Va amintiti de "Gripa aviara"? Ei bine nu a fost gripa, ci o mare teapa ! Mondiala !


Anuntata cu surle si trâmbite ca fiind cea mai mare pandemie care va ataca vreodata omenirea, capabila sa rapuna pâna la jumatate din populatia planetei, "gripa aviara" nu pare sa fie decât o sperietoare anume creata spre a-i face pe pamânteni sa tremure doar când vad o biata gaina picotind de somn... Pentru ca, dupa ce luni in sir mass media internationala, la rândul sau convinsa de realitatea amenintarii, a avertizat asupra pericolului, in ultima vreme tot mai multi oameni incep sa-si dea seama ca sunt victimele unei uriase manipulari. O manipulare din care de pierdut pierd, desigur, cei mai saraci locuitori ai Terrei, si de câstigat câstiga cine altcineva decât cei deja foarte bogati...

Astfel, potrivit prestigiosului cotidian britanic "The Independent", una dintre principalele beneficiare ale acestei psihoze este compania biofarmaceutica americana Gilead, printre ai carei actionari se numara si Donald Rumsfeld, fostul Secretar al  Apararii al SUA. Aceasta companie a obtinut profituri consistente din vânzarea medicamentul Tamiflu (Gilead detine drepturile de distribuire in SUA a acestui produs, fabricat de gigantul farmaceutic elvetian Roche), considerat a fi cel mai eficient impotriva gripei aviare.

Dupa cum a relevat chiar postul de televiziune CNN, guvernul american a comandat deja doze in valoare de 58 milioane de dolari din acest medicament, pentru soldatii americani cantonati in strainatate, iar Congresul ia in considerare achizitionarea de câteva zeci de milioane de doze, pentru uzul civililor, desi nici o gaina de peste Atlantic n-a "stranutat" macar... Nu doar Rumsfeld, ci si alti politicieni americani sunt implicati in aceasta afacere, de pilda fostul secretar de Stat, George Shultz, membru in consiliul de administratie al Gilead, unde este coleg cu sotia fostului guvernator de California, Pete Wilson.

 Pâna in prezent, alte 60 de tari au comandant deja cantitati mari de medicamente anti-virale, ca masura de prevedere. Tamiflu nu vindeca boala, in schimb luat imediat ce simptomele acesteia se fac simtite, ii poate reduce severitatea. Interesant e faptul ca, dupa cum releva publicatia pakistaneza "Daily Times", compania Gilead a avut pierderi masive in anul 2003, pentru ca dupa doar un an, atunci când isteria gripei aviare a fost lansata in lume, profitul ei sa creasca la 44 milioane de dolari. Anul trecut, profitul a fost si mai mare, de 161 milioane!

Nici in Europa, lucrurile nu stau diferit, dar aici interesele care primeaza sunt, se pare, nu doar ale concernelor farmaceutice, ci si ale magnatilor din industria alimentara, decisi sa elimine total concurenta micilor producatori si a fermierilor. Nimeni nu contesta existenta virusului H5N1, dar tot mai numerosi sunt cercetatorii care apreciaza ca virulenta acestuia a fost mult exagerata. Faptul ca in anii trecuti, la o populatie de peste un miliard de locuitori, cât are China, au murit din cauza gripei aviare o suta de oameni, nu justifica deloc avertismentele pompieristice ale OMS - ca o comparatie, formele banale de gripa ucid anual zeci de mii de chinezi si nimeni nu se alarmeaza! Ca lucrurile au luat-o razna recunoaste si ministrul Agriculturii din Spania, Elena Espinosa Mangana, care declara unui post de radio ca "ideea unei pandemii printre oameni este ceva ce tine de science-fiction, momentan gripa aviara este exclusiv o problema veterinara." Asta in vreme ce dr Anna Thorson, de la institutul suedez Karolinska, aprecia ca simptomele prin care virusul H5N1 se manifesta la oameni sunt mult mai blânde decât se estimase, deci aparitia unei pandemii, similare celei de gripa spaniola din 1918, este total exclusa.



Asadar, lasând la o parte exagerarile concernelor farmaceutice din marile state ale lumii, interesate, asa cum am vazut, in mentinerea acestui tam-tam mediatic, gripa aviara nu pare sa fie mai periculoasa, la oameni, decât un guturai, dar il costa bani buni pe contribuabilul din Statele Unite, Europa Occidentala si de aiurea. Si, revenind la... gainile noastre, am putea spune ca, obligati sa accepte strictetea normelor UE in privinta acestei "primejdii" bietii români, popriti in carantina, fara apa si provizii si cu gainile masacrate, se vor resemna sa renunte la puiul la ceaun preparat ca la mama acasa si sa se multumeasca doar cu faimoasele "pulpe americane"...

Si in Romania falsa gripa aviara a produs pagube de milioane de euro si dosare penale.

Procurorii DNA au finalizat ancheta în dosarul gripei aviare şi au trimis în judecată 14 persoane, în legătură cu un prejudiciu adus bugetului de stat de aproximativ 5,8 milioane de euro. Printre cei trimişi în judecată se numără Victor Butean, director al Direcţiei Sanitar-Veterinare din cadrul Agenţiei de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor, Tonel Ursachi, administrator al SC Lumi SRL Iaşi, Mihaela Sorina Hîncu, director general al Agenţiei de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Transporturilor..

Practic, firma administrată de Tonel Ursachi a primit contracte de dezinfecţie în puncte feroviare şi rutiere, finanţate din bani publici, atât de la Compania Naţională Căile Ferate Române (CNCFR), cât şi de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADR). Din partea CNCFR, contractul cu S.C. Lumi S.R.L a fost semnat, cu încălcarea prevederilor legale, de directorul general Traian Preoteasa, împreună cu Florina Consuela Ivănescu, Dorina Voicu şi Traian Papa, persoane din conducerea companiei la acea vreme. Din partea CNADR, contractul cu SC Lumi SRL a fost semnat cu încălcarea prevederilor legale de director general Aurel Băluţ şi de şefa Oficiului Juridic, Laura Lupu.

Prejudiciul cauzat în dauna CNCFR şi a CNADR se ridică la suma de 20.425.975 de lei, adică aproximativ 5.835.992 de euro, iar firma SC Lumi SRL Iaşi a înregistrat un profit net de aproximativ 6.088.278 de euro.

Ursachi, Butean şi Hîncu au constituit un grup infracţional organizat, coordonat de Victor Butean, în care a fost atras ulterior şi Adrian Lăzărică Apetri, grup care a acţionat în toată perioada derulării contractelor, şi anume octombrie 2005 – martie 2006. Infracţiunile au fost comise în contextul în care direcţiile sanitar-veterinare controlau fenomenul şi nu era necesară intervenţia unor firme private, spun procurorii anticorupţie. Potrivit rechizitoriului, la data respectivă, SC Lumi SRL avea un singur angajat şi niciun fel de utilaje, iar activităţile stabilite prin contractele de dezinfecţie au fost efectuate de 12 firme subcontractante şi nu în toate situaţiile într-o manieră satisfăcătoare. Mai precis, activităţile de dezinfecţie pe care, în virtutea contractelor ar fi trebuit să le execute SC Lumi SRL au fost subcontractate de către SC Mior SRL, deşi prevederile stipulau clar că subcontractarea este nepermisă.

Apreciaza articolul