Misterele cimitirelor dacice


Cercetările arheologice au scos la iveală situaţii stranii legate de ritualurile de înmormântare practicate de strămoşii noştri.

O necropolă bizară, care ascunde încă numeroase mistere a fost scoasă la iveală la începutul anilor 2000, pe Dealul Sânpetru din vecinătatea Castelului Corvinilor. 

Aici, cercetările efectuate de arheologi au dus la descoperirea unui cimitir dacic, cu 30 de depuneri în care se aflau rămăşiţele a peste 50 de defuncţi, cei mai mulţi fiind copii, ale căror trupuri au fost transformate în cenuşă sau îngropate în pământ, alături de obiectele lor de preţ. 

Potrivit specialiştilor, mormintele datează de aproximativ 2.100 de ani. Necropola prezintă o importanţă ridicată, susţineau arheologii, pentru că arată ambele moduri în care dacii îşi înhumau defuncţii: cel ce presupunea incinerarea cadavrelor şi cel al îngropării lor fără a mai fi arse. 

 În aceeaşi zonă au fost descoperite mormintele unor războinici daci. Într-unul dintre morminte se afla o urnă cu cenuşă, îngropată alături de sica (pumnalul dacic) şi lancea defunctului. „Mormântul a fost descoperit în august 2007 şi este datat deocamdatã în jurul anului 125 înainte de Cristos. Este vorba de mormântul unui luptător nobil, specific societăţii antice. Un luptător care luptă cu scutul şi lancea. Se crea acea falangă, acea unitate de luptă pedestră, iar călare se renunţa la scut rămânând de bază lancea. Acest luptãtor a fost găsit incinerat cu resturile depuse într-o urnă de ceramică. Acest vas era depus peste centironul decedatului din care nu s-a mai păstrat pielea, ci doar paftaua. De acest centiron, după cum se prezenta, era agăţatã o sică în teacă, un lucru extrem de rar, poate chiar unic”, arată Eusebio George Tudor, autorul lucrării „Spiritualitatea geto-dacilor: aspecte ale religiei şi comportamentului funerar (sec. V î.e.n. - I e.n.)”, potrivit enciclopedia-dacica.ro.



 În ultimele cinci secole dinaintea erei noastre, susţin specialiştii, cel mai obişnuit ritual de înmormântare implica incinerarea cadavrelor. Istoricul antic Herodot arăta modul în care populaţiile trace, inclusiv cele de pe actualul teritoriu al ţării noastre, îşi luau adio de la decedaţi: „Înmormântările celor cu stare se fac astfel: ţin mortul la vedere timp de trei zile şi, după ce jertfesc animale de tot soiul, benchetuiesc, jelindu-l mai întâi; apoi îl înmormântează arzându-l sau, în alt chip, îngropându-l în pământ; iar după ce înalţă, mormântul, rânduiesc întreceri de tot soiul, în care cele mai mari răsplăţi sunt statornicite, pe bună dreptate, pentru lupta corp la corp”, informa Herodot.

Descoperirile arheologice au atestat că incinerările aveau loc pe ruguri funerare, dar şi, în unele cazuri, în cuptoare speciale. Înhumaţi alături de soţie În alte mărturii istorice, sunt prezentate ritualuri funerare ieşite din comun, ale triburilor care au ajuns în Antichitate pe teritoriul ţării noastre. „Sciţii îşi îngroapă de vii bătrânii şi îi înjunghie pe ruguri pe aceia pe care răposaţii i-au îndrăgit mai mult”, afirma Porphyrios, un istoric antic citat în volumul Izvoare privind Istoria României. 

La traci, femeile se jertfeau pe rugul soţilor, afirma autorul antic Herodot. „Fiecare ţine la căsătorie mai multe femei. Când unul dintre ei a murit, se iscă între femeile mortului mari neînţelegeri, iar prietenii îşi dau osteneala şi arată o nespusă râvnă să afle pe care dintre neveste a iubit-o mai mult cel decedat. Femeia scotită să primească cinstirea este lăudată de bărbaţi şi de femei. Apoi este înjunghiată de ruda ei cea mai apropiată. Şi după aceea trupul acesteia este înmormântat împreună cu cel al bărbatului ei. Celelalte femei socot o mare nenorocire aceasta, căci li se aduce asfel o foarte mare ocară”, scria Herodot. 

 Rugurile pe care erau arşi morţii erau colective, iar oasele şi rămăşiţele lor erau înhumate apoi, alături de obiectele personale şi podoabele care au aparţinut defuncţilor. Uneori,una dintre soţiile celui decedat alegea să fie ucisă şi incinerată alături de el, afirma istoricul Ion Horaţiu Crişan, citând  relatările unor autori antici. „Vorbind despre înmormântările regilor sciţi, Herodot ne spune că: în mormânt ei îngroapă, după cum i-au sugrumat, pe una dintre concubinele lui, un paharnic, un rândaş la cai, un slujnic, un crainic, cai, cum şi câteva din tot ce avea regele şi, de asemenea, vase de aur. În continuare, istoricul din Halicarnas ne descrie obiceiul „celorlalţi sciţi” în care nu mai este vorba de sacrificarea femeilor, a slujitorilor ori a cailor. 

Obiceiul era deci practicat doar de regi şi, foarte probabil, de vârfurile aristocraţiei”, scria I.H. Crişan, autorul volumului „Spiritualitatea geto-dacilor” (1986). Un mormânt princiar dacic, descoperit la Cugir, în care alături de rămăşiţele mortului erau înhumate şi cele ale carului şi calului său, este dat ca exemplu pentru ritualurile funebre fastuoase. 

Misterul necropolelor ascunse din Munţii Orăştiei

 Un fapt straniu remarcat de cercetători a fost lipsa necropolelor dacice din Munţii Orăştiei, în zona fostelor cetăţi antice. „Nu s-a găsit până acum – în afară de Tilişca– nici un fel de mormânt, în ciuda cercetărilor arheologice intense, făcute mai cu seamă de la primul război mondial încoace. Înseamnă că în acele locuri ne putem aştepta să găsim, pentru grosul populaţiei, nu morminte cu tumuli –care s-ar fi observat mai uşor şi s-ar fi semnalat în cursul timpului – , ci mai curând morminte de incineraţie cu gropi simple sau cu urne cinerare”, arată Eusebio George Tudor, autorul lucrării „Spiritualitatea geto-dacilor: aspecte ale religiei şi comportamentului funerar (sec. V î.e.n. - I e.n.)”, potrivit enciclopedia-dacica.ro.

 Cu totul curios, afirma autorul, este şi faptul că la Sarmizegetusa Regia nu au fost descoperite morminte monumentale ale regilor, preoţilor şi nobililor daci. „Cercetările arheologice de mare anvergură din ultimele decenii nu au semnalat ori scos la lumină nimic în acest domeniu. Şi desigur, oricine se aştepta să apară morminte regale, ale nobililor sau ale marilor sacerdoţi daci. Lipsa lor constituie deocamdată o enigmă”, scria cercetătorul.