Arkaim, cea mai misterioasă aşezare antică, situată în regiunea Celiabinsk, în sudul Uralilor, a fost descoperită în 1987, în timpul lucrărilor de adâncire a văii răului din apropiere, care urma să fie inundată. Autorităţile locale doreau să construiască un rezervor imens de apă, pentru irigarea câmpurilor aride. De atunci, istorici, arheologi şi numeroşi cercetători au încercat să înţeleagă secretele acestei cetăţi circulare, mai ales pe cele legate de naţia care a locuit aici în urmă cu peste 4000 de ani, la vârsta la care a fost datată aşezarea.
Arkaim, la fel de vechi cât Babilonul
Săpăturile au scos la iveală o structură bazată pe cercuri concentrice, cu scop presupus ritualic, că cele care fac parte din cultul Soarelui, descoperit peste tot în lume, de la Sarmizegetusa până în Mexic. La prima datare, oraşul Arkaim s-a dovedit a fi de-o vârstă cu Egiptul şi Babilonul.
S-a avansat ipoteza că populaţia care a întemeiat Arkaimul aparţinea celei mai vechi civilizaţii, numită indo-europeană, deşi, dacă luăm în calcul ordinul de vechime, ar trebui redefinită ca europeano-indiană. Vadim Cernobrovi, un arheolog rus, este de părere că cei care au întemeiat acest oraş antic pe valea Arkaim ar fi arieni. Tipic pentru cultura ariană, căci şi în Arkaim se află un templu solar şi un observator astronomic de “tip Stonehenge”, dar de dimensiunile celor din Munţii Orăştiei de pe teritoriul geto-dacilor.
Vadim Cernobrovi este copleşit de înfăţişarea cetăţii solare: “Un zbor deasupra Arkaimului cu elicopterul îţi lasă o impresie incredibilă. Uriaşele cercuri concentrice din vale sunt perfect vizibile. Oraşul şi împrejurimile sunt înscrise în aceste cercuri. Încă nu ştim importanţa lor, dacă erau făcute în scop defensiv, ştiinţific, educaţional sau pur şi simplu ţineau de vreun ritual”.
O cetate abandonată
Cetatea a fost construită pe un deal, un loc virgin, fără să fi existat altă aşezare înainte, după un model care, după părerea cercetătorilor ruşi, imita secţiunea unui trunchi de copac, dar în planuri în trepte, fiecare cerc coborând o treaptă faţă de cel precedent.
Întregul ansamblu reprezintă un complex complicat, având probabil rost civil, citadin, dar şi funcţie religioasă, fiind orientat după poziţia unor constelaţii. Cetatea circulară conţine 60 de clădiri, 25 în cercul interior şi 35 în afara acestuia. Fiecare casă asigura tot confortul, cu spaţii structurate în jurul unei vetre deschise, din care cauza acoperişul era boltit, cu orificiul de evacuare a fumului protejat, ca să nu pătrundă ploaia sau ninsoarea. Fiecare casă avea o anexă, o cămară pentru păstrarea alimentelor. Apa era adusă printr-un sistem de conducte subterane, foarte ingenios şi util. Unele treceau prin apropierea vetrei, unde aveau şi rolul de a regla tirajul focului, folosit, în opinia cercetătorilor, şi la confecţionarea unor bunuri de uz comun, din cupru şi bronz. Un alt sistem de conducte trecea pe sub cămări, apă rece curgătoare având rol de răcire a încăperii.
Cetate protejată printr-un sistem anti-furtună
Piaţa centrală din Arkaim, de formă neregulată, avea pe margini, din loc în loc, altare ritualice pentru foc. Cercetătorii au observat că oraşul era echipat cu un sistem antifurtună, care îl proteja împotriva ploilor torenţiale, apa scurgându-se, prin canale, în vale. Casele erau protejate împotriva incendiilor, materialele de construcţie fiind impregnate cu o substanţă ignifugă. Cu atât mai curios este modul în care locuitorii au părăsit oraşul, incendiindu-l intenţionat, după ce şi-au strâns strictul necesar, fără să fi fost ameninţaţi. Cercetătorii au ajuns la această concluzie pentru că nu există rămăşiţe umane şi nici indicii că ar fi avut loc vreo luptă în împrejurimi. Un mod similar de părăsire a cetăţilor l-au practicat şi mayaşii.
