol, ca si cum ar fi fost facuta de un obiect rigid”.
Aceasta pare a fi una din primele semnalari ale unei aterizari OZN pe teritoriul României. Din pacate, martorul evenimentului nu s-a gândit atunci, în toamna anului 1961, sa faca fotografii sau schite ale locului cu pricina.
O lumina mica, dar intensa
Florin Goranescu, arhitect din Craiova, i-a relatat, în 1996, lui Calin Turcu urmatoarea întâmplare: „În vacanta de vara a anului 1961, pe când aveam 15 ani, ma aflam în statiunea Lacul Rosu (jud. Harghita), la vila «Mura». Într-o seara, nu îmi amintesc daca era iulie sau august, dupa apusul Soarelui, ma aflam în fata vilei cu înca doi colegi. Se înserase, cerul era senin, aparusera stelele. Priveam peisajul catre stânca «Altarul», discutând cu cei doi colegi, când am observat o lumina rosie care ne-a atras atentia, deoarece era amplasata pe stânca «Altarul», în vârf.
În acest moment am început sa glumim, spunând ca a fost «electrificata» steaua rosie din tabla vopsita, amplasata în vârful «Altarul» de catre autoritatile comuniste de atunci. Lumina era de culoare rosie si scânteia. Diferenta de nivel între amplasamentul vilei si vârful «Altarul» este de cca. 300 m. Un timp, lumina a ramas aparent nemiscata, apoi a început sa se miste lent spre nord-est, astfel ca ne-am dat seama ca este vorba despre un eveniment insolit. În timpul observatiei, nu am auzit niciun zgomot. Marimea aparenta a obiectului era cam cât o moneda de 100 lei (3 centimetri) tinuta la distanta unei mâini întinse; era rotunda, de un rosu foarte intens. Înaltimea aparenta a obiectului era cam de 60 de grade deasupra orizontului”.
Cartea „Extraterestrii în România” (vol.I, 2004, vol.II, 2005), a lui Calin Turcu, este de departe cea mai completa prezentare generala a observatiilor OZN din România, de la începuturi pâna la aproximativ 2005. Cazurile mentionate în cartea sa dezvaluie, între altele, un „val” de rapoarte OZN în 1968. În situatia în care între 1957 si 1965 sunt 0 pâna la 3 cazuri pe an (cu un total de 11), în urmatorii ani sunt dupa cum urmeaza: 1966: 4, 1967: 10, 1968: 94, 1969: 26, 1969: 26, 1970: 17, 1971: 14, 1972: 9, 1973: 4, 1974: 28, 1975: 3, 1977: 20.
Una dintre cauzele cresterii numarului de observatii a fost cu siguranta, sporirea gradului de constientizare a fenomenului OZN, în întreaga tara, precum si activitatea de culegere a cazurilor, efectuata de un numar de ufologi, mai ales de Ion Hobana, Calin Turcu si Florin Gheorghita.
Calin Turcu a aflat astfel de un incident survenit, în septembrie sau octombrie 1967, la o unitate de artilerie antiaeriana din localitatea Floresti, aflata la numai 6 km de municipiul Cluj-Napoca. Unul dintre martorii cazului (care a cerut ca numele sau sa nu fie facut public) i-a relatat, în scris, urmatoarele: „Ne holbam la servanti cum manevreaza tunurile în toate directiile. Deodata, un caporal care era seful grupei, uitându-se cu luneta tunului în sus ne-a atentionat: «Mai, vedeti obiectul ala acolo sus, ce dracu’ o fi?» Toti câti am fost acolo, oameni pentru sase baterii, în jur de vreo 40 de militari tunari si subofiteri, ne-am uitat în sus. Am vazut un obiect interesant, de culoarea aluminiului, stând cam la 800 metri deasupra noastra, nemiscat. Treceau peste el nori calatori, dar dupa ce se însenina iarasi, era tot în acelasi loc. Era dupa amiaza, cam pe la cinci fara un sfert. Stiu asta, pentru ca toti ofiterii din cazarma erau adunati la poarta sa urce în autobuzul lor (de la ora 5) sa-i duca la Cluj.”
