Misterele spadei lui Stefan cel Mare


Unul dintre cele mai importante artefacte din muzeul Topkapî din Turcia este o armă. Mai precis, este spada voievodului Ştefan cel Mare, o armă încărcată de legendă, venerată şi temută de turci, construită din oţel special la indiciaţiile personale ale voievodului.
În muzeul Topkapî din Istanbul, fostul mare palat al sultanilor otomani, în sala dedicată armelor, lângă o sabie japoneză, se află o spadă moldovenească. Simplă şi cu lama ”muncită”, atrage atenţie prin dimensiuni, dar mai ales prin heraldica mânerului.

Mai precis, pe discul mânerului apar stema Moldovei, capul de bour şi inscripţia în slavonă ”Io Ştefan Voievod domn al Ţării Moldovei”. Este clar, aşa cum au atestat specialiştii în armament, sabia de luptă a voievodului moldovean.

Povestea este controvesată, existând mai multe supoziţii cu privire la originea sa, utilizarea armei, materialul din care a fost făcută şi mai ales modul în care a ajuns într-un muzeu turcesc.

Cum arată spada lui Ştefan cel Mare

În primul rând, istoricii precizează că este vorba de o spadă, armă cu două tăişuri folosită de obicei cu ambele mâini, spre deosebire de sabie, cu un singur tăiş şi utilizată doar cu o singură mână. Spada lui Ştefan cel Mare era tipic moldovenească, un tipar de armă albă identificat de istorici ca individualizându-se în Epoca Medievală.

”Cu lamă dreaptă şi două tăişuri, braţe drepte sau uşor curbate spre lamă, cu o lungime de cca. 110 -130 cm, este atestată prin descoperirile arheologice, prezenţa ei în scenele cu militari de pe frescele bisericilor moldoveneşti ridicate şi pictate în parte în timpul domniei voievodului şi de o serie de izvoare scrise. Astfel, acest tip de armă este confirmat de spadele descoperite la Tg.Neamţ, la Deleni (jud. Iaşi), la Cetatea Neamţului, sau de cele pictate la biserica din Bălineşti”, precizează, în ”Armamentul din dotarea oastei Moldovei în timpul domniei lui Ştefan cel Mare”, Carol Konig, un expert în armament medieval.



În mod particular, sabia lui Ştefan cel Mare se încadrează în acest tipar al sabiei specifice moldoveneşti, utilizată cu două mâini şi pentru care trebuia o forţă fizică extraordinară. Iată cu este descrisă în mod precis de istoricul doctor Andrei Eşanu, specialist în Evul Mediu. ”Lama dreaptă cu două tăişuri cu lungimea de 125 cm; pe ambele feţe ale spadei, în lungul lamei, sunt făcute câte 3 şenţuleţe, cel din mijloc – mai lung, este însoţit de alte două mai scurte, de o parte şi de alta. Spada descrisă are vârf în formă de triunghi. Mânerul armei în formă de fus, numit de specialişti „de două mâini”, adică de apucat cu ambele mâini, este înfăşurat cu fir argintiu, iar după alţi istorici – cu fir de aur. Spada are gardă cu braţe drepte în formă de cruce, terminate cu butoni conici. Mânerul cu cap în formă de disc, care avea în mijloc un medalion, probabil o fi fost o piatră scumpă sau un blazon, care a căzut, iar pe marginea discului este gravată următoarea inscripţie cu caractere slavone, pe o faţă:”† I|an´ ŞStefan´ voevoda g”, pe revers este continuată inscripţia: „ospodar´ zemli Moldavskoü”, arată acesta în articolul ”Spada lui Ştefan cel Mare”, publicat în revista ”Accente” din Chişinău în 2004.

Spada lui Ştefan cel Mare primită cadou de la Papă

În lupta de la Vaslui din 1475, Ştefan se acoperă de glorie, spulberând uriaşa armată otomană care intrase în Moldova. Impresionat de faptele de arme ale voievodului, Papa Sixtus al IV lea i-a conferit titlul de ”athleta christi”, dar şi două daruri, un steag de luptă şi o sabie, cea prezentă astăzi la Topkapî din punctul de vedere al unor istorici. La comanda Papei, sabia a fost realizată în atelierele armurierilor italieni, fiind binecuvântată personal de Papă şi blagoslovită special la Roma. Tocmai de aceea i-au fost atribuite şi calităţi magice.