În zonă apar fulgere globulare, iar oamenii sunt cuprinşi de atacuri de panică
Specialiştii de la staţiile de monitorizare a anomaliilor din Urali au semnalat o serie de fenomene curioase, care se manifestă în aria oraşului-cetate: fluctuaţii ale parametrilor magnetici şi de temperatură, care se măreşte sau scade cu 5 grade Celsius spontan, fără să fie un efect al schimbării atmosferice, precum şi fulgere globulare. Şi turiştii care se perindă prin Arkaim se plâng anual de stări nefireşti, sunt cuprinşi inexplicabil de panică, cu creşterea tensiunii şi accelerarea bătăilor inimii, dar şi de o stare de febră, toate dispărând brusc, aşa cum apar. Mulţi copaci din zona prezintă malformaţii şi trunchiuri torsionate, semne că există focare geopatogene, ceea ce ar putea explica de ce oamenii şi animalele nu se simt bine dacă stau prea mult în zonă. În plus, geologii au constatat că există şi fracturi de plăci tectonice în valea Arkaimului, munţii din jur fiind activi seismic, o altă sursă a anomaliilor fizice. Stările nefireşti semnalate de oameni pot fi provocate şi de canalele subterane de apă, concentrări de resurse minerale sau terenuri mlăştinoase, toate acestea fiind descoperite nu departe de cetatea de la Arkaim.
Geţii din actualul teritoriu al României, constructorii cetăţii
Istoricul Jean Deshayes, autorul lucrării “Civilizaţiile vechiului Orient”, atribuie genul acesta de construcţie circulară, total atipic pentru regiune, masageţilor, geţi care au emigrat în masă, în mai multe etape, ajungând până la Munţii Urali, în China şi Tibet, păstrând de-a lungul timpului religia şi simbolistica solară. Deshayes remarcă “organizarea de stup” a cetăţilor circulare, care a influenţat ulterior arta funerară a vechiului Orient.
Relieful concentric al ţării noastre, model pentru cetate
Până să mergem mai departe cu masageţii, acest popor uitat de istoria ţării de provenienţă, România, e bine de amintit o particularitate a geografiei ţării noastre: are un relief concentric, care coboară în trepte, de la Munţii Carpaţi la Subcarpaţi, la dealuri şi podişuri, apoi la câmpii. Un model circular sacru, am putea spune, pentru triburile plecate în bejenie. În ce priveşte cetatea solară Arkaim (în limba română arhaică “im” înseamnă noroi, mal), probabil că “arcă” fusese doar un popas spre destinaţia finală, de aceea au şi părăsit-o, aparent fără motiv.
Cert este că în ruinele cetăţii au fost descoperite săbii scurte cu lame curbate, ceramică ornamentată cu zig-zaguri, spirale şi cruci cu raze, aceleaşi simboluri fiind prezente şi pe cămăşile din pânză topită purtate de localnicii văii Arkaim. Toate acestea duc cu gândul la folclorul geto-dac, deşi vechimea cetăţii Arkaim este mult mai mare. În schimb, urmele arheologice descoperite în Ucraina sunt extrem de asemănătoare cu cele descoperite în România, pe malurile Dunării şi ale Prutului, şi datând din urmă cu 4-5 milenii.