Ion Hobana a investigat urmatoarea observatie: În dupa-amiaza zilei de 21 noiembrie 1967, orele 16:30-16:35, Marin V. David, din comuna Poienarii-Burchii, jud. Prahova, a mers în curtea casei sale ca sa taie lemne. Dintr-o data, un fenomen curios i-a atras atentia. În directia nord-vest, la un unghi de circa 30o deasupra orizontului (pozitia exacta avea sa fie reconstituita mai târziu, la fata locului) se gasea un corp luminos foarte asemanator cu flacara unei lumânari întoarsa invers.
Dupa parerea martorului, era vorba de un obiect care se gasea la vreo 30 de metri si, de la aceasta distanta, masura aproximativ 1,70-1,80 metri lungime (fiind de meserie croitor, Marin David avea un dezvoltat simt al masurilor).
Asa cum a relatat: „L-am urmarit tot timpul. A stat pe loc circa zece minute. Nu stiu de când se afla acolo. Apoi a facut o curba în sus, în timpul careia coada i s-a alungit foarte mult (5-6 m). Dupa aceea a luat o pozitie paralela cu pamântul, coada lungindu-i-se din nou la vreo 10-11 m. Culoarea, la început albicioasa, palida, a devenit apoi ca flacara. A pornit încet, cu viteza unui avion de transport, în directia nord-vest. În acest moment, partea din fata parea de culoare închisa. L-am urmarit pâna a disparut la orizont ... Am strigat pe doctorul de la dispensar si pe niste vecini. Dar distanta e mare si nu m-a auzit nimeni. Eu unul nu ma înduram sa ma misc, ca sa nu pierd din vedere obiectul cu pricina”.
Întrebat cum se face ca nu l-au mai vazut si alti oameni din sat, Marin David a raspuns: „De pe ulita nu se putea vedea, obiectul fiind destul de jos. Casa mea e la marginea satului. De aici încolo e câmp”. (Într-adevar, ulita satului se gasea la un nivel mai scazut decât casa martorului).
Obiect lucitor, cu antene
Tot Ion Hobana a cules si urmatoarea întâmplare. Schmidt Ladislau, functionar în industria miniera, din Petrila, jud. Hunedoara, povestea urmatoarele: „În ziua de 22 noiembrie 1967... în jurul orelor 12:30, stând acasa în bucatarie, cu usa deschisa, m-am pomenit cu gainile fugind agitate spre mine fara sa le fi chemat sau sa le atrag cu graunte... Le-am gonit afara, dar ele au revenit si mai speriate în bucatarie, zburând pur si simplu si cautând sa se ascunda. Atunci iar le-am gonit afara si urmarindu-le în curte... crezând ca este vreun uliu, mai ales ca în sperietura lor se tot uitau în sus, mi-am înaltat si eu privirea spre cer si am observat foarte distinct un obiect lucitor (ca argintul sau aluminiul) în forma de disc, având în partea de jos o umflatura mai mica, iar în partea de sus mai înalta, si cu mai multe prelungiri în forma de tija, ca niste antene... Am strigat sotia sa vina în curte sa vada si ea. Apoi am fugit amândoi în strada si am urmarit din nou obiectul, care era la vreo 5000 de metri si se vedea de marimea unei palarii de cow-boy. Mentionez ca prima oara când l-am vazut din curte stationa în aer, iar când am iesit în strada se învârtea si se îndeparta cu viteza mare spre nord-vest, însurubându-se spre cer pâna nu l-am mai vazut deloc... Am atras atentia si câtorva cetateni care erau pe strada... tin sa precizez ca timpul era frumos, cu cer senin”.
sursa : revistamagazin.ro