Spada lui Ştefan cel Mare, făurită din oţel special

O altă variantă, acceptată ca fiind cea mai credibilă, este cea a făuririi spadei în atelierele italieneşti, genoveze la comanda lui Ştefan cel Mare. Practic, voievodul a dorit o spadă făcută de cei mai buni armurieri ai Europei şi a dat o comandă specială. Istoricii se bazează pe corespondenţa purtată de voievod cu genovezii, descoperită de Nicolae Iorga.



”Este interesant că documentul semnalat arată că cel care a primit comanda, un oarecare Cristofor, asociatul atelierului care făcea astfel de piese, a răspuns că meşterii armurieri, necunoscând acest tip de spadă, să trimită pe cineva în Moldova pentru a se informa”, preciza Carol Konig. Un armurier genovez a fost trimis în consecinţă în Moldova pentru a studia modelul de spadă moldovenească. În cele din urmă, comanda voievodului ar fi fost onorată, genovezii predând o armă făcută cu un oţel special, de Toledo, cel mai rezistent la aceea vreme în Europa.

Spada, simbol al puterii moştenit din generaţie în generaţie

Pe de altă parte, istoricul Ştefan Gorovei, un specialist al epocii ştefaniene, spune că sabia este, cel mai probabil, un semn al puterii şi că nu a fost făcută de genovezi şi nici primită cadou de la Papă, ci moştenită din tată-n fiu încă din vremea întemeierii Moldovei. Mai precis, istoricul spune că sabia ar fi aparţinut lui Dragoş Vodă, transmisă la încoronare, tuturor domnitorilor Moldovei.

”S-ar putea ca şi sabia de la Topkapî din Istanbul, pe care după criterii heraldice sigure am atribuit-o lui Dragoş Vodă sau lui Sas Vodă-să fi îndeplinit un asemenea rol”, arată Ştefan Gorovei în lucrarea sa ”Muşatinii”. De altfel, sabia era ţinută în mod ritualic, de un înalt slujbaş, din neam de mari boieri, numit ”spătar”, adică de la spată-sabie. În epoca lui Ştefan cel Mare sunt atestaţi mai mulţi asemenea spătari, printre care şi Seacâş, Bodea sau Vrânceanu. În aceste condiţii, sabia nu a fost folosită efectiv în luptă, eliminând riscul ca o relicvă importantă a dinastiei şi un simbol regal de a fi deteriorată sau pierdută.

Cum a ajuns spada lui Ştefan cel Mare la turci

Şi la acest capitol există mai multe supoziţii, dintre care două sunt cele mai credibile. În primul rând se presupune că Ştefan cel Mare personal şi-a predat sabia turcilor, în momentul în care a acceptat să plătească tribut. Este puţin probabil însă ca voievodul să fi renunţat la simbolul dinastiei şi al moharhilor Moldovei. O altă variantă şi de departe acceptată este jefuirea visteriei domneşti de către turci.

Acest eveniment s-ar fi întâmplat după 1538, când Petru Rareş a fost alungat de campaniile de represalii ale lui Soliman Magnificul. Domnul adus de turci Ştefan Lăcustă i-a lăsat pe otomani să jefuiască tezaurul, luând cu ei şi spada voievodală. De atunci, spada lui Ştefan cel Mare a stat în palatul sultanului. Deşi au fost deschise tratative cu autorităţile turceşti pentru aducerea spadei în România, inclusiv existând varianta unui schimb de artefacte, arma a rămas la Istanbul. În muzeele româneşti există doar copii ale celebrei arme.

Vitejia lui Ştefan cel Mare renumită în secolul XV

Voievodul Ştefan cel Mare a fost unul dintre cei mai războinici principi din estul Europei în secolul al XV lea. Era recunoscută vitejia sa pe câmpul de luptă, fiind atestat faptul că intra în luptă personal alături de garda domnească şi semăna teroare încurajându-şi armata. De altfel, asta arată şi vechile cronici.

”La lucru de războaie meşter, unde era nevie, însuşi se vâra, ca văzându-l ai săi, să nu îndărăpteneze, şi pentru aceia rar războiu de nu biruia”, preciza Grigore Ureche în ”Letopiseţul Ţării Moldovei”. Chiar şi Bonfinius, cronicarul ungur al regeleui Matei Corvin, preciza. ”Era însufleţit pentru lucruri frumoase şi mândre, pe lângă acestea era activ şi straşnic la război”, arăta cronicarul. La acestea se adaugă şi caracterizările lui Jan Dlugosz sau Wapowski.