Mesageţii, adoratorii Soarelui
Istoricul Burchard Brentjes, autorul vastei lucrări “Civilizaţia veche a Iranului”, îi descrie în termeni elogioşi pe aceşti masageti, “aşezaţi pe fluviul Sar Daria şi mai la est, principalii duşmani ai lui Cirus”. După cum scria şi istoricul grec Hekataios, care trăia la curtea regelui Cirus, “ei cinstesc ca zeu numai Soarele şi animalul închinat lui, calul, sunt războinici de temut, pedeştri şi călare, sunt echipaţi cu platoşe, iar armele lor sunt spade, securi de luptă, de aramă. Harnaşamentele cailor le sunt împodobite cu aur, iar ei poartă în bătălii centuri şi fruntare de aur”.
Regina mesageţilor îi înmoaie capul duşmanului său într-un burduf plin de sânge
Una dintre cetăţile masagetilor a fost descoperită de arheologul sovietic S.P. Tolstov, în 1940, la Sar – Daria. Era tot o cetate circulară, în vârf de deal, înconjurată de un zid dublu de apărare, umplut cu pământ, ca murul dacic. Nu departe de această cetate s-au înfruntat oştile lui Cirus, în 530 î.Hr., cu cele masagete, conduse de regina Tomiris. Herodot ne spune că “cea mai mare parte a oştii lui Cirus a fost nimicită, iar Cirus însuşi şi-a găsit acolo sfârşitul. Tomiris a umplut un burduf cu sânge de om, a pus să fie căutat leşul lui Cirus printre mormanele de perşi morţi şi când l-a găsit i-a înmuiat capul în burduf, ocărând mortul: “Ţi-am promis atunci când mi-ai ucis fiul prin înşelăciune că o să te înving şi o să te satur de sânge!”"
Enigma amazoanelor de pe monumentul circular de la Adamclisi
Urmaşul lui Cirus, Darius, a pătruns în 517 î.Hr. cu oştile în ţinutul masageţilor, Horezm, care a trebuit să se supună, “în afară de triburile conduse de Tomiris”, conform cronicilor. Darius a fost oprit din războaiele de cucerire dincoace de Dunăre, “unde numai podul construit de perşi (peste Dunăre) îl salva pe rege şi armata lui să împărtăşească soarta lui Cirus, fugăriţi de ostile geţilor”. Un alt mare comandant al antichităţii, Alexandru cel Mare, a poftit să-i cucerească pe masageţi, dar a dat greş. Horezmul a rămas în afară cuceririlor lui, totuşi, unul dintre prinţii locali, Faramane, a vrut să încheie cu Alexandru o alianţă împotriva sciţilor de la Marea Neagră.
Conform istoricului expediţiilor lui Alexandru, Arian, Faramane venise cu 1550 de călăreţi şi-i promitea că, dacă Alexandru va accepta alianţă, va aduce şi pe vecinii lui, colchii şi amazoanele! Conform lui Brentjes, alianţa lui Faramane a reuşit să-i alunge pe sciţii din Ucraina şi de mai departe. Poate că această mare bătălie este consemnată pe monumentul circular de la Adamclisi, unde apar şi amazoane prinse în luptă (mulţi istorici susţin că monumentul este mult mai vechi decât pătrunderea lui Traian în Dacia). Faramane a înfiinţat statul “Amu Daria”.
“Cetatea berbecului viril” a dahilor
Istoricul Burchard Brentjes scrie despre un trib al dahilor (“dahii şi dachii tot unii sunt”, ne spune Miron Costin în “Letopiseţul Ţării Moldovei”) care se aşezase la nord de lacul Aral şi care tăbărî, la 250 î.Hr., sub conducerea lui Arsache şi a lui Tiridates, în nord-estul Iranului. Cetatea lor circulară, care pare a fi construită după planul Arkaimului, se numea “Koi – Kirlan”, tradusă în mod ciudat de către istoricii uzbeci drept “Cetatea Berbecului mort”!!, deşi conform limbii române actuale, sensul ar fi mai degrabă “berbecul viu”. Fără supărare, “coi” e cuvânt străvechi, cu conotaţii de virilitate!
