Un articol de AUREL I. ROGOJAN
Cel mai mare şi periculos secret pentru securitatea naţională a României îl reprezintă întinderea şi adâncimea operaţiunilor unor servicii speciale, între care primează cele ale Moscovei, pentru menţinerea controlului şi manipularea intenţiior decizionale în sfera celor trei puteri ale statului român, în media şi organizaţiile neguvernamentale.
Sâmbătă, 22 şi duminică, 23 octombrie 2016, am avut parte de o astfel de operaţiune, pentru a cărei acoperire, servicii speciale interesate şi agenţi ai acestora din structurile puterii statului român, dar şi din aşa-zisa societate civilă s-au folosit, în mod criminal, de marele şi nemuritorul ideal al unităţii naţionale a Românilor.
Acest mare şi nemuritor ideal a mai fost compromis, dar recenta provocare nu poate fi extrasă din contextul mizei alegerilor prezidenţiale care vor avea loc peste o săptămână la Chişinău, din contextul declaraţiilor ambasadorului SUA în Republica Moldova, referitoare la istoria Moldovei şi despre contraproductivitatea idealului unionist, din contextul repetatelor avertismente, începând cu anul 1996, ale lui Vladimir Putin, potrivit cărora punerea în discuţie a frontierei de est va atrage după sine punerea în discuţie a chestiunilor privitoare la Transilvania, Banat şi Dobrogea.
Cine, cum şi când a mai compromis marele şi nepieritorul ideal de unitate naţională a românilor?
Agenţii Moscovei din conducerile de la Bucureşti şi Chişinău, care, în anul 1991, în pofida avertismentelor primite de la Washington, în loc să purceadă la unire, au deschis cale liberă multiplicării entităţilor statale româneşti. Aşa ne-am trezit cu un Partid al Moldovenilor, apoi şi cu o Comunitate a Moldovenilor, cu idealuri unionist-secesioniste, adică o Moldovă Mare în Comunitatea Euroasiatică a Statelor Independente.
Pasul următor, în cea mai pură logică a Ohranei ţariste, la Moscova s-a elaborat un plan al „aducerii fluturilor la lampă”. Ameninţarea imediată din partea României pentru Moscova era idealul unionist. Drept urmare, un agent al KGB-ului şi-a făcut apariţia pe holurile fostului Comitet Central al PCR, unde funcţiona Senatul României, pentru a flutura şi oferta ciorna platformei mişcării unioniste „România Mare”. Senatorul Radu Ciontea („Vatra Românească, PUNR), care a fost primul ofertat, a replicat direct: „Măi, tu eşti nebun, chiar nu îţi dai seama ce faci?”. Nu a muşcat Radu Ciontea, dar nada i-a momit pe alţii. La un moment dat, toată floarea veştejită a serviciilor secrete ale Moscovei s-a aciuat la PRM, compromiţând idealul ”România Mare”.
Cum agenţii Moscovei de la Bucureşti nu aveau astâmpăr, în etapa următoare au orchestrat mitingul cu Corneliu Coposu şi cuşca de fier din faţa Ambasadei URSS la Bucureşti. Apoi au făcut declaraţii unioniste belicoase din ipostaza de şefi ai serviciilor secrete, urmarea fiind conflictul transnistrean din anul 1992, când masacrarea patrioţilor unionişti a fost ascunsă cu lamele buldozerelor.
Au urmat apoi actele de trădare şi compromitere a marelui şi nepieritorului ideal al românilor parafate în Tratatul cu Ucraina.
Ca şi cum nu ar fi fost suficiente trădările anterioare, în actele, gesturile şi faptele preşedintelui Traian Băsescu am avut dovada unui profesionist al permanentelor provocări şi diversiuni de care Moscova avea nevoie pentru argumentarea tezei „românismului agresiv”. Traian Băsescu îi iubeşte pe românii de peste Prut la fel de puţin, sau de mult, cât pe noi românii care l-am avut preşedinte un deceniu, deceniu în care ne-a eşuat statul, am fost asasinaţi economic şi am devenit cel mai mare popor migrator din istoria erei creştine.
Nu mi-am propus să descâlcesc iţele apariţiei mişcării „Platforma Unionistă Acţiunea 2012” şi nici legăturile liderului acesteia cu Traian Băsescu, via Robert Turcescu. Controversele privind aşa-zisa „lucrătură rusească” de „internaţionalizare a chestiunii reunificării Basarabiei, prin coalizarea a peste 30 de organizaţii neguvernamentale de pretutindeni”, au apărut imediat ce s-a auzit de „Acţiunea 2012”.
