Băbeasca neagră, Băşicata, Braghina, Crâmpoşia, Feteasca albă, Galbena, acestea sunt doar câteva din soiurile de viţă de vie care făceau senzaţie în ţara noastră acum un secol.
România a fost dintotdeauna o putere viticolă. Acum mai bine de un secol, soiurile româneşti erau extrem de valoroase, trecând chiar graniţele ţării. Odată cu apariţia filoxerei, care a făcut daune imense în plantaţiile europene, sortimentul de soiuri din podgoriile româneşti a suferit multe transformări, fiind nevoie de reconstrucţia viilor care s-a realizat cu viţe altoite aduse din import.
Puţine soiuri de viţă de vie autohtonă au rezistat până în zilele noastre.
Băbeasca neagră este unul dintre cele mai cunoscute soiuri româneşti şi foarte vechi. Se spune că provine încă din vremea dacilor, dar se ştie sigur că în secolul XVII vinul obţinut din acest soi era apreciat şi comandat de cardinalul Franţei, Richelieu.
Băbeasca Neagră sau Crăcana este de origine necunoscută şi era foarte răspândită în Moldova şi în Basarabia, podgoria de la Nicoreşti fiind extrem de cunoscută din acest punct de vedere. Este o varietate productivă, care se coace târziu şi în anii foarte buni întrece în calitate chiar şi regele vinurilor, Cabernetul. Este un soi de viţă de vie care se împacă bine cu seceta, rezistă la brumă şi îngheţuri, fiind unica varietate românească care poate da din nou lăstari roditori. “Vinul, deşi nu prea alcoolic, 10-11 grade, este uşor, plăcut şi cu buchet. Strugurii, deşi cu boabe cam mărunte, sunt plăcuţi, răcoritori şi foarte potriviţi pentru cură”, spunea acum un secol renumitul profesor Ion C. Teodorescu.
Băşicata este o altă varietate care se regăsea mai cu seamă în podgoria Dealu Mare. Acest soi este unul din cele mai vechi soiuri autohtone întâlnit numai în spaţiul românesc. Ea nu avea putere mare de creştere, de aceea nu suporta o tăiere lungă, ci se lasă 2-3 coarde de rod, cu 8-10 ochi şi 1-2 cepi. Producţia de struguri este mare, de peste 20 ton/ha. Coacerea are loc la sfârşitul lunii septembrie, dar poate continua în toată luna octombrie.
Cantitatea de zahăr acumulată atinge rar 170 g/l, motiv pentru care uneori i se spune Băşicata acră. Datorită acestei acidităţi se recomandă cupajarea cu alte soiuri mai puţin acide.
Braghina era un soi originar din părţile călduroase ale Europei. Ea era răspândită doar în Oltenia. Are nişte struguri extrem de fini, care dau un vin delicat, aproape spumos. Specialiştii spun că nu poate rodi decât atunci când este cultivată în amestec cu altă varietate care să aibă flori cu polen activ. Deşi strugurii sunt de culoare roz-cenuşiu, vinul rezultat este unul alb.
Crâmpoşia se mai numeşte şi Cârloganca, după numele unui sat aproape de Drăgăşani. Acum 100 de ani acest soi era răspândit atât în Oltenia, cât şi în Muntenia. Nu dă o producţie prea mare, din cauza pământului secetos. “În schimb, vinul de Crâmpoşie este delicios. Strugurii, fiind bine formaţi, având o culoare frumoasă, cu pieliţa ruginită, din cauza luminii solare, ar fi cei mai buni pentru masă, transportându-se uşor, dacă nu ar avea pieliţa boabelor prea groasă”, potrivit specialistului.
Feteasca albă, zisă Fetişoara sau Leanca, era cunoscută pretutindeni în Moldova de sus şi în Transilvania, unde a format în vechime şi formează şi azi buchetul cel mai distins al vinurilor locale. “Vinul Cotnari, dacă a fost vestit pentru buchetul său, cred că în mare parte s-a datorat varietăţii Fetească. Nu cunosc în lumea întreagă o altă varietate cu un buchet atât de fin şi un vin mai delicat ca cel de Fetească”, remarcă profesorul. Specialiştii spun că vinul nu este tare, însă foarte delicios şi trebuie preparat separat, singurul soi cu care merge în combinaţie fiind Grasa de Cotnari.
Galbena era o varietate vestită încă din vechime, originară din Moldova şi cultivată mult la Odobeşti, Panciu, în zona Tecuciului şi sudul Basarabiei. “Galbena produce mult şi dă un vin plăcut, uşor, foarte căutat, mai ales dacă are şi Plăvaie în amestec. Vinul de Galbenă este mai mult un vin de amestec şi de consumaţie crudă, adică nu se pune la învechit”, susţine profesorul I. C. Teodorescu.
Plăvaie este unul dintre soiurile vechi autohtone, care se regăseşte astăzi îndeosebi în Podgoriile Obobeşti. În trecut, acest soi era întâlnit în majoritatea podgoriilor din Moldova, dar cu precădere în cele din sud. La Panciu, Plăvaie ocupa aproape jumătate din suprafaţa podgoriei şi i se mai spunea Plăvană. De asemenea, era cultivat pe suprafeţe mari şi în podgoria Odobeşti, alături de soiul Galbenă, împreună cu care înconjura, practic, ţinutul Vrancei, menţionează I. Puşcă în cartea ''Vechi soiuri româneşti de viţă-de-vie''. Dă producţii mari de struguri, ajungându-se uneori chiar până la aproximativ 40.000 kg la hectar. Vinurile de Plăvaie sunt de culoare galben-verzui, sunt seci, au o tărie alcoolică de 9-10% vol. şi aciditatea destul de ridicată.
adevarul.ro