Focul lui Sumedru reprezinta un scenariu al mortii si renasterii unei divinitati fitomorfe, sarbatoare veche a ciobanilor daci ce se serbeaza si azi.
Focul lui Sumedru este o sarbatoare cu un pronuntat caracter funerar, ce se celebreaza in noaptea de 25 spre 26 octombrie în zona Branului. Radacinile acestui obicei sunt precrestine si se regasesc in celebrarea mortii si renasterii prin incinerare a unei vechi divinitati geto-dacice. Astazi, elementelor precrestine li se adauga cele crestine, prin citirea in biserica a Acatistului Sfantului Dimitrie si prin insasi atribuirea numelui Sfantului Mucenic zeitatii sacrificate.
La aceasta sarbatoare copiii, imbracati in portul popular specific locului, fac un foc mare si joaca dansuri sacre in jurul lui.
Cei mai curajosi isi iau avant si sar peste focul lui Sumedru, ocrotitorul recoltelor si al oierilor. Focul se face pe dealuri, in general in partea cea mai inalta a zonei si poate fi vazut de la mari distante, oferind un spectacol unic.
Localnicii indeamna pe toata lumea, prin strigaturi, “Hai la Focul lui Sumedru!”. Cenusa, carbunii aprinsi si alte resturi din rugul funerar sunt luate de sateni pentru a fertiliza gradinile si livezile.
Calendarul pastoral al oierilor daci este impartit în doua anotimpuri: iarna patronata de Sumedru, reprezentare mitica ce desfrunzeste codru, si vara patronata de fratele acestuia, Sangiorz, care infrunzeste codrul. In legendele si credintele populare, Sumedru apare in ipostaze diferite: om obisnuit, pastor sau crescator de animale; sfant care umbla insotit de Sangiorz, fratele sau sau ca divinitate preistorica a graului.
Toamna tarziu, oierii din unele sate carpatice si subcarpatice celebreaza moartea si renasterea lui Sumedru, zeu de origine indo-europeana care a preluat numele si data de celebrare ale Sfantului Mare Mucenic Dimitrie.
Semnificatia Focului lui Sumedru este aceea a unui scenariu al mortii si renasterii anuale a unei divinitati fitomorfe (care are formă de plantă). Anual aceasta sarbatoare atrage numerosi turisti in zona Branului, care vor sa urmareasca si chiar sa participe la spectacol.
Printre localitățile unde încă se ține obiceiul sunt Bărbulețu, Mănești și Răzvad.
În preajma unui imens rug, aprins de tineri într-un loc înalt al satului, se adună localnicii. În formele vechi ale sărbătorii, în mijlocul grămezii de lemne și al cetinii de brad se punea, pentru a fi incinerată, tulpina unui arbore tăiat din pădure, substitut al zeului care moare și renaște anual.
În jurul focului se strigă în cor ''Hai la Focu lui Sumedru!'', iar despre cei care sar peste foc se spune că vor fi sănătoși tot anul.
La final, femeile împar mere și covrigi.
Momentul cel mai așteptat este prăbușirea bradului incinerat, care indică renașterea simbolică a zeului mort. Direcția în care cade 'trupul divin' (jarul sau tăciunii aprinși) prevestește care dintre tineri urmează să se căsătorească în noul an.