Nimeni nu s-a sesizat de absenţa din această platformă a reprezentanţilor filonului unioniştilor dincolo de orice bănuieli. Am văzut, în schimb, dotarea cu corturi noi-nouţe, precum şi ordinea cazonă a campusului instalat de combatanţii angajaţi în „Marşul Luptă pentru Basarabia”.
Provocările dintr-o parte sau alta au dus la un foarte bun rezultat. Cel scontat. Jandarmul român, emblema propagandei sovietice antiromâneşti în chestiunea Basarabiei, este din nou la ordinea zilei. De această dată ca muniţie pentru candidatul Moscovei la preşedinţia Republicii Moldova.
Revendicările pe care reprezentanţii Platformei Unioniste Acţiunea 2012 le-au exprimat faţă de Guvern, luate ca atare, pot deveni periculoase în interpretare juridică „lato senso”, având în vedere calitatea Republicii Modova de subiect al dreptului internaţional. Fapt pentru care nu putem decât saluta abţinerea Guvernului şi cumpăni asupra raţiunilor reprezentanţilor partidelor politice, mass-media şi ai societăţii civile.
Când nu înţelegi ce se întâmplă, aştepţi să vezi „qui prodest”? României? Republicii Moldova? Candidaţilor prezidenţiabili Maia Sandu sau Igor Dodon? Sau sforarului din spatele tuturor?!
Știu de la tata şi de la Eminescu că românii trăiesc, cu sufletul şi fiinţa, de la Nistru până la Tisa. File de istorie, cândva ascunse, mi-au mai dezvăluit că Patria Românilor este spaţiul etnogenezei neamului, iar Țara Românilor este doar ceea ce ne-a mai rămas de pe urma cataclismelor geopolitice, a conspiraţiilor internaţionale şi a trădărilor de Neam şi Patrie.
Urmele sălaşurilor strămoşilor păstori, dar şi ale sărăriilor, căci turmele aveau nevoie de sare, care se găsea la suprafaţă doar în arealul carpatic, au fost găsite din nord-estul Mării Negre până în Munţii Pindului, din Pind până în zona Balticii, iar în est până în Boemia şi Moravia. Nicolae Iorga spunea că “atât în Serbia, cât şi în Bulgaria sunt sute de mii de români care trăiesc dincolo de apă tocmai cum trăiesc oltenii şi ţăranii munteni pe malul cel stâng”, iar George Vâlsan că avem aici “o adevărată Bucovină de Sud”.
Legăturile dintre nordul şi sudul Dunării sunt evidente şi prin strămutările de populaţie. În anii 10- 12 î.Hr., consulul Sextus Aelius Catus transferă 50.000 daci la sud de Dunăre, la 57-67 î.Hr. guvernatorul Moesiei strămutase 100.000 suflete în dreapta fluviului. Dintre cei 80 de împăraţi romani 40 au fost de origine traco-iliro-dacă. Iosif Constantin Drăgan le înşiră numele în “Istoria românilor”.
În anul 328 Constantin cel Mare a făcut pod de piatră peste Dunăre. Importanţa excepţională în destinele Imperiului Roman a zonei între sec III-VI l-a făcut pe V. Beşevliev să vadă în statul roman de atunci un “imperiu roman de neam tracic”.
În est, românii transnistreni au fost prezenţi mult dincolo de Nistru, precum şi pe aliniamentul Cameniţa-Doneţ (Ucraina lui Duca Vodă, care a fost, de altfel, numit de otomani, în anul 1680, „hatman al Ucrainei”). De asemenea, aromânii musulmani populau nordul Mării Azov.
În aceste teritorii, slavii (ruşii şi ucrainenii) au apărut după anul 1700, începând cu domnia lui Petru cel Mare.
Românitatea estică s-a tot restrâns, pe măsura afirmării statalităţii slavilor estici şi extensiei lor teritoriale spre vest şi sud. În anul 1740, slavii au ocupat teritoriile din margine („ucraina”), patru decenii mai târziu au luat Transnistria şi în anul 1812 Basarabia. La 27 noiembrie 1918, Basarabia a fost cea dintâi „provincie exterioară” a României care s-a unit cu România. În iunie 1940, Stalin a reanexat-o, adăugând în plus Bucovina de Nord şi Herţa.
În total, slavii estici au luat din Patria Românilor 164.500 kmp.
Azi România are o suprafaţă de 238.391 kmp.
Cu entuziasm gratuit, cu nesăbuinţă patriotardă şi demagogie politică, în condiţiile de faliment al politicii externe şi cu o strategie de securitate natională alcătuită din lozinci, indivizi apăruţi de nu ştim unde pot face România şi mai mică. Apoi, ne vor sfida şi ne vor rânji în faţă: ”Ohrana a murit, KGB-ul să trăiască!”.