Urmaşii dahilor lui Arsache au întemeiat dinastia Frates şi au avut mai mulţi conducători cu numele de Mitreadates. Iar Surenas (originar probabil din munţii cu acelaşi nume, Şureanu, unde a înflorit cultul solar din timpuri străvechi), strălucită căpetenie a oştilor regelui part Orodes al II-lea, a învins şapte legiuni de romani, conduse de legendarul Crassus, în anul 60 î.Hr. După modelul răzbunării reginei masageţilor, Tomiris, lui Crassus i s-a tăiat capul şi i s-a turnat pe gură aur topit, “ca să-l sature de setea de aur care l-a mânat la război”.
Zvastici solare şi la Staraia Riazan
În urmă cu câţiva ani, arheologul Ilia Ahmedov a descoperit în Rusia, lângă Staraia Riazan, o cetate având o construcţie considerată de “tip Stonehenge”, numai că avea dimesiuni mai mici şi era din lemn, ca cea de la Sarmizegetusa, din Munţii Şureanu. Sanctuarul circular este situat pe culmea cea mai înaltă, la joncţiunea râurilor Oka şi Pronia, o arie bogată arheologic, începând cu paleoliticul. Echipa de arheologi a constatat că sanctuarul are 7 metri în diametru şi este format din coloane din lemn de jumătate de metru grosime, situate la distanţe egale una de alta. În centru se afla o altă construcţie, rectangulară, şi un pilon. Alte două găuri de piloni au fost descoperite în partea de est şi de sud a sanctuarului.
Pilonii cercului formează o poartă prin care se vede cum apune soarele vara. Pilonul din afara cercului punctează răsăritul. Bucăţi de ceramică cu simboluri identice cu cele de la Sarmizegetusa, în zig-zag, asemeni unor raze solare, şi altele şerpuite ca valurile unei ape, au fost descoperite lângă sanctuar. Vasele proveneau din epoca bronzului şi aveau un scop ritualic. În preajma sanctuarului nu a fost descoperită nicio aşezare. Nici nu era bine pentru sănătatea omului să existe o aşezare la confluenţa a două râuri, iar preoţii din vechime ştiau acest lucru.
Originile getice ale cetăţii Arkaim
Din moment ce numai masageţii şi dacii lui Arsache ridicau cetăţi circulare prin stepele Asiei, putem presupune că “arienii” care au construit Arkaim erau strămoşii lor.
Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford, publică, în anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York, “The History of Civilization”. El situa leagănul arienilor, în timpul primei lor apariţii, în spaţiul carpato-dunarean. Astfel de construcţii circulare, “aparate ale lui Uriel”, cu rol astronomic, astrologic şi agronomic, sunt caracteristice primei civilizaţii.
Reamintim că în “Cartea aştrilor cereşti”, Enoh, patriarhul antediluvian, este învăţat de îngerul Uriel cum să construiască un “aparat ceresc”, pe care să-l lase pământenilor. Reconstruit după instrucţiunile lui Uriel, de către cercetătorii britanici Christopher Knight şi Robert Lomas, acesta a ieşit exact de forma şi dimensiunea sanctuarului rotund de la Sarmizegetusa. Şi atunci, nici nu ne mai miră de ce, oriunde se găsesc astfel de sanctuare, în jur sunt denumiri străvechi ce amintesc de uriaşul Uriel: Urali la ruşi, Uroiul, la noi, cu mituri despre uriaşi.
Ca o regulă, toate aceste “aparate” sunt bazate pe anumite zile, solstiţiile de vară şi iarnă, când razele soarelui cad pe o anumită parte a sanctuarului. Toate au o cale procesională pavată cu plăci de granit care duce la un templu, din care soarele poate fi văzut, prin ferestre şi portaluri, în toate ipostazele sale. Acelaşi model sacru îl aveau şi preoţii daci, care construiau “aparatul solar” din lemn şi granit. Arkaim nu este decât o altă cetate-sanctuar închinată Soarelui, de slujitorii lor străvechi: arienii din bazinul carpato-dunarean.
Sursa: www.formula-as.ro